Legea 10/2001. Sentința nr. 1804/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 1804/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1804/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P. – SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1804

Ședința publică din data de 22.06.2015

PREȘEDINTE - A. G. H.

GREFIER - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „restituire imobil în baza Legii nr.10/2001” formulată de reclamanții M. A. - M. și D. I., ambii prin procurator D. E., domiciliată în București, .. 145, Sectorul 1, în contradictoriu cu pârâteleC. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. M., cu sediul în M., ., jud. P., C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. G. V., cu sediul în .. P. șiC. JUDEȚEANĂ P. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F., cu sediul în Ploiești, ., jud. P., cauză disjunsă din dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a nu încălca dreptul la apărare al părților, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22.06.2015 când a dat următoarea sentință:

TRIBUNALUL:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr.1988/259/ 2013, reclamanții M. A. M. și D. I. au chemat în judecată pe pârâtele C. L. de F. F. M., C. L. de F. F. G. V. și C. Județeana de F. F. P., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea Comisiei Locale de F. F. M. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren intravilan situată în M., cu vechiul amplasament în M., ..1, jud. P., precum și obligarea Comisiei Locale de F. F. G. V. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha. din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți - construcții pentru autorul M. E..

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de moștenitori ai defunctei N. L., au formulat cerere pentru întocmirea documentației necesare în vederea emiterii titlului de proprietate, conform art.11 alin.21, suprafețele de teren fiind preluate, în mod abuziv, fără titlu valabil, prin Decretul nr.83/1949

Au mai precizat reclamanții că cererea pentru eliberarea titlului de proprietate are un caracter recognitiv, iar nu constitutiv de drepturi, art.11 din H.G. nr.890/2005 stipulând că se poate reconstitui dreptul de proprietate și pe alte amplasamente cu aceeași destinație agricolă.

Se solicită soluționarea pe fond a cererii de către instanță, deoarece există informații în sensul că și pentru M. E. s-a reconstituit dreptul de proprietate unei terțe persoane și, chiar în temeiul Legii nr.10/2001, a fost retrocedat imobilul unei persoane neîndreptățită la reconstituire.

Acțiunea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.18/1991 introdus prin Titlul IV art.1 pct.2 din Legea nr.247/2005 și art.27 din Legea nr.1/2000, completată prin Legea nr.247/2005.

P. sentința civilă nr.780/16.09.2014, Judecătoria M. a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în întregul său, având ca obiect „fond funciar” în favoarea Tribunalului P..

Primindu-se dosarul la Tribunalul P. – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar la data de 01.10.2014, pricina fiind soluționata in condiții de legală citare a părților.

La termenul de judecată din data de 20.01.2015, s-a apreciat că se impune, în vederea stabilirii competenței materiale a instanței în favoarea căreia s-a declinat competența, a se preciza, în concret, imobilele ce se solicită a fi restituite sau pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, temeiul de drept invocat pentru fiecare petit al acțiunii, dacă în privința imobilului situat în M., ..1, jud. P., pentru care s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 (f. 169 vol. I), au fost întreprinse demersuri pentru soluționarea acesteia, în caz afirmativ urmând a se indica și a se depune la dosar dispoziția emisă în baza acestui act normativ; a se preciza dacă pe toate terenurile solicitate sunt amplasate construcții, în caz afirmativ care sunt acestea.

P. „Notele scrise” depuse de reclamanți la data de 16.02.2015, s-a solicitat tribunalului să aprecieze asupra competenței materiale, arătându-se că pentru imobilul – casă de locuit situat în M., ..1, jud. P. s-a dispus, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, retrocedarea către o altă persoană, iar în ceea ce privește suprafața de teren amplasată pe raza .-a susținut că cererea inițială de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată în baza Legii nr.1/2000, prin respectiva cerere solicitându-se retrocedarea fermei care a aparținut defunctei M. E., la momentul privatizării fiind în posesia fostului I.A.S. Tohani, purtând denumirea „La Olteni”.

În final, s-a mai arătat că reclamanții au urmat succesiunea procedurilor prevăzute de legile fondului funciar.

La termenul de judecată din data de 17.02.2015, Tribunalul P. - Secția I Civilă a disjuns capătul de cerere vizând retrocedarea imobilului situat în M., ..1, jud. P., imobil pentru care sunt incidente dispozițiile legii speciale de reparație nr.10/2001, dosarul nou format având nr._ care a fost reținut spre competentă soluționare.

P. sentința civilă nr.417 BIS/17.02.2015 pronunțată de Tribunalul P. – Secția I Civilă, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, în ceea ce privește capătul de cerere vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ha., din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți – construcții pentru autor M. E. și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria M. și Tribunalului P. - Secția I Civilă, a fost înaintat dosarul pentru regulator de competență Curții de Apel Ploiești.

Pentru a se pronunța această soluție, s-a constatat că, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Comisiei Locale de F. F. G. V. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha., din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți - construcții pentru autorul M. E., acesta este supus prevederilor legilor fondului funciar, fapt de natură a atrage competența de soluționare, în primă instanță, a acestui capăt de cerere de către Judecătoria M..

Din modul în care este reglementată competența materială a judecătoriei, prin dispozițiile art.94 C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.95 pct.1 C.pr.civ., rezultă că, în actuala reglementare, judecătoria a devenit o instanță de excepție în ceea ce privește judecata în primă instanță, în concepția actualului Cod de procedură civilă plenitudinea de competență pentru judecata în primă instanță fiind conferită tribunalului.

Principiul plenitudinii de competență a tribunalului, în ceea ce privește judecata în primă instanță, cunoaște însă anumite limitări, acestuia revenindu-i competența de a judeca ori de câte ori legea, respectiv normele cuprinse în Noul Cod de procedură civilă sau legi speciale, în măsura în care acestea nu au fost modificate prin Legea nr.76/24.05.2012, nu prevede competența altei instanțe.

În ceea ce privește demersul judiciar vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul legilor fondului funciar, este evident că judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, îi revine competența, din punct de vedere material, de soluționare, ca instanță de fond, iar nu tribunalului.

Deși, la termenul de judecată din data de 23.06.2014, Judecătoria M. a considerat necesar a pune în discuția contradictorie a părților necesitatea disjungerii capătului de cerere privind imobilul situat în M., ..1, jud. P., față de precizările și referirile făcute de apărătorul reclamanților în motivarea acțiunii, imobil în privința căruia ar fi incidente dispozițiile Legii nr.10/2001) (nb. capătul de cerere vizând reconstituirea dreptului de proprietate în virtutea legilor fondului funciar ar fi rămas în competența de soluționare a judecătoriei), ulterior, asupra acestei chestiuni nu s-a mai pronunțat, dispunând declinarea cauzei, în integralitatea sa, în favoarea Tribunalului P. - Secția I Civilă, în condițiile în care unul dintre capetele de cerere, respectiv cel vizând reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar era de competența judecătoriei, ca instanță de fond.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului P. - Secția I Civilă, invocată din oficiu, în ceea ce privește capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4 ha. din care 3 ha. și 9.400 mp. vie altoită și 600 mp. teren curți – construcții pentru autor M. E. și, pe cale de consecință, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria M. și Tribunalului P. - Secția I Civilă, a dispus înaintarea dosarului pentru regulator de competență, conform art.135 alin.1 C.pr.civ., instanței imediat superioară și comună instanțelor între care s-a ivit conflictul negativ de competență, respectiv Curții de Apel Ploiești.

Reținând, spre competentă instrumentare și soluționare, capătul de cerere vizând restituirea imobilului situat în M., ..1, jud. P. pentru care reclamanții M. A. M. și D. I. au formulat notificare, în temeiul Legii nr.10/2001, la termenul de judecată din data de 17.02.2015, tribunalul a dispus înaintarea unei adrese Primăriei or. M. pentru a comunica modalitatea de soluționare a respectivei notificări, în sensul de a se arăta dacă a fost emisă dispoziție de restituire sau s-a constatat dreptul petenților de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, în caz afirmativ urmând a fi prezentată dispoziția emisă, ori dacă pentru imobilul în litigiu s-au formulat notificări de alte persoane și au fost eliberate dispoziții (f.85).

Primăria or. M. a înaintat, la data de 11.05.2015, prin intermediul Compartimentului Registratură din cadrul Tribunalului P. relațiile solicitate însoțite de actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu (f.100 - 147).

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:

Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este, în momentul de față, actul normativ cel mai cuprinzător, cu o aplicare aproape generală în materia reparării daunelor cauzate cetățenilor prin preluarea proprietăților lor de către puterea totalitară instalată la 6 martie 1945.

În speță, prin notificarea înregistrată la B.E.J. R. V. sub nr. 198/24.08.2005, reclamanții M. A. - M. și D. I. – prin procurator D. E. au solicitat, în baza Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, restituirea în natură a imobilului – casă de locuit situat în M., ..1, jud. P., imobil care a aparținut autoarei M. E. (f.28).

P. Dispoziția nr.1074/22.09.2006 a Primarului or. M. a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea sus – menționată (f.113), reținându-se că aceasta a fost depusă peste termenul legal prevăzut de art.21 din Legea nr.10/ 2001, respectiv peste termenul limită – 14.02.2002, precizându-se că modificările aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și ale justiției nu prevăd noi termene în vederea formulării și depunerii notificărilor, astfel cum rezultă din adresa nr._/31.08.2005 a A.N.R.P.

Conform art.22 alin.5 din Legea nr.10/8 februarie 2001 „nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

Deși, în cuprinsul Dispoziției nr.1074/22.09.2006 a Primarului or. M. prin care a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea înregistrată la B.E.J. R. V. sub nr.198/24.08.2005 privind imobilul - casă de locuit situat în M., ..1, jud. P., imobil care a aparținut autoarei M. E. se menționează că aceasta poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Tribunalul P. – Secția Civilă (art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001), reclamanții M. A. - M. și D. I. nu au făcut dovada contestării acesteia în justiție.

De altfel, prin Dispoziția nr.272/22.09.2001 a Primarului or. M., de asemenea necontestată de reclamanți în instanță, s-a dispus restituirea imobilului situat în M., ..1, jud. P., numiților G. V. și N. P. A. – C., în calitate de moștenitori legali ai defunctei M. P. M. (Plutarch), astfel încât, aceasta își va produce, pe deplin, efectele juridice în vederea cărora a fost emisă.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident că, atât timp cât Dispoziția nr.1074 /22.09.2006 a Primarului or. M. prin care a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea înregistrată la B.E.J. R. V. sub nr.198/24.08.2005 prin care reclamanții M. A. - M. și D. I. au solicitat restituirea în natură a imobilului - casă de locuit situat în M., ..1, jud. P., imobil care a aparținut autoarei M. E. nu a fost contestată pe calea justiției, aceștia au pierdut dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că prezenta acțiune disjunsă este neîntemeiată, urmează să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. A. - M. și D. I., ambii prin procurator D. E., domiciliată în București, .. 145, Sectorul 1, în contradictoriu cu pârâteleC. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. M., cu sediul în M., ., jud. P., C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F. G. V., cu sediul în .. P. șiC. JUDEȚEANĂ P. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI F., cu sediul în Ploiești, ., jud. P., cauză disjunsă din dosarul nr._, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se va depune la Tribunalul P..

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2015

PREȘEDINTE

A. G. H.

Fiind în C.O. semnează

Președintele instanței GREFIER

M. Ș.

Fiind în C.O. semnează

P. grefierul instanței

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./tehnored. A.G.H.

7 ex. – 08.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 1804/2015. Tribunalul PRAHOVA