Contestaţie la executare. Decizia nr. 603/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 603/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 603/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 603
Ședința publică din data de 25 Aprilie 2012
Completul compus din:
Președinte: L. E.
Judecător: A. M. L.
Judecător: C. R.
Grefier: L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI P., cu sediul în Ploiești .. 60, județul P. și intimații A. N. E., I. C., C. M. G. M., O. I. și N. L., toți citați la Cabinetul Individual de Avocatură „I. A.”, cu sediul în Ploiești, . ., împotriva sentinței civile nr._/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 aprilie 2012, susținerile părților fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 25 aprilie 2012, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 28.02.2011 sub nr._, contestatorul I. de P. al Județului P. a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr.1342/26.10.2010 pronunțata de Tribunalul P. in dosarul nr._ ce face obiectul dosarului de executare nr.349/2010 si B. M. M. A., întocmit la solicitarea creditorilor A. N. E., I. C., C. M., G. M., O. I. si N. L..
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca prin sentința civilă nr. 1342/26.10.2010, pronunțată de Tribunalul P. - Secția civilă, în dosarul nr._, comunicată contestatorului la data de 03.11.2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, IPJ P. a fost obligat să calculeze și să plătească reclamanților A. N. E., loniță C., C. M., G. M., O. I. și N. L., ajutorul bănesc stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției în statul de funcții potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 38/2003, sume ce vor fi indexate în raport de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 8.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, acțiunea reclamanților G. Ș. și B. V. fiind respinsă ca rămasă fără obiect.
A mai precizat contestatorul că la data de 11.02.2011 a primit comunicarea Biroului judecătoresc M. M. A., cu referire la dosarul de executare nr.349/2010 (dosar de instanță_/281/2010), ocazie cu care au fost înaintate IPJ P. următoarele documente: sentința civilă sus-menționată, legalizată cu mențiunea definitivă și executorie de drept; procesul-verbal prin care executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 6.620 lei, constituite din onorariul executorului judecătoresc în valoare de 620 lei (inclusiv TVA) și onorariul avocatului creditorilor I. A. în valoare de 6.000 lei, somația nr.349/2010 din 04.02.2011 privind calculul și plata către fiecare creditor - reclamant a contravalorii indexate în raport de indicele de inflație a sumelor achitate de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, respectiv 27.01.2011 și plata sumei de 6.620 lei reprezentând cheltuieli de executare, conform celor două titluri executorii (sentința civilă nr.1342 din 26.10.2010, respectiv procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare).
A mai menționat contestatorul ca are la dispoziție un termen de 6 luni în care poate să îndeplinească voluntar obligația din titlul executoriu, iar acest termen curge de la comunicarea somației de plată prin executorul judecătoresc și numai după împlinirea acestuia poate să înceapă executarea silită în condițiile prevăzute de C. proc. civ. Acest termen constituie un termen de grație acordat de lege instituțiilor publice, iar executarea creanțelor acestor debitori este amânată până la împlinirea termenului.
Totodată, contestatorul a susținut că la data de 27.01.2011 a fost achitată creditorilor-reclamanți suma totală rămasă de plătit în cuantum de 164.447 lei, așa cum rezultă din statul de plată întocmit în acest sens, conținând semnăturile acestora, și nu de 162.000 lei, cum rezultă din însumarea cuantumurilor care apar în tabelul depus la executorul judecătoresc de către reclamanți. Contravaloarea indicelui de inflație de acordat pentru ajutoarele de trecere în rezervă neachitate la timp, calculată până la data de 16.11.2010, este în cuantum de 11.473 lei, iar cea calculată de la 16.11.2010 până la 27.01.2011 (după cum se solicită în somație), reprezintă o diferență de 3.713 lei, după cum reiese din adresa Serviciului Financiar - contabilitate nr._/25.02.2011.
A conchis contestatorul că suma este nejustificat de mare, raportat și la activitatea (care ar fi putut fi) desfășurată de avocat în faza de executare, motivat și de faptul că în dosarul de instanță nr._, de la care a plecat prezenta executare, același avocat al reclamanților a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 8.000 lei, sumă de altfel achitată acestuia cu ordinul de plată nr. 2883/29.12.2010.
În drept, au fost invocate disp. art. 399 si urm C.pr.civ.
În dovedirea susținerilor sale, contestatorul a depus la dosarul cauzei actele primite de la B. M. M. A., notele de fundamentare, situațiile de plata, statul de plata, ordinul de plata.
La termenul de judecata din data de 29.04.2011, intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata. Cu cheltuieli de judecata.
Au arătat intimații ca in dosarul nr.349/2010 al Biroului Judecătoresc M. M. A. se executa silit dispoziția sentinței civile nr.1342 din 26.10.2010, pronunțata de Tribunalul P. in dosarul nr._ si procesul verbal de cheltuieli de executare din 11.02.2011, prin sentința civila nr.1342 din 26.10.2010, pronunțata de Tribunalul P. in dosarul nr._, instanța obliga paratul I.P.J. P. sa plătească reclamanților ajutorul bănesc stabilit in raport cu salariul de baza net avut in luna schimbării poziției in statul de funcții potrivit disp. art.27 din OG nr.38/2003, sume ce vor fi indexate in raport de indicele de inflație.
În plus, intimații au mai menționat că, privitor la procesul verbal de cheltuieli de executare, cererea este neîntemeiata, întrucât obligația stabilita prin titlul executoriu se aduce la îndeplinirea de bunăvoie sau prin executare silita pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor si penalităților sau a altor sume, precum si a altor cheltuieli de executare.
Referitor la cheltuielile de executare, intimații au arătat că acestea sunt dovedite cu chitanțele depuse la dosarul de executare si sunt necesare si utile in definitivarea dosarului de executare, tocmai datorita neexecutării cu buna-credința a obligației de plată.
Pe fondul cauzei, intimații au susținut că în soluționarea prezentei cauze sunt incidente art.3711, 3731, 387, 399, 725 alin 4 c. pr. civ. OUG 22/2002, OUG 4/2011, art.11 si 20 din constituție art.6 alin 1 din CEDO, așa cum a fost interpretat in Hotărârile CEDO din cauzele S. vs România si Hornsby vs G., in speța de fata contestatorul nu a executat de bunăvoie întreaga creanța, obligația executorie potrivit art.1851 din OUG nr.51/1998, inserata . definitiva, astfel creditori-intimați s-au adresat unui organ competent de executare silita a sumei ce i se cuvenea.
Urmare analizării probei cu înscrisuri, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr._/13.10.2011 prin care a admis în parte contestația, în sensul că a anulat procesul-verbal de cheltuieli de executare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Ca urmare a neexecutării de bună voie a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1342 din 26.10.2010 pronunțată de Tribunalul P. în dosarul civil nr._, intimații au formulat la data de 10.11.2010 cerere de executare silită pe care au adresat-o executorului judecătoresc M. M. A..
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Ploiești prin încheierea de ședință din 09.12.2010 pronunțată în dosarul nr._/281/2010.
Contestatoarea a invocat dispozițiile Ordonanței 22 din 2002 arătând că, pentru a achita voluntar suma menționată în titlul executoriu, avea la dispoziție un termen de 6 luni (termen ce începea să curgă de la comunicarea somației de către executorul judecătoresc).
Conform dispozițiilor art.2 din Ordonanța 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Din analiza textului de lege sus menționat rezultă ca o condiție pentru aplicarea acestor dispoziții este ca executarea să nu înceapă sau să nu poată continua din cauza lipsei de fonduri.
Întrucât prin probele administrate în cauză contestatoarea nu a făcut dovada inexistenței fondurilor necesare executării silite a acestui titlu executoriu, instanța apreciază sub acest aspect contestația ca fiind neîntemeiată.
În cadrul dosarului de executare nr.349/2010, executorul judecătoresc M. M. A., a întocmit, la data de 17.01.2011, procesul verbal de cheltuieli de executare (fila 95 dosar). Conform acestui proces verbal au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 6620 lei din care suma de 6000 lei reprezintă onorariu de avocat și 620 lei (inclusiv TVA) reprezintă onorariu executare silită stabilit conform dispozițiilor art.37 aliniatul 1 litera a din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești.
Instanța, din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, constată că nu s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat aferent executării silite acestui titlu executoriu. La dosarul cauzei nu a fost depus de către intimați ( cei care pretind că au achitat acest onorariu avocatului I. A.) dovada achitării acestui onorariu pretins, această dovadă neexistând nici în actele de executare (din dosarul nr.349/2010 al B. M. M. A.) depuse la dosar de către executorul judecătoresc la solicitarea instanței.
Având în vedere probatoriul administrat, instanța apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada existenței acestor cheltuieli, mai mult nu există un contract de asistență juridică, sau o împuternicire avocațială, sau o chitanță de achitare a onorariului, pentru a putea fi reținute în procesul verbal de cheltuieli de executare, motiv pentru care urmează a admite contestația la executare sub acest aspect și să dispună anularea procesului verbal de cheltuieli de executare întocmit la data de 07.01.2011 de executorul judecătoresc M. M. A. în dosarul nr.349/2010.
Împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Ploiești, în termen legal au declarat recurs atât contestatorul, cât și intimații, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului P. la data de 31.01.2012.
În motivarea recursului, intimații au învederat instanței faptul că prin contractul de asistență juridică nr.23/09.11.2010 încheiat cu Cabinetul de Avocatură I. A., având ca obiect întocmire dosar executare silită sent. civilă nr. 1342 din 26.10.2010, asistența și reprezentare juridică inclusiv contestație la executare și căi de atac, s-a convenit un onorariu de avocat in suma de 6000 lei, întocmindu-se în acest sens factura nr. A25 din 9.11.2010, onorariu ce va fi achitat integral la încasarea creanței.
Executarea silită s-a cerut de B. M. M. A. din Ploiești la data de 8.11.2010 pentru întreaga suma de 179.663 lei (debit 164.447 lei + inflație + 15.186 = 179.663 lei) pentru care s-au solicitat cheltuieli de executare, astfel onorariul de avocat este doar un procent de 3,3% din debit, o suma rezonabila, și nu 39,5%, așa cum afirma debitoarea in contestația la executare.
Mai mult de atât, prin ordinul de plată 224 din 17.06.2011, debitoarea a achitat cheltuielile de executare reprezentând onorariul de avocat.
Au conchis intimații că există dovezi suficiente din care să rezulte cheltuielile de executare stabilite prin procesul – verbal din 17.01.2010, iar instanța de fond nu a avut un rol activ, nesolicitând dovezi în acest sens.
În drept, au fost invocate disp. art.304 pct.9 și art.304 ind.1 c.pr.civ.
În ceea ce-l privește pe contestator, acesta a învederat în recursul său faptul că în mod eronat a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare, sub aspectul nedovedirii inexistenței fondurilor necesare pentru executarea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1342/26.10.2010, pronunțată de Tribunalul P..
A mai susținut contestatorul că la momentul emiterii somației, aceasta achitase toate obligațiile bănești stabilite prin sentința nr. 1342 din 26.10.2010, cu excepția inflației. Aceasta a fost achitată, succesiv la data de 28.02.2011 (cea mai mare parte – 11.470 lei), 30.03.2011 (1.140 lei) și 22.04.2011 (2.573 lei), chiar înainte de primul termen de judecată stabilit în prezenta cauză. Totodată, se constată caracterul nejustificat al cheltuielilor de executare sub aspectul cuantumului onorariului avocatului (6000 lei), față de suma totală rămasă de achitat (15.183 lei).
În plus, contestatorul a mai menționat că, potrivit dispozițiilor O.G. nr.22/2002, executarea silită, în modalitățile și condițiile prevăzute de dreptul comun în materie (inclusiv în ceea ce privește emiterea somației în temeiul art. 387 Cod Procedură civilă ca act începător de executare) nu putea fi efectuată mai devreme de trecerea unui termen de 6 luni, termen care curgea de la data de 11.02.2011, dată la care debitorul (I.J.P. P.) a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare (nulă ca act de executare dar valorând somație în înțelesul O.G. nr. 22/2002, în temeiul principiului conversiunii actului juridic), termenul fiind instituit de legiuitor tocmai pentru a da posibilitatea ordonatorului de credite să dispună toate măsurile ce se impun, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlul executoriu. În consecință, termenul de la care se putea solicita efectuarea executării silite se împlinea la data de 11.08.2011.
De asemenea, contestatorul a susținut că a făcut dovada inexistenței fondurilor bugetare, depunând în acest sens la dosarul cauzei mai multe înscrisuri.
Astfel, prin notele de fundamentaredepuse au arătat faptul că lunar instituția a avut în vedere restanțele de plată ale ajutoarelor către foștii polițiști, aceste înscrisuri fundamentând cererile de credite adresate de instituția noastră eșalonului superior (I. General al Poliției Române) – ordonatorul secundar de credite.
De asemenea, inexistența fondurilor bugetare necesare pentru plata acestor categorii de drepturi rezultă și din înscrisurile existente la filele 30 și 31 din dosarul de fond, din care rezultă că situația lipsei fondurilor necesare a fost una generalizată, la nivelul tuturor structurilor Ministerului Administrației și Internelor.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art.3041 c.pr.civ., tribunalul constată că recursurile sunt fondate, urmând să le admită pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, instanța de fond a admis în parte contestația formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție al Județului P. împotriva executării silite demarate de B. M. M. A., în sensul că a anulat procesul-verbal de cheltuieli de executare și a respins în rest contestația.
Recursul declarat de către intimații persoane fizice împotriva acestei sentințe se observă că este fondat sub aspectul dispoziției de anulare în totalitate a procesului-verbal de cheltuieli de executare, prin care s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare de 6.620 lei, din care 6.000 lei reprezentând onorariu avocat și 620 lei – onorariu executare silită.
Astfel, în ceea ce privește onorariul de executare silită de 620 lei, cuvenit executorului judecătoresc, se observă că nu există nici un motiv pentru ca recurentul-contestator să nu-l achite, acesta fiind stabilit în conformitate cu dispozițiile art.37 alin.1 lit.a din Legea nr.188/2000 modif. și complet. privind executorii judecătorești, dar și cu dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/C/14.11.2006.
Referitor, însă, la onorariul perceput de către avocat, tribunalul constată că limitele rezonabilității impun ca cel pus în sarcina de plată a contestatorului-debitor să fie redus la 600 de lei (aspect care nu impietează în niciun mod asupra derulării contractului de asistență, pentru că privește doar raportul juridic dintre intimații-creditori și contestatorul-debitor, nu și cel dintre intimați și avocatul lor), prin raportare la nivelul creanței principale, dar și la munca efectivă îndeplinită de avocat.
În ceea ce privește criticile formulate de către contestator, referitoare la inițierea executării silite de către intimați cu nerespectarea dispozițiilor OG nr.22/2002, modif., tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 387 c.pr.civ., în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație, care are caracterul unui act începător de executare. Somația adresată de către intimați contestatorului, prin executorul judecătoresc, nu are semnificația juridică a unei simple notificări, ci reprezintă un act prin care creditorii și-au manifestat expres și neechivoc voința în sensul realizării executării silite, față de refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu.
Mai mult, contestatorul, ca organ al statului, nu putea invoca în favoarea sa, pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești, prevederile art.2 și 3 din O.G. nr.22/2002, pe de o parte - deoarece contestatorul nu a făcut dovada că nu are fondurile necesare acoperirii creanței (împrejurare corect reținută de judecătorul fondului), iar pe de altă parte - deoarece aceste dispoziții, care creează un avantaj discriminatoriu al instituțiilor publice față de o persoană fizică sau juridică obișnuită, trebuie privite în lumina jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art.20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Astfel, în cauza Ș. împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. De asemenea, Curtea a mai precizat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar art. 6 par. 1 din Convenție a fost încălcat.
De asemenea, în cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să-l pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorității administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art.35 alin.1 din Convenție.
Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art.6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, Curtea a statuat că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În plus, este cu totul contrar Convenției și discriminatoriu ca termenul de 6 luni, prevăzut de OG nr.22/2002, modif., să curgă de la data somației de executare trimisă instituției publice de către creditor, iar nu de la data la care hotărârea judecătorească este executorie, întrucât, în mod nejustificat, impune creditorului să formuleze o asemenea somație, deci să inițieze executarea silită.
Aceasta ar echivala, practic, cu impunerea condiției inițierii executării silite de către creditor și suportarea cheltuielilor de executare, în condițiile în care, prevalându-se de această dispoziție legală, instituția publică debitoare nu ar executa niciodată, de bunăvoie, dispozițiile titlului executor, ceea ce nu poate fi primit.
Concluzionând, pentru argumentele expuse în precedent, constatând incidența în cauză a disp. art.304 pct.9 c.pr.civ., tribunalul va admite recursurile și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va anula în parte procesul-verbal de cheltuieli de executare numai în ceea ce privește onorariul de avocat, în sensul reducerii acestuia de la suma de 6000 lei la suma de 600 lei, menținând, în rest, dispozițiile sentinței nr._/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI P., cu sediul în Ploiești .. 60, județul P. și intimații A. N. E., I. C., C. M. G. M., O. I. și N. L., toți citați la Cabinetul Individual de Avocatură „I. A.”, cu sediul în Ploiești, . ., împotriva sentinței civile nr._/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, și, în consecință:
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că anulează în parte procesul-verbal de cheltuieli de executare numai în ceea ce privește onorariul de avocat, în sensul reducerii onorariului de la suma de 6000 lei la suma de 600 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. A. M. L. C. R.
Fiind în concediu de odihnă,
semnează președintele instanței
Grefier,
L. D.
Fiind în concediu de odihnă,
semnează prim grefier
red./tehnored. A.M.L.
3 ex./27.07.2012
Jud. fond D. P. – Judecătoria Ploiești
Operator de date cu caracter persoanl nr.5595
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2898/2012.... | Fond funciar. Decizia nr. 608/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
