Fond funciar. Decizia nr. 608/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 608/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 608/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P. - SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 608

Ședința publică din data de 25 Aprilie 2012

PREȘEDINTE - L. E.

JUDECĂTORI - A. M. L.

- C. R.

GREFIER - L. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului, declarat de recurentul reclamant G. C. C. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., prin procurator Harpă A., domiciliat în Urlați, .. 98, jud. P., împotriva sentinței civile nr._/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. U. DE A. A LEGILOR F. FUNCIAR, cu sediul în Urlați, județul P., C. J. P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE SI FORESTIERE, cu sediul în Ploiești, .-4, județul P..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 aprilie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.04.2012, când a dat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, contată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr._, reclamantul G. C. C. C., a chemat în judecată pe pârâtele C. Locală Urlați de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce-o va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei Județene nr.4649/24.08.2006, ambele parate sa fie obligate sa recunoască reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha. teren categoria vie pe raza orașului Urlați, sa se efectueze punerea in posesie, întocmirea documentației si sa se elibereze titlul de proprietate pentru terenurile in suprafața de 1,5 ha. situate in Urlați, județul P..

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca tatăl său, defunctul G. C. C., decedat la 18.12.1949, a deținut in proprietate si o suprafața de 6,5 ha vie, dobândita de bunicul patern G. P. C., in baza actului de vânzare cumpărare aut la 17.02.1918.

A mai arătat reclamantul ca in baza Legilor fondului funciar s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorilor săi doar pentru suprafața de 5 ha, respectiv pentru 4,75 ha prin TP 131/18.05.2004 si pentru 0,25 ha prin TP nr. 287/23.03.2006.

Reclamantul a precizat ca a formulat in baza L 247/2005 cerere pentru diferenta de 1,5 ha vie, cerere validata de C. L. Urlați, dar infirmata prin HCJ 4649/24.08.2006, in mod nelegal.

In drept, reclamantul si-a întemeiat acțiunea pe disp.art L. 18/1991 si L 247/2005.

Reclamantul a formulat o cerere de completare a acțiunii solicitând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.192/21.09.2004 emis pe numele moștenitorilor defunctei N. E., pentru suprafața de teren de 1,5 ha, situat in extravilanul loc Urlați T 37 P 2050 pct. Valea Bobului, motiv pentru care la data de 17.05.2010, instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei N. E., respectiv numiții N. S. G., M. Constanta M. si A. L. M., in calitate de intervenienți in interes propriu.

Intervenienta A. L. M. a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia, excepție respinsa de instanță la termenul de judecata din 28.06.2011.

Prin sentința civilă nr.7598/5.07.2011, Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea completată și precizată, a anulat Hotărârea nr.4649/24.08.2006, a Comisiei Județene P., în ceea ce privește soluția de validare a propunerii Comisiei Locale Urlați de fond funciar, de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului și a constatat că reclamantul este îndreptățit la reconstituirea în natură a dreptului de proprietate de pe urma defunctului G. C.C. pentru suprafața de 1,5 ha teren vie, pe raza orașului Urlați, pe un amplasament aflat la dispoziția Comisiei Locale Urlați de fond funciar, iar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a terenului, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, respingându-se în rest acțiunea.

P. a se pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a arătat că de pe urma defunctului G. C. a rămas ca moștenitor în calitate de fiu reclamantul, iar potrivit conținutului inventarului întocmit conf. Ord nr. 125/1950 al Judecătoriei Mixte Urlați, cu privire la averea mobila si imobila rămasă de pe urma autorului reclamantului decedat la 18.12.1949 de pe raza . menționate este precizata si suprafața de 6,50 ha vie.

A mai arătat instanța de fond că în favoarea reclamantului și a celorlalți comoștenitori s-a dispus în baza Legilor fondului funciar reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorilor săi doar pentru suprafața de 5 ha, respectiv pentru 4,75 ha prin TP 131/18.05.2004 si pentru 0,25 ha prin TP nr. 287/23.03.2006.

A susținut prima instanță că în cuprinsul adresei nr. 801/3.02.2006, s-a menționat că în urma cererii de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrata sub nr. 501/18.11.2005 formulata de reclamant in baza L 247/2005, s-a propus de către C. L. Urlați reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha. teren categoria vie pe raza orașului Urlați, propunere infirmata prin HCJ 4649/24.08.2006, susținându-se că pentru această suprafață s-ar fi dispus deja anterior reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

Motivează instanța de fond că, Hotărârea Comisiei Județene P. este nefondată în condițiile în care autorul reclamantului a deținut în proprietate anterior cooperativizării suprafața de 6,50 ha din care i s-a reconstituit doar suprafața de 5 ha astfel încât reclamantul este îndreptățit la reconstituire pentru diferența de teren de 1,5 ha categorie vie, pe raza orașului Urlați, teren care potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză nu este liber în prezent și nici la dispoziția Comisiei Locale Urlați de Fond Funciar, fiind reconstituit moștenitorilor defunctei N. E. în baza titlului de proprietate nr.192/21.09.2004.

A precizat instanța de fond că, potrivit documentației care a stat la baza emiterii titlului de proprietate sus-menționat, și adresei nr._/1.09.2010, reconstituirea dreptului de proprietate dispusă pe numele moștenitorilor defunctei N. E., s-a efectuat potrivit dispozițiilor legale în baza sentinței civile nr. 2665/3.02.1992, iar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de teren de 1,5 ha vie, a fost formulată de către reclamant în baza L. nr.247/2005, ulterior emiterii titlului de proprietate contestat caz în care, nu se poate susține că amplasamentul solicitat de reclamant era liber la momentul formulării cererii, nefiind incidente în cauză nici una din ipoteze art.III din Legea nr.169/1997, pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.192/21.09.2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, numai în ceea ce privește respingerea cererii sale, de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.192/21.09.2004 și punerea sa în posesie pe vechiul amplasament.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod greșit s-a considerat că titlul de proprietate emis moștenitorilor defunctei N. E. respectă dispozițiile Legilor fondului funciar întrucât autoarea intimaților introduși în cauză a indicat drept locație doar raza orașului Urlați, fără zonă și vecini și a solicitat doar terenul de 5000 mp în natură, iar pentru diferență acțiuni, titlul de proprietate în litigiu reconstituit 2,5 ha în care se include și terenul de 1,5 ha solicitat de el.

Mai arată recurentul că, solicitarea acestei diferențe de teren nu a făcut-o doar în baza L. nr.247/2005, ci a formulat cerere de reconstituire pentru întreaga suprafață de 6,5 ha vie încă din anul 1991, în baza L. nr.18/1991, iar titlul de proprietate al intimaților a fost emis în septembrie 2004, astfel că eronat instanța de fond a motivat că cererea sa de reconstituire a fost ulterioară emiterii titlului de proprietate contestat.

A mai precizat recurentul că, toate probele administrate atestă deținerea de către autorii săi a terenului de 6,5 ha ce a reprezentat un singur trup, folosit ca atare până la colectivizare.

Primindu-se dosarul la Tribunalul P., cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 16.01.2012.

La data de 25.04.2012, intimata A. L. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că actul lor de proprietate a fost emis în mod legal în baza unei hotărâri judecătorești, neexistând nici-o cauză de nulitate absolută a acestui titlu, astfel cum sunt stipulate în mod expres și limitativ în art.III din Legea nr.169/1997.

Tribunalul, examinând sentința recurată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.3041 Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Conform inventarului privind averea mobilă și imobilă rămasă de pe urma defunctului G. C. decedat la 18.12.1949, de pe urma acestuia au rămas printre alte bunuri mobile și imobile și o suprafață de 6,50 ha vie cu lipsuri 60%.

După . L. nr.18/1991, reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor defunctului G. C. R. printre care și reclamantul pentru suprafața totală de 5 ha vie, pe raza orașului Urlați, . pentru 2.500 mp prin titlul de proprietate nr.287/23.03.2006 și pentru 4,75 ha prin titlul de proprietate nr.131/18.05.2004.

Prin sentința civilă nr.9778/2008, irevocabilă prin neapelare, s-a admis acțiunea formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu moștenitorii defunctului G. R., inclusiv cu reclamantul, dispunându-se ieșirea din indiviziune conform variantei I din raportul de expertiză tehnică topo întocmit de expertul ing. Troașcă A., lotizare conform căreia Statului Român i-a revenit suprafața de 25.000 mp, situat în T37, P2024, iar pârâtul-reclamant din prezenta cauză și ceilalți moștenitori ai defunctului au primit terenul de 2.500 mp T33 P1739/25 descris în titlul de proprietate nr.287/2006 și diferența de 22.500 mp situată în T37, P2024 descrisă în titlul de proprietate nr.131/2004.

După . L. nr.247/2005, reclamantul a formulat o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de 1,50 ha vie în baza aceluiași inventar, susținând că autorul său a deținut 6,5 ha, fiindu-i reconstituită doar suprafața de 5 ha, astfel că este îndreptățit la diferență, cerere invalidată prin Hotărârea nr.4649/24.08.2006, a Comisiei Județene P. de Fond Funciar, motivat de faptul că defunctul a figurat și în Decretul nr.494/1956 la poziția 187 cu 1,5 ha care au fost reconstituiți.

Pe de-altă parte, prin titlul de proprietate nr.192/21.09.2004, s-a reconstituit pe numele pârâților persoane fizice în calitate de moștenitori ai defunctei N. E., dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,50 ha pe raza orașului Urlați, categoria de folosință vie.

Prin raportul de expertiză întocmit de expertul ing.P. D. completare 2, a fost identificat terenul pretins de către reclamanți a fi fost proprietatea autorului său în suprafață de 1,5 ha, expertul susținând că terenul solicitat face parte din titlul de proprietate 192/2004, reconstituit pe numele moștenitorilor defunctei N. E..

Disp.art.8-11 din L.18/1991 modificata, stipulează ca stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire asupra terenurilor aflate in patrimoniul CAP - urilor, in favoarea persoanelor fizice îndreptățite se face ținându-se seama de suprafața adusa in CAP care reiese din actele de proprietate, Cartea Funciara, cadastru, cererile de înscriere in CAP, registrul agricol de la data intrării in CAP, evidentele CAP-ului sau din orice alte probe admise de lege, astfel încât terenurile preluate abuziv de CAP de la persoanele fizice, fara înscriere in CAP sau de stat, fara niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente daca sunt libere.

Totodata, art.III lit.a pct.i, ii, din L.169/1997 modificată, stabilesc ca sunt lovite de nulitate absoluta potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, acele acte emise cu încălcarea prevederilor legilor fondului funciar si anume, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite in baza legii la asemenea reconstituiri sau constituiri, inclusiv in favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren in proprietate predat la CAP, la stat, care nu au moștenit asemenea terenuri in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari solicitate de către aceștia in termen legal.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reiese că reclamantului și celorlalți moștenitori ai defunctului G. C.R. li s-a reconstituit în baza L. nr.18/1991, dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 5 ha vie, din care, 2.500 mp prin titlul de proprietate nr. 287/23.03.2006 și 4,75 ha prin titlul de proprietate nr.131/18.05.2004, reclamantul formulând în baza L. nr.247/2005, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de 1,5 ha ce ar fi aparținut autorului său, cerere invalidată de către C. Județeană P. nr. 4649/24.08.2006, iar prin titlul de proprietate nr.192/21.09.2004, pârâților în calitate de moștenitori ai defunctei N. E., li s-a reconstituit în baza L. nr.18/1991 dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,50 ha vie, teren în cuprinsul căruia s-ar include, potrivit raportului de expertiză ing.P. D., și terenul de 1,5 ha solicitat de către reclamant și care ar fi aparținut autorului său.

Ca atare, atât timp cât pârâților în calitate de moștenitori ai defunctei N. E. li s-a reconstituit dreptul de proprietate și au fost puși în posesie asupra terenului de 2,50 ha vie pe raza orașului Urlați prin titlul de proprietate nr.192/21.09.2004, înseamnă că la data respectivă, adică la data emiterii titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctei N. E., terenul era liber, nefăcând obiectul altei reconstituiri, inclusiv în favoarea reclamantului, caz în care, reclamantul nu poate pretinde constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate sus-menționat, cât timp reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie asupra acestui teren s-a făcut în mod legal, terenul fiind liber în sensul Legilor fondului funciar, nefiind reconstituit altor persoane.

Susținerea reclamantului că, acest teren ar fi aparținut autorului său făcând corp comun cu terenul de 5 ha vie reconstituit, invocând în acest sens și declarațiile martorilor audiați, nu are relevanță în cauză, întrucât pe de-o parte, simplele declarații de martori nu sunt suficiente pentru a dovedi o asemenea situație, iar pe de-altă parte, chiar dacă ar fi format un trup comun, cât timp reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 5 ha teren vie, iar reclamantul nu a contestat niciodată cele două titluri de proprietate în ceea ce privește întinderea suprafeței reconstituite, înseamnă că în anul 2004, la data emiterii titlului de proprietate pe numele moștenitorilor defunctei N. E., terenul în litigiu pretins de către reclamant ar fi aparținut autorului său era liber, caz în care, emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie s-a făcut în mod legal asupra unui teren liber din punct de vedere juridic și aflat la dispoziția Comisiei Locale Urlați de Fond Funciar.

Astfel, în mod corect instanța de fond a respins cererea vizând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 192/21.09.2004, întrucât acesta nu este afectat de nici una din cauzele de nulitate prevăzute de art.III din Legea nr.169/1997.

Criticile recurentului în sensul că în mod greșit s-ar fi considerat că titlul de proprietate emis moștenitorilor defunctei N. E. respectă dispozițiile Legilor fondului funciar întrucât autoarea intimaților introduși în cauză a indicat drept locație doar raza orașului Urlați, fără zonă și vecini și a solicitat doar terenul de 5000 mp în natură, iar pentru diferență acțiuni, titlul de proprietate în litigiu reconstituit 2,5 ha în care se include și terenul de 1,5 ha solicitat de el, sunt nejustificate, deoarece la data emiterii titlului de proprietate acest teren de 1,5 ha astfel cum a fost identificat de către expertul ing.P. D. era liber, nefăcând obiectul altei reconstituiri inclusiv în favoarea reclamantului, împrejurare care atestă că, la acel moment terenul se afla la dispoziția Comisiei Locale Urlați de fond funciar, ceea ce înseamnă că emiterea titlului de proprietate contestat și punerea în posesie s-a făcut pe un teren liber, astfel că acesta este emis cu respectarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar, în ceea ce privește eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie.

Susținerea recurentului conform căreia ar fi solicitat această diferență de teren încă din anul 1991 în baza L. nr.18/1991, cererea sa vizând întreaga suprafață de 6,5 ha vie și nu doar în baza L. nr.247/2005,astfel că eronat instanța de fond ar fi motivat că cererea sa de reconstituire a fost ulterioară emiterii titlului de proprietate contestat, este neîntemeiată, întrucât recurentul nu a contestat niciodată reconstituirea dreptului său de proprietate în ceea ce privește întinderea suprafeței reconstituite de 5 ha prin titlurile de proprietate nr.287/23.03.2006, și nr.131/18.05.2004, achiesând astfel la suprafața reconstituită, ceea ce înseamnă implicit că a formulat cerere de reconstituire pentru pretinsa diferență de 1,5 ha în baza L. nr.247/2005, adică ulterior emiterii titlului de proprietate pe numele pârâților-moștenitori ai defunctei N. E., respectiv în anul 2004, moment la care terenul era liber, fiind astfel în mod corect reconstituit pe numele acestora.

Pretențiile recurentului în sensul că, toate probele administrate atestă deținerea de către autorii săi a terenului de 6,5 ha ce a reprezentat un singur trup, folosit ca atare până la colectivizare, nu au relevanță în cauză, în ceea ce privește amplasamentul diferenței de 1,5 ha întrucât, atât timp cât cererea de reconstituire pentru diferența de 1,5 ha a fost formulată în baza L. nr.247/2005, ulterior emiterii titlului de proprietate emis pe numele pârâților, înseamnă că acest titlu de proprietate a fost emis legal, cu respectarea dispozițiilor Legilor fondului funciar privind punerea în posesie asupra unui teren aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar, ori în speță, terenul pretins de reclamant a-i fi reconstituit, era liber, nefăcând obiectul altei reconstituiri inclusiv în favoarea reclamantului, situație în care acesta nu poate pretinde, în prezent, reconstituirea dreptului de proprietate asupra pretinsului vechi amplasament.

Prin urmare, tribunalul în raport de aceste considerente, constatând că nu s-a făcut dovada existenței niciunei cauze de nulitate absolută a titlului de proprietate prev. de art. III din Legea nr.169/1997, hotărârea instanței de fond nefiind afectată de nici una din nulitățile prev. de art.304 pct. 1-9 Cod pr. civilă, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, instanța va respinge cererea intimaților - intervenienți privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită, întrucât nu s-a depus la dosar nici o chitanță sau un alt înscris care să ateste suportarea unor cheltuieli în prezenta cale de atac de către intimați, iar fax-ul depus la dosar nu poate fi luat în considerare, un asemenea înscris neputând face dovada achitării vreunei sume de bani în lipsa originalului chitanței respective, mai ales că, în cuprinsul fax-ului se invocă contractul de asistență juridică nr._/2012, în timp ce în cuprinsul împuternicirii avocațiale de la fila 259 dosar fond, se indică contractul de asistență juridică nr._/2011.

P. aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant G. C C. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., prin procurator Harpă A., domiciliat în Urlați, ..98, jud.P., împotriva sentinței civile nr._/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. L. U. DE A. A LEGILOR F. FUNCIAR, cu sediul în orașul Urlați, județul P., C. J. P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE SI FORESTIERE, cu sediul în Ploiești, . - 4, județul P., ca nefondat.

Respinge cererea intimaților – intervenienți privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

L. E. A. M. L. C. R.

Fiind în CO semnează

Președintele instanței,

GREFIER

L. D.

Fiind în CO semnează P. grefier,

Red.CR/Tehnored.MM

2 ex./27.07.2012

Dosar fond_ - Judec.Ploiești

Jud. fond. L. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 608/2012. Tribunalul PRAHOVA