Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 648/2013. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 648/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 648/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

Dosar nr._ SECTIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 648

Ședința publică din data de 5.03.2013

Președinte – Ș. O. C.

Grefier – C. R.

M. public a fost reprezentat prin procuror D. G. din cadrul parchetului de pe lângă tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „acordare despăgubiri în baza Legii 221/2009” formulată de reclamanta I. M. R. E. cu domiciliul în S., ., ., . prin av. K. Kiritescu G. din Bucuresti, sector 5, .. 5, . cu pârâtul S. R. P. M. FINANTELOR P. cu sediul în București, ., sector 5.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul invocă excepția perimării si în temeiul disp.art. 137 C.pr.civ. pune în discuția părților excepția invocată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea excepției perimării si să se constate perimată cererea de chemare în judecată.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta I. M. R. E. a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurilor luate fată de autorul său S. T. si obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantum de 100.000 euro pentru perioada de detenție suferită de acesta în perioada 6.08._55.

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22.11.2011 data la care cauza a fost suspendată în temeiul disp.art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. fată de lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii, precum și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauza de față nu s-a împlinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării acțiunii invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta I. M. R. E. cu domiciliul în S., ., ., . prin av. K. Kiritescu G. din Bucuresti, sector 5, .. 5, ., . cu pârâtul S. R. P. M. FINANTELOR P. cu sediul în București, ., sector 5.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5.03.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

Ș. O. C. C. R.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red.O.C.Ș. / Tehnored..R.C.

5 ex. / 8.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 648/2013. Tribunalul PRAHOVA