Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-01-2014, Tribunalul PRAHOVA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 18/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 18

Ședința publică din data de 07.01.2014

Președinte - N. C.

Judecători – A. G. H.

- M. R.

Grefier – R. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - contestatoare PRIMĂRIA C. G. C. cu sediul în com. G., . împotriva sentinței civile nr. 3162/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata S.C. CONDOTRII SULT SRL cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata reprezentată prin av. T. O., lipsă fiind recurenta - contestatoare.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare.

Intimata prin apărător, învederează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Tribunalul ia act de susținerile intimatei, prin apărător, în sensul de mai sus, în temeiul disp. art. 150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Intimata, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței respingerea recursului, ca neîntemeiat si menținerea ca legală si temeinică a hotărârii pronunțată de Judecătoria Ploiești, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea Primăria C. G. C. a formulat în contradictoriu cu intimata ., contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite și anularea somației de executare nr.248/18.07.2012 și a procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc, întocmite in dosarul de executare nr. 248/2012 al B. M. S..

In motivarea contestației s-a arătat că în mod nelegal s-a apreciat ca având caracter de titlu executoriu contractul de împrumut autentificat sub nr.401/2010 de către BNP N. A. în baza căruia s-a declanșat executarea silită ce formează obiectul dosarului nr.248/2012 al B. M. S., deoarece în realitate între părți nu a existat un asemenea contract.

Contestatoarea a mai arătat referitor la sentința civilă 465/21.10.2010 atașată cauzei, că aceasta nu este o sumă reală, situație care a rezultat în urma cercetărilor efectuate de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr.9054/P/2010, precum și că suma a cărei executare se solicită este o sumă foarte mare în raport de disponibilitățile bugetare ale comunei.

De asemenea, a solicitat să se confere eficiență juridică faptului că a formulat plângere penală împotriva reprezentanților intimatei cu privire la emiterea nelegală a facturilor a căror executare silită se solicită.

La termenul de judecata din 18.09.2012, intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea în tot a contestației ca neîntemeiată.

La dosarul cauzei s-au depus copii de pe dosarul de executare 248/2012 al B. M. S., conform inscrisurilor de la filele 20-34 dosar.

La termenul de judecata din 27.11.2012, instanța de fond a încuviințat părților proba cu înscrisuri, iar instanța a dispus citarea contestatoarei – creditoare prin administrator judiciar C. R..

La termenul de judecată din 19.02.2013, contestatoarea și-a precizat cererea, solicitând anularea celor două acte de executare motivat de faptul că la data introducerii prezentei contestații, creditoarea se afla în insolvență, astfel încât cererea pentru executare silită a fost formulată de către o persoană fără drept, fiind nulă, ceea ce conduce la consecința nulității tuturor formelor de executare, precizând și că data deschiderii procedurii insolvenței față de contestatar a fost data de 07.09.2011.

Prin sentința civilă nr.3162/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare precizată, formulată de contestatoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că dosarul de executare nr. 248/2012 de pe rolul B. M. S., a avut ca obiect creanța stabilita in favoarea intimatei creditoare in suma de 488.602,23 lei, stabilita in baza titlului executoriu – sentința civila 465/21.10.2010 a Judecătoriei Ploiești, definitiva si irevocabila (filele 21-22 dosar), prin respingerea cererii în anulare ( sent civ.290/28.02.2012).

Din conținutul titlului executoriu mai sus menționat, instanța de fond a constatat că suma de 488.602,23 lei reprezintă contravaloare lucrări și dobândă legală aferentă.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că, în realitate, titlul executoriu care a stat la baza declanșării executării silite contestate în prezenta cauză îl reprezintă sentința civilă nr. 465/21.10.2010 a Judecătoriei Ploiești, definitiva si irevocabila, și nu contractul de împrumut autentificat sub nr.401/2010 de către BNP N. A., apărările contestatoarei fiind neîntemeiate.

Referitor la pretinsa nelegalitate a declanșării executării silite motivat de faptul că cererea ar fi fost formulată de către o altă persoană și nu de către administratorul judiciar după deschiderea procedurii insolvenței față de contestatoarea - creditoare, instanța de fond a respins ca neîntemeiată și această apărare, apreciind că atâta vreme cât aceste apărări au fost ratificate de către administratorul judiciar ulterior declanșării procedurii de executare silită, nu mai intervine nulitatea actelor de executare.

Instanța de fond a apreciat că, în cauza dedusă judecății, contestatoarea nu a făcut dovada că aceste acte de executare silită nu ar fi fost însușite de administratorul judiciar, motive pentru care in baza art.399 si urm c.pr.civ, a respins contestația la executare precizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că la data la care creditoarea . a formulat cererea privind executarea silita, aceasta era in insolventa si nu mai putea formula in nume propriu o asemenea cerere, asa cum rezulta din încheierea din dala de 07.09.2011 pronunțata in dosarul nr._, depusa la dosarul cauzei de către reprezentanții creditoarei.

A mai arătat că toate actele si cererile din dosarul de executare au fost făcute in numele . cu sediul in Ploiești . jud. Prahova, situație in care executarea silita fiind formulata de către o persoana fără drept este nula, ceea ce conduce la nulitatea tuturor formelor de executare.

Executarea silita, așa cum rezulta din toate documentele întocmite de executorul judecătoresc este solicitata de către creditor . cu sediul in Ploiești ., jud. Prahova, in cursul anului 2012,

A precizat recurenta că la data de 07.09.2011 anterior cererii privind executarea silita in prezenta cauza, in dos. nr._ se dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului . si se desemnează administrator judiciar pe CII O. R., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, fiind astfel incidente dispozițiile art.47, alin.1 din legea nr.85/2006.

A mai susținut recurenta că din actele de la dosar rezultă că cererea de executare a fost formulată de . si nu de . prin administrator judiciar pe CII O. R. au fost ratificate de către acesta din urma.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 09.12.2013.

Tribunalul, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

La data de 29.05.2012, intimata, prin apărător, s-a adresat executorului judecătoresc, pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.456/21.10.2010 a Tribunalului Prahova.

Cererea de executare silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 09.07.2012 a Judecătoriei Ploiești.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, tribunalul reține faptul că recurenta contestatoare a formulat prezenta contestație la executare numai împotriva somației din 18.07.2012 și a procesului verbal încheiat, nu și a acestei din urmă încheieri.

Această încheiere de încuviințare a executării silite nu a făcut obiect de contestare de către recurenta din litigiul de față, împrejurare recunoscută în mod explicit în chiar cuprinsul motivelor de recurs.

Într-o atare situație, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art.3731 alin.3 cod pr. civ., potrivit cu care în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației, stabilit prin titlu executoriu, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Cu alte cuvinte, odată încuviințată executarea silită, prin hotărâre judecătorească, și care nu a fost anulată prin modalitățile prevăzute de lege, în cadrul contestației la executare propriu-zise, cum este cazul speței de față, se poate analiza numai respectarea, de către executorul judecătoresc, a dispozițiilor instituite de lege pentru forma de executare aleasă, împrejurări reținute în mod corect de către instanța de fond.

Ori, este adevărat că prin încheierea din 07.09.2011, a fost deschisă procedura generală a insolvenței intimatei din litigiul de față, dar nu a fost ridicat dreptul de administrare al administratorului societății, astfel că cererea de executare a fost în mod legal formulată de acesta, sub acest aspect criticile recurentului fiind nefondate.

Tribunalul reține că, în cadrul procedurii legii speciale, instanța nu a uzitat de dispozițiile art.47, alin.3, astfel că intimata putea efectua, în mod legal o astfel de cerere.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art.312 cod pr. civ., tribunalul urmează să respingă recursul ca nefundat..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare PRIMĂRIA C. G. C. cu sediul în comuna G., ., împotriva sentinței civile nr. 3162/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata S.C. CONDOTRII SULT SRL cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, ca nefondat.

Ia act că intimata solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică, azi 07.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

N. C. A. G. H. M. R.

GREFIER,

R. C.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red.M.R.

Tehnored. MȘ

2 ex./13.01.2014

d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. S. A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-01-2014, Tribunalul PRAHOVA