Drepturi băneşti. Sentința nr. 4968/2012. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 4968/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 4968/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4968

Ședința publică din data de 18 octombrie 2012

Președinte - C. - A. M.

Asistenți judiciari - C. G.

- M. F.

Grefier - M. - D. B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN S. P. cu sediul în Ploiești, .. 1-3, jud. P., în contradictoriu cu pârâții D. DE SĂNĂTATE PUBLICĂ P. cu sediul în Ploiești, ..13, jud. P. și M. SĂNĂTĂȚII cu sediul în București, ..1-3, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au lipsit părțile.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul, pentru a da posibilitatea reprezentanților părților să se prezinte în instanță, constată necesar lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns reclamantul reprezentat de avocat N. I., lipsind pârâții.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul reclamantului depune la dosar precizare la acțiune, reprezentând răspunsul la relațiile solicitate de către instanță și, având cuvântul, solicită a se constata că cei 4 (patru) membri de sindicat care nu se regăsesc în tabelul nominal privind sporurile acordate membrilor de sindicat nu fac parte din categoriile de personal care beneficiază de sporurile respective, solicitând în consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată față de aceștia. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului depune la dosar concluzii scrise și, având cuvântul, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, arată că acesta nu a fost chemat în calitate de angajator, ci în calitate de ordonator principal de credite, acesta trebuind să facă o rectificare asupra sumei, sens în care solicită respingerea acestei excepții.

Reprezentantul reclamantului, având cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, arată că, în fapt, membrii de sindicat beneficiază, potrivit legislației în vigoare din anul 2009, de anumite condiții de muncă și, deși în perioada 01.01.2009 – 01.04.2009 au primit sporurile solicitate, de la data de 01 iulie 2009, plata acestor sporuri a fost sistată pentru o perioadă de 3 (trei) luni de zile, motiv pentru care solicită obligarea pârâților la plata sporurilor cuvenite pentru perioada de 3 (trei) luni de zile. Precizează că potrivit art. 40 din CM angajatorul este obligat să achite angajatului sporurile prevăzute de legislația în vigoare. Totodată, arată că actul administrativ, respectiv tabelul existent la dosar, dovedește că angajații au dreptul de a primi aceste sporuri pentru perioada de 3 luni de zile. Solicită acordarea drepturilor bănești în cuantumurile stabilite de legislație, conform sumelor indicate în tabelul nominal privind sporurile acordate membrilor de sindicat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL:

Prin acțiunea înregistrată cu nr._ pe rolul Tribunalului P., la data de 02.12.2009, reclamantul S. Județean S. P. a chemat în judecată pe pârâții Direcția de Sănătate Publică P. și M. Sănătății Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata către membrii de sindicat din cadrul Direcției de Sănătate Publică P., începând cu 1.07.2009, a unor sporuri salariale specifice, sumele urmând a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acestora.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în calitatea lor de salariați personal contractual și funcționari publici, reclamanții înscriși în tabelele depuse la dosarul cauzei au beneficiat de unele sporuri salariale până la data de 1.07.2009, de când, fără nicio justificare, aceste sporuri nu au mai fost acordate, deși există acte normative care prevăd în favoarea lor aceste sporuri, respectiv art. 8 lit. a si b din HG 281/1993 privind salarizarea în uitățile bugetare și regulamentele de acordare a acestora.

S-a mai precizat că este vorba de un spor de 15% din salariul de baza pentru încordare psihică foarte ridicată, sporuri de 10%, 25%, 30%, si respectiv 7%, după caz, pentru personalul care lucrează în condiții deosebit de periculoase (în laboratoarele de diagnostic sanitar uman si veterinar, în laboratoare de chimie sanitara, toxicologie, biochimice, citologice, in laboratoare de prevenire si combatere a bolilor transmisibile, personalul care intra in contact cu bolnavi S., personalul care isi desfășoară activitatea în sursă sau generator de radiații cu risc radiologic de categoria IV – precizându-se că nu au fost nominalizate persoanele care își desfășoară activitatea în fiecare loc de muncă și sporul de care beneficiază, deoarece acest aspect este cunoscut la nivelul conducerii.

In dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv extras din actele normative menționate si 2 adrese emise de M. Sănătății și M. Muncii și Protecției Sociale.

Pârâtul M. Sănătății Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat „excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă” și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu are calitatea de angajator al reclamanților, neavând raporturi de muncă cu aceștia - solicitând totodată, pe fond, respingerea acțiunii atât timp cât reclamanții nu mai au dreptul la încasarea sporurilor acordate ilegal, mai ales că nu au fost aprobate fonduri pentru acestea, iar cheltuielile de personal au fost reduse.

La data de 02.03.2010, reclamantul a formulat o „cerere de precizare și modificare a cererii introductive”, prin care a arătat că înțelege să-și completeze acțiunea, solicitând obligarea pârâților și la plata sporului de prevenție de 11% din salariul de bază, pentru perioada iulie 2009-septembrie 2009.

De asemenea, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul M. Sănătății.

Pârâta Direcția de Sănătate Publică P. nu a formulat întâmpinare.

În cauză s-a administrat proba cu acte, reclamantul S. Județean S. P. depunând, la solicitarea instanței - și tabelele cu salariații membrii de sindicat.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 783 din data de 8 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul P., s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice și a inadmisibilității acțiunii invocate de către acesta – având în vedere că acest pârât este cel care alocă fondurile necesare suportării cheltuielilor de personal de către cealaltă pârâtă, având calitate procesuală pasivă în acest caz, iar reclamantul are dreptul, în principiu, să formuleze pretenții împotriva acestui pârât, în raport de anumite drepturi salariale.

Totodată, pe fondul cauzei, instanța a respins acțiunea completată, în totalitate, ca neîntemeiată.

Astfel, instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice, a inadmisibilității acțiunii,

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit Regulamentului nr.6366/1993, anexelor la acesta, adreselor nr.9956/2007, 1985/1999, tabelelor depuse la dosar - pârâții au achitat până la 01.07.2009, drepturi salariale în favoarea membrilor reclamantului, constând în diferite sporuri pentru condiții deosebit de periculoase, de încordare psihică, de prevenție, însă, ulterior, începând cu 01.07.2009, membrii reclamantului nu au mai încasat aceste sporuri.

A mai reținut instanța de fond că disp.art.31 din Legea nr.188/1999, OUG nr.41/2009 stipulează că funcționarii publici, personalul contractual, au dreptul de a încasa un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentele postului, cele corespunzătoare dreptului de salarizare, iar salarizarea, începând cu luna mai 2009, în ceea ce-i privește pe membrii reclamantului, se va realiza în baza OUG 10/2008, privind salarizarea personalului bugetar și Legii nr.154/1998.

De asemenea, instanța de fond a reținut că din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că până la 01.07.2009, pârâții au achitat membrilor reclamantului diferite sporuri reprezentând condiții deosebit de periculoase, încordare psihică, prevenție, însă, începând cu 01.07.2009 pârâții nu au mai achitat aceste drepturi, astfel încât în prezent, pârâții nu mai pot fi obligați la plata sporurilor solicitate, în condițiile în care nu a fost emis un nou regulament care să instituie în favoarea membrilor reclamantului dreptul de a încasa aceste sporuri, sporuri ce au fost excluse din bugetele pârâților, iar fondurile alocate cheltuielilor de personal au fost reduse și nu mai permit suportarea de către pârâți a acestor sporuri.

Prin urmare, instanța de fond, având în vedere aceste considerente și ținând seama de actele normative în vigoare în domeniul salarizării personalului bugetar, deci, inclusiv al membrilor de sindicat reclamant, a respins acțiunea completată, în totalitate, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. Județean „S.” P., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate având în vedere că, din împrejurările arătate – respectiv faptul că reclamanții au primit acele drepturi salariale (sporuri) în perioada ianuarie - iunie 2009, după care aceste plăți au fost sistate 3 luni (iunie - septembrie), iar începând cu luna octombrie a aceluiași an a fost reluată plata acelorași drepturi – rezulta că în speță nu poate fi vorba de abrogarea acestor drepturi, ci de suspendarea lor.

S-a mai susținut de recurent că instanța, în baza principiului rolului său activ, trebuia să solicite pârâților probe prin care să lămurească motivele pentru care aceste drepturi au fost suspendate (lipsa de fonduri,etc.), motive care nu pot fi imputate reclamanților și nici nu pot constitui temei legal pentru respingerea acțiunii.

De asemenea, instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a reținut că în raport de noile acte normative care reglementează salarizarea în domeniul bugetar, cererea reclamanților nu poate fi întemeiată întrucât Legea 303/2009, a intrat în vigoare începand cu 01.01.2010, iar perioada dedusă iudecății este iulie - septembrie 2009.

Prin decizia nr. 1576/14.10.2010, Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamantul S. Județean „S.” P. împotriva sentinței civile nr. 783/08.06.2010, a casat sentința mai sus amintită și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, reținând că nici în petitul acțiunii și nici în finalul motivării în fapt a acesteia nu se precizează expres obiectul acțiunii, cerință prevăzută de art.112 alin.1 pct.3 c.pr.civ., putându-se remarca faptul că reclamantul, în calitate de sindicat, a formulat, în numele membrilor săi, pretenții cu caracter general, solicitând acordarea sporurilor salariale specifice, începând cu data de 01.07.2009.

Chiar dacă prin cererea completatoare, depusă ulterior, s-a precizat perioada pentru care se solicită sporurile ca fiind iulie 2009 – septembrie 2009, în ceea ce privește obiectul acțiunii nu s-au adus lămuririle necesare, solicitate de altfel și de către M. Sănătății, care prin întâmpinare a solicitat instanței să se pună în vedere reclamantului să identifice pentru fiecare salariat sporul solicitat, perioada și actul normativ care justifică acordarea acestui spor.

Față de formularea cu caracter general a acțiunii și motivarea instanței a fost în același sens, această situație echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, cu atât mai mult cu cât nu s-au discutat și nu s-au administrat probatorii - dispunându-se în consecință admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a lămuri obiectul dedus judecății, conform considerentelor expuse, urmând a se administra și probele necesare soluționării tuturor aspectelor deduse judecății.

Primindu-se dosarul la Tribunalul P., la data de 03.12.2010 cauza a fost reînregistrată sub nr._ .

La 19.05.2011, pârâta Direcția de Sânâtate Publică a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând că, odată cu reducerea cheltuielilor de personel, ca urmare a faptului că Miisterul Sănătății, în baza OUG 34/2009, nu a mai aprobat fonduri pentru plata sporurilor, Direcția de Sânâtate Publică a fost obligată să suspende acordarea acestora în vederea ăncadrării în creditele bugetare aprobate pe anul 2009.

Pe linia considerentelor deciziei de casare, s-a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul concret al acțiunii, iar la termenul din 18.08.2011, acesta a depus la dosar „Precizări” si cerere de probatorii, la 12.10.2011 a depus si răspuns la întâmpinarea formulată de D.S.P. P., la 9.11.2011 – ulterior însă renunțând la administrarea probei cu expertiză, încuviințate de instanță și solicitând admiterea acțiunii numai în funcție de un „tabel nominal cu sporurile sistate în perioada iulie-septembrie 2009 pentru personalul contractual și funcționarii publici din Direcția de Sănătate Publică P. – apreciind ca întocmirea respectivei situații de plată ar reprezenta o „recunoaștere tacită” din partea reclamantei menționate, a obligației de a achita sumele respective.

In cauză, în rejudecare după casare, s-au administrat probe cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Sănătății, invocată de acesta prin întâmpinare, instanța o va aprecia ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că aceasta calitate procesuală în cauză nu este determinată de calitatea de angajator ori de raporturile de muncă cu membrii sindicatului, ci de calitatea Ministerului Sănătății de ordonator principal de credite, care alocă fondurile necesare suportării cheltuielilor de personal de către pârâta Direcția de Sănătate Publică P..

În ce privește excepția inadmisibilității invocată de același pârât, tribunalul constată, în primul rând, că aceasta inadmisibilitate este invocată cu referire la „cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Ministerului Sănătății” - deși la momentul invocării excepției menționate, nu era formulată nicio asemenea cerere. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar referi la inadmisibilitatea acțiunii, excepția invocată apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că reclamantul are dreptul, în principiu, să formuleze, în contradictoriu cu ministerul de resort, pretenții în raport de anumite drepturi salariale.

În ce privește fondul litigiului, se constată că prezenta cauză a fost casată cu trimitere spre rejudecare – in considerentele deciziei de casare menționându-se în mod expres necesitatea ca reclamantul să-și precizeze în mod expres obiectul concret al acțiunii, apreciindu-se necesara lămurirea efectivă a cererii de chemare în judecată, în sensul identificării pentru fiecare salariat în parte, a sporului solicitat, perioadei și actului normativ care justifică acordarea acestui spor – precum și administrarea de probatorii în dovedirea susținerilor și solicitărilor formulate.

Astfel, pe linia considerentelor deciziei de casare, instanța de rejudecare a pus în vedere reclamantului să facă toate precizările necesare, având în vedere modalitatea sumară, generală și insuficient precizată de redactare a cererii inițiale de chemare în judecată, astfel cum a fost apreciată dealtfel și de instanța de recurs, Curtea de Apel Ploiești.

Cu toate acestea, la termenul din 18.08.2011, reclamantul s-a limitat la a reitera practic formulările și susținerile anterioare, „precizându-și” acțiunea, în sensul că aceasta are ca obiect „obligarea în solidar a pârâților să plătească fiecărui reclamant din tabelele depuse la dosarul cauzei a unor sporuri specifice activității desfășurate pentru perioada iulie 2009 - septembrie 2009, menționând din nou că nu poate să-și precizeze cuantumul pretențiilor, întrucât nu are acces la înscrisurile necesare (state de plată) și nici nu dispune de specialiști în domeniul respectiv – considerente pentru care reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, având ca obiectiv, să determine pentru fiecare reclamant, în funcție de locul de muncă în care îșî desfășoară activitatea, sporul de care beneficiază, cuantumul acestuia pentru perioada iulie 2009 – septembrie 2009, sumele respective urmând a fi reactualizate potrivit indicelui de inflație.

În acest sens, instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea salarizare-normare muncă, pentru a se stabili sporurile cuvenite fiecărui membru de sindicat – lucrare pentru a cărei întocmire a desemnat, prin tragere la sorți, pe expertul tehnic N. C..

După acordarea a trei termene de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză dispus, reclamantul a arătat însă că înțelege să renunțe la administrarea probei cu expertiză încuviințată și dispusă de instanță, arătând că o mare parte din reclamanți nu au putut achita onorariul stabilit pentru expert și arătând că a solicitat conducerii unității ca prin serviciile de specialitate să efectueze calcularea pentru fiecare membru de sindicat, a sumelor de care trebuie să beneficieze – rezultând tabelul de calcul atașat la filele 60-61 dosar, de care reclamantul a declarat că înțelege să se prevaleze ca unică probă în cauză.

Se constată însă că tabelul menționat conține doar niște sume unice, reprezentând pentru fiecare membru de sindicat indicat „total sume brute sistate în lunile iulie-septembrie 2009, reprezentând „sporuri acordate în baza HG nr. 281/1883 (art. 8 lit.a și art.8 lit. b) și Legii nr.304/2008 (11% prevenție)”

Ori, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. Județean S. P. a solicitat, pentru membrii săi, acordarea a nu mai puțin de 7 sporuri, conform tabelului anexat (fila 3 dosar), la care a mai adăugat un spor, prin cererea completatoare depusă la fila 28 dosar - deci în total 8 sporuri în procente diferite, de 7%, 10%, 11%, 15%, 25%, 30% și respectiv, 100%, conform tabelului menționat - iar pe de altă parte, având în vedere că reclamantul a renunțat la administrarea singurei probe relevante în cauza și care ar fi fost de natură să stabilească, pentru fiecare membru de sindicat sporurile și cuantumurile cuvenite, pentru a da posibilitatea instanței să aprecieze asupra legalității și temeiniciei pretențiilor supuse judecății - respectiv expertiza specialitatea salarizare-organizare muncă solicitată de reclamant și încuviințată de instanță – față de împrejurările arătate, deci, tribunalul apreciază că tabelul cu sumele unice, nediferențiate pe sporuri pentru fiecare membru de sindicat, depus de reclamant la dosar nu poate constitui o proba suficientă pentru admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată – în lipsa unor probe certe privind calculul sumelor cuvenite – cu atât mai mult cu cât pârâții au solicitat respingerea acțiunii formulate, iar potrivit art. 1169 c.civ., sarcina probei revenea reclamantului.

Având în vedere considerentele arătate, tribunalul va aprecia prezenta acțiune precizată și completată ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul M. Sănătății Publice, ca neîntemeiate.

Respinge acțiunea precizată și completată, formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN S. P. cu sediul în Ploiești, .. 1-3, jud. P., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ P. cu sediul în Ploiești, ..13, jud. P. și M. SĂNĂTĂȚII PUBLICE cu sediul în București, ..1-3, sector 1, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2012.

Președinte Asistenți Judiciari

C. A. M. C. G. M. F.

Grefier

M. - D. B.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. M.C.A./ Tehnored.M.E.

5 ex. /10.12.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi băneşti. Sentința nr. 4968/2012. Tribunalul PRAHOVA