Legea 10/2001. Sentința nr. 4993/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4993/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 4993/2012
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4993
Ședința publică de la 18 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier M. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „Lg 10/2001”, acțiune formulată de reclamanta D. R. E., domiciliată în București, ..53A, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtele . - prin lichidator judiciar P. V. IPURL, cu sediul în Ploiești, ., ..2, jud.Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2012 care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.10.2012, dând următoarea decizie
TRIBUNALUL
P. acțiunea înregistrată la acest tribunal sub nr._, contestatoarea D. R. E. (in calitate de mostenitoare legala a defunctului tata P. N.) a solicitat în contradictoriu cu intimații S.C. V. P. S.A.-prin lichidator judiciar .. si S.C. T. S.A., obligarea acestora la emiterea dispozitiei de restituire in natura precum si la restituirea efectiva in natura a imobilului situat in M., ., compus din casa, anexe gospodaresti si teren in suprafata de 3597 mp..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul mentionat este dispus pe un teren de 10 ha ( 5 ha arabil+5 ha vita de vie) situat in M., . a fost proprietatea tatalui sau ing. P. N., ca veteran al primului razboi mondial.
In anul 1953, in baza H.C.M. nr.308, imobilul a fost confiscat de catre stat, conform procesului-verbal din 22.03.1953, fiind deposedati si de gospodarie, respectiv casa de locuit, curtea si anexele desi H.C.M. nr.308 se referea doar la terenuri.
In timp, prin reorganizari administrative succesive, imobilul in cauza a ajuns in administrarea S.C. T. S.A. in anul 1987.
In anul 1991, in urma cererii de restituire a dreptului de proprietate, pe vechiul amplasament, pentru suprafata de 10,287 ha, i s-a eliberat Adeverinta nr.4078/16.10.1991 care cuprinde atribuirea unei suprafete de teren de 9,5 ha din cele peste 10 ha initiale, respectiv 5 ha vita de vie pe un alt amplasament, pe raza . natura si 4,5 ha teren arabil-in actiuni.
P. procesul-verbal de punere in posesie nr.957/22.06.2000 si titul de proprietate nr._/2001 a fost pusa in posesia unei suprafete de 5 ha vita de vie, pentru restul suprafetei de teren, suprafata ramasa libera de constructii, cu exceptia casei parintesti.
S.C. T. S.A., in calitate de detinator a fost sesizat prin Notificarea nr.44/08.06.2001 conform Legii nr.10/2001, solicitandu-i-se restituirea imobilului. Desi inregistrata la 08.06.2001, impreuna cu actele doveditoare, notificarea nu a fost solutionata ci dimpotriva s-a procedat samavolnic lapredarea-primirea imobilului catre S.C. V. P. fara a avea un titlu valabil si fara a solutiona notificarea in prealabil.
Dupa anul 1990, cand decretul nr.308/1953 a fost considerat abuziv in conditiile in care nici nu a fost publicat in Monitorul Oficial, s-a inregistrat prima cerere de retrocedare a terenului si constructiilor aferente, pe vechiul amplasament.
In anul 1992 reclamanta a devenit actionar la IAS T. pana in anul 2000, cand in mod nelegal imobilul a fost inclzs in certificatul de atestare a dreptului de proprietate M0_, pozitia 211 doar in ceea ce priveste terenul in suprafata de 3597 mp.
In anul 2001 S.C. T. S.A. s-a divizat in trei societati comerciale iar imobilul in litigiu a fost atribuit prin protocol si proces-verbal de predare-primire catre S.C. V. P. S.A. ce din anul 2004 a intrat in procedura insolventei.
Desi a fost notificat lichidatorul judiciar .. a retras din anul 2008 paza terenului si a constructiilor, justificand ca nu au fonduri iar in vara anului 2009 casa era deja demolata iar anexa avea demolate cateva ziduri. Desi lichidatorul avea obligatii de conservare si a fost instiintat de situatie nu a luat nici o masura iar in 2011 s-a constatat ca demolarea s-a finalizat nemaexistand nimic pe teren.
In prezent, suprafata de teren de 3597 mp. se afla in mijlocul lotului de 5 ha care i-a fost restituit in anul 2008. Solicita admiterea cererii in baza jurisprudentei I.C.C.J. si a prev. Legii nr.10/2001.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a depus la dosar acte, respectiv copii notificare, protocol de predare-primire, proiect de divizare, certificat de inregistrare, titlu de proprietate, Hotararea nr.4859/09.11.2006 a Comisiei Judetului Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, proces-verbal din 22.03.1953 si certificat de mostenitor.
La termenul din 07.05.2012, instanta a luat act de faptul ca incepand cu 30.12.2006 calitatea de lichidator judiciar al S.C. V. P. S.A. o are P. V. IPURL.
S.C. V. P. S.A. prin P. V. IPURL a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. V. P. S.A. avand in vedere ca notificarea nr.44/08.06.2001 a fost adresata S.C. T. S.A. si nu a fost comunicata celeilalte parate.
A invocat exceptia inadmisibilitatii cererii avand in vedere ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii nr.18/1991 a fost formulata pentru intreaga suprafata la care reclamanta sustine ca ar fi indreptatita iar art.8 din Legea nr.10/2001 exclude de sub incidenta legii terenurile al caror regim juridic este reglementat diferit.
De asemenea a formulat cerere de disjungere al celui de al doilea capat de cerere avand in vedere ca solutionarea sa depinde de modul de solutionare al primului capat de cerere.
Pe fond arata ca in cuprinsul notificarii catre S.C. T. S.A. s-a solicitat ca parata sa-i restituie terenul in suprafata de 2870 mp. si nu de 3597 mp. si nu a uzat de procedura Legii nr.10/2001 folosind alte cai judiciare, astfel ca promovarea actiunii prezente la 10 ani dupa notificare, apare ca tardiv formulata.
Mai mult chiar din sustinerile reclamantei rezulta ca la momentul in care i-a fost incuviintata cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru intreaga suprafata pe vechiul amplasament terenul mentionat se afla in administrarea Grupului scolar agricol T. D., deci nu in patrimoniul paratelor.
In cauza, tribunalul a administrat proba cu inscrisuri, interogatoriul paratelor si expertize specialitatea topo R. L. M. si constructii Seminenco G..
La termenul din 16.10.2012, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei S.C. T. S.A. si a dispus scoaterea din cauza a acesteia. De asemenea, a unit cu fondul cauzei cererea de disjungere si exceptiile invocate de parata S.C. V. P. S.A. prin P. V. IPURL.
Din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Conform art. 21 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicata ,, Imobilele - terenuri si constructii - preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii in vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei indreptatite, in natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare.,, .
In raport de aceste dispozitii cererea de disjungere formulata de parata este nefondata deoarece cele doua solicitari nu pot fi judecate decat concomitent in cadrul aceluiasi dosar.
Din probatoriul administrat rezulta ca prin Notificarea inregistrata sub nr.44/08.06.2001 reclamanta s-a adresat, in termen legal, S.C. T. S.A., in calitate de unitate detinatoare de la acea data si a solicitat restituirea terenului, in suprafata de 2870 mp. curti-constructii ( crama din zid cu 8 incaperi+casa de locuit+anexe gospodaresti), situat in ., confiscate tatalui sau P. N., dupa aparitia Decretului-Lege nr.308/1953, conform procesului-verbal din 22.03.1953 si care initial au fost predate Scolii Medii Tehnice M.. S-a mentionat solicitarea de a nu se face nici un act de dispozitie asupra bunurilor mentionate.
Conform protocolului de predare-primire a partilor din patrimoniul S.C. T. S.A. Gura Vadului catre S.C. V. P. S.A. si actelor de la filele 8-19, S.C. T. S.A. s-a divizat in trei societati comerciale S.C. T. S.A. Gura Vadului, S.C. V. P. S.A. si S.C. ZOOPROD S.A. iar imobilul in litigiu a fost atribuit prin protocol si proces-verbal de predare-primire catre S.C. V. P. S.A., care la aceasta data are calitatea de unitate detinatoare. Ulterior aceasta a intrat in procedura insolventei.
In raport de dispozitiile art. 22 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicata, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, ca nefondata.
Conform procesului-verbal de la fila 20, incheiat la 22.03.1953, o suprafata de 10 ha, din care 5 ha arabil si 5 ha vie pe care se aflau si o . cladiri si inventar viticol, proprietatea ing.P. N., defunctul tata al reclamantei, expropriata prin H.C.M. nr.308/1953, a fost predata spre folosinta si cultivare catre Scoala Medie Tehnica Agricola M..
De altfel, probator in acest sens este si titlul definitiv de proprietate emis in urma reformei agrare din 1921, de la fila 21.
Conform titlului de proprietate nr._/28.02.2008, reclamantei, in calitate de mostenitoare a defunctului P. N., i s-a reconstituit titlu de proprietate pe o suprafata de 5 ha din care 9328 mp. aflati in extravilanul Orasului M., pe tarlaua 15, ., fara a se face vreo referire la existenta curtilor-constructii.
Din inscrisurile mentionate la dosarul cauzei, rezulta ca suprafata care face obiectul prezentului dosar-si pe care se aflau cladirile si inventarul viticol, nu a fost cooperativizata, fiind predata spre folosinta catre Scoala Medie Tehnica Agricola M.-ulterior Grupul Scolar T. D.. In anul 1987, a intrat in administrarea fostului IAS T., privatizata dupa 1989.
Conform expertizei specialitatea topo ing. R. L. M. suprafata mentionata se afla in loc. M., tarlaua 15, ., intra in categoria folosinta curti constructii si practic se uneste cu suprafata mentionata in procesul-verbal de punere in posesie nr.1120/30.01.2008 de la fila 15. De asemenea, Conform expertizei specialitatea constructii Seminenco G., aceste curti constructii se situau la data preluarii abuzive in orasul M. iar la data notificarii pe . oras. Raportat si la balanta analitica de predare-primire dintre S.C. T. S.A. Gura Vadului catre S.C. V. P. S.A.( fila 10) si datele privind situatia patrimoniala a S.C. T. S.A. ( filele 16 si 19) va inlatura ca nereala mentiunea expertului topo privind situarea acestei suprafete aferente unor constructii, in extravilanul orasului M..
Raportat la art.8 din Legea nr.10/2001, republicata, va respinge exceptia inadmisibilitatii invocata de parata ca nefondata.
Pe fondul cauzei, instanta constata calitatea reclamantei de unic mostenitor al defunctului ing. P. N. conform certificatelor de mostenitor de la filele 22 si 123.
Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicata, ,, Pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul in care imobilele au fost instrainate.
(3) In situatia imobilelor prevazute la alin. (1) si (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de catre institutia publica care efectueaza sau, dupa caz, a efectuat privatizarea, dispozitiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzator.
(4) In situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, instrainate sub orice forma din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana indreptatita va notifica organele de conducere ale acesteia. In acest caz, masurile reparatorii in echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.,,.
Desi in situatia unei societati comerciale cu capital de stat privatizate (cum a fost cazul S.C. T. S.A.) legea introduce doar principiul restituirii prin echivalent-despagubiri-instanta constata ca bunurile mentionate au fost expropriate prin H.C.M. nr.308/1953, act ramas in arhiva secreta a Consiliului de Ministri, si nu a fost publicat in Monitorul Oficial.
In acest sens, instanta constata ca nu au fost respectate nici macar exigentele Constitutiei din 1952 a Republicii Populare Romane. De aceea preluarea de catre stat a bunurilor mentionate sa facut fara nici un titlu.
In acest sens, in conditiile existentei art. 136 in Constitutia Romaniei din 21.11.1991, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei nu trebuia sa includa in patrimoniul S.C. T. S.A., obiectivul M. Sediu cu o suprafata totala de 3.597 m.p., neavand temei legal.
Instanta apreciaza ca privatizarea S.C. T. S.A. cu privire la bunurile mentionate nu poate fi luata in considerare sub aspectul art.29 si va analiza cererea in baza art. 2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001, republicata.
Jurisprudenta a reținut că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu se referă la acțiunile reale intentate împotriva debitorului, ci numai la cele având ca obiect creanțe, nefiind admisibilă suspendarea judecății procedurii Legii nr. 10/2001 și lipsirea titularului de bunul său prin intermediul procedurii insolvenței.
Din probatoriul administrat rezulta fara dubiu ca suprafata pe care se aflau constructiile mentionate este de 3597 m.p. fiind relevante sustinerile reclamantei in sensul imposibilitatii cunoasterii suprafetei exacte la momentul formularii notificarii, avand in vedere si deficientele aparaturii topografice din 1953.
Totodata instanta retine ca potrivit expertizei constructii Seminenco G., documentelor si fotografiilor aflate la dosar, rezulta ca constructiile ce au facut obiectul notificarii in anul 2001 cu destinatia de cladiri de locuit si anexa gospodareasca nu mai exista pe amplasament fiind demolate, iar valoarea lor de circulatie din momentul notificarii, in prezent ar fi fost de 193.209 lei.
Art. 10 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicata, prevede ca ,, in situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate total sau partial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent,, iar alin.8 ca ,, valoarea corespunzatoare a constructiilor preluate in mod abuziv si demolate se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare in functie de volumul de informatii puse la dispozitia evaluatorului,,.
Art. 26 alin.1 din aceeasi lege prevede ca ,, daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita,,.
Ori unitatea detinatoare este in procedura de lichidare, singurul activ patrimonial existent in prezent fiind chiar imobilul mentionat.
Probatoriul administrat fiind evident in sensul unei preluari abuzive chiar si in conditiile legislative din 1953 si a unei privatizari fara a avea un titlu, cu privire la activul patrimonial-obiect al actiunii, instanta va obliga parata, prin lichidator judiciar sa emita o decizie de restituire in natura a terenului in suprafata de 3597 m.p. identificati si pozitionat pe schita de plan conform expertizei specialitatea topo R. L. M..
Luand in considerare ca masurile reparatorii in echivalent se propun de catre institutia publica care efectueaza sau, dupa caz, a efectuat privatizarea-art.29 alin.3-va constata dreptul reclamantei la masuri reparatorii prin echivalent corespunzator valorii de piata a constructiilor ce au facut obiectul notificarii, in cuantum de 193.209 lei conform expertizei specialitatea constructii Seminenco G..
Va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de disjungere si exceptiile unite cu fondul ca nefondate.
Admite cererea având ca obiect „Lg 10/2001”, acțiune formulată de reclamanta D. R. E., domiciliată în București, ..53A, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtele . - prin lichidator judiciar P. V. IPURL, cu sediul în Ploiești, ., ..2, jud.Prahova.
Obliga parata, prin lichidator judiciar sa emita o decizie de restituire in natura a terenului in suprafata de 3597 m.p. identificati si pozitionat pe schita de plan conform expertizei specialitatea topo R. L. M. ( fila 90-91).
Constata dreptul reclamantei la masuri reparatorii prin echivalent corespunzator valorii de piata a constructiilor ce au facut obiectul notificarii, in cuantum de 193.209 lei conform expertizei specialitatea constructii Seminenco G. (fila 92-94).
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.10.2012.
Președinte,
B. M.
Grefier,
M. M. C.
Red. BM
4 ex./17.12.2012
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 539/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 1378/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








