Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 2857/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 2857/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 2857/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2857

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Președinte - C. A. M.

Grefier - I. C. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine) formulată de petenta V. M.,_, in calitate de reprezentant legal al minorei V. A. P., domiciliata in Nocera Umbra, Via Africa, Italia, cu domiciliul ales in Ploiești, ..6, ., ., județul Prahova, in contradictoriu cu intimatul V. N., CNP_, domiciliat in Poggio Berni, Via Delle Viole 17, Regiunea Rimini, Italia.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal si asistată de avocat M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța face aplicarea disp. art. 131 Cod de Procedură Civilă și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, după care în baza disp. art. 238 Cod de Procedură Civilă estimează durata procesului la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat tribunalul acordă cuvântul in fond.

Petenta prin avocat solicită admiterea acțiunii; fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr._ din data de 03.06.2015 petenta V. M. reprezentantă a minorei V. A. P., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul V. N., ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii străine RG 1437/14 R.G. de autorizare a instanței de tutela pentru reînnoirea pașaportului minorei V. A. P., născuta Ia data de 27.09.2008 pronunțata de Tribunalul din Spoleto, Italia la data de 23.04.2015.

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin hotărârea sus-menționata a fost autorizata reînnoirea pașaportului minorei V. A. P., născuta din căsătoria numiților V. M. si V. N., la data de 27.09.2008.

Părinții minorei sunt despărțiți in fapt, iar minora este încredințata mamei prin Decretul Provizoriu din data de 14.06.2012 pronunțat de Tribunalul pentru Minori din E. Romagna.

Petenta a mai arătat că pașaportul minorei a expirat în data de 10.08.2013, iar tatăl minorei interpelat de Tribunalul din Spoleto a fost de acord cu reînnoirea, considerent pentru care instanța de tutela a autorizat reînnoirea pașaportului.

In prezent, minora însoțita de mama sa este in Romania, dar pentru eliberarea pașaportului, Serviciul Pașapoarte Prahova solicita ca instanța sa recunoască hotărârea străina – cu precizarea că hotărârea străină este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut competența să judece procesul, există reciprocitate in ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și Italia.

Petenta arată totodată că solicită să se dispună judecarea cauzei fără citarea paratului, întrucât din hotărârea străină rezultă că acesta a fost de acord cu admiterea cererii de reînnoire a pașaportului minorei.

De asemenea, solicită să se ia act ca potrivit art. 1098 Cod pr. civilă, competența de soluționarea a cererii aparține Tribunalului Prahova in circumscripția căruia își are sediul Serviciul de Pașapoarte Prahova care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Petenta și-a întemeiat cererea, în drept, pe disp. art.1095 și urm. cod pr. civilă.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că cererea petentei este întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 1094 N.c.pr.civ., hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare - dispozițiile art. 1095 N.c.pr.civ., enumerând de asemenea condițiile recunoașterii hotărârilor străine.

Totodată, potrivit art. 33 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, „hotărârea pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la vreo procedură specială”.

Art. 53 parag. 1 din același regulament stipulează că partea care invocă recunoașterea unei hotărâri trebuie să prezinte o copie a acesteia care să întrunească condițiile necesare, în vederea stabilirii autenticității acesteia.

Examinând cuprinsul hotărârii supuse analizei, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile menționate – din sentința pronunțată la data de 23.04.2015 de Tribunalul din Spoleto, Italia, rezultând că, potrivit consemnării din cuprinsul hotărârii de autorizare menționate, la 22.04.2015 tatăl minorei a fost de acord cu reînnoirea pașaportului .

În consecință, in baza art.1094 și urm N.c.pr.civ., rap. la art.33 și art.53 parag.1 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.44/2001, tribunalul va admite cererea petentei si va dispune recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii RG 1437/14 R.G. pronunțată de Tribunalul din Spoleto, Italia, la data de 23.04.2015 – de autorizare a instanței de tutelă pentru reînnoirea pașaportului minorei V. A. P., născută la 27.09.2008 la Rimini, Italia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de formulată de petenta V. M.,_, in calitate de reprezentant legal al minorei V. A. P., domiciliata in Nocera Umbra, Via Africa, Italia, cu domiciliul ales in Ploiești, ..6, ., ., județul Prahova, in contradictoriu cu intimatul V. N., CNP_, domiciliat in Poggio Berni, Via Delle Viole 17, Regiunea Rimini, Italia.

Dispune recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii RG 1437/14 R.G. pronunțată de Tribunalul din Spoleto, Italia, la data de 23.04.2015 – de autorizare a instanței de tutelă pentru reînnoirea pașaportului minorei V. A. P., născută la 27.09.2008 la Rimini, Italia.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2015

PREȘEDINTE,

C. A. MihăilescuGREFIER,

I. C. M.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. CAM/ Tehnored.CAM

4 ex/02.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 2857/2015. Tribunalul PRAHOVA