Fond funciar. Decizia nr. 112/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 112/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 112
Ședința publică din data de 25.01.2012
PREȘEDINTE: L. E.
JUDECĂTORI: N. A.
: A. M. L.
GREFIER: L. E. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă B. F., prin mandatar B. A. E., domiciliat în Ploiești, ., jud. P., împotriva sentinței civile nr. 2943/22.03.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. L. TG. V. DE F. F., cu sediul în .. P., și C. JUDEȚEANĂ P. DE F. F., cu sediul în Ploiești, jud. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul recurentei-reclamante, B. A. E., lipsind intimatele-pârâte.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Mandatarul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Mandatarul recurentei-reclamante, având cuvântul în dezbateri, arată că cererea de reconstituire datează de acum 15 ani, când a fost formulată în baza legilor fondului funciar și prin care se solicitau 18 ha, însă a fost refuzată punerea în posesie și abia în anul 2005 s-au început demersurile necesare, însă tabelul I anexă a fost întocmit greșit, întrucât s-a trecut un alt ascendent al moștenitorului și s-a invalidat cererea de reconstituire, iar ulterior reclamanta a formulat cerere de rectificare a acestei greșeli, a primit răspunsul la aceasta, a formulat cerere în instanță, fondul a admis cererea, însă, în recurs, a fost respinsă acțiunea, reclamanta solicitând vechiul amplasament și, în subsidiar, un alt amplasament, dar apropiat de cel deținut, întrucât reclamantei i s-a dat un teren fără drum de acces, decât cu tractorul, astfel că pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de fața, constată:
La data de 16.08.2010 s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Ploisti, sub numarul_, actiunea formulata de reclamanta B. F., prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. Tg. V. de Aplicare a Legilor Fondului F. și C. Județeană P. de Aplicare a Legilor Fondului F., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispuna ca ambele parate sa fie obligate sa efectueze punerea in posesie pentru suprafata de 3,8 ha pe vechiul amplasament; parata C. L. Tg. V. de Aplicare a Legilor Fondului F. sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate catre C. Județeană P. de Aplicare a Legilor Fondului F.; parata C. Județeană P. de Aplicare a Legilor Fondului F. sa fie obligata sa elibereze titlul de proprietate pentru terenurile in suprafața de 3,8 ha, paratele sa fie obligate la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere de la data introducerii prezentei actiuni si pana la punerea efectiva in posesie; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii, reclamanta a aratat ca prin HCJ 5517/27.07.2007 s-a stabilit dreptul sau de proprietate pentru suprafața de 3,8 ha pe raza . calitate de moștenitoare a defunctei A. M., iar prin notificările nr. 7260/2008 si 3215/2008 transmise paratei C. Locala Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar, a solicitat acesteia emiterea procesului-verbal de punere in posesie pe vechiul amplasament, ., dar ca nici pana la aceasta data nu a fost pusa in posesie.
A mai arătat reclamanta ca daunele cominatorii sunt întemeiate pe neexecutarea culpabila de către parata a obligațiilor derivate din HCJ 5517/27.07.2007, neexecutare ce-i provoacă prejudicii morale si materiale.
In drept, si-a întemeiat cererea pe disp. Lg. 18/91, art.1073, 1075 C.civ.
In anexa a depus înscrisuri.
La termenul de judecata din 23.09.2010 C. Județeană P. de Aplicare a Legilor Fondului F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, cu motivarea ca in cauza nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat al acestei parate de a-si îndeplini obligațiile legale si nici nu a indicat temeiul juridic conform cu care solicita obligarea acesteia la plata de daune cominatorii.
La același termen de judecata reclamanta si-a precizat actiunea, reiterând capetele de cerere formulate initial, iar parata C. L. Tg. V. de Aplicare a Legilor Fondului F. a depus documentația aferenta, care a stat la baza cererii de reconstituire – filele 22-47 dosar.
In cauza s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civila nr. 2943/22.03._ pronuntata de Judecătoria Ploiesti a fost admisă in parte actiunea civilă având ca obiect litigiu funciar, formulată de reclamanta B. F., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană P. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere, C. L. de F. F. Târgșorul V., fiind obligată parata C. Locala Targsoru V. de F. F. sa emita proces-verbal de punere in posesie in favoarea reclamantei, in calitate de mostenitoare a defunctei A. M., pentru suprafata de 3,8 ha teren arabil, pe raza. Comunei Targsoru V., pe amplasamente aflate la dispozitia paratei.
A fost obligată parata C. Locala Targsoru V. sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru terenul mai sus mentionat.
A fost obligată parata C. Judeteana P. sa emita titlu de proprietate in favoarea reclamantei, in calitate de mostenitoare a defunctei A. M., pentru suprafata de 3,8 ha. pe raza. Comunei Targsoru V., dupa inaintarea documentatiei aferente de catre C. Locala de F. F. Targsoru V..
A fost respinsă in rest actiunea, ca neintemeiata
S-a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța aceasta hotarâre prima instanta a retinut ca reclamanta B. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. L. Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar, pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispuna ca ambele parate sa fie obligate sa efectueze punerea in posesie pentru suprafata de 3,8 ha pe vechiul amplasament; parata C. L. Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate catre C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar; parata C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar sa fie obligata sa elibereze titlul de proprietate pentru terenurile in suprafața de 3,8 ha, paratele sa fie obligate la plata sumei de 100 lei/ zi de întârziere de la data introducerii prezentei acțiuni pana la punerea efectiva in posesie; cu cheltuieli de judecata.
A mai retinut instanța de fond ca, prin sentința civila nr. 5677/2007 (filele 36-37 dosar) a Judecătoriei Ploiești, definitiva si irevocabila prin nerecurare, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor comuni G. M. si A. M., pentru suprafața de 3,8 ha teren pe raza .>
In baza sentinței civile mai sus menționate s-a emis HCJ nr. 5517/27.07.2007 (fila 35 dosar) prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei pentru suprafața de 3,8 ha.
Reclamanta a făcut dovada ca ulterior emiterii HCJ nr. 5517/27.07.2007 a adresat notificările nr. 7260/2008 si 3215/2008 (filele 6-7 dosar) transmise paratei C. Locala Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar, prin care a solicitat acesteia emiterea procesului-verbal de punere in posesie pe vechiul amplasament, ..
Din conținutul Protocolului de predare preluare a terenurilor cu destinație agricola (filele 62-63 dosar), încheiat intre Agenția Domeniilor Statului si C. Locala Tg. V. la 22.10.2010, instanța de fond a retinut ca a fost predata de catre ADS paratei C. Locala Tg. V. o suprafata de teren de 4,30 ha, cu destinatie agricola, in vederea atribuirii terenurilor persoanelor indreptatite prin reconstituirea dreptului de proprietate pe raza acestei localitati.
Din conținutul adresei nr. 433/3.03.2011 (fila 58 dosar) transmisa de Primăria Tg. V. reclamantei, a rezultat ca reclamantei i-a fost adus la cunostinta faptul ca atribuirea terenului in suprafata de 3,80 ha nu se poate realiza decat in T. 15 P. 103/1, teren predat de catre ADS prin protocolul mai sus menționat, fata de împrejurarea ca parata nu are alte suprafețe la dispozitie.
Din conținutul aceluiași înscris rezulta ca reclamanta nu a fost de acord cu atribuirea acestui teren.
In lumina considerentelor mai sus arătate, instanța de fond a constatat ca după atribuirea de către ADS către C. Locala Tg. V. a suprafețelor solicitate de reclamanta, parata C. Locala Tg. V. avea obligația legala de a emite proces-verbal de punere in posesie pentru terenul de 3,8 ha, reconstituit reclamantei prin sentința civila menționata.
In ceea ce privește insa pretenția reclamantei ca atribuirea terenului sa se realizeze pe vechiul amplasament, instanța de fond a retinut insa ca din probele cu înscrisuri administrate, astfel cum au fost detaliate mai sus, a rezultat ca parata C. Locala Tg. V. nu deține alte terenuri decât cele predate prin Protocolul de predare de către ADS, sens in care apreciază ca punerea in posesie urmează a fi efectuata pe amplasamentele aflate la dispoziția Comisiei Locale Tg. V..
Pe cale de consecința, in baza art.27 alin.5 din H.G 890/2005 a fost obligată parata C. Locala Tg. V. de F. F. sa emită proces- verbal de punere in posesie in favoarea reclamantei, in calitate de succesoare a defunctei A. M., pentru suprafața de 3,8 ha teren arabil, pe amplasamentele aflate la dispoziția Comisiei Locale Tg. V..
Pe cale de consecinta, a obligat parata C. Locala Tg. V. sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru terenul mai sus mentionat catre parata C. Judeteana P. de fond funciar.
Văzând dispozițiile art.27 alin.7 din HG 890/2005 rap. la disp.art.8 si urm. din Legea nr.18/1991, a fost obligată parata C. Judeteana P. sa emita titlu de proprietate in favoarea reclamantei, in calitate de mostenitoare a defunctei A. M., pentru suprafata de 3,8 ha teren pe raza . inaintarea documentatiei aferente de catre C. Locala Tg. V. de fond funciar.
Referitor la capatul de cerere privind obligarea paratelor la plata sumei de 100 lei/zi de intarziere, cu titlul de daune cominatorii, instanta de fond a respins si acest capat de cerere ca neintemeiat, retinand ca nu exista temei legal pentru un asemenea capat de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamanta, in contradictoriu cu paratele C. L. Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar.
Cu privire la daunele cominatorii, rezultand din refuzul punerii in posesie sau emiterii titlului de proprietate, calitatea procesual pasiva o au numai conducatorii respectivelor institutii in lumina disp. art. 64 si urm. din Lg 18/91 modif. si compl., iar reclamanta nu a solicitat introducerea in cauza a acestor persoane.
Conform art. 64 din Lg. 18/1991, numai „primarul va fi obligat sa execute punerea efectiva in posesie sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de intarziere”, astfel incat cererea indreptata impotriva paratelor din prezenta cauza nu poate fi admisa pentru motivele mai sus aratate.
Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs reclamanta B. F., criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala, solicitand admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței atacate si pe cale de consecința admiterea in tot a acțiunii prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună ca ambele parate sa fie obligate sa efectueze punerea in posesie pentru suprafața de 3.8 ha pe vechiul amplasament.
In fapt, instanța de fond a hotărât punerea in posesie in baza art.27 alin.5 din HG 890/2005 conform HCJ nr.5517/27.07.2007 dar recurenta considera ca trebuie vizate si dispozițiile art.48 deoarece HCJ nr.5517/27.07.2007 s-a aprobat pe baza anexei nr.27, dupa cum reiese din actele depuse de recurenta si intimata C. Locala Tg. V..
In baza art.48 al.(2) punerea in posesie se face in funcție de opțiune pe vechiul amplasament, daca este liber, iar daca nu este liber, cu acordul persoanelor fizice indreptatite, se stabilește un nou amplasament.
In subsidiar a cerut punerea in posesie daca nu este posibil pe vechiul amplasament pe un teren echivalent ca valoare economica, pentru ca asa cum se vede la pagina 32 pe o nota de calcul a suprafețelor ramase de reconstituit def.A. M., a avut 3 ha in Suhat, zona unde s-au constituit locuri de casa. Locurile cerute erau cu ieșire la doua drumuri principale, asa cum reiese si din actul de vânzare cumpărare către T. A. si A. M. depus la dosar. Ceea ce i s-a oferit este un teren fara acces la drum amenajat, situat undeva in mijlocul câmpului, accesul la el facandu-se printre alte tarlale.
De asemenea, instanța de fond a reținut greșit faptul ca HCJ nr.5517/27.07.2007 a fost emisa in baza sentinței civile nr.5677/2007, deoarece aceasta, desi fusese investita ca definitiva si irevocabila, s-a admis si recursul in cadrul căruia sent.civ.nr.5677/2007 a fost "modificata in tot, adică a fost respinsa acțiunea ca neîntemeiata, conf. soluției din 19.05.2008, reușindu-se astfel anularea unei hotărâri judecătorești cu o HCJ.
Pentru restabilirea adevărului HCJ nr.5517/27.07.2007 a fost emisa in urma unei cereri in baza legii 247/2005, care si-a urmat cursul dupa 2 ani, cand inițial a fost invalidata datorita unei întocmiri eronate a anexei 27, dupa care, in urma sesizării prin memoriul nr.36/07.03.2007 asupra erorii descoperite, s-a transmis Comisiei Județene sub nr.4621/ 28.03.2007.
Menționeaza ca HCJ nr.5517/27.07.2007 nu i s-a comunicat pana la data 07.04.2008, dupa 8 luni, la cererea sa.
Dupa anularea sen.civ.nr.5677/2007 a rămas in vigoare HCJ nr.5517/ 27.07.2007, care nu a fost adusa la indeplinire nici dupa notificările 7260/2008 si 3215/2008, ci doar dupa chemarea in judecata i s-a propus un teren ce a mai rămas, desi a făcut cerere pentru terenuri pe vechiul amplasament inca din 1997.
In ceea ce privește respingerea capătului de cerere cu privire la plata de daune cominatorii, conf.art.64 din Lg.18/1991 considera ca desi primarul nu a fost citat nominal ca parte, el este președintele Comisiei locale de fond funciar si implicit parte in proces.
In drept, dispozițiile art.299 si urm. Cod.Pr.Civ.
Solicita modificarea in parte a Sentinței Civile nr.2943/22.03.2011 si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând sentința atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenta, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul constata ca aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Recurenta B. F. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. L. Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar, pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispuna ca ambele intimate sa fie obligate sa efectueze punerea in posesie pentru suprafata de 3,8 ha pe vechiul amplasament; intimata C. L. Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate catre C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar; intimata C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar sa fie obligata sa elibereze titlul de proprietate pentru terenurile in suprafața de 3,8 ha, ambele sa fie obligate la plata sumei de 100 lei/ zi de întârziere de la data introducerii prezentei acțiuni pana la punerea efectiva in posesie; cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civila nr. 5677/2007 (filele 36-37 dosar) a Judecătoriei Ploiești, definitiva si irevocabila prin nerecurare, recurentei i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor comuni G. M. si A. M., pentru suprafața de 3,8 ha teren pe raza .>
In baza sentinței civile aratate s-a emis HCJ nr. 5517/27.07.2007 (fila 35 dosar) prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea recurentei pentru suprafața de 3,8 ha.
Aceasta a făcut dovada ca ulterior emiterii HCJ nr. 5517/27.07.2007 a adresat notificările nr. 7260/2008 si 3215/2008 (filele 6-7 dosar) transmise paratei C. Locala Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar, prin care a solicitat emiterea procesului-verbal de punere in posesie pe vechiul amplasament.
Din conținutul Protocolului de predare preluare a terenurilor cu destinație agricola (filele 62-63 dosar), încheiat intre Agenția Domeniilor Statului si C. Locala Tg. V. la 22.10.2010, rezulta ca a fost predata de catre ADS intimatei C. Locala Tg. V. o suprafata de teren de 4,30 ha, cu destinatie agricola, in vederea atribuirii terenurilor persoanelor indreptatite prin reconstituirea dreptului de proprietate pe raza acestei localitati.
Din conținutul adresei nr. 433/3.03.2011 (fila 58 dosar) transmisa de Primăria Tg. V. recurentei, a rezultat ca i-a fost adus la cunostinta faptul ca atribuirea terenului in suprafata de 3,80 ha nu se poate realiza decat in T. 15 P. 103/1, teren predat de catre ADS prin protocolul mai sus menționat, fata de împrejurarea ca intimata nu are alte suprafețe la dispozitie.
Din conținutul aceluiași înscris rezulta ca recurenta nu a fost de acord cu atribuirea acestui teren.
După atribuirea de către ADS către C. Locala Tg. V. a suprafețelor solicitate de recurenta, intimata C. Locala Tg. V. avea obligația legala de a emite proces-verbal de punere in posesie pentru terenul de 3,8 ha, reconstituit reclamantei prin sentința civila menționata.
In ce priveste pretenția recurentei ca atribuirea terenului sa se realizeze pe vechiul amplasament, in mod corect a retinut instanța de fond, ca din probele administrate, C. Locala Tg. V. nu deține alte terenuri decât cele predate prin Protocolul de predare de către ADS, sens in care a apreciat ca punerea in posesie urmează a fi efectuata pe amplasamentele aflate la dispoziția Comisiei Locale Tg. V..
In baza art.27 alin.5 din H.G 890/2005 a fost obligată parata C. Locala Tg. V. de F. F. sa emită proces-verbal de punere in posesie in favoarea recurentei, in calitate de succesoare a defunctei A. M., pentru suprafața de 3,8 ha teren arabil, pe amplasamentele aflate la dispoziția Comisiei Locale Tg. V..
Totodata, a obligat C. Locala Tg. V. sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru terenul mai sus mentionat catre C. Judeteana P. de fond funciar.
In baza disp. art.27 alin.7 din HG 890/2005 rap. la disp.art.8 si urm. din Legea nr.18/1991, a fost obligată C. Judeteana P. sa emita titlu de proprietate in favoarea recurentei, in calitate de mostenitoare a defunctei A. M., pentru suprafata de 3,8 ha teren pe raza . inaintarea documentatiei aferente de C. Locala Tg. V. de fond funciar.
In ce priveste obligarea intimatelor la plata sumei de 100 lei/zi de intarziere, cu titlul de daune cominatorii, instanta de fond in mod corect a respins acest capat de cerere, ca neintemeiat, retinand ca nu exista temei legal pentru un asemenea capat de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamanta, in contradictoriu cu C. L. Tg. V. de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană P. de aplicare a legilor fondului funciar.
In cazul daunele cominatorii, rezultand din refuzul punerii in posesie sau emiterii titlului de proprietate, calitatea procesual pasiva o au numai conducatorii respectivelor institutii, in baza disp. art. 64 si urm. din Lg 18/91 modif. si compl., iar recurenta nu a solicitat introducerea in cauza a acestor persoane.
Potrivit art. 64 din Lg. 18/1991 „primarul va fi obligat sa execute punerea efectiva in posesie sub sanctiunea condamnarii la daune cominatorii pentru fiecare zi de intarziere”, astfel incat cererea indreptata impotriva intimatelor din prezenta cauza nu poate fi admisa.
Cererea de reconstituire dreptului de proprietate a fost întemeiată pe disp.Legii nr.18 /1991.
Potrivit art.14 alin.2 din Legea nr.18/1991:
(1) Terenurile cooperativelor agricole de productie situate in extravilanul localitatilor devin proprietatea cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, corespunzator suprafetelor aduse sau preluate in orice mod in patrimoniul cooperativei.
(2) Atribuirea efectiva a terenurilor se face, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de campie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente ale proprietatii, in cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de productie.
Deci, la momentul formularii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nu era obligatorie reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, in zonele de campie, nici pentru persoanele care au reusit sa dovedeasca vechiul amplasament, cu atat mai putin pentru cele care nu au reusit sa faca o astfel de dovada.
Legea aplicabila este legea in vigoare la momentul formularii cererii, deci Legea nr.18/1991.
Recurenta a aratat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.18/1991 – republicata, lege in care se prevede ca reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, ori, in prezenta cauza, terenul solicitat a fost atribuit altor persoane, in prezent nefiind liber.
Aceleasi dispozitii sunt incluse si in Regulamentul din 2005, privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
În raport de aceste considerente, tribunalul constatând că nu există nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie prev.de art.304 pct.1-9 C.pr.civ. și ținând seama de disp. art.3041 C.pr.civ., în baza art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta–reclamantă B. F., domiciliată în Ploiesti, ., jud.P., împotriva sentintei civile nr. 2943/22.03.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele –pârâte C. JUDEȚEANA P. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE SI FORESTIERE cu sediul în Ploiești, B.dul Republicii nr.2-4, jud.P. și C. LOCALA DE F. F. TARGSORUL V., cu sediul in .. P., ca fiind nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică,azi, 25.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. E. N. A. A. M. L.
GREFIER,
L. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.E.L/Tehnored TS
2 ex/20.02.2012
d.f._ Jud.Ploiesti
j.f.L. C. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 55/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 113/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








