Fond funciar. Decizia nr. 246/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 246/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 246
Ședința publică din data de 14.02.2014
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTORI - G. D.
- N. M.
GREFIER - B. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. M., domiciliată în B., ., județul P., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. G., domiciliat în Ploiești, ., nr. 28A, ., ., C. L. B. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în B., ., județul P., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, .-4, județul P. și intimații - intervenienți G. T. D., domiciliat în București, Calea Griviței, nr. 405, ., ., sector 1 și G. A. M., domiciliată în București, Calea Griviței, nr. 405, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3311 pronunțată la data de 23.11.2011 de Judecătoria Câmpina.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 07 februarie 2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14 februarie 2014 când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții C. G., C. L. B. din cadrul Primăriei orașului B. și C. Județeană P. din cadrul Prefecturii jud. P., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ din 03.09.2002 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate a cărui anulare se solicită s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 491 mp în favoarea numitului C. G., titlul ce este lovit de nulitate absolută întrucât terenul a aparținut societății petrolifere „Colombia” care până la naționalizarea din anul 1948 a fost proprietarul construcțiilor situate pe teren și această societate a avut numai un drept de concesiune de la un proprietar particular iar după naționalizare a trecut în proprietatea statului și în administrarea IGO și ulterior SGCL B..
Reclamanta a mai precizat că nu se putea elibera titlul de proprietate asupra terenului deoarece nici părțile și nici autorii lor nu au avut nici un raport juridic cu proprietarul terenului iar titlul de proprietate se fondează pe o cauză ilicită.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.III din Legea 247/2005 pentru modificarea și completarea Legi 169/1997 și ale Legii 18/1991.
Prin întâmpinarea depusă la doar, pârâta C. L. B. a arătat că apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât în baza art.36 din legea 18/1991 a fost făcută propunerea de eliberare a titlului de proprietate pentru suprafața de 491 mp situată în B., ., pe numele pârâtului C. G. care era proprietar al locuinței în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.990/1996.
Prin cererea de intervenție principală, intervenienții G. T. D. și G. A. M. au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 15.11.1994 pârâta C. J. a cumpărat de la . situat în orașul B., ., compus din locuința în suprafață de 46,81 mp și suprafața de teren de 49,81 mp, atribuită în proprietate conform Deciziei nr.317/1991 a Prefecturii P..
Intervenienții au precizat că ulterior, la data de 21.03.1996, pârâta a înstrăinat întreg imobilul pârâtului C. G., iar la data de 22.02.2001 au cumpărat imobilul de la acesta conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.501 din 22.02.2001 și au interes în formularea acestei cereri întrucât au dobândit construcțiile ce se află situate pe terenul prevăzut în titlul de proprietate și suprafața de 49,81 mp indiviză din terenul de 491 mp.
În drept, intervenienții și-au întemeiat cererea pe disp.art.49-56 din codul de procedură civilă.
În ședința publică din 04.05.2011 instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienți.
După administrarea probelor cu acte și interogatoriu prin sentința civilă nr. 3311/14.12.2011, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. B. invocată de aceasta, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții G. T. D. și G. A. M., dispunând obligarea reclamantei să plătească intervenienților suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâta C. L. B. are calitate procesuală pasivă având în vedere dispozițiile art.5 lit.i din HG nr.890/2005 modificată și completată conform cărora Comisiile Locale procedează la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite să primească terenul, precum și dispozițiile art.6 lit. f din același act normativ conform cărora titlul de proprietate este emis de Comisiile Județene, astfel încât hotărârile pronunțate le sunt opozabile și Comisiilor Locale.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.501 din 22.02.2001, pârâtul C. G. și numita C. E. au înstrăinat intervenineților G. T. D. și G. A. M. locuința C1 și anexele C2 și C3 situate pe un teren în suprafață de 49,81 mp curți construcții, indiviz din 476,90 mp situat în intravilanul orașului B., ., teren proprietate de stat, menționându-se în cuprinsul contractului că vânzătorii au dobândit imobilul prin cumpărare cu actul autentic nr.99/1996 de la C. J., care la rândul său l-a dobândit prin cumpărare de la . conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/1994 .
A mai arătat instanța de fond că prin cererea înregistrată la nr.810 din 6.02.2001 pârâtul C. G. a solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte situat în orașul B., . i s-a constituit titlul de proprietate în baza Legii 18/1991, iar potrivit Hotărârii nr.3 din 23.02.2000 a Consiliului Local al orașului B. s-a hotărât trecerea în baza art.36 alin.2 din Legea 18/1991, în proprietatea actualilor deținători ai locuințelor a terenurilor ce au fost atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, iar în tabelul nominal la poziția 6 este înscris pârâtul C. G. cu suprafața de 491 mp, fiindu-i atribuite în proprietate terenuri în baza art.36 alin.2 – 6 din Lg.18/1991 prin Ordinul nr.184/22.08.2002 .
S-a motivat de către prima instanță că, titlul de proprietate a fost emis cu respectarea disp.art.36 alin.2 din Lg.18/1991 și art.8 din Decretul lege 42/_, în condițiile în care la data formulării cererii 06.02.2001 pârâtul C. G. deținea în proprietate locuința pe care o dobândise de la mama acestuia, C. J., conform contractului autentificat sub nr. 990/1996, pe care ulterior, la data de 22.02.2001 a înstrăinat-o intervenienților G. T. D. și G. A. M. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.501/2001, fiind astfel îndeplinită condiția privind existența unui contract de vânzare cumpărare a unei locuințe din fondul Locativ de Stat, respectiv contractul nr._/1994 prin care autoarea reclamantei C. J. a cumpărat locuința de la . pe care ulterior a înstrăinat-o pârâtului C. G., precum și condiția vizând existența construcției la data intrării în vigoare a Legii 18/1991.
A reținut, de asemenea, instanța de fond că, Primăria Orașului B. a întocmit conform art. 36 alin.6 din Legea 18/1991 memoriul în baza hotărârilor nr.3/23.02.2000 și nr.11/25.04.2000 prin care a propus trecerea în baza art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a unor terenuri în proprietatea actualilor deținători ai locuințelor, respectiv suprafața de 491 m.p. pârâtului C. G., fiind astfel emis Ordinul nr.184/22.08.2002.
S-a mai arătat de către prima instanță că nu se poate reține susținerea reclamantei în sensul că pârâtul nu mai era proprietarul locuinței întrucât titlul de proprietate a fost emis la data de 03.09.2002, iar pârâtul a înstrăinat locuința intervenienților conform contractului de vânzare cumpărare nr.501/2001, întrucât pârâtul cercel G. a formulat cererea nr. 810 la data de 06.02.2001 când era proprietarul construcțiilor și ulterior a înstrăinat intervenienților construcțiile existente pe teren, conform contractului de vânzare cumpărare aut.nr.501/22.02.2001.
A concluzionat instanța de fond că, în condițiile în care prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1994 . a înstrăinat autoarei reclamantei și pârâtului, C. J., locuința situată pe ., locuință pe care C. J. a închiriat-o în baza contractului de închiriere nr.53/1985, și s-a atribuit în proprietate terenul aferent locuinței în suprafață de 49,01 m.p. conform autorizației nr.317/1991 a Prefecturii Județului P., contract ce a fost încheiat în baza Decretului Lege nr.61/1990, înseamnă că în cauză devin incidente disp.art.10 alin.4 din Legea nr.85/1992 republicată, conform cărora stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței și emiterea titlului de proprietate pentru persoanele care dobândesc locuințe în condițiile Decretului Lege nr.61/1990 se fac în condițiile art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991 prin Ordinul Prefectului emis la propunerea Primăriilor în baza verificării situației juridice a terenurilor, titlul de proprietate nr._/03.09.2002 fiind emis astfel cu respectarea tuturor dispozițiilor legale sus menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând nulitățile prev. de art.304 pct.5,7,8 și 9 c.pr.civ, precum și dispozițiile și normele europene.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentința instanței de fond este nelegală în condițiile în care este dată în afara legii raportat la prevederile legale, probele dosarului, practica judiciară și practica CEDO, este pronunțată cu sfidarea textelor legale, probelor și situații reale de fapt și de drept, cuprinde afirmații false nesusținute prin probe și texte de lege, fiind dată cu interpretarea greșită în mod voit a dispozițiilor legale.
A mai arătat recurenta că instanța nu a judecat fondul cauzei, ci doar admisibilitatea cererii de intervenție.
A susținut recurenta că, pentru obținerea titlului de proprietate în baza Legii 18/1991 se impune formularea unei cereri de constituirea dreptului de proprietate și depunerea actelor doveditoare ca persoană îndreptățită, fiind necesar să se dovedească existența materială a cererii înregistrată în Registrul special deschis în acest sens potrivit art. 9 alin. 6 din Legea 18/1991 republicată, în sensul acestei legii C. L. de Fond Funciar, fiind autoritate administrativă, iar C. Județeană de fond Funciar, autoritate publică, cu autoritate administrativ jurisdicțională, instanța de judecată fiind singura în măsură să aprecieze cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârilor Comisiilor Județene de Fond Funciar, în speță sentința atacată fiind fără precedent.
S-a precizat de către recurentă, că s-a falsificat conținutul probelor, s-au reținut aspecte nereale, neprobate, iar probele nu au fost corelate cu textul de lege, acțiunea nefiind judecată pe fond, astfel cum rezultă din toate încheierile de ședință, în special din încheierea din data de 16.11.2011, când a susținut doar condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție, rămânându-se în pronunțare pe data de 23.11.2011, apoi a fost dispusă repunerea pe rol a cauzei într-un mod ciudat, având în vedere că textul de lege precizează că se impun noi lămuriri, deci pentru admisibilitatea cererii de intervenție care s-a discutat pe data de 16.11.2011, motivarea repunerii pe rol, în sensul că nu ar fi fost citată C. Județeană, reprezintă un fals, întrucât există citație semnată olograf și ștampilată.
A mai arătat recurenta că, dovada certă că nu s-a judecat cauza pe fond o reprezintă sentința nr.3311/14.12.2011 pagina 1 aliniatul I în care instanța îi acordă cuvântul pe fond, în realitate fiind vorba de repunerea pe rol a cauzei, fiind nelămurită, iar cererea de intervenție a fost admisă în principiu însă nu rezultă când a fost susținută, cum a fost probată, cum se justifică onorariul de avocat în sumă de 500 lei, când a fost depusă chitanța, în ce constă volumul de muncă, susținere a avocatului, iar intervenienții G. nu apar ca și părți în încheierea din data de 07.09.2011, iar în celelalte încheierii apar doar la final pentru a fi citați în mod sporadic ceea ce conduce la confuzii reale.
A precizat recurenta că instanța de fond, a falsificat conținutul cererii nr.810/06.02.2001, formulată de C. G. în sensul că menționează că C. G. a solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte s-a constituit titlu de proprietate, ceea ce reprezintă un fals, întrucât nu putea solicita dovada prin care i s-a constituit titlul de proprietate la data de 06.02.2001, câtă vreme titlul s-a emis la data de 03.09.2002, iar cererea 810/2001 vizează doar relații despre teren, mai ales că este înregistrată la comun și nu în Registrul Special al F. Funciar și deși instanța menționează Hotărârea nr.3/23.02.2000 a Consiliului Local și art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 nu se reține faptul real, respectiv că terenul nu a fost atribuit în folosință numitului C. G., iar la pagina 3 alin.12-13 a sentinței, instanța invocă zonele cooperativizate, deși nu există absolut nicio probă în acest sens.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P., cauza a fost reînregistrată la nr._, la data de 12.01.2012.
La termenul de judecată din data de 07.02.2014, recurenta a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei de interes a intimaților G. de a formula cerere de intervenție.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.3041 c.pr.civ., constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.317/17.05.1991, emisă de Prefectura Județului P. a fost autorizată . în vedere dispozițiile art.35 alin 2 din legea nr.18/1991, conform cărora terenurile în proprietate de stat atribuite în folosință cu ocazia cumpărării de locuințe, construite din fondurile statului trec la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor în proprietatea acestora, să stabilească și să înscrie în contractele de vânzare cumpărare a locuințelor construite din fondurile statului către populație, suprafața de teren aferentă, care, la cererea dobânditorului construcției, trece în proprietatea acestuia.
Conform, contractului de vânzare cumpărare nr._/15.11.1994, . vândut autoarei reclamantei și pârâtului C. G., respectiv numitei C. J., imobilul situat în B., ., constând în locuința ocupată de către cumpărătoare, în baza contractului de închiriere nr.53/10.07.1985, fiind compusă din 2 camere de locuit cu o suprafață utilă de 55,19 m.p., precum și cota indiviză de 19,23% din suprafața de folosință comună a imobilului, odată cu locuința fiind înstrăinate și dependințele constând în bucătărie, cămară, baie, pivniță, magazie, closet, atribuindu-se cumpărătoarei în proprietate terenul aferent locuinței în suprafață de 49, 81 m.p., potrivit autorizației nr.318/1991.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare nr.501/22.02.2001, numitul C. G. și soția acestuia C. E., au înstrăinat intervenienților G. T. D. și G. A. M., locuința C 1 în suprafața utilă de 46,81 m.p., anexa C 2 în suprafața utilă de 19,20 m.p. și Anexa C 3 în suprafață utilă de 1,96 m.p., construcții situate pe un teren în suprafață de 49,81 m.p. curți construcții indivizi din suprafața de 476,90 m.p. situat în intravilanul Orașului B. – Ț., ., ., P 579/23, cu numărul cadastral provizoriu 374, teren proprietate de stat, contract în cuprinsul căruia s-a menționat că imobilul este proprietatea vânzătorilor, dobândit prin cumpărare, cu actul autentificat la nr.990/1996 de la numita C. J., care l-a cumpărat de la ., cu contractul de vânzare cumpărare nr._/1994.
În baza Ordinului nr.184/22.08.2002, emis de Prefectura Județului P., tabelului nominal cu deținătorii de terenuri proprietate de Stat, atribuite în folosință pe durata existenței construcției, Hotărârii nr. 3/23.02.2000 emisă de Consiliul Local B., Hotărârii nr.11/25.04.2000 emisă de Consiliul L. B., memoriului privind trecerea unor terenuri în temeiul art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, din proprietatea statului în proprietatea actualilor deținători ai locuințelor, s-a constituit numitului C. G. dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărată de mama sa de la . pentru suprafața de 491 m.p., fiindu-i atribuit în proprietate, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr._/03.09.2002.
Prin declarația aut. nr. 1490/17.03.2003, numita C. E. a declarat pe proprie răspundere că este de acord ca terenul aferent construcțiilor C 1, C2 și C 3 înstrăinate în baza contractului de vânzare cumpărare nr.501/2001, să fie atribuit în proprietate cumpărătorilor G..
Prin încheierea nr. 626/23.02.2001, îndreptată prin încheierea nr._/18.10.2011, s-a admis cererea formulată de intervenienții G. cu privire la imobilul, teren de 476,90 m.p., cu construcțiile C1, C2 și C3 și s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea intervenienților G., Statul Român și notarea litigiului obiect al dosarului 3984/2000 al Judecătoriei Câmpina împotriva lui C. G. și C. E. sub P III-1.
În cuprinsul adreselor nr.66/2006, 5134/2008, 6821/2009 emise de Primăria B., se menționează că în Arhivele primăriei nu s-au regăsit acte cu privire la imobilul din ., asemenea acte neexistând nici în Arhiva SGCL B., că terenul din . în rolul lui G. T. D., în timp ce C. G. nu apare cu rol agricol pe raza teritoriului administrativ al orașului în Registrul de Străinași, având domiciliul în altă localitate, iar pentru terenul din B., ., impozitul nu a fost achitat, întrucât terenul nu figurează în evidența fiscală a Orașului B..
Reclamanta, a solicitat să se constate dreptul său în calitate de chiriaș al imobilului situat în B., ., nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/1994 și obligarea Prefecturii P., Prefectului Județului P., Primăriei B., Primarului Orașului B., ., IGCL B., să-i reconstituie dreptul locativ asupra imobilului, acțiune respinsă prin sentința civilă nr.1215/07.06.2006 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului ca nefondat în baza deciziei nr.337/15.05.2007 a Tribunalului P. și respingerea recursului ca nefondat în baza deciziei nr. 1151/08.11.2007 a Curții de Apel Ploiești.
Totodată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local B. și Primăria Orașului B. să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de cca. 430 m.p. situat în B., ., jud. P., acțiune respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2994/26.10.2012 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat în baza deciziei civile nr.95/22.01.2014 a Tribunalului P..
Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție, atribuirea în proprietate făcându-se prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Totodată, art. III lit. a din Legea nr.169/1997 modificată, stabilesc că sunt lovite de nulitate absolută potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, acele acte emise cu încălcarea prevederilor legilor fondului funciar și anume, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite în baza legii la asemenea constituiri sau reconstituiri.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/15.11.1994, contract considerat ca fiind valabil încheiat în baza deciziei nr.337/15.05.2007 a Tribunalului P., irevocabilă, . înstrăinat numitei C. J. imobilul situat în B., ., ., Jud. P., compus din 2 camere de locuit cu o suprafață utilă de 55,19 m.p., precum și cota indiviză de 19,23% din suprafața de folosință comună a imobilului, odată cu locuința fiind înstrăinate și dependințele constând în bucătărie, cămară, baie, pivniță, magazie, closet, atribuindu-se cumpărătoarei în proprietate terenul aferent locuinței în suprafață de 49,81 m.p., potrivit autorizației nr. 318/1991, imobil pe care cumpărătoarea îl ocupa cu chirie în baza contractului de închiriere nr. 53/1985 și pe care prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 990/1996 l-a vândut fiului și norei sale, C. G. și E., care l-au înstrăinat intervenienților G. T. D. și G. A. M. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. nr.501/22.02.2001.
Reiese totodată că în baza art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991, conform Hotărârii nr. 3/2000, memoriului privind trecerea unor terenuri din proprietatea statului în proprietatea actualilor deținători de locuințe, tabelului nominal cu deținătorii de terenuri proprietate de stat atribuite cu ocazia cumpărării unor locuințe de la stat, Ordinului nr.184/22.08.2002 emis de Prefectul Județului P., s-a constituit pe numele pârâtului C. G., în calitate de proprietar al locuinței situată în B., ., ., Jud. P., dreptul de proprietate pentru suprafața de 491 mp aferentă construcției sus-menționată, sens în care i s-a emis titlul de proprietate nr._/03.09.2002 emis de C. Județeană P. de Fond Funciar.
Ca atare, atât timp cât contractul de vânzare-cumpărare nr._/1994 prin care numita C. J. a cumpărat de la stat, prin . situată în B., ., ., Jud. P., nu a fost desființat, iar cumpărătoarea a înstrăinat imobilul fiului său, C. G., înseamnă că acesta din urmă a fost îndreptățit să i se constituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 491 mp. aferent construcției proprietatea sa, în baza art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată, caz în care nu există niciun motiv de nulitate a titlului de proprietate nr._/03.09.2002, acesta fiind emis cu respectarea dispozițiilor imperative ale legilor fondului funciar.
Faptul că terenul ar fi aparținut societății petrolifere Columbia, care, până în anul 1948 ar fi fost proprietarul construcțiilor situate pe acest teren pentru care a avut numai un drept de concesiune de la proprietarul particular iar după naționalizare ar fi intrat în proprietatea statului și în administrarea IGC, ulterior SGCL B., ocupând împreună cu părinții construcția și anexele gospodărești în baza unui contract de închiriere, nu înseamnă că terenul aferent construcției în suprafață de 491 mp. nu putea face obiectul constituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar cât timp construcția a fost vândută de către stat prin . C. J. prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/1994, contract menținut ca fiind valabil încheiat în baza deciziei nr.377/15.05.2007 a Tribunalului P., irevocabilă, decizie prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra aspectelor sus-invocate de către reclamantă.
Împrejurarea că la data emiterii titlului de proprietate a cărui nulitate se solicită pârâtul C. G. nu mai era proprietarul construcției pe care o înstrăinase prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 501/22.02.2001 intervenienților G., nu are relevanță în cauză în condițiile în care cei care ar putea invoca vreo vătămare cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului sunt intervenienții G. și nicidecum reclamanta care nu a justificat niciun drept de proprietate, de folosință sau vreun alt drept real asupra terenului în litigiu, caz în care aceasta nu poate pretinde constatarea nulității titlului de proprietate emis cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează constituirea dreptului de proprietate.
De altfel, reclamanta a ocupat construcția cumpărată de mama sa în calitate de tolerată cât timp nu a deținut și nu deține niciun act de proprietate asupra acesteia, iar în timp ce mama sa a înțeles să înstrăineze în timpul vieții această construcție dobândită de la stat fiului său, pârâtului C. G., înseamnă că îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției proprietatea sa este acesta din urmă și nicidecum reclamanta, neavând relevanță din punctul de vedere al legilor fondului funciar că a locuit o perioadă îndelungată de timp în imobil împreună cu părinții săi.
Faptul că terenul nu a figurat în registrul agricol în rolul pârâtului C. G. sau al intervenienților, nefigurând în registrul de străinași, nu înseamnă că titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută deoarece în cauză se analizează dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată, or, în cauză, cât timp construcția situată în B., ., ., Jud. P. a fost cumpărată de la stat de către mama reclamantei și ulterior aceasta a înstrăinat-o fiului său, pârâtului C. G., înseamnă că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege susmenționat pentru constituirea dreptului de proprietate pe numele acestuia, neexistând în realitate nicio cauză de nulitate absolută a titlului de proprietate astfel cum sunt enumerate în art. III din Legea nr.169/1997.
Astfel, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată în condițiile în care din probele administrate reiese că titlul de proprietate nr._/03.09.2002 a fost emis cu respectarea disp. art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, reclamanta nefăcând dovada existenței vreunei cauze de nulitate absolută a acestuia.
Criticile recurentei în sensul că sentința instanței de fond este nelegală în condițiile în care este dată în afara legii raportat la prevederile legale, probele dosarului, practica judiciară și practica CEDO, fiind pronunțată cu sfidarea textelor legale, probelor, situațiilor reale de fapt și de drept, cuprinzând afirmații false nesusținute prin probe și texte de lege, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale, sunt nejustificate deoarece la soluționarea cauzei s-a ținut seama de actele existente la dosar, de textele de lege aplicabile, de situația de fapt și de drept deduse judecății, probe în baza cărora s-a constatat că nu există nicio cauză de nulitate absolută a titlului de proprietate contestat, mai ales că recurenta nu a dovedit cu niciun mijloc de probă că ar justifica vreun drept asupra imobilului pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului C. G..
Susținerile recurentei conform cărora, nu s-a formulat o cerere de constituire a dreptului de proprietate, neexistând dovada materială acesteia în Registrul Special existent în acest sens conform art. 9 alin.6 din Legea nr.18/1991, nefiind depuse actele doveditoare ca persoană îndreptățită, comisia locală de fond funciar fiind autoritate administrativă, în timp ce comisia județeană de fond funciar, autoritate publică, cu autoritate administrativ jurisdicțională, instanța de judecată fiind singura în măsură să aprecieze cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârilor comisiilor județene de fond funciar, în speță sentința atacată fiind fără precedent, sunt neîntemeiate întrucât, legea prevede obligativitatea depunerii unei cereri numai în cazul reconstituirii dreptului de proprietate, ținându-se seama că pentru reconstituire legea prevede în mod expres un anumit termen de depunere a cererilor, în caz contrar persoana îndreptățită fiind decăzută din dreptul de a solicita reconstituirea, mai ales că dreptul la constituire are caracter imprescriptibil, putând avea loc de drept, oricând, nefiind condiționat de formularea unei cereri în mod expres în acest sens, iar în speță cererea din data de 06.02.2001 reprezintă o cerere în sine, făcând dovada manifestării de voință a numitului C. G. privind atribuirea terenului aferent construcției.
Astfel, indiferent de existența sau nu a unei cereri de constituire a dreptului de proprietate din partea pârâtului, în cauză se analizează dacă la momentul emiterii titlului de proprietate contestat erau sau nu îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 36 alin. 2 din Legea nr.18/1991 republicată, respectiv dacă terenul a trecut în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.58/1974 și dacă pârâtul era proprietarul locuinței situată pe acest teren și deci avea calitatea de persoană îndreptățită să i se constituie dreptul de proprietate asupra terenului.
Or, în cauză, potrivit raportului de avizare, raportului de specialitate, expunerii de motive, tabelului nominal cu deținătorii de terenuri proprietate de stat, situate în intravilanul cartierelor Ț. și Liliești atribuite în folosință pe durata existenței construcției în vederea construirii de locuințe sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor locuințe conform art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, Hotărârii nr. 3/23.02.2000, C. L. B. de fond funciar, în virtutea atribuțiilor instituite de lege în sarcina sa, a propus trecerea unor asemenea terenuri din proprietatea statului în proprietatea persoanelor fizice care se încadrează în dispozițiile textului de lege sus-menționat, actuali deținători ai locuințelor, printre care și pârâtul C. G., cu suprafața de 491 mp., sens în care a fost emis de către Prefectul jud. P. Ordinul nr. 184/22.08.2002, ordin care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/03.09.2002 pe numele pârâtului C. G., terenurile restituite persoanelor îndreptățite fiind măsurate de specialistul OCAOTA.
Pe de altă parte, recurenta nu a făcut nicio dovadă că ar deține vreun drept de proprietate sau vreun alt drept asupra terenului pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului, caz în care nu poate pretinde că titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută pe motiv că s-ar fi constituit unei persoane neîndreptățite, în condițiile în care mama recurentei a cumpărat imobilul de la . l-a înstrăinat ulterior fiului său, pârâtului C. G., acesta devenind astfel persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
De altfel, pârâtul a formulat cererea înregistrată cu nr.810/06.02.2001 la Primăria orașului B. prin care a solicitat eliberarea unei dovezi din care să reiasă că i s-a constituit titlul de proprietate asupra terenului aferent locuinței situată în B., ., jud. P., ceea ce, indiferent de terminologia folosită, în realitate această cerere are natura unei cereri de constituire a dreptului de proprietate, cerere care poate fi formulată oricând, nefiind condiționată de vreun termen prevăzut imperativ de lege în acest sens.
Pretențiile recurentei conform cărora s-ar fi falsificat conținutul probelor, s-ar fi reținut aspecte nereale, neprobate, iar probele nu au fost corelate cu textul de lege, nu pot fi avute în vedere întrucât nu există nicio dovadă privind falsificarea probelor, probe care au fost analizate și interpretate în raport de dispozițiile legale aplicabile, constatându-se că, în realitate, nu există niciunul din motivele de nulitate absolută conform art.III din Legea nr.169/1997, respectiv că titlul de proprietate ar fi fost emis pe numele unei persoane care nu era îndreptățită la constituire, mai ales că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului.
Afirmațiile recurentei în sensul că acțiunea nu ar fi fost judecată pe fond, potrivit încheierilor de ședință existente la dosar, în special încheierii din data de 16.11.2011, când a susținut doar condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție, în timp ce, după rămânerea în pronunțare cauza a fost repusă pe rol pe motiv că nu ar fi fost citată comisia județeană de fond funciar deși există citație semnată olograf și ștampilată, cauza putând fi repusă pe rol numai pentru noi lămuriri, adică pentru admisibilitatea cererii de intervenție, sunt neîntemeiate întrucât, în mod corect instanța de fond a repus cauza pe rol cât timp pentru termenul din data de 16.11.2011 nu era îndeplinită procedura de citare cu C. Județeană P. de fond funciar, nefiind restituită la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare iar la termenul de judecată din data de 14.12.2011 instanța, motivat de faptul că s-au administrat toate probatoriile solicitate, a acordat cuvântul pe fondul cauzei, dată la care reclamanta a învederat că va formula cerere de recuzare, refuzând să pună concluzii pe fond.
De altfel, cererea de intervenție formulată de intervenienții G. A. M. și G. T. D. a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 04.05.2011, fiind încuviințată proba solicitată de către reclamantă cu interogatoriul acestora, depuse acte atât de către reclamantă cât și de către intervenienți, astfel încât, în condițiile administrării tuturor probatoriilor încuviințate, refuzul reclamantei de a depune concluzii pe fondul cauzei nu reprezintă o nesoluționare pe fond a acțiunii, instanța având dreptul să se pronunțe asupra pretențiilor deduse judecății indiferent de opțiunea părților de a formula sau nu concluzii asupra acestor pretenții.
Aspectele invocate de către recurentă în sensul că dovada certă a nesoluționării pe fond a cauzei o reprezintă pagina 1 aliniatul I din cadrul practicalei sentinței nr.3311/14.12.2011 în cadrul căreia instanța i-ar fi acordat cuvântul pe fond, în realitate discutându-se de repunerea pe rol a cauzei, fiind nelămurită, iar cererea de intervenție fiind admisă în principiu însă nu rezultă când a fost susținută, cum a fost probată, cum se justifică onorariul de avocat în sumă de 500 lei, când a fost depusă chitanța, în ce constă volumul de muncă, susținerea avocatului, în timp ce intervenienții G. nu apar ca și părți în încheierea din data de 07.09.2011, iar în celelalte încheieri apar doar la final pentru a fi citați în mod sporadic ceea ce conduce la confuzii reale, sunt neîntemeiate întrucât din practicaua sentinței reiese cu certitudine refuzul reclamantei de a depune concluzii asupra fondului cauzei, deși i s-a acordat cuvântul în acest sens, dispunându-se totodată rectificarea încheierilor din data de 07.09.2011, 19.10.2011 vizând nemeționarea intervenienților în partea de început și de final a acestora, iar toate celelalte împrejurări reprezintă aprecieri pur subiective ale reclamantei atât timp cât instanța de fond era obligată să se pronunțe și asupra cererii de intervenție indiferent de refuzul reclamantei de a-și susține pretențiile cu ocazia acordării cuvântului pe fondul acestora.
Totodată, cererea de intervenție principală a fost formulată și depusă la dosar la data de 14.06.2010, comunicată reclamantei la termenul din data de 23.06.2010, fiind pusă în discuție și admisă în principiu abia la termenul din data de 04.05.2011 fie pentru că au lipsit părțile, fie că au lipsit ori reclamanta ori apărătorul intervenienților sau la solicitarea reclamantei de a nu fi pusă în discuție la un anumit termen și să se discute la termenul următor, iar atât timp cât a fost depusă în scris, nu există nicio obligație din partea părții care a formulat o asemenea cerere sau a apărătorului acesteia de a o susține și oral, neexistând nicio dispoziție legale care să prevadă sau să sancționeze lipsa susținerii orale a unei cereri de intervenție, cu atât mai mult cu cât chitanța privind plata onorariului de avocat suportat de către intervenienți a fost depusă în original la fila 260 dosar fond, onorariu justificat în raport de obiectul cauzei deduse judecății, de activitatea apărătorului intervenienților constând în formularea cererii de intervenție, studierea dosarului, depunerea de acte, de concluzii scrise.
Afirmațiile recurentei conform cărora instanța de fond ar fi falsificat conținutul cererii nr.810/06.02.2001 formulată de pârât, cerere prin care ar fi solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte s-a constituit titlu de proprietate, ceea ce reprezintă un fals câtă vreme titlul s-a emis la data de 03.09.2002, iar cererea 810/2001 vizează doar relații despre teren, mai ales că este înregistrată la comun și nu în Registrul Special al F. Funciar, nu pot fi avute în vedere deoarece instanța de fond a reluat conținutul cererii astfel cum a fost formulată de pârâtul C. G., iar indiferent de cuvintele folosite, conținutul cererii în raport de actele existente la dosar atestă manifestarea de voință a pârâtului de a dobândi efectiv în proprietate terenul, solicitarea acestuia de a i se elibera o dovadă privind constituirea dreptului de proprietate, neavând ca obiect pur și simplu eliberarea titlului de proprietate, mai ales că nu are relevanță modalitatea de înregistrare a cererii, în anumite registre, iar potrivit adresei nr. 2099/17.03.2010 emisă de Primăria B., răspunsul la această cerere a constat în întocmirea și ulterior aprobarea documentației de trecere în proprietate privată a terenului aferent locuinței, astfel cum a rezultat întinderea acestuia din harta cadastrală.
Împrejurările invocate de către recurentă în sensul că, deși instanța a menționat Hotărârea nr.3/23.02.2000 a Consiliului Local, art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, invocându-se în cuprinsul considerentelor că terenul nu a fost atribuit în folosință numitului C. G., existența unor zone cooperativizate, deși nu există nicio probă în acest sens, nu au relevanță în cauză întrucât, în cuprinsul considerentelor au fost menționate dispozițiile Legii nr.18/1991 care reglementează toate categoriile de terenuri care fac obiectul constituirii, de zonele în care acestea se află, iar în speță, la stabilirea titularului dreptului la constituire nu se ține seama de atribuirea sau neatribuirea în folosință efectivă a terenului în litigiu, ci de titularul dreptului de proprietate asupra construcției, de caracterul terenului pe care se află construcția, de suprafața aferentă acesteia reprezentând curtea construcției, mai ales că reclamanta nu a deținut niciodată în folosință în temeiul unui act terenul în litigiu, fiind imposibil ca aceasta să pretindă desființarea titlului de proprietate în condițiile în care niciodată nu a dobândit în proprietate construcția care se află pe acest teren.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, va respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată întrucât, de la data înregistrării cererii de recurs, 12.01.2012 și până la termenul de judecată din data de 07.02.2014 recurenta avea timp suficient să formuleze anumite cereri, inclusiv de înscriere în fals împotriva înscrisurilor reținute prin sentința atacată.
Totodată, instanța va respinge excepția lipsei de interes a intervenienților de a formula cerere de intervenție deoarece, atât timp cât aceștia invocă un drept de proprietate asupra construcțiilor aflate pe terenul de 49,81 mp indiviz din terenul de 491 mp. constituit prin titlul de proprietate nr._/03.09.2002, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 501/22.02.2001, înseamnă că au interes în formularea cererii de intervenție, mai ales că pârâtul și soția acestuia au dat declarații notariale prin care au fost de acord ca întregul teren să fie atribuit în proprietatea lor, fiind astfel singurii care ar fi îndreptățiți să solicite anularea titlului de proprietate pe motiv că, în baza contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, au dobândit calitatea de persoane îndreptățite la constituirea dreptului de proprietate anterior eliberării titlului de proprietate.
De asemenea instanța, având în vedere că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie prev. de art.304 pct. 1-9 c.pr.civ., având în vedere și disp. art. 3041 c.pr.civ., în baza art. 312 alin. 1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 c.pr.civ., va obliga recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații-intervenienți.
P. aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiata.
Respinge excepția lipsei de interes invocata de recurenta.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. M., domiciliată în B., ., județul P., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. G., domiciliat în Ploiești, ., nr. 28A, ., ., C. L. B. DE A. A L. F. FUNCIAR, cu sediul în B., ., județul P., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, .-4, județul P. si intimații - intervenienți G. T. D., domiciliat în București, Calea Griviței, nr. 405, ., ., sector 1 și G. A. M., domiciliată în București, Calea Griviței, nr. 405, ., ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3311 pronunțată la data de 23.11.2011 de Judecătoria Câmpina., ca nefondat.
Obliga recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecata către intimații - intervenienti G..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
R. C. G. D. N. M.
GREFIER,
B. A.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored. C.R.
2 ex./06.06.2014
d.f._ - Judecătoria Câmpina
j.f. - M. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 250/2014. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 526/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
