Revendicare imobiliară. Sentința nr. 526/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 526/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 526/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 526

Ședința publică din data de 18.02.2014

PREȘEDINTE – E. C. D.

GREFIER – C. R.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanții ORAȘUL S. P. P. și C. L. AL ORAȘULUI S., ambii cu sediul în S., .. 47, județul Prahova în contradictoriu cu pârâta S.A M. S.A., cu sediul în S., .-43, județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta reprezentată de avocat I. A. F., lipsă fiind reclamanții.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus notă de timbraj cu privire la terenul dedus judecății.

Tribunalul pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize preparatorii în vederea stabilirii valorii obiectului cererii.

Pârâta prin apărător, arată că nu se impune efectuarea unei expertize preparatorii în condițiile în care reclamanții au indicat și depus la dosarul cauzei înscrisul care atestă ca valoarea contabilă a terenului este de 15.000 lei.

Tribunalul invocă excepția necompetentei materiale.

Pârâta prin apărător solicită instanței admiterea excepției necompetentei materiale si să se constate că potrivit disp.art. 104 N.C.pr.civ., competența materială se stabilește în funcție de valoarea impozabilă a terenului și nu în funcție de valoarea de piață, iar față de precizările făcute în scris și adeverința depusă la dosar, se impune admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Prahova. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul disp.art. 248 N. C.pr.civ. rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 02.04.2013, reclamanții Orașul S. prin P. și C. L. al Orașului S. au chemat în judecată pârâta S.A M. S.A, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună lăsarea în deplină proprietate, pașnică folosința și posesie a terenului situat în S. punctul „Valea Zgarburei, județ Prahova În suprafață de 22.356 mp aflat în acest moment în detenția pârâtei, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere de la data la care hotărârea judecătoreasca devine executorie până la data executării efectivă a acestei hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat faptul că pârâta S.C. M. S.A. S. a înaintat prin adresa înregistrata sub nr._/06.11.2003 către Primăria S. documentația privind obținerea titlului de proprietate conform H.G. 834/1991, în vederea semnării proceselor-verbale de vecinătate pentru terenul în suprafața de 23.371,83 m.p. situat în punctul „Valea Zgarburei" S..

Mai mult, reclamanții au susținut că Primăria S. și-a exprimat punctul de vedere fața de aceasta solicitare, în sensul ca pârâta nu a depus niciun fel de documente s-a ateste dreptul de administrare pretins și nici documente care să ateste destinația acestui teren și, în special, necesitatea lui pentru buna desfășurare a activității.

În acest sens, reclamanții au susținut că autoritatea publica locală a solicitat completarea documentației depusă inițial, însă pârâta nu a completat niciodată aceasta documentație.

În acest sens, reclamanții au susținut că, ulterior, prin adresa nr. 4533/01.03.2007 Primăria a comunicat atât Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, cât și pârâtei ca documentația depusă de către aceasta a fost incompletă, nefiind întocmită în conformitate cu normele legale în vigoare.

Reclamanții au susținut în continuare că, având în vedere aceste argumente, pârâta nu a obținut titlul de proprietate pentru suprafața pe care pretinde că o are în administrare menționata anterior conform H.G. 834/1991.

Astfel, reclamanții au susținut că, potrivit art. 1 din H.G 834/1991 terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat de la data înființării acestora necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societățile comerciale înființate prin Hotărâre a Guvernului de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat de către autoritatea publica județeană.

Mai mult, reclamanții au susținut că în considerarea acestor susțineri de ordin legal si scriptic, prin sentința nr. 88/23.02.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul nr._ rămasa irevocabila prin decizia nr. 1243/06.09.2010 a Curții de Apel Ploiești a fost respinsa cererea paratei din prezenta cauza de obligare a autorității publice locale la semnarea documentației necesare obținerii titlului de proprietate asupra terenului situat in S., punctul „ Valea Zgarburei", județ Prahova.

În acest sens, reclamanții au susținut că motivația principală a instanței care a determinat respingerea acțiunii a fost aceea că pârâta nu a făcut dovada cu înscrisuri sau oricare alte probe că suprafața de teren aflată în punctul respectiv ar fi destinată activității de producție, respectiv necesara, desfășurării activității conform obiectului de activitate al reclamantei, așa cum cer disp. art. 1 din H.G. 834/1991.

De asemenea, în cadrul acestui litigiu a fost întocmit și raportul de expertiză tehnică-judiciară topografică de către expert P. D. prin care s-a identificat, măsurat și poziționat pe schița-plan acest teren, constatându-se ca acesta are suprafața de 22.356 mp.

În continuare, reclamanții au susținut că în conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din H.G. 834/1991, terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau județelor și se constituie în fond special destinat realizării de investiții sau desfășurării unor activități economice, administrat de autoritățile administrației publice locale, iar conform art. 4 alin. 2 din H.G. 834/1991, societățile comerciale prevăzute la art. 1 vor preda terenurile disponibilizate care nu au făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Consiliilor locale (…), pe bază de protocol în termen de 30 de zile de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Reclamanții au susținut în continuare că autoritatea publică locală a solicitat în mai multe rânduri pârâtei predarea acestui teren prin numeroase adrese în scopul rezolvării pe cale amiabilă a acestei situații, însă pârâta nu s-a conformat acestei solicitări întemeiată pe dispozițiile legale invocate anterior.

Astfel, reclamanții au susținut că prin Hotărârea Consiliului L. al Orașului S. nr. 161/ 18.12.2012 s-a aprobat evidențierea în domeniul privat al orașului S. a terenului in suprafața de 22.356 mp situat în S. punctul „Valea Zgarburei, județ Prahova, conform anexei la prezenta hotărâre.

Or, în condițiile date, autoritatea publica locală este în situația proprietarului neposesor care revendică acest teren de la posesorul neproprietar raportat și la disp. art. 563 N Cod civ „ proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept".

Reclamanții au apreciat că acțiunea este perfect întemeiată și, față de opoziția nejustificată a pârâtei, au formulat și obligarea acesteia la plata de daune cominatorii conform petitului acțiunii introductive.

În conformate cu disp. art. 17 din Legea 146/1997 privind taxele de timbru, reclamanții au considerat că prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru.

În drept, reclamanții au invocat art. 563 Noul Cod civ., 1516 Noul Cod civ., 1526 Noul Cod civ. și H.G. nr. 824/1991

De asemenea, în dovedirea cererii, au solicitat proba cu înscrisuri, precum și proba cu expertiză în specialitatea topografie.

Pârâta S.C. M. S.A., în temeiul art. 92 lit.1; 188; 189 lit. c; 160; 192; 195; 200; 204 N.C.Pr.Civ. rap. la art. 563; 1526; 1349; 1357 și urm.; 1531 și urm. N.C.Civ a formulat întâmpinare și cerere reconvențională împotriva cererii de chemare în judecată, solicitând instanței ca pe baza probelor ce se vor administra să dispună, în cadrul întâmpinării, anularea acțiunii ca fiind formulată cu nerespectarea disp. art. 189 lit.c N.C.Pr.Civ. obiectul cererii deși evaluabil în bani, nefiind evaluat pentru a se putea stabili competența materială a instanței și taxa de timbru; admiterea excepției necompetentei materiale a tribunalului în soluționarea litigiului în conformitate cu disp. art. 92. lit.1 N. C.Pr.Civ., ținând cont de valoarea obiectului acțiunii cf. art.2 Legea taxei de timbru; admiterea excepției netimbrării și pe cale de consecință anularea acțiunii ca netimbrată; admiterea excepției lipsei calității procesuale active în promovarea acțiunii, reclamantele nefiind titularele dreptului de proprietate privind terenul revendicat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, în cadrul cererii reconvenționale, pârâta a solicitat obligarea reclamanților - pârâți la predarea către pârâta-reclamantă a documentațiilor semnate privind obținerea titlului de proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 pentru terenul în suprafață de_,83 mp situat în Valea Zgarburei, depuse de către ea la sediul Primăriei Orașului S. la data de 06.11.2003 prin adresa cu nr. 13.972 și recunoscute de către aceasta ca fiind semnate prin adresele nr. 3158/08.06.2004 și_,3158 și 9245 depusa ca Anexa 4 la data de 10.04,2007 la întâmpinarea din dosarul_ al Tribunalului Prahova, obligarea reclamanților-pârâți la plata sumei de 5.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat lor de către reclamanții-pârâți prin fapta culpabilă, obligarea în solidar a reclamanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată

În motivare, pârâta a învederat faptul că . a fost înființată prin H.G. 1213/1990 și în conformitate cu prevederile legale din acea perioada a primit în posesie (administrare directă), prin protocolul de predare-primire, o . terenuri necesare desfășurării activității societății. (terenuri care fuseseră în posesia și folosința întreprinderii de Mecanica F. S., înainte de 1989.

În continuare, pârâta a susținut că la data de 06.11.2003 prin adresa cu nr. 13.972 societatea a depus la sediul Primăriei Orașului S. toate documentațiile necesare pentru obținerea titlului de proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 pentru mai multe terenuri situate în Orașul S. printre care și pentru terenul în suprafața de_,83 mp situat în Valea Zgarburei.

În acest sens, pârâta a susținut că la data de 05.07.2013 a luat cunoștința de faptul că în cadrul ședinței Consiliului L. al Orașului S. din data de 18.12.2013 a fost adoptata Hotărârea nr. 161 care a aprobat evidențierea in domeniul privat al orașului S., a unor terenuri care au fost menționate în lista anexa la hotărâre, anexa ce face parte integrantă din actul administrativ printre care și terenurile prevăzute la punctele 5 și 6" - Zgarburei nr.5, lot 1 în suprafața de 30 mp si Valea Zgarburei în suprafață de 22.356 mp.

În aceasta situație, pârâta a susținut că s-au adresat Orașul S. prin primar V. O. și C. L. al Orașului S. în cadrul procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.554/1996 cu modificările la zi, solicitând organului administrativ - respectiv pârâtele din prezenta cauză - revocarea în parte a actului administrativ ilegal, cerere care a fost înregistrată la C. L. sub nr._/22.07.2013, iar dovada existentei acestei cereri formulate în contencios administrativ este dată de înscrisurile anexate prezentei cereri.

În continuare, pârâta a susținut că în conformitate cu prev. H.G. nr. 834/1991 cu modificările la zi pot fi trecute în proprietatea acestor societăți art.1 "Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate.", iar în situația în care nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 1 este necesară constatarea disponibilizării acestor terenuri in cadrul unei proceduri contencioase, în fața instanțelor de judecată competente.

Mai mult, pârâta a susținut că practica judiciară în aceasta materie este constantă, motiv pentru care Primăria Orașului S. s-a adresat Tribunalului Prahova cu o cerere reconvențională în cadrul dosarului_, solicitând ca terenul din Valea Zgarburei în suprafața de 23.371 mp, să fie declarat disponibilizat, iar Tribunalul Prahova prin sentința civila nr. 88/23.02.2010 pronunțată în acest dosar, rămasa definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1243/06.09.2010 a Curții de Apel Ploiești, a respins cererea reconvențională a Primăriei Orașului S. și prin urmare cererea de stabilire a statutului de teren disponibilizat al terenului ce face obiectul litigiului de față.

În aceasta situație, pârâta a apreciat că devin aplicabile disp. art. 4. (1) HG 834/1991 - „Terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art 1 aparțin proprietății private a comunelor, orașelor sau județelor și se constituie în "Fond special destinat realizării de investiții sau desfășurării unor activități economice", administrat de autoritățile administrației publice locale."

Astfel, pârâta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 4 al.1 H.G. nr. 834/199L, cum cererea Primăriei Orașului S. a fost respinsă și nu s-a stabilit statutul de teren disponibilizat a terenului ce face obiectul cererii de față, nu este posibilă evidențierea terenului situat în Valea Zgarburei în suprafață de 23.371 m.p. în domeniul privat al statului fără constatarea de către instanțele competente a statutului de teren disponibilizat.

Totodată, pârâta a susținut că în cadrul judecării cererilor ce au făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, s-au depus o . înscrisuri din care rezultă faptul că documentațiile privind obținerea titlului de proprietate in conformitate cu H.G. nr. 834/1991 pentru terenul în suprafața de_,83 m.p. situat în Valea Zgarburei, depuse de către ea la sediul Primăriei Orașului S. la data de 06.11.2003 prin adresa cu nr. 13.972 au fost recunoscute de către aceasta ca fiind semnate.

Mai mult, pârâta a susținut că aceste înscrisuri sunt adresele nr. 3158/08.06.2004 si_,3158 si 9245 depusa ca Anexa 4 la data de 10.04.2007 la întâmpinarea din dosarul_ al Tribunalului Prahova.

Astfel, pârâta a susținut că prin Adresa nr._04 se menționează textual pe pagina a doua a documentului „referitor la documentația pentru terenul din Valea Zgarbura - documentația a mai fost înaintată la Primăria S. și a fost semnata, deci nu înțelegem care este substratul reînaintării către noi”,. iar prin adresa nr.3972,3158 și 9245 depusa ca Anexa 4 la data de 10.04.2007 la întâmpinarea din dosarul_ al Tribunalului Prahova se menționează textual „va facem cunoscut ca ne menținem punctul de vedere comunicat prin adresa noastră nr. 3158/08.06.2004 si nu avizam documentațiile pentru terenurile din Platoul I., Calea Moroieni Rezervorul de Apa și Calea București în spatele Colegiului.

În cadrul întâmpinării, pârâta a solicitat să se admită excepțiile invocate.

De asemenea, în ceea ce privește un prim aspect, pârâta a solicitat anularea acțiunii ca fiind formulată cu nerespectarea disp. art. 189 lit. c N.C.P.C., obiectul cererii deși evaluabil în bani, nefiind evaluat pentru a se putea stabili competența materială a instanței și taxa de timbru, iar aceasta lipsă esențiala a cererii de chemare în judecată trebuia să fie pusă în vedere reclamantelor de către completul care verifica cauza punându-le în vedere reclamantelor necesitatea completării petitului acțiunii sau să se pronunțe cu privire la anularea cererii.

În ceea ce privește un al doilea aspect, pârâta a solicitat să se admită excepția necompetentei materiale a Tribunalului în soluționarea litigiului în conformitate cu disp. art. 92. lit.1 N. C.Pr.Civ., ținând cont de valoarea obiectului acțiunii cf. art.2 Legea Taxei de Timbru, întrucât în lipsa evaluării obiectului acțiunii de către reclamante nu este posibila stabilirea competentei tribunalului și totodată, nu se poate prezuma faptul că valoarea obiectului dedus judecații depășește suma de 200.000 lei.

în ceea ce privește un al treilea aspect, pârâta a solicitat să se admită excepția netimbrării și pe cale de consecința anularea acțiunii ca netimbrată, întrucât, pentru ca instanța să se poată pronunța pe o eventuală scutire de taxa de timbru este necesar întâi să se stabilească cuantumul taxei datorate în lipsa unei eventuale scutiri.

În ceea ce privește un al patrulea aspect, pârâta a solicitat să se admită excepția lipsei calității procesuale active în promovarea acțiunii, reclamanți nefiind titularii dreptului de proprietate privind terenul revendicat.

În continuare, cum cererea Primăriei Orașului S. a fost respinsa si nu s-a stabilit statutul de teren disponibilizat a terenului ce face obiectul cererii de față, pârâta a apreciat că nu este posibilă evidențierea terenului situat în Valea Zgarburei in suprafața de 23.371 mp în domeniul privat al statului fără constatarea de către instanțele competente a statutului de teren disponibilizat.

Mai mult, pârâta a susținut că Hotărârea 161 a Consiliului L. nu reprezintă titlu de proprietate care poate să stea la baza admiterii unei cereri de revendicare a terenului in litigiu.

În acest sens, pârâta a solicitat suspendarea judecații din prezenta cauza până la soluționarea dosarului în contencios administrativ cu privire la anularea parțiala a HCL 161/18.12.2012.

În ceea ce privește un al patrulea aspect, pârâta a solicitat să se respingă acțiunii ca neîntemeiată, reclamantele nefiind titularele dreptului de proprietate privind terenul revendicat, întrucât, pentru ca instanța să poată admite cererea reclamantelor de lăsare a terenului în deplina proprietate și posesie este necesar ca acestea să facă dovada faptului că terenul în cauză este proprietatea lor și ca sunt îndreptățite sa solicite respectarea dreptului lor de proprietate.

De asemenea, pârâta a susținut că înscrisurile depuse de către reclamante ca dovadă a calității lor de proprietare nu reprezintă titlu de proprietate și nu pot fi avute în vedere de către instanța pentru admiterea acțiunii în revendicare formulată de către reclamante.

Așa cum a arătat mai sus, pârâta a susținut că acestea au semnat documentațiile necesare emiterii titlului de proprietate pe numele său de către Ministerul de Resort, dar au refuzat să le predea,iar această atitudine denota reaua-credință a reclamantelor care au nesocotit în totalitate drepturile legitime ale subscrisei și au încercat prin manopere dolozive să ocolească prevederile legale, care le dădea dreptul la obținerea titlului de proprietate în conformitate cu legislația aplicabilă în această materie.

În cadrul cererii reconvenționale, pârâta a solicitat să se admită așa cum a fost formulata și să se dispună obligarea reclamanților - pârâți la predarea către pârâta-reclamantă a documentațiilor semnate privind obținerea titlului de proprietate în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 pentru terenul în suprafață de_,83 mp situat în Valea Zgarburei, depuse de către ea la sediul Primăriei Orașului S. la data de 06.11.2003 prin adresa cu nr. 13.972 și recunoscute de către aceasta ca fiind semnate prin adresele nr. 3158/08.06.2004 si_,3158 si 9245 depusa ca Anexa 4 la data de 10.04.2007 Ia întâmpinarea din dosarul_ al Tribunalului Prahova.

Pârâta a susținut că, așa cum a arătat mai sus, prin adresele menționate reclamanții-pârâți recunosc faptul că documentațiile au fost semnate, situație în care ea este în drept să solicite ca acestea să fie obligate să i le predea, pentru a putea să obțină titlul de proprietate la care îi da dreptul legea.

De asemenea, pârâta a susținut că obligarea reclamanților-pârâți la plata contravalorii prejudiciul cauzat prin fapta culpabila a acestora, în conformitate cu principiile răspunderii civile delictuale.

Mai mult, pârâta a susținut că prin refuzul nejustificat de a preda documentațiile pe care au recunoscut ca le-au semnat, reclamanții-pârâți au le-a creat un prejudiciu în sumă de 5.000 lei - sumă calculată estimativ pentru perioada cuprinsă între iulie 2010- iulie 2013.

Astfel, pârâta a susținut că, ținând cont de prevederile legale in material prescripției pretențiilor sale, înțelege să solicite contravaloarea prejudiciului doar pentru ultimii trei ani, perioadă calculată de la data formulării cererii de reparare a acestui prejudiciu și anume data înregistrării prezentei acțiuni.

În dovedirea cererii, pârâta a solicitat proba cu interogatoriul reclamanților-pârâți, proba cu înscrisuri și expertiză contabilă privind stabilirea întinderii prejudiciului.

În drept, pârâta a invocat disp. art. 92 lit. 1; 188; 189 lit. c; 160; 192; 195; 200; 204 N.C.Pr.Civ. rap. la art. 563; 1526; 1349; 1357 și urm.; 1531 și urm. N.C.Civ.

La data de 27.09.2013, reclamanții în conformitate cu art. 201 alin. 2 si art. 205 Cod proc. civ. au depus la dosar un răspuns la întâmpinare si întâmpinare față de cererea reconvențională.

La termenul de judecată din data de 18.02.2014, tribunalul invocă excepția necompetentei materiale față de valoarea fiscală a terenului dedus judecății.

Analizând cu prioritate excepția procesuală invocată, tribunalul reține următoarele :

Potrivit art. 98 alin. 1 ș 3 Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar în caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți.

De asemenea, potrivit art. 104 Cod proc. civ. în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, iar în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile art. 98.

P. raspunsul la întâmpinare fila84 din dosar, reclamanta a indicat că, în conformitate cu Studiul privind estimarea Valorilor Etalon Minime pe Piață realizate de Camera Notarilor Publici Prahova, terenul are o valoare de 1.184.868 lei (53 lei/mp).

În ședința publică din 12.11.2013, instanța a pus în vedere reclamanților să indice valoarea imobilului cu atașarea de înscrisuri doveditoare în vederea stabilirii competenței teritoriale.

P. adeverința fila 95, reclamanta prin Serviciul d evenituri și cheltuieli a adus la cunoștința instanței faptul că pentru terenul în litigiu nu există un raport de evaluare întomcit de expert evaluator, astfel că Primăria nu poate comunica valoare de impozitare a acestuia. A mai precizat că modul d ecalcul al impozitului pe teren se face prin înmulțirea suprafeței acestuia cu un impozit/mp stabilit în sumă fixa de 0.6545 lei/mp, în formula d ecalcul nefiind necesară valoarea terenului, astfel că impozitul astfel calculat este de 22356x0,6545 lei/mp, astfel că impozitul este de_ lei. De asemeena s-a precizat că valoarea contabilă de înregistrare a terenului în patrimoniul unității este de 15.000 lei.

Având în vedere dispozițiile menționate mai sus dar și faptul că reclamanta a indicat faptul că valoarea contabilă a terenului este de 15.000 lei, Tribunalul urmează să admită excepția necompetenței materiale, urmând a declina competența în soluționarea prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova.

Declină competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții ORAȘUL S. P. P. și C. L. AL ORAȘULUI S., ambii cu sediul în S., .. 47, județul Prahova în contradictoriu cu pârâta S.A M. S.A., cu sediul în S., .-43, județul Prahova, în favoarea Judecătoriei S..

Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2014.

PREȘEDINTE GREFEIR

E. C. D. C. R.

Operator date cu caracter personal nr.5595

Red. E.C.D../tehnored. A.Ș.P.

2 ex/20.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 526/2014. Tribunalul PRAHOVA