Fond funciar. Decizia nr. 329/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 329/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 329/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.329
Ședința publică din data de 04.03.2014
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTORI - E. C. D.
- R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă D. M. domiciliată în com. B., ., jud. Prahova - prin procurator D. I., cu aceeași adresă, împotriva sentinței civile nr._/12.11.2013 pronunțată de Ploiești, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE A. A L. 18/1991 PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .-4, jud. Prahova și C. LOCALĂ DE A. A L. NR.18/1991 B., cu sediul în ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 25.02.2014, susținerile parților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 04.03.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâtele C. Locală de Fond Funciar B. și C. Județeana de Fond Funciar Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10.000 mp teren situată în extravilanul comunei B. la care este îndreptățita de pe urma autorului S.(Z.) C., precum și obligarea Comisiei Locale la punerea sa în posesie cu acest teren și înaintarea documentației Comisiei Județene în vederea emiterii titlului de proprietate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că autorul său a fost împroprietărit în baza Reformei din anul 1945 cu suprafața de 10.000 mp din moșia A. C. S., figurând în aceasta calitate în Tabelul definitiv de locuitori din . care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la care a atașat dovezi din care rezultă că este descendentă a persoanei împroprietărite, inclusiv declarații de notorietate pentru a dovedi că persoana împroprietărită S. C. și persoana menționată la rubrica „ tată” în certificatul său de naștere Z. C., sunt una și aceeași persoană, confuzia provenind de la bunicul său patern care s-a numit Z. C..
Pârâta C. Locală B. de Fond Funciar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe motiv că au fost eludate dispozițiile art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 și art.27 din HG 890/2005, cât timp solicitarea reclamantei a fost respinsă, iar faptul că aceasta nu domiciliază pe raza comunei P. nu poate fi imputată pârâtei, obligația de a contesta soluția Comisiei de Fond Funciar, fiind în sarcina reclamantei.
P. sentința civilă nr._/12.11.2013, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea ca nefondată, reținând că menționarea în cuprinsul tabelului definitiv de locuitori ai comunei B. a numitului C. S., împroprietărit cu 10.000 m.p. în moșia A. S., nu este suficient pentru a tinde la reconstituirea dreptului de proprietate, nefiind edificatoare declarațiile existente la filele 40-41 pentru a lămuri asupra vechilor amplasamente și despre posibilitatea ca autorul reclamantei să fi deținut teren în zonă, mai ales că autorul reclamantei nu a figurat în registrele agricole, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză și schiței de plan atașată la filele 96-99, rezervele de teren sunt doar pentru cetățenii care au anexe validate, spre deosebire de anexa reclamantei care a fost invalidată, pe motiv că suprafața de 10.000 m.p. nu se regăsește în registrele agricole din perioada anilor 1956-1963, caz în care pretenția reclamantei este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, cât timp autorul său S. C. a fost împroprietărit cu suprafața de 10.000 m.p., conform legii de reformă nr. 187/1945, astfel cum se menționează și în certificatul nr.2546/08.06.1998 eliberat de Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova, teren pentru care a formulat cerere de reconstituire ce a fost respinsă nelegal de către C. Locală B. de Fond Funciar, fără a fi anunțată în acest sens, motiv pentru care în baza dispozițiilor art.53 alin.1 și 3, art.54 alin.1 și 2, art.64 din Legea 18/1991 și art.27 din HG nr.890/2005 s-a adresat instanței de judecată pentru soluționarea cererii și punerii sale în posesie, inclusiv eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 10.000 lei pe vechiul amplasament Lotul 31/132 sau pe un alt teren rămas liber care nu a fost reconstituit și aflat la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar.
A precizat recurenta că, în mod greșit s-a considerat că autorul său nu a figurat în registrele agricole din perioada anilor 1956-1963, că nu a figurat cu cerere de înscriere în CAP cu această suprafață de teren, cât timp autorul său a decedat anterior colectivizării, respectiv în anul 1959, iar prevederile art.11 alin.21 nu prevăd această obligativitate, instanța dându-le o interpretare eronată.
Totodată, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a invocat ca și temei legal pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor numai art. 8 alin.2 și art. 11 alin.1 din Legea 18/1991, fără a face trimitere și la prevederile art.36 din Legea 1/2000, care fac referire expresă la persoanele împroprietărite prin aplicarea L. nr.187/1945, mai ales că vecinătățile terenului în litigiu au fost nominalizate de ea, iar pârâta, deși susține că nu mai deține registrele agricole, precizează că suprafața solicitată nu se regăsește în aceste registre și că nu are cunoștință unde se află dosarul inventar al comunei nr.10/1945, aspecte ce nu au fost analizate de către instanța de fond, inclusiv prin prisma prevederilor L. nr.165/2013.
A criticat recurenta și faptul că hotărârea a fost dată de alt judecător, decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, motiv pentru care, deși a propus audierea a doi martori, audiere care a fost prorogată după înaintarea la dosar a raportului de expertiză topo, acest aspect nu a mai fost pus în discuția părților, instanța rămânând în pronunțare după depunerea raportului, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii și nemotivată temeinic în fapt și în drept.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 17.01.2014.
La data de 13.02.2014 intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că pentru terenul solicitat de către reclamantă să-i fie reconstituit s-a eliberat titlu de proprietate pe numele S. C. I. și S. A. în calitate de persoane îndreptățite, iar reclamanta nu a făcut dovada înscrierii cu acest teren în CAP sau că i-a fost preluat abuziv de CAP pentru a fi îndreptățită la reconstituire conform art.8, art.11 din Legea nr.18/1991, art.6(1) din Legea 1/2000 coroborate cu art.36 din aceeași lege.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 304 și art. 3041 c.pr.civ., constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform certificatului nr. 2546/08.06.1998 eliberat de Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova, pretinsul autor al reclamantei, C. P. S., a figurat înscris în Tabelul definitiv de locuitori din . L. de Reformă nr.187/1945, la fila 14, poziția 69, ca fiind împroprietărit cu suprafața de 10.000 mp. în moșia A. S. cu lot 31/132.
Potrivit actelor de stare civilă existente la dosar, declarației de notorietate autentificată la nr. 7495/28.11.2005, reclamanta este fiica lui Z. C., care este una și aceeași persoană cu S. C., tatăl reclamantei, acesta din urmă având ca tată pe S. Z., confuzia provenind, potrivit susținerilor reclamantei, de la faptul că pe bunicul său patern l-a chemat Z. C..
În baza L. nr.247/2005 reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha, cerere invalidată de C. Locală B. de fond funciar motivat de faptul că suprafața a cărei reconstituire se solicită nu se regăsește în registrele agricole din anii 1956-1958 și 1959-1963, soluție necontestată de către reclamantă la C. Județeană Prahova de fond funciar, adresându-se direct instanței de judecată în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
Potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză de către expert Sicaru D., terenul solicitat de reclamantă s-ar afla, conform susținerilor reprezentantului acesteia, în incinta Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova – Grădina Botanică B., expertul precizând că, potrivit titlului de proprietate nr._/31.07.2001, planului de parcelare anexă la raportul de expertiză, terenul de 1 ha pentru care reclamanta pretinde că este îndreptățită la reconstituire face parte din suprafața de 50 de ha reconstituită în favoarea autorilor S. C.I. și S. A..
Disp. art. 8-11 din L.18/1991 modificata, stipulează că stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire asupra terenurilor aflate in patrimoniul CAP - urilor, în favoarea persoanelor fizice îndreptățite se face ținându-se seama de suprafața adusa în CAP care reiese din actele de proprietate, Cartea Funciara, cadastru, cererile de înscriere în CAP, registrul agricol de la data intrării în CAP, evidentele CAP - ului sau din orice alte probe admise de lege, astfel încât terenurile preluate abuziv de CAP de la persoanele fizice, fără înscriere în CAP sau de stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente daca sunt libere.
Potrivit art.27 pct. 3, 8 din HG 890/2005, persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile locale pot face în termen de 10 zile de la comunicare contestație adresată comisiei județene care va soluționa aceste contestații, prin hotărâre, în sensul validării sau invalidării propunerilor, iar persoanele nemulțumite pot face plângere împotriva hotărârii comisiei județene la judecătorie în termen de 30 de zile.
Totodată, art.36 din Legea nr. 1/2000 prevede că persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea L. nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că pretinsul autor al reclamantei, C. P. S. ar fi figurat înscris în Tabelul definitiv de locuitori din . L. de Reformă nr.187/1945, la fila 14, poziția 69, ca fiind împroprietărit cu suprafața de 10.000 mp. în moșia A. S. cu lot 31/132, teren pentru care reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza L. nr.247/2005, cerere invalidată de pârâta C. Locală B. de fond funciar motivat de faptul că suprafața a cărei reconstituire se solicită nu se regăsește în registrele agricole din anii 1956-1958 și 1959-1963, soluție pe care reclamanta nu a contestat-o la comisia județeană de fond funciar, teren care, conform susținerilor reprezentantului reclamantei, s-ar afla în incinta Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova – Grădina Botanică B., expertul desemnat în cauză să identifice terenul precizând că, potrivit titlului de proprietate nr._/31.07.2001, planului de parcelare anexă la raportul de expertiză, terenul de 1 ha pentru care reclamanta pretinde că este îndreptățită la reconstituire face parte din suprafața de 50 de ha reconstituită în favoarea autorilor S. C. I. și S. A..
Pe de altă parte, nu există niciun act la dosar care să ateste că la data decesului autorului reclamantei, 08.03.1959, potrivit certificatului de deces existent la dosar, terenul se mai afla sau nu în patrimoniul defunctului, că a fost preluat de către stat sau de CAP de la acesta sau de la reclamantă, neexistând nicio dovadă la dosar că actul de împroprietărire și-a produs efectele, respectiv că pretinsul autor al reclamantei s-a înscris cu acest teren în registrele agricole ale comunei B. sau în evidențele fiscale, data la care ar fi fost preluat de către stat sau de către CAP, de la cine anume.
De asemenea, din actele de stare civilă existente la dosar nu reiese cu certitudine că tatăl reclamantei, astfel cum este menționat în certificatul de naștere al acesteia, Z. C., care ar fi una și aceeași persoană cu cel menționat în certificatul de deces existent la dosar, S. C., este, în realitate, și una și aceeași persoană cu cel menționat în certificatul nr. 2546/08.06.1998 eliberat de Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova, C. P. S., în condițiile în care, conform certificatului de deces al defunctului S. C., numele tatălui acestuia a fost S. Z. și nicidecum Z. C., astfel cum pretinde reclamanta, inițiala tatălui reclamantei fiind „ S” și nicidecum „P” cum se menționează în certificatul nr.2546/1998, neexistând niciun act care să ateste că inițiala tatălui reclamantei ar fi „P” și nu „S”, iar numele de familie al persoanei ce figurează în certificat este acela de C. și nu de S., caz în care reclamanta nu poate pretinde reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitoare a numitului C. P. S., având în vedere inexistența unor înscrisuri care să ateste legătura de rudenie dintre reclamantă și persoana de pe urma căreia solicită reconstituirea dreptului de proprietate.
De altfel, este greu de crezut că, dacă ar fi existat pretinsa legătură de rudenie, reclamanta ar fi așteptat din anul 1998 când a obținut certificatul nr. 2546/1998, până în anul 2005 când a intrat în vigoare Legea nr.247/2005 pentru a formula cerere de reconstituire, în condițiile în care în această perioadă au existat și alte legi de restituire care instituiau în favoarea reclamantei dreptul de a-și valorifica pretențiile în calitate de pretinsă moștenitoare.
Mai mult chiar, împrejurarea că propunerea de invalidare a dreptului de proprietate nu i-a fost comunicată de către C. Locală B. de Fond Funciar, nu dă dreptul reclamantei să se adreseze direct instanței de judecată cu solicitarea de a i se reconstitui un asemenea drept, aceasta având obligația, în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate și care au un caracter imperativ, să conteste propunerea comisiei locale în momentul în care pretinde că a luat cunoștință de aceasta, la comisia județeană de fond funciar, iar în cazul în care ar fi fost nemulțumită de hotărârea comisiei județene, să formuleze plângere la instanța de judecată, fiind inadmisibil să se adreseze direct instanței cu solicitarea de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului, o asemenea solicitare reprezentând, în realitate, o încercare de repunere în termenul de a formula contestație.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi făcut dovada că este într-adevăr moștenitoarea numitului C. P. S., nu înseamnă în mod automat că ar fi avut dreptul la reconstituire în baza certificatului emis de Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova, conform căruia pretinsul autor al reclamantului ar fi figurat împroprietărit cu 1 ha din fosta moșie A. S. în baza L. nr.187/1945, în condițiile în care din probele administrate nu rezultă că în anul 1959, data decesului pretinsului autor al reclamantei, terenul se mai afla sau nu în patrimoniul său, la ce dată ar fi fost preluat de către stat sau de CAP, dacă a fost sau nu preluat de la autorul reclamantei sau cine a fost persoana de la care ar fi fost preluat ulterior decesului acestuia.
Ca atare, atât timp cât reclamanta nu a dovedit cu certitudine că este moștenitoarea numitului C. P. S., nu a formulat contestație la comisia județeană de fond funciar împotriva propunerii de invalidare a comisiei locale de fond funciar, nu a dovedit cu niciun mijloc de probă împrejurarea că, ulterior împroprietăririi, autorul său s-a înscris cu terenul în registrele agricole sau fiscale ale comunei, că terenul a fost preluat de către stat sau de către CAP de la autorul său, respectiv că la data decesului autorului său terenul nu se mai afla în patrimoniul acestuia, fiind preluat de către stat, nu a dovedit cu certitudine amplasamentul terenului a cărui reconstituire o solicită, înseamnă că pretenția reclamantei de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha ce ar fi aparținut autorului său, de a fi pusă în posesie și de a i se elibera titlu de proprietate, este neîntemeiată, mai ales că porțiunea de teren de 1 ha pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate ca fiind pe vechiul amplasament nu este liberă, fiind reconstituită proprietarilor inițiali ai terenului, S. C. I. și S. A., fiind eliberat titlul de proprietate nr._/31.07.2001, adică anterior formulării cererii de reconstituire formulată de către reclamantă, nemaiputând face obiectul unei alte reconstituiri.
Astfel, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele art. 8, art. 11, art. 27 din Legea nr.18/1991, modificată.
Criticile recurentei în sensul că în mod greșit ar fi fost respinsă acțiunea, cât timp autorul său S. C. ar fi fost împroprietărit cu suprafața de 10.000 m.p., conform legii de reformă nr. 187/1945, teren pentru care a formulat cerere de reconstituire, respinsă nelegal de către comisia locală de fond funciar, motiv pentru care în baza dispozițiilor art.53 alin.1 și 3, art.54 alin.1 și 2, art.64 din Legea 18/1991 și art.27 din HG nr.890/2005 s-a adresat instanței de judecată, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, recurenta nu a făcut dovada certă că este moștenitoarea persoanei menționată în certificatul nr.2546/1998 cât timp inițiala tatălui recurentei este „S” și nu „P”, numele bunicului recurentei fiind S. Z., și, totodată, numele de familie al persoanei împroprietărită este C. și nu S., iar faptul că nu i s-a comunicat propunerea de invalidare, nu este de natură să o exonereze pe recurentă de obligația de a contesta soluția comisiei locale la comisia județeană de fond funciar, fiind inadmisibil să se adreseze direct instanței de judecată în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, fapt ce reprezintă o încercare de a fi repusă în termenul de contestare a acestei propuneri de invalidare.
Pe de altă parte, chiar dacă recurenta ar fi făcut dovada că, într-adevăr, este moștenitoarea persoanei împroprietărite, certificatul eliberat de Arhivele Naționale ale României singur, neînsoțit de alte dovezi, nu este suficient pentru a justifica îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în condițiile inexistenței unui act care să ateste că împroprietărirea și-a produs efectele, respectiv că autorul reclamantei a intrat efectiv în posesia terenului, s-a înscris cu acesta în registrele agricole, fiscale ale comunei, că nu se mai afla în patrimoniul său la data decesului fiind preluat de la acesta de către stat.
De altfel, este greu de crezut că, dacă ar fi existat o legătură de rudenie între recurentă și persoana împroprietărită, recurenta ar fi așteptat din anul 1998 când i s-a eliberat certificatul de către Arhivele Naționale ale României - Direcția Județeană Prahova și până în anul 2005 pentru a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, mai ales că Legea nr.1/2000 pe care o invocă recurenta îi conferea un asemenea drept.
Pretențiile recurentei conform cărora în mod greșit s-ar fi considerat că autorul său nu a figurat în registrele agricole din perioada anilor 1956-1963, că nu a figurat cu cerere de înscriere în CAP cu această suprafață de teren, cât timp autorul său a decedat anterior colectivizării, respectiv în anul 1959, iar prevederile art.11 alin.21 nu prevăd această obligativitate, instanța dându-le o interpretare eronată, sunt nejustificate deoarece, chiar dacă autorul său a decedat anterior colectivizării, nu înseamnă că, dacă ar fi deținut efectiv în proprietate acest teren, nu ar fi figurat în vreun registru, fie el agricol sau fiscal, mai ales că de la data împroprietăririi și până la data decesului a trecut un interval destul de mare de timp și în care pretinsul autor al reclamantei avea posibilitatea să se înscrie și astfel să figureze cu acest teren în evidențele comunei, astfel încât să existe cel puțin prezumția că a fost preluat de la acesta de către stat anterior decesului său, instanța de fond interpretând în mod corect dispozițiile legale invocate, mai ales că terenul pentru care reclamanta solicită reconstituirea dreptului de proprietate a fost reconstituit altor persoane cărora li s-a eliberat titlu de proprietate anterior formulării cererii de reconstituire de către reclamantă, nefiind liber în sensul legii și deci nu mai poate face obiectul altei reconstituiri.
Susținerile recurentei în sensul în mod greșit instanța de fond ar fi invocat ca și temei legal pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor numai art. 8 alin.2 și art. 11 alin.1 din Legea 18/1991, fără a face trimitere și la prevederile art.36 din Legea 1/2000, care fac referire expresă la persoanele împroprietărite prin aplicarea L. nr.187/1945, mai ales că vecinătățile terenului în litigiu au fost nominalizate de ea, nu pot fi avute în vedere deoarece dispozițiile legale sus-menționate nu pot fi aplicate de sine stătător, ci coroborate cu dispozițiile exprese ale legilor fondului funciar și care impun, pe lângă dovada calității de persoană îndreptățită, a dreptului de proprietate asupra terenului, și pe aceea a preluării abuzive de către stat sau de către CAP de la persoana care pretinde că este îndreptățită la reconstituire sau de la autorul acesteia.
Aspectele invocate de către recurentă că pârâta, deși susține că nu mai deține registrele agricole, precizează că suprafața solicitată nu se regăsește în aceste registre și că nu are cunoștință unde se află dosarul inventar al comunei nr. 10/1945, aspecte ce nu ar fi fost analizate de către instanța de fond, inclusiv prin prisma prevederilor L. nr.165/2013, nu pot fi reținute de instanță întrucât instanța de fond a analizat și interpretat probatoriile administrate, actele existente la dosar și în baza cărora a constatat în mod corect că reclamanta nu este îndreptățită la reconstituire, ea fiind cea căreia îi revenea sarcina probei privind atât calitatea de persoană îndreptățită, a dreptului de proprietate al autorului său asupra terenului în litigiu cât și preluarea abuzivă de către stat de la acesta.
Or, în cauză, cât timp recurenta nu a dovedit cu probele administrate că este moștenitoarea numitului C. P. S. și, respectiv, că are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire, că a contestat propunerea de invalidare cererii de reconstituire a dreptului de proprietate la comisia județeană de fond funciar precum și a faptului că, ulterior împroprietării, autorul său și-a exercitat în mod real prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului, că s-a înscris în vreo evidență cu acest teren și deci că terenul a figurat pe numele său la data preluării de către stat, respectiv că preluarea abuzivă s-a făcut de la autorul recurentei, mai ales că terenul pretins de către recurentă a fi pe vechiul amplasament, a fost reconstituit pe numele foștilor proprietari ai acestuia, nemaiputând face obiectul altei reconstituiri, înseamnă că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Afirmațiile recurentei conform cărora hotărârea ar fi fost dată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, că deși a propus audierea a doi martori, audiere care a fost prorogată după înaintarea la dosar a raportului de expertiză topo, acest aspect nu a mai fost pus în discuția părților, instanța rămânând în pronunțare după depunerea raportului, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii și nemotivată temeinic în fapt și în drept, nu pot fi avute în vedere deoarece din actele existente la dosar reiese că hotărârea a fost pronunțată de judecătorul care a luat parte la dezbaterea în fond a cauzei și, ținând seama de principiul disponibilității, reclamanta era cea care trebuia să solicite audierea efectivă a martorilor și nicidecum instanța, iar neadministrarea acestei probe nu este de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii în condițiile în care, în raport de celelalte probatorii, dovada pretențiilor recurentei se face cu acte și nicidecum martori.
P. urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza art.312 alin.1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă D. M. - prin procurator D. I. domiciliat în B., ., jud. Prahova și B., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/12.11.2013 pronunțată de Ploiești în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE APLICAREA L. 18/91 PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .-4 jud. Prahova și C. LOCALĂ DE APLICAREA L. NR.18/91 B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
C. M. E. C. D. R. C.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored.RC
2 ex./22.04.2014
Dosar fond_ - Judec. Ploiești
J.f. - D. S. A.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 554/2014. Tribunalul PRAHOVA | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
