Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 425/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 425/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 425/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 425

Ședința publică din data de 27 Martie 2014

PREȘEDINTE - G. M.

JUDECĂTORI - C.-A. M.

- N. C.

GREFIER - M. - D. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea cererii de repunere pe rol a recursurilor declarate de recurenții – petenți S. PETROLIȘTILOR D. cu sediul în D., ., județul V., S. L. ȘI I. P. S. – M. cu sediul în M., ..33, județul Bihor și S. L. I. P. C. cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.8/14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul S. NAȚIONAL P. cu sediul în municipiul Câmpina, ..190, județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au răspuns recurenții-petenți reprezentați de consilier juridic Vîjiac F. și intimatul, reprezentat de avocat Chiriacopol V..

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a atașat dosarul de fond nr._ al Judecătoriei Câmpina, după care,

Tribunalul pune în discuția părților prezente cererea de repunere pe rol a prezentei cauzei.

Părțile, având cuvântul, pe rând, solicită admiterea cererii de repunere pe rol a prezentei cauzei, întrucât s-a atașat dosarul de fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii de repunere pe rol a prezentei cauzei, întrucât recursul declarat la ÎCCJ a fost soluționat, astfel că, nu mai există motive de suspendare a judecării cauzei.

Tribunalul, având în vedere că recursul declarat la ÎCCJ a fost soluționat și s-a atașat dosarul de fond, admite cererea de repunere pe rol a cauzei, nemaiexistând motivele de suspendare a judecării cauzei.

Reprezentantul recurenților - petenți S. Petroliștilor D., S. L. și I. P. S.-M. și S. L. I. P. C., depune la dosar trei cereri prin care solicită declanșarea procedurii falsului în conformitate cu prevederile art. 181-183 C.pr.civ., câte un exemplar al acestora fiind comunicat și reprezentantului intimatului și, având cuvântul, arată că s-a falsificat cererea introductivă, existând volume care au fost fictive, iar în acest sens sunt dovezi.

Tribunalul verificând cererile formulate de reprezentantul recurenților-petenți, pune în vedere acestuia să indice autorul falsului și să depună la dosar înscrisuri doveditoare.

Reprezentantul intimatului, având cuvântul, arată că s-a invocat o contestație la executare la ÎCCJ București, astfel că, solicită respingerea acestor cereri, ca neîntemeiate și, judecarea recursului pe fond, întrucât aceste cereri formulate pentru azi au ca scop tergiversarea cauzei. De asemenea, solicită a se rămâne în pronunțare pe procedura falsului, deoarece la următorul termen de judecată ce se va acorda, se va mai găsi un alt motiv pentru amânarea judecării cauzei de către reprezentantul recurenților – petenți. Susține că reprezentantul recurenților-petenți trage de timp pentru ca hotărârea să nu rămână irevocabilă, astfel, este vorba despre o tergiversare a judecării cauzei, nefiind obligatorie suspendarea judecării cauzei. Precizează că instanța a trimis cauza la P. și cererea nu a fost soluționată nici până în prezent, iar recurenții-petenți doresc să scoată cauza de pe rol timp de un an de zile, întrucât nu vor a se soluționa cauza pe fondul recursului, motiv pentru care, solicită a se pune concluzii pe fondul recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lăsa cauza la a doua strigare pentru verificarea înscrisurilor.

Tribunalul, pentru a se proceda la verificarea înscrisurilor depuse la dosar, constată necesar lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenții-petenți reprezentați de consilier juridic Vîjiac F. și intimatul, reprezentat de avocat Chiriacopol V..

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul intimatului, având cuvântul, solicită a se acorda cuvântul asupra cererilor de declanșare a procedurii falsului formulate de reprezentantul recurenților-petenți și pe fondul recursului.

Reprezentantul recurenților - petenți S. Petroliștilor D., S. L. și I. P. S.-M. și S. L. I. P. C., având cuvântul, arată că cererile de declanșare a procedurii falsului nu reprezintă o excepție.

Tribunalul ia act că reprezentantul recurenților-petenți a formulat cereri de declanșare a procedurii înscrierii în fals a cererii de chemare în judecată, a Procesului – verbal privind Conferința Extraordinară a Sindicatului, a Hotărârii nr. 2 a Colegiului Director al Sindicatului Național P., a Hotărârii nr. 2 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului din data de 11.10.2012, a Hotărârii nr. 2 a Colegiului Director al Sindicatului din data de 08.10.2012 și a Hotărârii nr. 3 a Conferinței extraordinare din data de 26.10.2013.

Totodată, Tribunalul ia act că s-au invocat excepțiile nulității cererii de recurs, a inadmisibilității recursului și a lipsei de interes invocate de către intimat.

Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra excepțiilor inadmisibilității recursului și a lipsei de interes invocate de către intimat, a cererilor de declanșare a procedurii falsului formulate de reprezentantul recurenților – petenți și, în dezbaterea recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor inadmisibilității recursului și a lipsei de interes invocate de către intimat, a cererilor de declanșare a procedurii falsului formulate de reprezentantul recurenților – petenți și, în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatului, având cuvântul asupra excepțiilor, arată că, referitor la excepția lipsei de interes a recurenților – petenți, pe Legea nr. 62/2011 s-a hotărât reorganizarea Sindicatului Național P. SA și motivul promovării acțiunii a fost modificarea legilor sindicale la nivelul societății ., iar cele trei sindicate recurente nu au înțeles să se unească cu intimatul Sindicatului Național P. SA, astfel că, în aceste condiții, au atacat cu recurs hotărârea Judecătoriei Câmpina. Arată că în raport și cu excepția inadmisibilității, orice parte nemulțumită poate să atace sentința pronunțată, însă recurenții – petenți nu au făcut dovada niciunui interes legitim în prezenta cauză. Susține că cele trei sindicate recurente nu vor mai fi reprezentative și nu ar mai putea participa la negocieri, alături de S. Național P. și, acesta ar fi motivul pentru care recurenții – petenți se opun, în mod vehement, unirii sindicatelor. Precizează că intimatul dorește a se forma un singur sindicat reprezentați și, solicită admiterea excepției lipsei de interes a recurenților-petenți, întrucât aceștia nu prezintă un interes legitim în motivele cererii de recurs. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de recurs arată că înțelege să nu mai susțină această excepție, întrucât nu se mai poate formula recurs împotriva Hotărârii nr. 8/14.11.2012 a Judecătoriei Câmpina, ca și excepție distinctă.

Reprezentantul recurenților - petenți S. Petroliștilor D., S. L. și I. P. S.-M. și S. L. I. P. C., având cuvântul, arată că prin această fuziune, respectiv prin unirea Sindicatului Național P., care este format din 23 de persoane cu cele 3 sindicate, se încearcă a se „înghiți” 11 000 de oameni, pentru ca acest Sindicat să devină reprezentativ, înlăturându-i pe recurenții – petenți de la negocieri. Susține că există sindicate reprezentative care negociază C.I.M.-rile, iar în momentul în care, intimatul va obține o hotărâre favorabilă, nu se va mai participa la negocieri, fiind înlăturare cele 3 Sindicate reprezentative de la negocieri și angajații nu vor mai fi reprezentați. Arată că astfel, se înlătură 50% din salariați, iar interesul recurenților-petenți există în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate de intimat pentru considerente expuse de către acesta.

Reprezentantul recurenților - petenți S. Petroliștilor D., S. L. și I. P. S.-M. și S. L. I. P. C., având cuvântul asupra cererilor de declanșare a procedurii în fals, arată că Procesul-verbal al Conferinței Extraordinare (fila 11 dosar fond) este fictiv, iar în acest sens, ar fi trebuit să existe un registru, să se prezinte un extras de pe acest registru, însă, în realitate, acest registru nu s-a prezentat, întrucât nu există, precum și că, nu există dovada convenției de la conferința extraordinară. Arată că la această conferință extraordinară trebuia să participe membrii Consiliului de Colegiu al Sindicatului, însă aceștia nu au fost prezenți. Cu privire la Hotărârea nr. 2 a Consiliului Director al Sindicatului (fila 25) privind conferința extraordinară, arată că nu are un număr de înregistrare, iar dacă acest Consiliu nu s-a întrunit, nu se poate lua o hotărâre. Susține că documentele au fost depuse între cele două termene de judecată acordate de instanța de fond, precum și că a fost depus, special, un „morman” de înscrisuri, tocmai pentru ca instanța să nu aibă timp să le studieze. Precizează că pentru Hotărârea nr. 2 din 26.10.2012 a Consiliului Director al Sindicatului (fila 29 dosar fond) nu există Proces-verbal și nu poate să poarte numărul 2, deoarece Consiliul Director se întrunește cel puțin o dată pe lună, fiind dată, deja Hotărârea nr. 2 a Consiliului Director al Sindicatului din data de 08.10.2012. Arată că intimatul a depus documente pentru 34 de Sindicate, apoi pentru încă 6 Sindicate, fiind ținută o altă conferință, iar ședința din data de 08.10.2012 nu se putea prelungi până la data de 26.10.2012. precizează că toate aceste hotărâri sunt fictive, nu există. Cu privire la înscrisurile anexă arată că o parte dintre acestea au fost formulare tipizate completate cu pix-ul, existând o mulțime de acte fictive care au stat la baza hotărârilor Sindicatului Național P.. Solicită admiterea cererilor de declanșare a procedurii falsului, astfel cum au fost formulate. Pe fondul recursului, solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat, arătând că completul de judecată a fost nelegal constituit, întrucât a lipsit reprezentantul Ministerului Public, prezența acestuia fiind obligatorie în toate ședințele cu cauze de dobândire a personalității juridice, modificare statut ect, conform art. 220 din Codul Muncii. Susține că există și o decizie a Tribunalului Prahova care s-a pronunțat pe o speță similară, prin care s-a trimis cauza spre rejudecare, deoarece nu a fost completul legal constituit prin lipsa reprezentantului Ministerului Public. Solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești, întrucât prin soluția pronunțată de această instanță, intimatul S. Național P. a dobândit personalitatea juridică, a fost înscris în Registrul Special ținut de Judecătoria Ploiești, iar modificarea actelor privind statutul Sindicatului trebuie înscrisă în Registrul Special. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului, având cuvântul, solicită respingerea cererilor de declanșare a procedurii în fals formulată de reprezentantul recurenților-petenți, ca neîntemeiate, arătând că nu poate face obiectul cauzei o asemenea cerere, fiind criticată problema în care s-ar fi întrunit în ședințele extraordinare ale Consiliului Director și, infracțiunea de fals nu se regăsește în cauză. Cu privire la Hotărârea nr. 2 a Colegiului Director, arată că nu se poate înscrie în fals, aceasta putându-se ataca pe cale separată. Precizează că nu sunt incidente în cauză disp. art. 181-183 C.pr.civ., nu-i vizează pe recurenții – petenți și nu le poate produce niciun folos. Solicită respingerea cererilor de declanșare a procedurii în fals formulată de reprezentantul recurenților-petenți, ca neîntemeiate. Pe fondul recursului, arată că instanța competentă pentru modificarea statutului Sindicatului este instanța unde a dobândit personalitatea juridică, însă hotărârea va fi înregistrată în toate registrele care se impun, iar dacă S. și-a modificat sediul, trebuie făcută la instanța competentă și, totodată, precizează că niciun recurent-petent nu a fost prejudiciat. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că P. de pe lângă Tribunalul B. are o anumită opinie, în sensul că, reprezentantul Ministerului Public trebuie să participe doar la dobândirea personalității juridice a Sindicatului și, în mod corect, la Judecătoria Câmpina nu a participat procurorul. În legătură cu fondul cauzei, arată că hotărârea instanței de fond este pronunțată în mod temeinic și legal, întrucât reorganizarea Sindicatului este efectuată, în conformitate cu Codul Civil, care prevede fuziunea. Solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Reprezentantul recurenților - petenți S. Petroliștilor D., S. L. și I. P. S.-M. și S. L. I. P. C., având cuvântul, în replică, arată că hotărârile au importanță, întrucât acestea produc efecte, iar dacă această hotărâre nu există, practic, fuziunea este nelegală. Cu privire la necompetentă, arată că art. 22 C.pr.civ. prevede că în situația în care o instanță a rezolvat anumite cereri pe procedura necontencioasă, cererea de modificare trebuie introdusă la acea instanță.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererilor de declanșare a procedurii în fals formulată de reprezentantul recurenților-petenți, ca neîntemeiate, precum și respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr._, petentul S. Național P. a solicitat admiterea cererii de fuziune prin absorbție dintre S. Național P. ca sindicat absorbant și sindicatele absorbite, respectiv: S. Salariaților din ICPT Câmpina, S. L. BOSS „ Petromservice” Câmpina, S. CCPEG Câmpina, S. Petromservice Băicoi, S. L. și I. Schela Boldești. S. L. și I. Petromservice Boldești, S. L. și I. B.A.Florești, S. L. al Salariaților Petrobrazi, S. L. și I. al Salariaților din P. Peco Prahova, S. P. Ploiești, S. L. și I. Nitraria, S. Petrosoft București, S. L. și I. P. Service Moreni, S. Solidaritatea, S. Tineretului L. Poeni, S. L. și I. Petroserv Roata, S. Tineretului Muncitor P. B., S. L. și I. Petromservice V., S. L. I. B.A. Leordeni, S. L. Agenția de Aprovizionare Târgu J., S. L. Doljchim, S. L. I. GAP Târgu J., S. L. I. S., S. L. al Petroliștilor Timișoara, S. Petrorep Moinești, S. L. Agenția Teritorială Dărmănești, S. L. și I. Schela Moinești, S. Salariaților de la Schela Modârzău, S. L. al Petroliștilor Schela Z., S. Petromservice Moinești, S. P. Service Z., S. Sucursala P. Moinești Sediu, S. Petromservice Moinești Sector Modârzău, S. EPS-PSV Servicii P. D..

A mai solicitat petentul înființarea filialelor sindicatelor menționate mai sus, cu personalitate juridică, statut propriu și conducere proprie.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în baza Hotărârii nr. 2 a Colegiului Director al Sindicatului Național P. din 08.10.2012 s-au validat cererile de fuziune a sindicatelor absorbite iar prin hotărârea nr. 2 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. din 11.10.2012 s-au aprobat cererile de fuziune prin absorbție cu sindicatele absorbite și s-a aprobat ca acestea să devină filiale cu personalitate juridică și conducere proprie ale Sindicatului Național P., precum și faptul că sindicatele absorbite au hotărât fuziunea prin absorbție cu S. Național P. și transformarea lor în filiale ale acestuia.

Petentul a invocat autoritatea de lucru judecat respectiv posibilitatea fuziunii dintre două sindicate și înființarea filialei cu personalitate juridică, statut propriu și conducere proprie conform deciziei Tribunalului Prahova pronunțată în dosarul nr._ .

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe disp. art.5 și art. 36 din Legea nr. 62/2011, art. 227 alin. 2 din codul civil.

În dovedirea cererii petentul a depus în copie la dosar procesul verbal al Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. din 11.10.2012 (f.19), hotărârea nr. 2 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. din 11.10.2012 (f.25), hotărârea nr. 2 a Colegiului Director al Sindicatului Național P. din 08.10.2012 (f.29), sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești (f.32), sentința civilă nr._/13.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești (f.34), lista membrilor organului executiv de conducere a Sindicatului Național P.(f.36).

La cerere au fost atașate Hotărârea Adunării Generale de aprobare a fuziunii, procesul verbal al adunării generale, statutul sindicatelor filiale, lista membrilor organului executiv de conducere a sindicatului pentru filiale (volumele 1-5).

Prin cererea modificatoare și completatoare petentul a arătat că renunță la judecata capătului de cerere privind înființarea filialelor care nu se află în competența teritorială a Judecătoriei Câmpina și solicită înființarea filialelor doar pentru: Filiala ICPT Câmpina; Filiala BOOS Petromservice, Filiala C.C.P.E.G; Filiala Petromservice Băicoi; Filiala B.A. Florești(f.66).

Prin cererea completatoare petentul a solicitat admiterea cererii de fuziune prin absorbție a sindicatelor absorbite respectiv, 1-S. L. și I. Schela Moreni, cu sediul în Moreni, . nr. 9, județul Dâmbovița;

2- S. L. și I. Petrolistul Târgoviște, cu sediul în Targoviste, ., județul Dâmbovița;

3- S. L. și I. Schela B., cu sediul în B. V., județul G..

4- S. L. și I. Petromservice Pitești, cu sediul în ., Pitești, județul Argeș.

5- S. L. Schela Poeni, cu sediul în ..

6- S. L. I. P. & Petrofac Târgu J., cu, sediul în Targu J., ., județ Gorj.

În motivarea cererii modificatoare și completatoare petentul a arătat că prin hotărârea nr. 2 a Colegiului Director a Sindicatului Național P. din 26.10.2012 au fost validate cererile de fuziune prin absorbție a sindicatelor menționate, iar prin hotărârea nr. 3 din 26.10.2012 a fost aprobată fuziunea prin absorbție.

Prin cererea completatoare petentul a solicitat să se constate că Sindicatului Național P. îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul unității . conform disp. art. 51 lit. c din Legea nr. 62/2011.

În dovedirea acestei cereri petentul a depus în copie la dosar adresa nr. 841 din 30.10.2012 emisă de . privind numărul de angajați ai societății și declarația aut. sub nr. 5706 din 05.11.2012 privind numărul membrilor de sindicat.

În ședința publică din 07.11.2012 instanța a dispus disjungerea cererii completatoare privind îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate a Sindicatului Național P. în vederea soluționării acesteia pe cale separată.

Petentul a depus în copie la dosar hotărârea nr. 2 din 26.10.2012 a Colegiului Director al Sindicatului Național P. (f.68), hotărârea nr. 3 din 26.10.2012 a Conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. (f.69), lista membrilor organelor de conducere pentru filiale(f.76-80), sentințele civile privind înființarea sindicatelor absorbite(f.81-138), statutul Sindicatului Național P. .

Prin sentința civilă nr. 8 din 14.11.2012, Judecătoria Câmpina a luat act de renunțarea petentului la judecata capătului de cerere privind înființarea filialelor sindicatului care nu se află în raza teritorială a Judecătoriei Câmpina.

A fost admisă cererea modificată și completată formulată de S. Național P. cu sediul în mun. Câmpina, .. 190, jud. Prahova și a luat act de fuziunea prin absorbție conform hotărârii nr. 2 din 11.10.2012 și nr. 3 din 26.10.2012 a conferinței Extraordinare a Sindicatului Național P. în cadrul Sindicatului Național P. ca sindicat absorbant a sindicatelor absorbite:

1. S. SALARIAȚILOR DIN ICPT CAMPINA, cu sediul în Câmpina, ., jud. Prahova.

2. S. L. BOSS „PETROMSERVICE” CÂMPINA, cu sediul în Cîmpina, ., jud. Prahova.

3.S. CCPEG, cu sediul în Câmpina, ., jud.Prahova.

4. S. PETROMSERVICE BAICOI, cu sediul în Băicoi, ., jud. Prahova.

5. S. L. ȘI I. SCHELA BOLDEȘTI, cu sediul în Boldești -Scăeni, ., jud. Prahova.

6.S. L. ȘI I. PETROMSERVICE BOLDEȘTI,cu sediul în Boldești Scăeni, ..3, jud. Prahova.

7.S. L. ȘI I. B.A. FLOREȘTI, cu sediul în com.Florești, ., jud. Prahova.

8.S. L. AL SALARIAȚILOR PETROBRAZI, cu sediul în com.Brazi, ., jud. Prahova.

9.S. L. ȘI I. AL SALARIAȚILOR DIN P. PECO PRAHOVA, cu sediul în mun.Ploiești, ., jud. Prahova, sediu secundar loc.Brazi, ., Poarta 3, jud. Prahova.

10. S. P. PLOIEȘTI, cu sediul în mun.Ploiesti, ..7, jud. Prahova.

11. S. L. ȘI I. P. „NITRARIA" cu sediul în B., ., jud. B..

12. S. PETROSOFT BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., cadirea Web, sector 1.

13. S. L. ȘI I. PETROMSERVICE MORENI, cu sediul în Moreni, . nr.9, jud.Dambovița.

14. S. „SOLIDARITATEA” cu sediul în Valea M.-Colonie, jud. Dambovița.

15. S. „TINERETUL" L. Poeni, cu sediul în com.Poeni, . R. nr.83, jud.Teleorman.

16. S. L. ȘI I. PETROSERV ROATA, cu sediul în loc.Roata de Jos, ., jud. G..

17. S. TINERETUL MUNCITOR P. B., cu sediul în loc. Corbii M., ., jud.Dambovița.

18. S. L. ȘI I. PETROMSERVICE V., cu sediul în V., ., jud.Teleorman.

19. S. L. I. B.A. LEORDENI, cu sediul în Leordeni, jud. Argeș.

20. S. L. AGENȚIA DE APROVIZIONARE TG.-J., cu sediul în Tg.-J., jud. Gorj.

21. S. L. DOLJCHIM, cu sediul în Corn. Ișalnița, ..105, jud. D..

22. .S. L. I. GAP. TÂRGU-J., cu sediul în Tg.-J., jud. Gorj.

23.S. L. I. S., cu sediul în Suplacu de B., ., jud. Bihor.

24.S. L. AL PETROLIȘTILOR TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, jud. T..

25.S. PETROREP MOINEȘTI, cu sediul în Mun.Moinești, ..

26.S. L. AGENȚIA TERITORIALĂ DĂRMĂNEȘTI, cu sediul în Dărmănești, ..1, jud. Bacău.

27. S. L. ȘI I. SCHELA MOINEȘTI, cu sediul în mun.Moinești, ..92 A, jud. Bacău.

28.S. SALARIAȚILOR DE LA SCHELA MODARZAU, cu sediul în Modârzău, ..

29.S. PETROMSERVICE MOINEȘTI, cu sediul în Moinești, jud. Bacău.

30.S. L. AL PETROLIȘTILOR SCHELA Z., cu sediul în com.Z., ..

31.S. P.-SERVICE Z., cu sediul în ..

32. S. „SUCURSALA P. MOINEȘTI -SEDIU" cu sediul în Moinești, jud. Bacău.

33. S. PETROMSERVICE MOINEȘTI-SECTOR MODARZAU, cu sediul în Modarzau -Z., jud. Bacău.

34. S. EPS -PSV SERVICII P. DRĂGAȘANI, cu sediul în D., ., jud.Valcea.

35. S. L. și I. Schela Moreni, cu sediul în Moreni, . nr. 9, jud. Dâmbovița;

36. S. L. și I. Petrolistul Târgoviște, cu sediul în Tărgoviște, ., jud. Dâmbovița;

37. S. L. și I. Schela B., cu sediul în B. V., jud. G..

38. S. L. și I. Petromservice Pitești, cu sediul în Pitești, ., jud.Argeș.

39. S. L. Schela Poeni, cu sediul în ..

40. S. L. I. P. & Petrofac Târgu J., cu sediul în Targu J., ., jud. Gorj.

Dispune acordarea personalității juridice a filialelor -ICPT Câmpina cu sediul în Câmpina, ., jud. Prahova.

- Filiala BOOS Petromservice cu sediul în Câmpina, ., jud. Prahova.

- Filiala C.C.P.E.G cu sediul în Câmpina, ., jud.Prahova.

- Filiala Petromservice Baicoi cu sediul în Băicoi, ., jud. Prahova.

- Filiala B.A. Florești a Sindicatului Național P. cu sediul în ., jud.Prahova.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr._ din 13.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești rămasă irevocabilă prin nerecurare s-au constatat îndeplinite condițiile legale pentru înființarea și dobândirea personalității juridice a Sindicatului Național P. având sediul în mun. Ploiești, ., camera 1, (f.34), iar prin sentința civilă nr._ din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a dispus modificarea statutului conform procesului verbal din 15.06.2012 în sensul modificării sediului sindicatului în mun. Câmpina, .. 190, jud. Prahova(f.32).

Conform hotărârilor adoptate în adunările generale a sindicatelor s-a hotărât fuziunea prin absorbția acestora de către S. Național P. și transformarea acestora după fuziune în filiale locale a Sindicatului Național P..

Din hotărârea nr. 2 din 11.10.2012 a conferinței extraordinare a Sindicatului Național P. rezultă că s-a hotărât fuziunea prin absorbție a sindicatelor menționate, iar ca urmare a fuziunii sindicatele absorbite vor deveni filiale a Sindicatului Național P.(f.25).

De asemenea, prin hotărârea nr. 3 din 26.10.2012 a conferinței extraordinare a Sindicatului Național P. s-a hotărât fuziunea prin absorbție a sindicatelor menționate în cererea completatoare respectiv, S. L. și I. Schela Moreni, S. L. și I. Petrolistul Târgoviște, S. L. și I. Schela B., S. L. și I. Petromservice Pitești, S. L. Schela Poeni, S. L. I. P. & Petrofac Târgu J..

În baza art. 246 din codul de procedură civilă, urmează a lua act de renunțarea petentului la judecata capătului de cerere privind înființarea filialelor care nu se află în competența teritorială a Judecătoriei Câmpina.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 62/2011, republicată, constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea dispozițiilor legale, iar în lipsa unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale se vor aplica dispozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice.

Dispozițiile art. 18 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil, prevăd că dispozițiile acestuia se aplică și persoanelor juridice în ființă la data intrării sale în vigoare însă numai în măsura în care prin legile speciale aplicabile fiecărei persoane juridice nu se prevede altfel.

Astfel, disp. art. 234 din codul civil, prevăd că fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice, iar disp. art. 235 alin. 1, menționează că în cazul absorbției drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

Potrivit art. 16 din statutul Sindicatului Național P., acesta poate avea la nivel teritorial filiale cu personalitate juridică ce sunt organizate pe structura fostelor sindicate constituite la nivelul zonelor de activitate.

Având în vedere cele reținute mai sus și îndeplinirea cerințelor art. 14 din Legea nr. 62/2011, instanța a admis cererea modificată și completată și a luat act de fuziunea prin absorbție conform hotărârii nr. 2 din 11.10.2012 și nr. 3 din 26.10.2012 în cadrul Sindicatului Național P. a sindicatelor absorbite arătate mai sus și acordarea personalității juridice a filialelor ICPT Câmpina; Filiala BOOS Petromservice, Filiala C.C.P.E.G Câmpina; Filiala Petromservice Baicoi; Filiala B.A. Florești în cadrul Sindicatului Național P..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții S. PETROLIȘTILOR D., S. L. ȘI I. P. S. – M., S. L. I. P. C. cu sediul în C., ., județul D., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Au criticat recurenții petenți sentința arătând că, hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe (art. 304, pct. 3 C.proc.civ).

Recurenții petenți au invocat aceasta excepție de necompetență de ordine publică a instanței de fond, pentru că s-a încălcat competența teritorială exclusivă, procesul fiind de competența unei alte instanțe de același grad, competența pe care părțile nu o pot înlătura (art. 159, alin. 1, pct. 3 C.proc.civ);

-intimatul a dobândit personalitate juridica la Judecătoria Ploiești:

• sindicatul dobândește personalitate juridica de la data înscrierii în registrul special al sindicatelor ... a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile (art. 18 din Legea dialogului social nr. 62/2011);

•hotărârea definitivă și apoi irevocabilă prin care intimatul a dobândit personalitate juridică a fost pronunțată de Judecătoria Ploiești Ia data de 13.12.2011 (Anexa 1);

*judecătoria este obligată să țină un registru special al sindicatelor, în care se înscriu: denumirea și sediul sindicatului, numele și prenumele membrilor organului de conducere... data înscrierii ... numărul și data hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de admitere a cererii de înscriere (art. 17, alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011).

certificatul de înscriere a sindicatului în registrul special al judecătoriei a fost comunicat intimatului de către Judecătoria Ploiești (art. 17, alin. 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011); originalul procesului verbal de constituire si al statutului ...s-a restituit sindicatului, iar al doilea exemplar a tuturor actelor prevăzute ...și vizate de judecătorie s-a păstrat în arhiva Judecătoriei Ploiești (art. 19 din Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoștința judecătoriei ... unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere (art. 20, alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011)

instanța prevăzuta la alin. (1) este obligată sa menționeze în registrul special al sindicatelor... modificările... precum și schimbările... ( art. 20, alin. 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011) cererile privind modificarea statutului și toate celelalte modificări însoțite de toate documentele prevăzute de art. 20, alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 se adresează obligatoriu instanței care are în păstrare documentele inițiale (art. 19 din Legea dialogului social nr. 62/2011) și care a eliberat certificatul de naștere, respectiv certificatul de înscriere a sindicatului în registrul special (art. 17, alin. 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011), pentru că numai această instanță poate să compare propunerile de modificare cu actele depuse inițial la înregistrare și să verifice dacă acestea sunt conforme cu prevederile legale în vigoare, respectiv sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 15 din Legea dialogului social nr. 62/2011;

- singura instanță care poate judeca cererea de modificare a statutului sindicatului este Judecătoria Ploiești unde intimatul a dobândit personalitate juridică, s-a înregistrat în registrul special, a obținut certificatul de înscriere în registrul special, iar în arhiva acesteia are în păstrare toate actele depuse inițial și cele ulterioare;

- la Judecătoria Ploiești, intimatul a înregistrat toate modificările conform art. 20, alin. (1) si alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, cu excepția ultimei (cea în speță), cu care s-a adresat pentru motive numai de el știute Judecătoriei Câmpina;

- oricât de mult ar agrea Judecătoria Câmpina, din păcate pentru intimat, nu ne aflam în fața unei competențe teritoriale alternative, ci a unei competențe teritoriale exclusive (excepționale) care revine indubitabil Judecătoriei Ploiești.

Din aceste motive solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea hotărârii nr. 8/ 14.11.2012 și trimiterea dosarului spre judecare la Judecătoria Ploiești, căreia ii revine competenta teritoriala exclusiv, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În ipoteza în care se apreciază că Judecătoria Câmpina a fost competentă să judece această pricină, nefiind incidente în speță prevederile art. 20 din Legea dialogului social nr. 62/2011, privind competența teritorială exclusivă (excepțională) a instanței de înregistrare, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii nr. 8/ 14.11.2012, pentru al doilea motiv;

2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304, pct. 9, C.proc.civ). Instanța de fond a soluționat în mod greșit pricina, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care nu are nici o legătură cu speța, pentru că:

- intimatul investește instanța cu o cerere care nu avea nici o legătură cu activitatea unui sindicat: "modificare acte constitutive persoane juridice FUZIUNE PRIN ABSORBȚIE";

- intimatul a mai încercat aceasta manevră de a se folosi de prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pentru a transforma un sindicat de buzunar de 22 de membri, cât numără S. N. P. la dobândirea personalității juridice, într-un sindicat umflat artificial, care să- i aducă reprezentativitatea la nivel de unitate, încă de doua ori la Judecătoria Ploiești și încă o data la Judecătoria Câmpina (Anexa 2 si Anexa 3);

faptul că Judecătoria Ploiești a respins de două ori aceasta cerere prin care se încerca aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la o organizație sindicală, l-a determinat pe intimat să recurgă la soluția disperată de schimbare a sediului de la Ploiești la Câmpina, în speranța că aici va găsi mai multa înțelegere (Anexa 4);

este important de remarcat motivul pentru care Judecătoria Ploiești a respins de două ori cererile ca neîntemeiate, cereri care aveau același obiect ca cel din speță, respectiv: "să indice temeiul de drept pentru al doilea capăt de cerere privind fuziunea prin absorbție ceea ce în mod evident intimatul nu a reușit să facă.

Interesul Sindicatului L. și I. P. S. - M. pentru atacarea cu recurs acestei hotărâri nelegale este deosebit, având în vedere că:

- sindicatul în acest moment, participă la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, în conformitate cu prevederile art. 135, alin. (1), lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din aceste considerente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii nr. 8/14,11.2012, trimiterea dosarului spre judecare Judecătoriei Ploiești, rejudecarea cauzei si respingerea cererii ca neîntemeiată.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Referitor la excepția lipsei de interes invocată de intimat tribunalul o va respinge având în vedere că, interesul în formularea prezentului recurs a fost dovedit prin susținerea recurentei petente în sensul că, acesta participă la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, în conformitate cu prevederile art. 135, alin. (1), lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie născut, actual, să fie legitim, să fie personal și direct.

Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

Cât privește cerința ca dreptul să fie născut și actual, tribunalul reține că, interesul trebuie să existe în momentul în momentul când se apelează la mijlocul procesual din conținutul acțiunii.

Interesul să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune.

În acest context, tribunalul va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimat .

Referitor la cererea de înscriere în fals, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că, nu sunt incidente disp. art. 181-183 C. pr. civ.

Potrivit art. 183 C. pr. civ. dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul verbal ce se va încheia.

Recurenții petenți nu au arătat cine este autorul falsului, pentru a fi incidente prevederile art. 183 C. pr. civ.

Critica recurenților petenți în sensul că, hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe (art. 304, pct. 3 C.proc.civ)., competentă fiind Judecătoria Ploiești, este nejustificată, întrucât Potrivit art. 16 din statutul Sindicatului Național P., acesta poate avea la nivel teritorial filiale cu personalitate juridică ce sunt organizate pe structura fostelor sindicate constituite la nivelul zonelor de activitate.

Faptul că, intimatul a dobândit personalitate juridică la Judecătoria Ploiești, nu este de natură să atragă competența teritorială a acestei instanțe față de obiectul cererii cu care a fost investită instanța, modificare act constitutiv, fuziune prin absorbție, a mai multor filiale locale, cu sediul în Câmpina.

Pe de altă parte dacă are loc schimbarea sediului, competența aparține instanței de la locul unde aceasta are sediul, ori filiale față de care intimatul a solicitat modificarea actului constitutiv în sensul arătat au sediul în municipiul Câmpina, competentă teritorial fiind instanța de fond-Judecătoria Câmpina având în vedere că, față de celelalte sindicate instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată a intimatului.

Nejustificată este și critica recurenților petenți în sensul că, instanța de fond a soluționat în mod greșit pricina, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care nu are nici o legătură cu speța, pentru că intimatul a investit instanța cu o cerere care nu avea nici o legătură cu activitatea unui sindicat: "modificare acte constitutive persoane juridice FUZIUNE PRIN ABSORBȚIE"; întrucât, art. 5 din Legea nr. 62/2011, republicată, constituirea, organizarea, funcționarea, reorganizarea și încetarea activității unei organizații sindicale se reglementează prin statutul adoptat de membrii săi, cu respectarea dispozițiilor legale, iar în lipsa unor prevederi statutare exprese cu privire la reorganizarea și încetarea activității organizației sindicale se vor aplica dispozițiile de drept comun privind încetarea persoanelor juridice.

Potrivit art. 234 din codul civil, fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice, iar disp. art. 235 alin. 1, menționează că în cazul absorbției drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

Statutul Sindicatului Național P., prevede la art. 16 că, acesta poate avea la nivel teritorial filiale cu personalitate juridică ce sunt organizate pe structura fostelor sindicate constituite la nivelul zonelor de activitate.

În consecință, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenții petenți ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de înscriere în fals ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimat, ca neîntemeiată.

Ia act că intimatul nu mai susține excepția inadmisibilității.

Respinge recursul, declarat de recurenții – petenți S. PETROLIȘTILOR D. cu sediul în D., ., județul V., S. L. ȘI I. P. S. – M. cu sediul în M., ..33, județul Bihor și S. L. I. P. C. cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr.8/14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul S. NAȚIONAL P. cu sediul în municipiul Câmpina, ..190, județul Prahova, ca nefondat.

Ia act că intimatul solicită cheltuieli pe cale separată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. G. C.-A. M. N. C.

GREFIER

M. - D. B.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red./tehnored. NC

2 ex/28.04.2014

Df_ J. Câmpina

Jf.C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 425/2014. Tribunalul PRAHOVA