Revendicare imobiliară. Decizia nr. 256/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 256/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 256
Ședința publică din data de 16.04.2014
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Grefier: N. L.-E.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant E. C., prin mandatar S. S., domiciliat în Ploiești, .. 18, ., ., împotriva sentinței civile nr._/30.12.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. PLOIEȘTI, P. P., cu sediul în Ploiești, .-4, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul apelantului-reclamant, S. S., și reprezentantul intimatului-pârât, consilier juridic Z. M..
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelantul-reclamant, prin mandatar, a depus la dosar precizări ale motivelor de apel, după care
Mandatarul apelantului-reclamant, având cuvântul, arată că au existat și alte dosare, unele vizând și terenul din prezentul dosar, precum și că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia numai intimatului-pârât, prin consilier juridic, mandatarul apelantului-reclamant neavând studii juridice de specialitate.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că pe terenul în litigiu sunt construite blocuri, că acesta aparține domeniului public, precum și că nu a fost făcută dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată :
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantul E. C., prin mandatar S. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Ploiesti, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în Ploiești, ., nr. 298, compus din teren și construcție a fost preluat de stat fără titlu valabil, solicitând totodată obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul mai-susmenționat.
Prezenta acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998, art. 480 și urm. C. civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu expertiza de specialitate.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere faptul că Municpiul Ploiești are capacitate juridică deplină.
P. încheierea din data de 12.01.2011, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local al Mun. Ploiești prin întâmpinare și pe cale de consecință a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului Ploiești prin primar.
P. încheierea din data de 22.03.2011, judecarea cauzei a fost suspendată în baza prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ, pentru lipsa nejustificată a părților.
La termenul de judecată din 31.05.2011, prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea continuării judecății.
La 01.04.2013, mandatarul reclamantului a depus la dosarul cauzei, cerere precizatoare prin care a solicitat instanței obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică posesie a imobilului-teren și construcții-situat în Ploiești, ., nr. 298 (fostă 23 August) preluat de stat fără titlu valabil.
La 03.06.2013, mandatarul reclamantului a depus la dosarul cauzei, o . precizări prin care a solicitat instanței să i se restituie în natură partea de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața de teren ocupată de construcții, să i se acorde măsurile reparatorii prevăzute de lege.
P. sentința civilă nr._/30.12.2013 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea precizată și completată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că imobilul compus din teren în suprafață de aprox. 937 mp și casă de locuit a aparținut autorilor B. I. și B. I.. În anul 1965, a decedat soțul defunctei B. I., respectiv numitul B. I., și potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 111/03.09.1965, de pe urma acestuia a rămas cota indiviză de ½ din terenul în suprafață de 937 mp și din casă situată în Ploiești, .. 298, jud. Prahova.
Instanța de fond a reținut că numiții E. E. (moștenitoarea defunctei B. I.) și E. C., reclamantul din prezenta, cauză au dobândit terenul mai-susmenționat prin act de vânzare cumpărare în anul 1923, iar casa de locuit prin construire în anul 1925.
La data de 01.08.1985 a decedat și E. E. și, potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 672/14.03.1988, au rămas ca moștenitori: E. C. (soț supraviețuitor) și E. C. C.. Potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 668/14.03.1988, de pe urma defunctului E. C. a rămas ca unic moștenitor reclamantul din prezenta cauză.
Instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat constatarea preluării abuzive a imobilului situat în Ploiești, ., nr. 298 (actualul 220A) și totodată obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul menționat.
Potrivit art. 480 C. civ.: „proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv, însă in limitele determinate de lege”.
Prima instanță a reținut ca acțiunea in revendicare este remediul juridic si mijlocul procedural prin care o persoana cere in justiție sa i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata, solicitând restituirea lui in natura, insa, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni este necesar ca reclamantul sa fie proprietarul bunului revendicat iar bunul revendicat sa se afle in posesia nelegitima a paratului.
Potrivit Decretului nr. 102/01.04.1980 - poziția 68, imobilul compus din teren în suprafață de 1296 mp și construcții în suprafață de 94,77 mp a fost expropriat de la moștenitorii defuncților B. I. și B. I. în scopul realizării unor clădiri de locuit cu regim de înălțime de până la P+4 niveluri.
Imobilul solicitat de reclamant nu mai există în materialitatea sa, construcțiile despre care a făcut vorbire acesta fiind demolate, în prezent, terenul fiind ocupat de blocurile de locuințe edificate pe acesta, realizându-se astfel utilitatea publică în scopul căreia s-a făcut exproprierea.
În ceea ce privește solicitarea formulată de reclamant privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 597 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert topo B. N., instanța de fond a reținut că imobilul respectiv face parte din domeniul public al Mun. Ploiești, având destinația de parcare aferentă blocurilor din zonă, alee de acces către blocuri și spațiu verde.
De asemenea, instanța de fond a constatat că solicitarea reclamantului privind acordarea unui teren în compensarea celui imposibil de restituit în natură este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul nu a înțeles să urmeze procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 pentru terenul revendicat, prin formularea unei notificări în termenul prevăzut de lege.
F. de aceste aspecte, judecătoria a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu, având in vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. raportate la art. 1169 C. civ., instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul E. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că pentru imobilul situat in Ploiești, ., nr. 298 (actul 220A), care a făcut obiectul acțiunii si care a fost expropriat potrivit Decretului 102/01.04.1980, nu s-a făcut o prealabila si justa despăgubire.
Suma de 2,25 lei mp fiind o suma derizorie, fapt reliefat si in raportul de expertiza tehnica topografica întocmit de expertul B. N. care constata ca: „față de prețul de 2,25 lei/mp, menționat in procesul-verbal de evaluare nr. 224/03.0.1983, prețul de piața al unui metru pătrat, in anul 1983, era de 46,15 ori mai mare, adică: 2,25 lei/mp x 46,15 = 104 lei/mp (rotunjit)” .
Reclamantul a mai arătat că Decretul 102/1980, prin care s-a făcut exproprierea, nu a fost publicat in Monitorul Oficial, principiul de baza care guvernează aplicarea legii in timp statuează ca normele juridice intra in vigoare la data aducerii lor la cunoștința publica nu s-a realizat. Astfel, Decretul nr. 102/1980 nu a respectat prevederile Constituției din 1948, cu privire la proprietate, el contravenind si dispozițiilor art. 481 C. civ., potrivit cărora „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire”.
In concluzie, chiar daca terenul a fost expropriat in temeiul construirii altor clădiri realizându-se acest lucru, modul in care s-a făcut expropriere nu poate fi justificata prin aceasta situație, fiind vorba de o dovada clara de abuz din partea statului. Astfel dreptul de proprietate al moștenitorilor pentru terenul respectiv este întemeiat, pentru ca aplicarea abuziva a unui decret injust a dus la lipsirea lor de acest drept.
În continuare, reclamantul a arătat că terenul liber de construcții, in suprafață de 597 mp din totalul de 1296 mp, este situat la o distanță mare fata de blocurile de locuințe si față de drumurile de acces si, cu toate acestea, a fost trecut de instanța de fond in categoria loc de parcare, deși prin pozele depuse la dosar rezultă ca acolo staționau doar 2 Dacii uzate abandonate de proprietari, parcarea mașinilor făcându-se la .. Pe aceste considerente opinia sa este ca in cazul unei sentințe pozitive o restituire in natura ar fi fost posibilă, pentru ca exista o suprafața destul de mare, comparativ cu totalul revendicat, fără construcții.
Chiar daca restituirea in natura nu se poate face sau nici acordarea unui teren in compensare, reclamantul a arătat că este îndreptățit la despăgubirea privind diferența dintre prețul primit si prețul real al imobilelor preluate abuziv la timpul respectiv.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 11.03.2014, sub același număr de dosar, nr._ .
Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de către apelantul-reclamant, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 296 C.proc.civ., tribunalul constată că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În fapt, se reține că imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni în revendicare este în suprafață de 1.296 mp, fiind situat în mun. Ploiești, ., în perimetrul 1-2-3-4-1 delimitate pe schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit la prima instanță de expert B. N. (fila 109 dosar fond).
Acest imobil a fost deținut de numiții B. I. și B. I., fiind dobândit prin cumpărare.
La data de 14.05.1958 a decedat numita B. I., iar moștenitori ai acestuia a fost E. E., în calitate de nepoată de soră, conform Certificatului de Moștenitor nr. 148/20.06.1958 eliberat de fostul notariat de Stat al orașului Ploiești. De asemenea, la data de 01.08.1985 a decedat și numita E. E., moștenitori ai acestei fiind E. C., în calitate de soț supraviețuitor, și E. C. C. (reclamantul din prezenta cauză), în calitate de fiu, potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 672/14.03.1988. ulterior, a decedat și E. C., rămânând drept unic moștenitor al acestuia reclamantul E. C. C., în calitate de fiu, conform Certificatului de Moștenitor nr. 668/14.03.1988.
P. urmare, din această succesiune de moșteniri, ar rezulta că reclamantul E. C. ar fi în măsură să formuleze o cerere în revendicare pentru imobilul menționat anterior, doar pentru o cotă de ½ din acesta.
Astfel, în ce privește cealaltă cotă de ½ din imobilul în litigiu, aparținând lui B. I., după decesul acestuia (03.03.1965), această cotă a revenit moștenitorilor acestuia, respectiv B. A., M. M., D. A., B. M., B. I. și E. P. C., conform Certificatului de Moștenitor nr. 111/03.09.1965 emis de Fostul Notariat de Stat al raionului Ploiești.
Cu toate acestea, având în vedere recentele hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza D. c. România sau cauza L. c. României), tribunalul apreciază că, în cauza de față, nu se impunea aplicarea regulii unanimității în prezenta acțiune în revendicare, fapt care ar fi contravenit dreptului reclamantului la un proces echitabil. În mod evident, însă, în cauza de față nu se putea pune în discuție decât cota-parte indiviză de ½ din imobil, conform precizărilor de mai sus.
În concret, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamant.
Astfel, imobilul în litigiu a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică conform Decretului nr. 102/1980 - poziția 68 (filele 32-37 dosar fond), așa cum rezultă din și adresa nr._/16.12.2005 emisă de Primăria Municipiului Ploiești (fila 38 dosar fond).
Legea 10/2001 a creat cadrul legislativ prin care se permite foștilor proprietari (sau moștenitorilor acestora), deposedați abuziv, să poată solicita și obține (dacă fac dovada că sunt îndreptățiți în acest sens) restituirea, în natură sau prin echivalent, a acestor imobile.
Fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, tribunalul apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi speciale de reparație, dispoziții ce se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv, cu dispozițiile art. 480-481 C. civ., invocate, printre altele, de reclamantul prin cererea de chemare în judecată.
Acțiunea în revendicare promovată după . Legii nr. 10/2001, deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie însă analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte (în ceea ce privește criteriile de comparație a titlurilor aflate în conflict) de la dreptul comun.
De asemenea, tribunalul apreciază că Decizia nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii trebuie interpretată în funcție de circumstanțele fiecărei cauzei, în sensul că, în ipoteza concursului între legea specială și cea generală, acest act normativ consacră prioritatea acțiunii în revendicare de drept comun numai în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, situație care însă nu se regăsește în speța de față.
Așa cum s-a arătat constant și în jurisprudența Înaltei Curți, prin legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și 481 C. civ.
Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 face din acest act normativ o lege specială față de Codul civil, care constituie dreptul comun al acțiunii în revendicare, singurul aspect care interesează în aplicarea principiului specialia generalibus derogant fiind existența unei norme speciale și a unei norme generale cu același domeniu de reglementare, situație în care aplicarea normei speciale este obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină.
Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Pe de altă parte, din probatoriile administrate în cauză, este cert faptul că scopul pentru care a fost expropriat imobilul aparținând numiților B. I. și B. I. a fost îndeplinit, în sensul că în zonă a fost realizat un cartier de locuințe, prin urmare restituirea în natură nu mai este posibilă.
De asemenea, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, referitor la cererea subsidiară a reclamantului, în sensul restituirii prin echivalent a imobilului revendicat, o asemenea cerere nu poate fi primită, modalitatea de soluționare a unei astfel de cereri fiind reglementată de legea specială, respectiv Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 165/2013.
Or, atâta timp cât reclamantul, deși inițial s-a adresat Primarului mun. Ploiești printr-o notificare în baza Legii 10/2001 (fila 161 dosar fond), atâta timp cât nu a urmat procedura instituită de această lege specială (contestație împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire), nu mai poate fi analizată o asemenea cerere pe calea dreptului comun.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul-reclamant E. C., prin mandatar S. S., împotriva sentinței civile nr._/30.12.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant E. C., prin mandatar S. S., domiciliat în Ploiești, .. 18, ., ., împotriva sentinței civile nr._/30.12.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. PLOIEȘTI, prin P., cu sediul în Ploiești, .-4, jud. Prahova, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
Președinte, Judecător,
Ș. O.-C. P.-A. A.
Grefier
N. L.-E.
Fiind în C.O. semnează
P. Grefier
Red. O.C.Ș.
4 ex./04.08.2014
d. f. nr._ – Judecătoria Ploiești
j. f. S. Z.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul PRAHOVA | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 554/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
