Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 42/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 42/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 42
Ședința publică din data de 21.01.2014
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR - G. D.
GREFIER - A. L. E.
Pe rol fiind soluționarea declarat de apelanții-creditori C. M., cu domiciliul în București, ..30, ., S. D. I., cu domiciliul în București, ..122, ., sector 2, C. C. M., cu domiciliul în București, ..122, ., S. M. O. și M. I. G., toți cu domiciliul ales la C.. Av.B. N., cu sediul în Ploiești, Al. P. nr. 2, jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare . aflată în faliment, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, prin lichidator R. I. SPECIALISTS SPRL, cu sediul în București, ., sector 3 și intimatul-petent Biroul Executorului Judecătoresc M. S., cu sediul în Ploiești, Piața V., nr.9, ., ..
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru de 5,00 lei, conform chitanței . nr._/14.10.2013 și timbru judiciar de 0,50 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanții-creditori reprezentați de avocat B. N., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură, note scrise formulate de intimata .>
Apărătorul apelanților-creditori, având cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelanților-creditori, având cuvântul în dezbaterea apelului, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate și admiterea cererii de încuviințare a executării silite, având în vedere că în cauză nu este vorba de un drept de creanță, ci de un drept real de proprietate reconstituit în baza Legii 18/1991. Referitor la notele scrise depuse, pentru a se pronunța asupra acestora nu este atributul instanței de apel. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
P. cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. S., s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr.194/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._ ( număr in format vechi 2083/2006) si sentința nr. 458/19.03.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr._ ( număr in format vechi 2083/2006), la solicitarea creditorilor C. M., S. D. I., C. C. M. in calitate de moștenitori ai defunctului C. D., S. M. O. și M. I. G., privind pe debitorul . L. R. Insovency Specialists SPRL.
Având în vedere faptul că, societatea debitoare . în faliment, cât și dispozițiile art.36 din Legea nr.85/1006 instanța fondului a apreciat că în cauză există impedimente legale în calea admiterii cererii de încuviințare a executării silite a titlurilor executorii mai sus menționate.
D. urmare, în temeiul art.665 alin.5 pct.7 Noul cod de procedură civilă, instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B.E.J. M. S., privind titlurile executorii deduse judecății, și anume sentința civilă nr.194/21.01.2008 și sentința civilă nr.558/19.03.2007 ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, privind pe creditorii C. M., S. D. I., C. C. M., împotriva debitoarei . aflată în faliment.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditorii C. M., S. D. I., C. C. M., S. M. O. și M. I. G., prin care au arătat că titlurile executorii constau in trei hotărâri judecătorești, investite cu formulă executorie, pronunțate in baza Legii nr. 10/2001 si prin care li s-a restituit în natura, parcele de teren aflate in deținerea E. SA.
Au mai arătat apelanții că instanța de executare a respins cererea care viza punerea in posesie cu motivarea că deținătoarea este in stare de faliment si sunt aplicabile in speța dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006, potrivit cărora se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Se mai arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale sus indicate deoarece nu se urmărește o creanța împotriva debitoarei, ci se revendică bunuri care au fost atribuite prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, in baza unei legi speciale de retrocedare a proprietății. Totodată a mai arătat că nu se urmăresc bunurile debitoarei, ci se solicita restituirea terenurilor care aparțin creditorilor, respectiv se urmărește punerea in posesie legala asupra terenurilor retrocedate, debitoarea fiind un detentor precar al bunurilor creditoarei.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a încheierii atacate si încuviințarea executării silite a celor trei hotărâri judecătorești.
In drept au fost invocate disp. art. 665 alin. 6 NCPC.
Intimata, nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar note scrise prin care a arătat punctul său de vedere cu privire la apelul declarat.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este fondat, potrivit următoarelor considerente:
P. cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc creditorii au solicitat punerea în executare silită a titlurilor executorii reprezentate de sentințele nr.458/2007 și nr.194/2008 privind restituirea în natură și punerea în posesie aspra terenurilor prevăzute în cele două hotărâri judecătorești.
P. sentința civilă nr. 458/19.03.2007 s-a constatat dreptul apelanților la restituirea în natură, în indiviziune, a terenului de 540 mp. identificat pe schița de plana raportului de expertiză topo întocmit de expert B. L., a terenului de 3130 mp. notat pe aceeași schiță de plan cu S1, a terenului de 1000 mp. aferent construcției casă de locuit care a fost restituită contestatorului C. D., notat cu S3 și a terenului de 3858 mp. extraincintă.
P. sentința civilă nr.194/21.01.2008, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 4588/27.05.2011 a ÎCCJ, intimata a fost obligată să restituie apelanților terenurile sus menționate, restituirea în natură a terenurilor făcând obiectul cererii de executare silită pentru care executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării.
Ca atare în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006, potrivit cărora se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, întrucât cererea de executare nu vizează valorificarea unei creanțe ci punerea în posesie asupra unor terenuri care se cuvin potrivit titlurilor executorii sus indicate apelanților, titluri pentru care nu s-a prescris dreptul de a cere executarea silită.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse tribunalul, în temeiul art.480 alin.2 NCPC, va admite apelul, va schimba in tot încheierea pronunțată la data de 14.05.2013 de către Judecătoria Ploiești, in dosar nr._, in sensul că va admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. S., privind titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr. 194/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința civilă nr.458/19.03.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, privind pe creditorii C. M., S. D. I., C. C. M. împotriva debitoarei S.C. E. S.A., societate aflată în faliment, prin lichidator R. I. Specialists SPRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții-creditori C. M., cu domiciliul în București, ..30, ., S. D. I., cu domiciliul în București, ..122, ., sector 2, C. C. M., cu domiciliul în București, ..122, ., S. M. O. și M. I. G., toți cu domiciliul ales la C.. Av.B. N., cu sediul în Ploiești, Al. P. nr. 2, jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare . aflată în faliment, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, prin lichidator R. I. SPECIALISTS SPRL, cu sediul în București, ., sector 3 și intimatul-petent Biroul Executorului Judecătoresc M. S., cu sediul în Ploiești, Piața V., nr.9, ., ..
Schimba in tot încheierea pronunțată la data de 14.05.2013 de către Judecătoria Ploiești, in dosar nr._, in sensul că admite cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. S., cu sediul în Ploiești, Piața V., nr.9, ., ., privind titlurile executorii reprezentate de sentința civilă nr.194/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința civilă nr.458/19.03.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, privind pe creditorii C. M., cu domiciliul în București, ..30, ., S. D. I., cu domiciliul în București, ..122, ., sector 2, C. C. M., cu domiciliul în București, ..122, ., sector 2, împotriva debitoarei S.C. E. S.A., societate aflată în faliment, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, prin lichidator R. I. SPECIALISTS SPRL, cu sediul în București, ., sector 3.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21.01.2014.
Președinte, Judecător,
M. G. G. D.
Grefier,
A. L. E.
Fiind în c.m. semnează Grefierul șef
operator de date cu caracter personal 5595
red.M.G./tehnored.MG
3 ex./31.01.2014
d.f._ Jud.Ploiești
j.f. C. A.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 72/2014. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 119/2014. Tribunalul... → |
|---|








