Obligaţie de a face. Decizia nr. 481/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 481/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 481
Ședința publică din data de 03.11.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTORI - A. G. H.
- N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentul – reclamant C. D., cu domiciliul în S., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 205/20.03.2015 și a sentinței civile nr. 531/07.07.2015 pronunțate de Judecători S. în contradictoriu cu recurentul - pârât L. D., cu domiciliul ales la C..av. N. S. din Voluntari, .. 1B, județul I..
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 27.10.2015 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise a amânat pronunțarea la data de 03.11.2015, când deliberând a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 29.10.2014 sub număr dosar_, reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâtul L. D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie abilitat să execute obligația de desființare a construcțiilor, pe cheltuiala pârâtului și respectiv să se hotărască să se continue executarea de către executorul judecătoresc.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost obligat prin mai multe sentințe să încadreze lucrările de construire executate la imobil în prevederile autorizației de construire nr. 108/14.05.2008, iar în cazul în care nu se conformează acestei obligații să desființeze lucrările de construire executate cu nerespectarea prevederilor autorizației menționate și pentru că nu și-a respectat această obligație a fost nevoit să promoveze prezenta cerere.
Reclamantul a precizat că până la acest moment pârâtul nu a realizat lucrările de construire, autorizația de construire și-a pierdut valabilitatea, iar cererea de emitere a unei noi autorizații a fost depusă cu 2 luni întârziere.
S-a susținut că nimeni nu poate invoca în apărare propriile greșeli, pârâtul arătând că Primăria S. a autorizat o documentație controversată, întrucât nu s-a consemnat în autorizație și certificatul de urbanism faptul că avea dreptul să construiască două camere.
Reclamantul a mai arătat că pârâtul a lipit peretele extinderii de proprietatea sa și a încastrat acoperișul în zona de teren care îi aparține, fără să dețină autorizație de construire, încălcând astfel prevederile Legii nr. 50/1991 neputând fi intabulate și fiind supuse sancțiunilor legale.
S-a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii lucrărilor de demolare a etajului imobilului construit ilegal, a penalizării devenită executorie și a sumei compensatorie, iar în caz de refuz să fie împuternicit organul de executare să-i vândă imobilul, cu stabilirea unui termen limită. Cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 02.02.2015, reclamantul a depus precizări, prin care a arătat că sentința civilă nr. 1402/27.11.2009 a rămas definitivă și irevocabilă la data de 02.05.2012, prin respingerea recursului, fiind înregistrat și un dosar de executare nr. 387/S/2012, însă pârâtul nu a respectat dispozițiile instanței.
Reclamantul a solicitat să se aibă în vedere faptul că pârâtul nu deține titlu pe construcțiile edificate ilegal, că a contestat doar extinderea etajului și să se dispună ca în încheierea din data de 06.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ să se anuleze dispozițiile privind încadrarea lucrărilor, care să fie efectuate de o societate comercială.
La termenul din 02.02.2015 reclamantul a arătat că dorește „continuarea executării”.
Pentru termenul din 16.03.2015, pârâtul a depus note de ședință prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, conform art. 580 3 alin. 2 rap. la art. 580 4 C.pr.civ. vechi, care instituie un termen de 6 luni în care creditorul obligației de a face poate uza de dispozițiile procedurale în vederea autorizării sale prin încheiere irevocabilă dată de instanța de executare. Având în vedere că termenul de 6 luni s-a împlinit la data de 22.09.2012, s-a solicitat admiterea excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
S-a mai arătat că executarea silită pornită de către reclamant în dosarul nr._ al Judecătoriei S., având ca obiect dosarul de executare nr. 376/S/2012 s-a perimat, întrucât nu s-au efectuat acte de executare care să-i fie comunicate.
S-a invocat de către pârât și excepția autorității de lucru judecat a încheierii din data de 23.07.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, având același obiect, părți și cauză, încheiere rămasă irevocabilă la data de 23.07.2013.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria S. a pronunțat sentința civilă nr. 205 din data de 20.03.2015 prin care a respins excepția tardivității cererii precizate, excepție invocată de pârât ca neîntemeiată, a admis excepția autorității de lucru judecat în ce privește solicitarea reclamantului de a fi abilitat să execute pe cheltuiala pârâtului obligația, a respins această cerere, ca inadmisibilă și a admis acțiunea civilă de obligație de a face formulată de reclamantul C. D. împotriva pârâtului L. D., privind continuarea executării prin executorul judecătoresc pentru finalizarea executării titlului executoriu - sentința civilă nr. 1402/2009 pronunțată de Judecătoria S., dispunând continuarea executării silite prin executorul judecătoresc care să aducă la îndeplinire pe calea executării silite titlul executoriu - sentința civilă nr. 1402/2009 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 03.08.2012 a fost formulată de creditorul C. D. cerere de executare silită a sentinței civile nr. 1402/27.11.2009 a Judecătoriei S., pronunțată în dosarul nr._, înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P. B. - S. sub nr. dosar executare 387/S/2012.
Titlul executoriu a cărei executare silită s-a solicitat de creditor este reprezentat de sentința civilă nr. 1402/27.11.2009 a Judecătoriei S., pronunțată în dosarul nr._, prin care debitorul L. D. a fost obligat să încadreze lucrările de construire executate la imobil în prevederile autorizației de construire nr. 108/14.05.2008, iar în cazul în care nu se conformează acestei obligații să desființeze lucrările de construire executate cu nerespectarea prevederilor autorizației menționate, stabilind termen limită de executare a acestei măsuri 3 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri.
Respectiva hotărâre judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1169/22.03.2012 a Curții de Apel Ploiești, astfel cum rezultă din mențiunile făcute cu ocazia învestirii cu formulă executorie.
Prin procesul-verbal din data de 22.08.2012, cât și prin cel întocmit la data de 16.04.2013 s-a constatat de executorul judecătoresc că debitorul nu a înțeles să se conformeze celor menționate în titlul executoriu, creditorul fiind îndrumat să se adreseze instanței de executare cu cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 580 2 Cod proc. civilă.
Această cerere întemeiată pe prevederile art. 580 2 Cod proc. civ. a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 06.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei S., apreciindu-se caracterul intuituu personae al obligației de a face impuse de instanță.
F. de situația de fapt expusă și reținând că, în ce privește abilitarea creditorului reclamant de a aduce personal la îndeplinire obligațiile din titlul executoriu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească – văzând și art. 166 din codul de procedură civilă de la 1863 reținând tripla identitate de părți, obiect – obligație de a face și cauză, art. 580 indice 2 din Codul de procedură civilă de la 1863 - se impune admiterea excepției de lucru judecat invocată de pârât și respingerea acestei cereri ca inadmisibilă.
Cu privire la excepția de tardivitate s-a reținut că termenul de 6 luni invocat de pârâtul debitor este aplicabil strict în cauzele care privesc transformarea amenzii civile pe zi de întârziere în daune compensatorii astfel că, în ce privește cauza de față, care nu are acest obiect, termenul de 6 luni nu este incident, motiv pentru care excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește solicitarea creditorului de a se dispune ca executorul să continue executarea, respectiv să întreprindă toate demersurile pentru a aduce titlul executoriu la îndeplinire, instanța a reținut că reclamantul-creditor se află în situația unui justițiabil care în urma unei proceduri judiciare a obținut un titlu executoriu - sentința civilă nr. 1402/27.11.2009 a Judecătoriei S., pronunțată în dosarul nr._, prin care debitorul L. D. a fost obligat să încadreze lucrările de construire executate la imobil în prevederile autorizației de construire nr. 108/14.05.2008, iar în cazul în care nu se conformează acestei obligații să desființeze lucrările de construire executate cu nerespectarea prevederilor autorizației menționate, stabilind termen limită de executare a acestei măsuri 3 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri. Hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1169/22.03.2012 a Curții de Apel Ploiești.
În decurs de trei ani respectivul titlu este încă neexecutat, lipsind de orice finalitate procedura derulată pentru obținerea lui.
S-a avut în vedere că este statuat prin jurisprudența constantă a CEDO că executarea este parte a procesului civil și că un creditor care deține un titlu are așteptarea rezonabilă ca acesta să fie executat în principal voluntar și în subsidiar prin apelul la concursul forței publice. Este de asemenea îndeobște recunoscută obligația pozitivă a statului de a lua măsuri pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor din hotărâri judecătorești.
În cadrul acestor obligații – principala este cea a executorului judecătoresc de a îndeplini dispozițiile titlului prin mijloace care îi sunt proprii acesta putând să întreprindă demersuri pentru a îndeplini formalitățile pe care titlul le presupune – administrarea de expertize tehnice, obținerea de autorizații. Executorul nu se poate detașa de obligația îndeplinirii titlului aruncând în sarcina creditorului îndeplinirea unor obligații imposibil de îndeplinit prin acesta. Nu se poate nici accepta că, odată fixată amenda prev. de art. 580 indice 3 din Codul de procedură civilă de la 1863 - care se pare că nu reprezintă nicio amenințare pentru debitor – executorul s-a eliberat de orice obligație.
Potrivit art. 371 indice 1 alin. 6 din Codul de procedură civilă de la 1863 în tot cursul executării executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ stăruind prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu. Acest principiu obligă executorul neputând fi primită ideea că odată respinsă cererea creditorului formulată în condițiile art. 580 indice 2 din Codul de procedură civilă de la 1863 nicio obligație nu îi mai incumbă acestuia și executarea silită încetează; de altfel aceasta nici nu se numără printre cazurile de încetare a executării definite de art. 371 indice 5 din același Cod.
La data de 06.04.2015, reclamantul C. D. a solicitat instanței de fond să îndrepte eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din data de 16.03.2015 și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 205/20.03.2015, arătând că în încheierea de amânare a pronunțării se precizează că în anul 2013 s-au promovat 5 dosare, pentru aducerea la îndeplinire a executării, dar acestea s-au promovat de fapt între 2013-2015, ultimul fiind chiar prezentul dosar, situație care de la sine anulează una din excepțiile invocate de pârât și anume tardivitatea cererii.
Reclamantul a susținut că în tot acest interval nu a renunțat la actul menționat, promovând mai multe acțiuni, solicitând totodată în repetate rânduri și executorului judecătoresc să se implice, fapt clar și verificabil.
S-a mai arătat că un alt aspect și mai important care s-a reținut greșit, se referă la o anume afirmație personală, prin care susținea în contradicție cu tot ce se regăsește în dosar, că pentru construcțiile a căror desființare se solicită, este necesară obținerea autorizației de demolare, când de fapt a susținut invers, acestea fiind ilegale, realizate în afara autorizației de construire, nerecepționate și neîntabulate.
Astfel, reclamantul a arătat că în contextul dat este evident că pentru acest tip de lucrări există o altă regulă și anume demolarea, iar dacă persoana vizată nu o onorează, se poate realiza și de altcineva, nu doar personal, cu atât mai mult cu cât e și simplu, construcția limitându-se la o cameră, dezafectându-se în totalitate doar etajul.
Un alt aspect interpretat invers se referă la faptul că pârâtul trebuia să aibă și acordul lor pentru extindere și nu numai, dar, așa cum a mai precizat, acest acord nu le-a fost solicitat, fiind evident că fără să știe nici nu avea cum să-l obțină. Ca atare, prin certificatul de urbanism nu i s-a impus tocmai datorită faptului că i s-a dat acordul extinderii, doar pentru un nivel astfel cum solicitase.
În ce privește necorelările din cuprinsul sentinței civile nr. 205 din data de 20.03.2015, reclamantul a precizat că în prima pagină, la rândul 4-5 se menționează că până la acest moment pârâtul nu a realizat lucrările de construire, când de fapt le-a terminat încă din 2008, finalizându-le prin infracțiune, continuându-le după sistare, dovedind că încă de atunci miza pe aranjamente și eludarea legilor.
De asemenea, reclamantul a arătat că în ultimele două rânduri ale aceleiași pagini se fac unele afirmații neclare, care scoțându-se din context se pot invoca și promova la nesfârșit de partea adversă în alte procese, ceea ce caută să evite, dat fiind că îi ajunge experiența de până acum.
Reclamantul a mai arătat că insistă asupra faptului că pârâtului i s-a aprobat extinderea cu o cameră, pentru simplul fapt că atât a cerut, că dacă ar fi solicitat acordul pentru două camere trebuia să se găsească și soluția legală de a respecta prevederile Codului civil cu privire la distanțele față de vecinătăți și derogarea nu se putea realiza fără acordul vecinilor.
Un alt aspect interpretabil se referă la o altă afirmație de-a sa, în care ar fi susținut că pârâtul nu ar fi avut autorizație de construcție, dar în realitate are pentru o cameră și a realizat două.
Pe de altă parte, reclamantul a arătat că în ce privește excepția autorității de lucru judecat a încheierii din 23.07.2013 pronunțată în dosarul nr._ irevocabilă la data pronunțării, dacă s-ar lua de frază i s-ar da câștig de cauză pentru că era abilitat să realizeze demolarea, dar aceasta s-a anulat și nu mai are nicio relevanță.
Reclamantul a susținut că, așa cum s-a precizat în pagina a doua a sentinței, pe lângă executarea propriu-zisă ce include evident și suma aferentă, a mai solicitat să se dispună și obligarea pârâtului la plata contravalorii lucrărilor de demolare a etajului construit ilegal, a penalizării devenită executorie, dar a mai rămas să se pronunțe și asupra drepturilor sale conferite de art. 580 3 alin.2 C.p.c.vechi privind acoperirea prejudiciilor, întrucât așa cum reiese dintr-un răspuns al executorului judecătoresc, nimic din toate acestea nu se pot pune în practică fără o hotărâre clară punctuală și executorie.
Reclamantul a precizat aceasta cerere arătând că în ce privește completarea hotărârii instanța a omis să se pronunțe cu privire la recuperarea de la debitor a cheltuielilor de executare, recuperarea de către stat a sumei penalizatoare stabilită prin încheierea din 21.03.2014, recuperarea daunelor interese, rezervarea unei sume de 10.000 lei într-un cont la dispoziția organului de executare.(fila 146)
Prin sentința civilă nr. 531/07.07.2015, Judecătoria S. a admis în parte cererea precizată de reclamantul C. D. și a dispus îndreptarea erorii materiale din încheierea de amânare a pronunțării din 16.03.2015 în ce privește susținerile părții reclamante care vor fi redate conform stenogramei: „Din 2013 s-au promovat mai multe cereri, aceasta fiind a cincea. Având în vedere că nu există nicio prevedere legală prin care executarea se poate bloca în situația de față, indiferent cum o fi, fie că o face dl. executor sau el, fie că se poate orice modalitate pentru obligația respectivă. Executorul judecătoresc susține că nu poate continua executarea în lipsa unei hotărâri judecătorești. El dorește să continue executarea, în caz contrar este prejudiciat. Instanța s-a exprimat susținând că nu poate executa decât persoana acele lucrări, dar poate există cadru legal, o hotărâre a instanței în care să se precizeze că numai pentru lucrările care sunt legale intabulate, trebuie autorizație de demolare. Construcțiile ilegale nu au nevoie de autorizație de demolare. În mod eronat, instanța a susținut că le trebuie autorizație de demolare și nu are nevoie. Există în dosarul nr. 110, atașat, decizia Tribunalului Prahova, în care la pagina 4 se precizează clar art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50 și art. 24 din Ordinul nr. 839/2009, care arată că numai titularul unui drept real asupra imobilului intabulat poate să solicite autorizație de demolare. Respectivul nu avea cum să solicite să facă intabularea, nu se poate cere pentru o construcție ilegală. Nu vrea neapărat să execute hotărârea. A invocat o . de articole 371 1 alin. 2 alin. 3 C.pr.civ., că executarea silită dată de instanță trebuie să continue până la realizarea dreptului. A făcut adrese către executor, i-a răspuns că nu poate să execute fără un titlu executoriu dat de instanță, astfel că executorul judecătoresc nu poate, el nu mai poate face nimic, dl. L. nu poate fi constrâns. A consultat un avocat și a plătit 100 lei pentru un sfert de oră de consultație, nu are posibilitate, va aduce acte doveditoare. Trebuie să se găsească o soluție, a invocat cadrul legal, a făcut numeroase demersuri, din 2010 până acum a promovat 5 dosare pentru executare astfel că a se bloca executarea în faza asta înseamnă că practic este altceva. Avocata a făcut demersuri peste demersuri la primărie, știind ca primăria i-a mai făcut niște favoruri, în situația asta nu se poate. Există cadru legal care spune că majorarea suprafeței construcției pe parcursul execuției nu se poate face, a depus o . de înscrisuri și dacă este nevoie va mai depune. Are un certificat de urbanism, prin care i se solicită acordul vecinului pentru niște lucrări în care nu era necesar acordul vecinului, iar lui L. nu i s-a solicitat acordul pentru lipirea peretelui dânsului de construcția sa, nici pentru încastrarea acoperișului în construcția sa, nici pentru demolarea celor doi pereți interiori care le poate afecta construcția. Dacă demolează cei doi pereți în mod iresponsabil, se poate dărâma și construcția sa și atunci ce o sa facă „.
Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea de îndreptare eroare materială pentru aspecte neclare interpretabile, interpretate invers sau necorelate din cuprinsul sentinței civile nr. 205/2015, ca neîntemeiată și a disjuns cererea de daune interese de 14.000 lei, dispunând înaintarea acesteia în procedura prealabilă, respingând în rest cererea de completare hotărâre, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere că, cererea reclamantului C. D. înregistrată la data de 06.04.2015 în cadrul dosarului nr._ vizează două aspecte, reclamantul susținând pe de o parte că s-au strecurat erori materiale în cuprinsul sentinței pronunțate, respectiv în cadrul părții introductive din încheierea de amânare a pronunțării din 16.03.2015 în ce privește susținerile părții, iar în cuprinsul hotărârii sunt elemente neclare, interpretabile, interpretate invers sau necorelate – aspecte ce țin tot de erori materiale.
Cu privire la erorile materiale din cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din 16.03.2015 instanța a dispus redarea stenogramei cuprinzând susținerile părții de la acel moment și raportând conținutul acesteia la elementele redate în corpul încheierii a reținut că acestea pot fi socotite erori materiale nefiind întrutotul redate elementele nuanțate susținute de parte. Astfel fiind, văzând și art. 442 Cod procedură civilă, instanța a admis în parte solicitarea și în ce privește erorile privitoare la susținerile părții a dispus a se reda în tot elementele cuprinse în stenogramă.
Cu privire la nemulțumirile părții față de calitatea motivării hotărârii, respectiv la aspectele pe care partea le-a criticat ca fiind elemente neclare, interpretabile, interpretate invers sau necorelate – instanța a reținut că acestea nu țin de erori materiale și nici de alte tehnici de lămurire a hotărârii (art. 443 Cod procedură civilă), acestea fiind aspecte care nu pot fi criticate decât în căile de atac, instanța neputând să revină asupra considerentele care fundamentează dispozitivul.
Cu privire la susținerile părții legate de faptul că instanța nu a respectat obiectul investirii și pe cale de consecință se impune completarea hotărârii, instanța a reținut că prin cererea introductivă reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ”dând undă verde” executorului să continue executarea și să fie abilitat să execute pe cheltuiala debitorului. Reclamantul a mai arătat că debitorul trebuie să achite cheltuielile executării, fila 3 alin. 6, să se vândă imobilul la licitație, fila 3 alin. 6 – toate acestea nu au fost tratate ca pretenții de sine stătătoare fiind subsumate petitului 1 privind dispoziția de continuare a executării fiind la îndemâna executorului judecătoresc să stabilească ce anume acte de executare săvârșește și cu privire la acestea nu se poate aprecia că instanța trebuie să completeze dispozitivul hotărârii.
Prin aceeași cerere reclamantul a mai nominalizat dosare, cauze, situații care au generat daune în patrimoniul său de 14.000 lei fără însă a solicita explicit prin această cerere ca ele să îi fie restituite de debitor.
La termenul din 12._ s-a solicitat reclamantului să precizeze obiectul cererii, fila 45. În urma acestei solicitări reclamantul revine cu o nouă cerere prin care reia generic obiectul nemulțumirii sale – neexecutarea unei hotărâri judecătorești – și arată că solicită continuarea executării cu participarea forței publice, cu urmărirea de mobile și chiar cu executare imobiliară (fila 48). Din cuprinsul acestei precizări rezultă explicit că obiectul cererii este continuarea executării, toate celelalte elemente nefiind unele în legătură cu care instanța să fie abilitată să dispună (participarea forței publice, cu urmărirea de mobile și chiar cu executare imobiliară).
La termenul din 02.02.2015 reclamantul în urma unei noi solicitări de precizare a cererii a arătat explicit instanței că dorește continuarea executării silite conform art. 580 Cod procedură civilă.
Instanța a apreciat esențială cauzei, față de cererea de completare dispozitiv, ultima precizare formulată de reclamant în cauza, fila 58, prin care a arătat că dorește continuarea executării – redând textual ”pentru daunele interese disjungeți cauza rămânând în prezentul dosar doar cu un capăt de cerere respectiv doar continuarea executării”. Reclamantul a indicat care este percepția sa proprie cu privire la actele de continuare a executării – elemente cu care instanța nu poate fi investită fiind atributul exclusiv de alegere al executorului judecătoresc.
Astfel fiind s-a reținut că instanța a rămas investită legal cu pretenții de continuare a executării și abilitarea creditorului de a executa, abilitare cu privire la care nu s-a renunțat niciodată explicit prin actul respectiv de dispoziție – pretenții cu privire la care instanța s-a pronunțat. În ce privește daunele interese de 14.000 lei s-a reținut că instanța nu a dispus disjungerea, ele nu erau atunci nici măcar legal timbrate, astfel că față de aceste pretenții - timbrate legal în prezent – s-a dispus astfel cum a și solicitat reclamantul și anume disjungerea. La fond instanța nu a fost legal investită cu această pretenție, acestea nu erau timbrate, nu s-au mai solicitat prin ultima precizare când chiar reclamantul a solicitat disjungerea. (fila 58)
Împotriva sentinței nr. 205/20.03.2015 a declarat recurs pârâtul L. D..
De asemenea, reclamantul C. D. a declarat recurs atât împotriva sentinței nr. 205/20.03.2015, cât și împotriva sentinței nr. 531/07.07.2015.
În motivarea recursului declarat de pârâtul L. D. s-a arătat că prin sentința atacată instanța nu s-a pronunțat asupra excepției perimării.
O alta critică adusă sentinței recurate este aceea a soluționării greșite a excepției tardivității cererii de chemare în judecată, în condițiile în care textul vechiului cod de procedură civilă este foarte clar și distinct, apreciind că instanța de fond a adăugat la lege, în raport de prevederile art. 5803 cod procedură civilă.
Astfel, a arătat că dispozițiile legale instituie un termen de 6 luni prin care creditorul obligației de a face poate uza de dispozițiile procedurale în vederea autorizării sale, prin încheiere irevocabilă, dată de instanța de executare pentru a executa obligația impusă în sarcina debitorului obligației de a face.
În raport de acest considerent, observând că termenul de 6 luni instituit de codul de procedură civilă a început să curgă de la data rămânerii definitive a titlului executoriu (Sentința civilă nr. 1402/27.11.2009 rămasă definitivă la data de 22.03.2012 prin Decizia nr. 1169 a Curții de Apel Ploiești), și anume la data de 22.03.2012, iar acest termen s-a împlinit la data de 22.09.2012, recurentul a solicitat instanței să admită excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul contestator.
Chiar dacă s-a soluționat o astfel de cerere din partea reclamantului, cerere care de altfel a fost respinsă, din punctul de vedere al recurentului-pârât, excepția tardivității cererii de chemare în judecată, față de excepția puterii lucrului judecat, presupune și analiza fondului problemei dedusă judecății.
Cu privire la al doilea petit al cererii de chemare în judecată recurentul a solicitat să se constate nelegalitatea hotărârii, în sensul că instanța a admis petitul cererii de chemare în judecată, trecând peste excepția perimării executării silite.
De asemenea, instanța, în hotărârea pronunțată, nu a făcut referire cărui executor judecătoresc îi atribuie sarcina de continuare a executării silite și în ce dosar de executare trebuie continuată executarea silită.
Față de aceste aspecte, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii recurate, iar pe fond să se dispună respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, față de excepțiile invocate.
În motivarea recursului declarat de reclamantul C. D. s-a arătat că din înscrisurile depuse la dosar reiese că a formulat și precizat acțiunea care avea patru capete de cerere distincte, care au fost ignorate de instanță, care pentru a da o aparență de judecată a disjuns cauza și a înaintat unul dintre acestea pentru a fi judecat în cadrul unui alt dosar, invocând că aceasta a fost solicitarea recurentului-reclamant.
Pentru o mai concludentă înțelegere recurentul a redat din plângerea de bază (nr. 4899/29.10.2014) ce a stat la baza acțiunii dosarului nr._ .
De asemenea, în pagina I a solicitat ca organul de executare să fie abilitat să continue executarea, invocând și faptul că aceasta oricum nu se poate bloca decât în anumite condiții (legale), că a omis să le ia în calcul și pe cele în care instanța, din considerente fără considerente, a uitat să se pronunțe și asupra continuării executării (în toate formele legale – statuate și precizate) fără de care acțiunea și executare rămân fără finalitate.
Totuși, recurentul a arătat că instanța i-a cerut în repetate rânduri să-și precizeze cererea, ceea ce a și făcut de opt ori, iar prin înscrisul depus la dosar sub nr. 243/14.01.201, prin cel înregistrat sub nr. 714/06.02.2015, prin cel cu nr. 2027 și prin cel cu nr. 2151/14.04.2015 a făcut nu doar aceste precizări ci a invocat și cadrul legal pe care solicită instanței să-l aibă în vedere, astfel reducând substanțial și întinderea prezentului înscris.
Cu toate acestea, pentru că respectivele capete de cerere au anume particularități, recurentul a considerat că se impune să le reia, arătând că a solicitat continuarea executării, până la realizarea dreptului (așa cum însăși domnul executor preciza și înscrisul domniei sale se găsește la dosar), se poate finaliza numai dacă instanța îl abilitează să uzeze de toate mijloacele prevăzute de lege, inclusiv resonarea și atenționarea debitorului că de nu va executa de bunăvoie cele stabilite, fără nici o altă formalitate prealabilă, se va dispune scoaterea la licitație a imobilului pentru acoperirea tuturor prejudiciilor și delimitarea construcției la atât cât era autorizat să se realizeze, acest capăt de cerere fiind invocat dar nesoluționat de instanță, motiv pentru care executarea stagnează.
Totodată, a solicitat acoperirea contravalorii executării, apreciind că nu este normal ca recurentul, care a fost și păgubit prin lucrările iresponsabile, să subvenționeze acest serviciu, în condițiile în care a plătit din 02.08.2012 un avans de 1240 lei, sumă ce reprezintă pensia sa pe două luni, debitorul uitând că de fapt intra în obligațiile sale să onoreze suma integrală, iar instanța a uitat să se mai pronunțe asupra acestei cereri, cu toate că art. 22 alin. 6-7 Cod procedură civilă și art. 397 alin. 1 precizează clar și fără echivoc că instanța trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, cereri care în cazul de față au fost precizate în cererea inițială.
Mai mult chiar, recurentul a arătat că a solicitat ca instanța să fie de acord că se impune și constituirea unui fond rezervatar din care să se acopere contravaloarea manoperei demolării lucrării ce se poate realiza și prin intermediul unei societăți de profil, angajată de organul de executare, nefiind normal și legal să se meargă pe premiza că dacă debitorul nu vrea să-și onoreze benevol obligațiile, acestea trebuie să rămână fără finalitate.
Pentru constrângerea și conștientizarea în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanțe a solicitat și recuperarea sumei penalizatoare în folosul statului, pe care instanța a uitat să o mai ia în calcul, deși s-ar fi impus ca măcar să se pronunțe asupra impedimentului recuperării, nefiind posibil ca cineva să fie somat să plătească o taxă de 25 lei și să se treacă cu vederea suma de_ lei (hotărârea din 21.03.2014 fiind executorie).
Ultimul capăt de cerere se referea la recuperarea cheltuielilor eligibile cuantificabile pe care a fost nevoit să le facă cu ocazia celor 23 (în prezent 24) procese directe sau tangențiale avute cu pârâtul în perioada 2008-2015 (nici jumătate promovate de recurent) și în acest sens depusese la dosar un desfășurător de cheltuieli, dar instanța a pasat această problemă în alt dosar, cu toate că era competentă să îl soluționeze direct, recurentul invocând art. 5803 alin. 2 din Codul de procedură civilă, urmând ca instanța de recurs să se pronunțe și asupra oportunității disjungerii capătului de cerere menționat, ori soluționarea în cadrul procesului actual.
Pe de altă parte, recurentul a arătat că toate capetele de cerere au rămas nefinalizate, motiv pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare sau judecarea pe fond a cauzei în fața instanței de recurs, având în vedere data înregistrării dosarului.
În plus, a solicitat să se precizeze și termenul limită până la care debitorul va fi lăsat să execute personal cele dispuse, ulterior urmând să se treacă la vânzarea imobilului pentru recuperarea tuturor creanțelor, în caz contrar orice altă măsură luată rămânând fără finalitate ca și până acum.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată următoarele:
Sub aspectul recursului declarat de recurentul reclamant L. D., împotriva sentinței civile nr.205/20.03.2015 Tribunalul a invocat din oficiu la termenul de judecată din data de 27.10.2015, excepția de tardivitate a declarării acestuia.
După cum se știe, potrivit art. 301 teza I Cod pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Această reglementare legală face aplicația regulii generale înscrise în art. 102 al. 1 Cod pr. civ. potrivit cu care termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Deci termenul de recurs de drept comun este de 15 zile și curge de la comunicare hotărârii.
Acest termen este pe deplin aplicabil și în speța dedusă judecății, neexistând o reglementare legală care să prevadă contrariul.
Pe de altă parte, fiind vorba de un termen legal imperativ nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de mai exercita calea de atac.
Ori, din actele și lucrările dosarului se reține că recurentului i-a fost comunicată hotărârea recurată la data de 06.04.2015, iar acesta depus recursul la Judecătoria S. la data de 27.07.2015, așadar cu depășirea termenului de 15 zile mai sus menționat.
Pentru toate considerentele arătate și având în vedere textele de lege citate Tribunalul urmează a respinge recursul declarat împotriva sentinței mai sus menționate ca tardiv formulat.
Sub aspectul recursului declarat de recurentul reclamant L. D. împotriva sentinței civile nr.531/07.07.2015, Tribunalul constată că, în realitatea, acesta se referă la hotărârea primei instanțe, iar nu la hotărârea de completare, astfel că, față de soluția adoptată anterior, urmează să nu analizeze aceste motive.
Tribunalul constată că prima instanță a răspuns tuturor capetelor de cerere formulate, astfel că, sub acest aspect criticile recurentului sunt nefondate.
De altfel, acesta nu precizează care capăt de cerere a rămas nesoluționat făcând o apreciere generală și nedovedită.
Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art.312 cod pr. Civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Sub aspectul recursului declarat de recurentul pârât L. D., Tribunalul constată că acesta este fondat în limita și pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
O primă critică vizează greșita soluționare, de către instanța de fond, a excepției tardivității, invocată de către recurentul pârât.
Ori, art.5803 cod pr. Civ., stabilește posibilitatea creditorului de a sesiza instanța de judecată și de a solicita obligarea debitorului la o amendă civilă în caz de neexecutare a obligației de a face, fără însă a stabili și un termen, așa cum în mod eronat susține recurentul.
Textul de lege indicat de acesta se referă la o altă situația juridică, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, și care este subsecventă celei indicate anterior.
Mai mult decât atât, termenul de 6 luni, indicat de recurent este termenul de la care se pot solicita astfel de pretenții, iar nu unul până la care se pot formula astfel de cereri, cum în mod eronat susține recurentul.
Așa fiind, sub acest aspect critica recurentului pârât este nefondată, Tribunalul urmând a menține soluția pronunțată de Judecătoria S. cu privire la excepția de tardivitate invocată.
Sub aspectul criticilor vizând nepronunțarea asupra excepției perimării, Tribunalul reține că, din dispozițiile art. 261 alin. (1) Cod procedură civilă rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens pct. 5 al textului legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă mai este de reținut că deși recurentul pârât a invocat excepția perimării, prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din data de 16.03.2015, instanța a omis a se pronunța asupra acesteia.
Ca atare din perspectiva celor expuse, și a incidenței dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, controlul judiciar este imposibil de realizat motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis, a se casa în parte hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se va pune în discuția contradictorie a părților excepția invocată și se va pronunța asupra acesteia, potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
Pentru toate aceste motive, tribunalul va admite recursul formulat de recurentul pârât, iar pe cale de consecință va casa în parte sentința civilă nr. 205/20.03.2015 a Judecătoriei S. în ceea ce privește soluția de fond și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra excepției de perimare.
Tribunalul va menține soluția Judecătoriei S. în ceea ce privește excepția de tardivitate și excepția autorității de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, în ceea ce privește recursul formulat de recurentul C. D. împotriva sentinței civile nr. 205/2015 a Judecătoriei S..
Respinge recursul în ceea ce privește sentința civilă nr. 205/2015, ca fiind tardiv formulat.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C. D. împotriva sentinței civile nr. 531/07.07.2015 a Judecătoriei S..
Admite recursul declarat de recurentul L. D. cu domiciliul ales la C..av. N. S. din Voluntari, .. 1B, județul I. împotriva sentinței civile nr. 205/20.03.2015 pronunțată de Judecători S. în contradictoriu cu intimatul reclamant C. D., cu domiciliul în S., ., județul Prahova
Casează în parte sentința civilă nr. 205/20.03.2015 a Judecătoriei S. în ceea ce privește soluția de fond și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra excepției de perimare.
Menține soluția Judecătoriei S. în ceea ce privește excepția de tardivitate și excepția autorității de lucru judecat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. R. A. G. H. N. C.
Grefier,
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. M.R./tehnored. L.F.S.
2 ex.- 04.11.2015.
d.f.nr._ - Judecătoria S.
j.f. A. M. M.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3091/2015. Tribunalul... → |
|---|
