Contestaţie la executare. Decizia nr. 3166/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3166/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 3166/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3166
Ședința publică din data de 19 Noiembrie 2015
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTOR - G. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – contestatoare ., J_, CUI RO_, cu sediul în Ploiești, .. 16, ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 8603/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata A. - DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P., CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 192,00 lei, conform chitanței . nr._/18.09.2015, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta-contestatoare reprezentată de avocat T. C. L., lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul apelantei-contestatoare depune la dosar împuternicire avocațială și o adresă emisă de A. către aceasta din care rezultă că s-a solicitat la Direcția G. de Coordonare Inspecție Fiscală un punct de vedere privind posibilitatea reluării inspecției fiscale la .. De asemenea, arată că nu se va prezenta nimeni din partea A..
Tribunalul ia act că reprezentantul apelantei-contestatoare a depus la dosar o adresă emisă de A. către aceasta din care rezultă că a fost suspendat controlul.
Reprezentantul apelantei-contestatoare, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului declarat.
Reprezentantul apelantei-contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și conform răspunsului la întâmpinare depus la dosar, în sensul anulării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1218/27.02.2015, a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru imobile nr._/27.02.2015 și a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești, ca neîntemeiate. Arată că s-a dispus emiterea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii de către intimata A. – Direcția G. Regională a Finanțelor P. Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova în baza unui act de control, și nu de către A. – Direcția G. Antifraudă Fiscală, astfel cum a reținut instanța de fond. Precizează că la filele 28-29 dosar fond există o adresă emisă de A. din care rezultă că nu se creează raporturi juridice, însă A. Ploiești a instituit acest sechestru prin decizia emisă în baza procesului-verbal întocmit de Direcția G. Antifraudă Fiscală. Arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că decizia a fost emisă de către A. - Direcția G. Antifraudă Fiscală. De asemenea, susține că la filele 141-142 dosar fond există adresa și procesul-verbal emise de A. - Direcția G. Antifraudă Fiscală prin care se solicită a se analiza oportunitatea efectuării unei inspecții fiscale în vederea individualizării creanței fiscale corespunzătoare. Astfel, arată că, A. deși a primit acest proces-verbala emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1218/27.02.2015, fiind suspendat acest control la data de 03.03.2015 pentru clarificări, suspendare care este și în prezent, deși există Legea nr. 209/2015. Față de motivele invocate în cererea de apel, solicită a se analiza faptul că nu a existat niciun act de control emis de A. Prahova, precum și că în mod abuziv s-a emis decizia de instituire a măsurii asiguratorii. Solicită admiterea apelului, anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1218/27.02.2015, a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru imobile nr._/27.02.2015 și a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul ia act de susținerile părții prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. – Direcția G. A Finanțelor P. Prahova, anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1218 emisă la data de 27.02.2015, a procesului verbal de sechestru asigurator pentru imobile_ din 27.01.2015 și popririi asiguratorii pentru disponibilitățile bănești solicitând anularea acestora.
În motivarea contestației la executare contestatoarea a susținut că A. – Direcția Generala Antifraudă Fiscala a efectuat un control si s-a constatat ca o diferența de plata la impozitul pe salarii si contribuții sociale, calculate in mod greșit in opinia contestatoarei, prin reconsiderarea sumelor acordate cu titlu de diurna salariaților si încadrarea nefondata a acestora in categoria de venituri de natura salariala de către inspectorii antifraudă.
Astfel,a precizat că decizia de instituire a masurilor asiguratorii este nelegala raportat la dispozițiile art.129 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscal, iar in ceea ce privește motivarea necesitații masurilor asiguratorii in sensul ca exista pericolul ca debitorul sa se sustragă, sa își ascundă sau sa își risipească patrimoniu intimate nu a făcut dovada acestor susțineri, care ar trebui dovedite si individualizate. De asemenea, a precizat că societatea își desfășoară activitatea într-o zonă de conflict în Irak, iar lipsa disponibilităților bănești o face să nu poată asigura transportul, hrana si paza personalului care își desfășoară activitatea in acea zona.
În drept, a invocat art. 172-173 Cod procedura fiscala, art. 451, art.711 și art. 718 Codul de procedură civilă.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (f. 14 – 77).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1000 lei.
Intimata A. – Direcția Generala Antifraudă Fiscala a formulat întâmpinare și a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, motivat de împrejurarea că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 din OG 92/2003 pentru instituirea măsurilor asiguratorii. Precizează ca în urma unui control tematic efectuat de inspectorii la sediul contestatoarei, având ca obiectiv legalitatea si temeinica înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordata salariaților cu contract de munca pe perioada nedeterminata in scopul prestării temporare a unor servicii in favoarea unor parteneri externi, pentru fiecare misiune in parte aferente perioadei 2012 februarie-2914 iunie s-a constatat ca contestatoarea a achitat salarii apropiate de valoarea salariului minim pe economie si diurna, considerând in mod greșit ca punerea la dispoziție a personalului pentru perioade temporare in favoarea utilizatorilor externi este asimilata detașării. Estimează ca sumele totale datorate de contestatoare bugetului consolidate al statului sunt estimate la 8.229.623 lei.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr.8603/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploieștia fost respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, actul cuprinde mențiunile prevăzute de art. 129 raportat la art. 43 alin.2 din Codul de procedură fiscală și anume denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost produs și data la care își produce efectele, datele de identificarea ale contribuabilului, obiectul actului administrativ fiscal, nivelul estimat al creanței fiscale, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului organului fiscal, numele și prenumele persoanelor împuternicite ale organului fiscal care au întocmit actul sus-menționat, ștampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul și organul la care se depune contestația, conform art.172 din OG nr.92/2003, precum și mențiuni privind audierea contribuabilului.
Instanța de fond a mai reținut că măsura de instituire a măsurilor asigurătorii a fost luată înainte de emiterea titlului de creanță, urmare a concluziilor procesului-verbal din data de 26.08.2014, întocmite în cauză.
În legătură cu motivarea în fapt a măsurii luate, instanța de fond a reținut că organul emitent a menționat că măsura se justifică prin prisma faptului că în speță există pericolul ca debitorul să se sustragă, să ascundă ori să-și risipească patrimoniul.
Instanța de fond a reținut că măsura de instituire a măsurilor asigurătorii se justifică prin prisma faptului că în speță există pericolul ca debitorul să se sustragă, să ascundă ori să-și risipească patrimoniul. În ceea ce privește critica contestatoarei potrivit cărora intimata nu a făcut dovada intenției acestora de a înstrăina vreun bun din patrimoniu, instanța de fond a reținut că, potrivit art.129 C.pr. fiscală luarea de măsuri asigurătorii este posibilă când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Instanța de fond a apreciat că legea nu stabilește criterii legale de determinare a existenței pericolului de sustragere. Aceasta deoarece s-a dorit o flexibilitate în aprecierea pericolului tocmai pentru realizarea rațiunii acestei norme, anume aceea de a se asigura eficient executarea unor obligații de plată către bugetul general. Legea permite, în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol, luarea măsurilor asigurătorii chiar și înainte de emiterea titlului de creanță: „Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.”
Instanța de fond a constatat că suma datorată bugetului de stat estimate la 8.229.623 este foarte mare, si raportat la situația financiară a societății, la disponibilitățile financiare constatate la data controlului de 270.000USD,_,75 lei și_ lei masurile asiguratorii se justifica. Totodată, instanța de fond a constatat că prin decizia contestată, organul fiscal a pus în vedere debitorului posibilitatea că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței estimate măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
În ceea ce privește criticile formulate de către contestatoare cu privire la cuantumul obligațiilor fiscale ce au fost reținute în sarcina lor, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi valorificate în cadrul prezentei contestații la executare, de vreme ce prin procesul-verbal de control aceste obligații au fost stabilite cu caracter estimativ, putând, eventual, să fie analizate în cadrul unei contestației fiscale ce vizează actul final de control ce a fost întocmit în urma inspecției fiscale dispusă în cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada nelegalității sau netemeiniciei deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de către intimata A. – Direcția Generala Antifraudă Fiscală și, pe cale de consecință, nu se impune anularea acestei decizii și nici a actelor emise în temeiul acesteia.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea principala, instanța de fond a respins și cererea contestatorilor de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea ., pentru motivele ce urmează a le învedera.
Apelanta – contestatoare a susținut că, instanța de fond, neținând seama de susținerile lor și de actele pe care le-au depus, a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Apelanta – contestatoare a susținut în continuare că s-a reținut greșit că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă de A. - Direcția G. Antifraudă Fiscală.
Mai mult, apelanta – contestatoare a susținut că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.1218/27.02.2015 a fost emisă de intimata A. - Direcția Generala Regională a Finanțelor P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova - Inspecția Fiscală, neavând la baza un act de control, respectiv proces-verbal întocmit de în urma inspecției fiscale dispuse prin avizul de inspecție fiscala din 22.01.2015.
În acest sens, apelanta – contestatoare a susținut că Inspecția fiscală a început la data de 04.02.2015 și a fost suspendată, conform comunicării nr. 6/02.03.2015 (fila 27) în baza art.2 lit. i) din O.P.A.N.A.F. nr. 467/2013 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, citează: „La solicitarea structurii din cadrul A. care coordonează activitatea de inspecție fiscala pentru valorificarea unor informații din documente primite de la alte instituții ale statului", respectiv pentru clarificarea tratamentului fiscal al diurnei acordate personalului roman trimis in Irak, în afara spațiului intracomunitar, căruia nu-i pot fi aplicabile reglementările Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii.
Or, apelanta – contestatoare a susținut că în acest interval de timp, inspectorii fiscali nu au întocmit proces-verbal de control sau alt act preliminar înainte de actul final de control în care să se consemneze vreo suma estimată ci, așa cum a arătat mai sus au suspendat inspecția fiscală, pentru clarificarea tratamentului fiscal aplicabil sumelor acordate cu titlu de diurna salariaților temporari trimiși in Irak.
În continuare, apelanta – contestatoare a susținut că intimata A. - Direcția Generala Regională a Finanțelor P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova - Inspecția Fiscală nu a prezentat documentația care a stat la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1218/27.02.2015, deși instanța de fond i-a pus în vedere să depună întreaga documentație, singurul înscris prezentat în ședința din 12.05.2014, a fost adresa emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală - Direcția Regionala Antifraudă Fiscală 3 A. emisă la 26.08.2014 si înregistrata la intimata la 29.08.2014, de înaintare a procesul verbal nr._/26.08.2014, cu solicitarea de a analiza oportunitatea efectuării unei inspecții fiscale în vederea individualizării creanței fiscale corespunzătoare, avansu-se în vedere aspectele constatate, consemnate în procesul-verbal, atașat.
De asemenea, apelanta – contestatoare a susținut că luarea măsurilor asigurătorii nu a fost dispusă de Direcția Regionala Antifraudă Fiscala - Direcția Regionala Antifraudă Fiscala 3 A., în timpul controlului și nici după întocmirea procesului-verbal de control pentru suma estimată la 8.229.623 lei, cum greșit a reținut instanța de fond, iar intimata A. - Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova - Inspecția Fiscala, nu a acționat de îndată la efectuarea inspecției fiscale pentru individualizarea creanței, ceea ce denotă că nu a existat pericolul ca societatea contestatoare să se sustragă, să își ascundă ori să-și risipească patrimoniul, dat fiind comportamentul fiscal ireproșabil.
Mai mult, apelanta – contestatoare a susținut că instanța a reținut greșit că intimata a stabilit prin procesul-verbal de control obligații cu caracter estimativ ce pot fi analizate în cadrul unei contestații fiscale ce vizează actul final de control ce a fost întocmit în urma inspecției fiscale dispusa în cauza și, așa cum a arătat și cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, inspecția fiscală nu s-a finalizat nici în prezent, controlul fiind suspendat pentru clarificări legislative, actul de control, intimata neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzuta de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului cu consecința periclitării colectării sumelor pe de o parte, neindividualizantu-se vreo creanța fiscală suplimentară de plata în sarcina societății.
Astfel că, apelanta – contestatoare a considerat abuzivă luarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii doar pe baza unei interpretări care la momentul controlului din partea DRAF 3 A. și a inspecției fiscale din partea intimatei, A. - Direcția Generala Regională a Finanțelor P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova - Inspecția Fiscala, era discutată la nivelul Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor P., în scopul soluționării unitare a tratamentului fiscal si al legalității acordării diurnei salariaților temporari, motiv pentru care s-a și solicitat și aprobat suspendarea inspecției fiscale, iar în prezent a fost definitiv clarificat de Legea amnistiei fiscale nr.209/2015.
Or, apelanta – contestatoare a susținut că, însăși suspendarea inspecției fiscale în scopul obținerii de clarificări asupra acestui fapt este o dovadă că masurile asigurătorii nu trebuiau instituite.
De altfel, apelanta – contestatoare a susținut că prin Adresa nr. 4153/RP/05.11.2014, Ministrul Muncii, ca răspuns la solicitarea societății lor privind legalitatea acordării diurnei salariaților temporari, a precizat că „ pentru situația in care misiunea de muncă temporara se realizează pentru un utilizator cu sediul în afara României, salariatul temporar și agentul de muncă temporară pot să negocieze și să prevadă în contractul de munca temporara, acordarea unor prestații în bani care sa acopere cheltuieli precum cele de transport, cazare, alte cheltuieli, situație în care se are în vedere respectarea dispozițiilor art.17, din Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi si obligații ale personalului roman trimis in străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar cu modificările și completările ulterioare."
Mai mult, apelanta – contestatoare a susținut că în coroborare cu prevederile legislației muncii, societatea lor a acordat diurna salariaților temporari, prin negociere cu ocazia încheierii contractelor individuale de muncă temporară, cu respectarea art. 17 și 18 din Codul Muncii si art. 88-102 din Codul Muncii referitoare la muncă prin agent de munca temporară, cu respectarea art.55 alin.4 lit. g din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal prin care se acordă deductibilitate cheltuielilor de aceasta natură în limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin H.G.518/1995.
Apelanta – contestatoare a susținut în continuare că misiunea de muncă temporara a salariaților societății se desfășoară în baza contractului de punere la dispoziție încheiat cu utilizatorul EDC R. LTD, pe șantierele de foraj ale acestuia din Irak - Regiunea Kurdistan.
De asemenea, apelanta – contestatoare a susținut că prin contractele individuale de munca încheiate legal cu salariații, declarate și înregistrate în Registrul salariaților gestionat de ITM, s-a precizat expres ca salariații vor primii pe lângă salariul negociat și o indemnizație zilnica în valuta - diurna, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrana, iar salariile de baza lunare brute au valori cuprinse între 1.000 lei și 8.800 lei, iar indemnizația de deplasare - diurnă are valori cuprinse între 130 și 150 USD/zi.
Or, apelanta – contestatoare a susținut că în baza contractului de punere la dispoziție încheiat cu EDC R. LTD, salariații sunt trimiși pentru a lucra pe șantierele de foraj în cadrul lucrărilor contractate de acesta cu diverși beneficiari (sonde de foraj amplasate in întreaga Regiune Kurdistan) și pe întreaga perioada de derulare a contractului, salariații temporari lucrează în Irak, conform atribuțiilor stabilite de angajator (.) în fișa postului, pe funcțiile deținute, o perioada de 35 de zile pentru care primesc salariul și diurna stipulata în contractele individuale de muncă, urmând că după aceasta perioadă să revină în Romania pentru recuperare, perioada plătită de angajator cu salariul prevăzut în contractele individuale de munca. Perioadele de lucru sunt stabilite de către utilizator conform graficelor de lucrări ale acestuia.
Totodată, apelanta – contestatoare a susținut că anterior controlului efectuat de inspectorii antifraudă, a mai fost controlată de organele de control ale Inspecției Muncii privind modul de angajare si salarizare a salariaților temporari și de organele de control ale Finanțelor P., fără a se constata deficiente în activitatea desfășurată.
Pentru aceste motive, ținându-se seama de actele dosarului, apelanta – contestatoare a solicitat să se admită apelul, să se dispună schimbarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației la executare, anularea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr.1218/27.02.2015, emisă de A. - Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. Ploiești, a Procesului Verbal de sechestru asigurător asupra bunurilor imobile si a Popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.
De asemenea, apelanta – contestatoare a solicitat judecarea cauzei și în lipsa, în baza prevederilor art.223 alin.3 N. C Pr. C
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova, a formulat întâmpinare, la data de 18.09.2015, apreciind că apelul este neîntemeiat, pentru considerentele care vor fi expuse și dezvoltate în continuare.
În motivare, intimata a învederat faptul că, în urma controlului desfășurat la societatea contestatoare, control care a avut ca obiectiv stabilirea operațiunilor economice desfășurate, respectiv legalitatea și temeinicia înregistrării unor cheltuieli privind diurna acordata salariaților angajați cu contract de munca pe perioada determinata în scopul prestării temporare a unor servicii în favoarea unor parteneri externi, pentru fiecare misiune în parte aferente perioadei februarie 2012 - iunie 2014 s-au constatat următoarele.
În continuare, intimata a susținut că ..R.L. desfășoară activitatea de contractare pe baze temporare a personalului și încheie contracte de prestări servicii cu utilizatori externi din SUA și Irak astfel: R. L. S.R.L. a încheiat cu . din Statele Unite cu sediul in 1035 Dairy Ashford, Suite 320, Huston, Texas_, SUA, contract FN/01.01.2012, iar obiectul contractului a constat in specializarea pe șantierul R. Supply Company din Houston S.U.A., a personalului calificat, în vederea lucrului pe instalații de foraj de ultima generație.
În acest sens, intimata a susținut că, potrivit contractului R. Supply Company va fi răspunzătoare pentru personalul trimis la specializare de către S.C. R. L. S.R.L. pentru asigurarea următoarelor: costul biletelor de zbor, si altor mijloace de transport, toate asigurările medicale necesare, toate costurile survenite în Huston și, în plus, va achita către S.C. R. L. S.R.L. suma de 4.000 USD/persoana /luna și a tuturor cheltuielilor în afara țării.
Totodată, intimata a susținut că S.C. R. L. S.R.L. a încheiat contracte individuale de munca pe perioadă determinată cu personalul angajat la care se atașează acte adiționate încheiate, obiectul contractului fiind de prestare activitate salariala. Activitatea efectiva se desfășoară pe șantier specializare Huston SUA, conform meseriei scrisa in contract si fisa postului, durata timpului de lucru fiind 8 ore/zi ( 40 de ore/săptămâna).
Or, intimata a susținut că, prin contractul individual de munca încheiat pe durata nedeterminata, s-a stipulat expres că salariul de baza lunar brut este în suma de 1.000 lei, precum și indemnizația de deplasare-diurna externa în sumă de 1.650 USD/luna, iar din evidenta registrului salariați rezultă că în cursul anului 2012, societatea mai sus menționată a încheiat contracte individuale de muncă cu un număr de 24 de persoane.
Mai mult, intimata a susținut că, din balanța de verificare a lunii decembrie 2012 rezultă că în cursul anului 2012 societatea înregistrează cheltuieli cu salariile în sumă de 179.465 lei, iar cheltuieli cu deplasări și detașări 708.756 lei.
În continuare, intimata a susținut că în data de 01.01.2013, societatea a încheiat contractul nr. 3 de detașare cu EDC R. LTD. cu sediul în 171 Main Street, Road Town, Tortola, VG 1110, British Virgine Islands având ca obiect: angajatorul (S.C. R. L. S.R.L.) să pună la dispoziția operatorului ( Edc R. LTD) angajați temporari pentru a executa servicii în decursul perioadei de detașare Republica Irak - Regiunea Kurdistan, iar conform contractelor individuale temporară salariile de baza lunare brute au valori cuprinse între 1.000 lei și 8.800 lei iar indemnizația de deplasare - diurna are valori cuprinse intre 130 si 150 USD/zi.
Mai mult, intimata a susținut că, din balanța de verificare a lunii decembrie 2013 rezultă că în cursul anului 2013 societatea înregistrează cheltuieli cu salariile in suma de 2.681.849 lei, iar cheltuieli cu deplasări și detașări 9.121.197 lei, iar din evidența registrului salariați rezultă că în cursul anului 2013, societatea mai sus menționată a încheiat contracte individuale de munca cu un număr de 184 de persoane.
Astfel, intimata a susținut că în anul 2014 S.C. R. L. S.R.L. încheie contracte individuale de munca temporara, obiectul contractului fiind prestarea muncii de către salariatul temporar din dispoziția angajatorului, agent de munca temporară, în misiuni de munca temporara, in favoarea utilizatorului cu care angajatorul de munca temporară are încheiat contract de punere la dispoziție, în schimbul salariului datorat de agentul de munca temporara - angajator, locul de munca fiind șantierele EDC R. LTD din Irak - Kurdistan, angajații desfășurând o muncă conform funcției prevăzuta în fișa postului din contract, durata timpului de lucru fiind de 12 ore/zi.
De asemenea, intimata a susținut că din balanța de verificare a lunii iunie 2014 rezulta că în perioada ianuarie - iunie 2014 societatea înregistrează cheltuieli cu salariile în suma de 1.530.705 lei, iar cheltuieli cu deplasări și detașări 4.586.247 lei, iar din evidența registrului salariați reiese faptul că în momentul controlului societatea avea încheiate contracte individuale de muncă cu un număr de 91 de persoane.
Intimata a susținut în continuare că R. L. S.R.L. a plătit salarii apropiate de salariu minim pe economie din Romania și diurnă, considerând în mod greșit că punerea la dispoziție a personalului pentru perioade temporare în favoarea utilizatorilor externi este asimilată detașării, iar din evidenta contabilă și nota explicativa data de M. Naita, la data de 06.08.2014, acesta precizează faptul că societatea nu deține puncte de lucru in Romania și că personalul angajat cu contract individual de muncă, cât și personalul angajat cu contract de munca temporară în perioada 2012-2014 nu au desfășurat niciun fel de activitate în țară.
Pe cale de consecință, intimata a susținut că tot personalul angajat cu contracte individuale de muncă, dacă ar fi fost detașați, ar fi trebuit ca aceștia să desfășoare activitate specifica în Romania pentru angajatorul S.C. R. L. S.R.L., iar la reîntoarcerea in Romania să-și reia activitatea în domeniul forajelor de petrol.
În continuare, intimata a susținut că salariile și diurnă au fost plătite lunar conform statelor de salarii și a situațiilor anexe la facturile emise de societate către utilizator, plățile salariale și a diurnei se efectuează în conturile de card deschise pe numele salariaților, individual, la diverse bănci.
Astfel, intimata a susținut că R. L. S.R.L. a înregistrat în evidența contabilă cont 625 cheltuieli cu diurnă, invocându-se și în nota explicativă data de administrator ca personalul care prestează munca prin agent de muncă temporară ar fi detașat în străinătate la utilizatorul extern și ca urmare are drept să încaseze diurna care nu poate fi asimilată salariilor întrucât nu depășește limita de 2.5 ori nivelul legal stabilit prin H.G.518/1995 pentru personalul din instituțiilor publice.
Or, intimata a susținut că folosind metoda interpretării legii prin raționamentul logico juridic rezultă că indemnizația de detașare pe care a acordat-o S.C. R. L. S.R.L ar fi avut în opinia agentului economic natura unei cheltuieli deductibile fiscal sub forma de diurna (indemnizație de detașare), deoarece nu depășește nivelul legal stabilit prin H.G. 518/1995 privind unele drepturi si obligații ale personalului roman trimis in străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
De altfel, intimata a susținut că, având în vedere scopul și împrejurările în care intervine delegarea sau detașarea indemnizația de delegare și detașare nu se cuvine și nu se acorda în cazul muncii prin agent de munca temporara deoarece prin contractul încheiat, locul muncii este stabilit de beneficiarul extern.
Totodată, intimata a susținut că lucrătorul temporar cunoaște locul de munca precizat în contractul individual de muncă temporara asumându-și în deplina cunoștința de cauza desfășurarea activității muncii la un utilizator extern, în schimbul remunerației stipulate inițial în contractul de punere la dispoziție, iar agentul de munca intermediază munca temporara în schimbul unui comision .
Or, intimata a susținut că, având în vedere specificul obligațiilor fiecărei părți contractante se prezuma în mod rezonabil ca S.C. R. L. S.R.L. efectuează o intermediere prin punerea la dispoziție de personal calificat/necalificat pentru executarea cu caracter temporar a unor lucrări succint enumerate in contractul de prestări servicii in favoarea unor beneficiari externi.
Astfel, intimata a susținut că instituția muncii temporare se aseamănă cu instituția detașării deoarece in ambele cazuri salariatul prestează munca in favoarea unui terț, dar desfășurarea muncii in străinătate pe durata misiunii temporare de către un lucrător temporar nu înseamnă detașare in străinătate și pentru faptul ca lucrătorul temporar, in prealabil nu a avut loc de munca la agentul de munca temporara.
De altfel, intimata a susținut că diurna este definită la art.5, din H.G. 518/1995 privind unele drepturi si obligații ale personalului roman trimis in străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar și se acorda doar salariaților detașați sau delegați.
Or, intimata a susținut că în cazul .., diurna plătită a fost înregistrata eronat in contul 625 „Cheltuieli cu deplasări si detașări" eludând legislația fiscală în domeniu prin necalcularea, nereținerea și nevirarea către bugetul statului a contribuțiilor individuale obligatorii, precum și a impozitului pe veniturile din salarii, corect fiind înregistrarea acestora în contul 641 „Cheltuieli cu salariile personalului"
În fapt, intimata a susținut că diurna înregistrata in contabilitatea societății ca o cheltuiala deductibilă reprezintă parte din remunerația salariatului încasată pe durata misiunii, iar conform prevederilor art.11, alin.(1) din Legea 571 din Codul Fiscal. "(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot sa nu ia in considerație o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției" s-a procedat la reconsiderarea sumelor acordate cu titlu de diurna și încadrarea lor în categoria venituri de natura salariata și la stabilirea contribuțiilor și impozitului pe venit ce trebuiau calculate, reținute și virate de către agentul de munca temporara conform art.96 alin.3 din Codul Muncii.
Totodată, intimata a susținut că în perioada februarie 2012 - iunie 2014 S.C. R. L. S.R.L. a înregistrat in contul 625 „Cheltuieli cu deplasări și detașări" suma de 14.322.352 lei.
Mai mult, intimata a susținut că S.C. R. L. S.R.L. avea obligația sa calculeze, să rețină și să vireze contribuțiile si impozitele datorate de angajator.
Intimata a susținut în continuare că sumele totale datorate de S.C. R. L. S.R.L. bugetului consolidat al statului sunt estimate la 8.229.623 lei.
În continuare, intimata a susținut că estimarea s-a făcut în baza prevederilor art.67 din Codul de procedura fiscal, iar la includerea în categoria veniturilor din salarii si asimilate salariilor, a veniturilor acordate cu titlu de diurna au fost avute în vedere prevederile: art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare, potrivit căruia „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției; prevederile art.55, alin.(2) ,lit.i) din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare; prevederile art. 6 și art. 105, alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare din care cităm: art. 6 "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză " respectiv art. 105, alin. (1) " Inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere."
Totodată, intimata a susținut că, având în vedere faptul că valoarea sumei estimate de 8.229.623 lei depășește posibilitățile reale ale societății de a face față unor astfel de obligații de plată către bugetul statului, precum și amploarea și complexitatea controlului efectuat, respectiv situația economico - financiara a societății, organele fiscale au apreciat că există pericolul de sustragere îngreunând considerabil colectarea sumelor stabilite suplimentar. în temeiul art. 129, alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispun măsuri asigurătorii.
Astfel, intimata a susținut că în temeiul art. 129, alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea, s-au dispus măsuri asigurătorii.
Or, având în vedere faptul că valoarea sumei stabilite de 8.229.623 lei depășește posibilitățile reale ale societății de a face față unor astei de obligații de plată către bugetul statului, precum și amploarea și complexitatea controlului efectuat, respectiv gradul ridicat de îndatorare, situația economico - financiara a societății (cuantumul creditelor contractate la banei, datorii fata de furnizori), intimata a apreciat că se poate îngreuna considerabil colectarea sumelor stabilite suplimentar.
Mai mult, intimata a susținut că, în temeiul art. 129, alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât există elemente constatate în timpul controlului care pot îngreuna colectarea, respectiv situația economico - financiara, se dispun măsuri asigurătorii, iar aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cadrul efectuării de controale.
De asemenea, intimata a susținut că măsurile asigurătorii dispuse de organele fiscale competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități și odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
În acest sens, intimata a susținut că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată a fost emisă cu respectarea întocmai a prevederilor legale, cuprinzând descrierea modalității în care s-a efectuat controlul fiscal, cu motivarea tuturor actelor de verificare dispuse și desfășurate, cât și descrierea tuturor aspectelor constatate și a rațiunilor pentru care s-a ajuns la concluziile consemnate în raportul de control.
De asemenea, intimata a susținut că în cuprinsul deciziei contestate a fost calculată și prezentată detaliat valoarea obligațiilor de plată.
În ceea ce privește pericolul de sustragere, intimata a susținut că, aprecierea acestui pericol, nefiind restricționată prin criterii legale /imitative, a avut în vedere o multitudine de aspecte obiective și certe, pe care organele de control le-au constatat cu ocazia verificărilor.
Având în vedere considerentele expuse și dezvoltate, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea Sentinței civile nr. 8603 a Judecătoriei Ploiești ca temeinică și legală și, pe cale de consecința menținerea actelor atacate.
De asemenea, intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsa, în baza prevederilor art. 223 alin. 3 N.C.P.C.
La data de 02.10.2015, apelanta – contestatoare a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea susmenționată (f. 26 dosar apel), solicitând nu sunt de acord cu apărarea intimatei, reiterând, în esență, susținerile din cererea de apel.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 07.09.2015.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de contestatoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 27.02.2015 de Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția G. Regională a Finanțelor P. Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova – Inspecție Fiscală s-a reținut că apelanta are obligații de plată, constând în impozit pe veniturile din salarii, CAS, CASS, contribuții concedii și indemnizații, șomaj, fond garantare creanțe salariale estimate la suma_ lei, respectiv că s-a constatat că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul( fără însă a se argumenta o astfel de concluzie) și că, suma estimată depășește posibilitățile reale ale societății ceea ce poate îngreuna colectarea sumelor stabilite suplimentar.
S-a reținut că estimarea obligațiilor de plată s-a făcut pe baza procesului verbal nr._/26.08.2014 încheiat de organele de control din cadrul direcției Generale antifraudă fiscală – Direcția Regională Antifraudă A..
Împotriva acestei decizii apelanta a formulat obiecțiuni ce au fost înregistrate sub nr.140/27.02.2015.
Din conținutul Avizului de inspecție finală aflat la fila 19 dosar fiind rezultă că apelanta a fost înștiințată că începând cu data de 11.02.2015 va face obiectul unei inspecții fiscale pentru verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală.
Prin Adresa nr. 4153/RP/05.11.2014, Ministrul Muncii, ca răspuns la solicitarea apelantei privind legalitatea acordării diurnei salariaților temporari, a precizat că „ pentru situația in care misiunea de muncă temporara se realizează pentru un utilizator cu sediul în afara României, salariatul temporar și agentul de muncă temporară pot să negocieze și să prevadă în contractul de munca temporara, acordarea unor prestații în bani care sa acopere cheltuieli precum cele de transport, cazare, alte cheltuieli, situație în care se are în vedere respectarea dispozițiilor art.17, din Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi si obligații ale personalului roman trimis in străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar cu modificările și completările ulterioare."
Din conținutul adresei nr.474/01.10.2014 emisă de Direcția Regională Antifraudă A. rezultă că procesul verbal nr._/26.08.2014 constată doar situații faptice și documente existente la un moment dat, fără a se reține în sarcina contribuabilului obligația de plată a unor sume la bugetul de stat, ceea ce conduce la concluzia că în mod nejustificat și fără temei legal s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 27.02.2015 de Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția G. Regională a Finanțelor P. Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor P. Prahova – Inspecție Fiscală, contestată în prezenta cauză.
În plus, tribunalul reține că inspecția anunțată apelantei a fost suspendată, astfel cum rezultă din adresa nr.167/05.03.2015, respectiv că Direcția Regională Antifraudă A. a solicitat analizarea oportunității efectuării unei inspecții fiscale în vederea individualizării creanței fiscale corespunzătoare, astfel cum rezultă din adresa_/29.08.2014, ceea ce conduce la aceeași concluzie, respectiv că prin procesul verbal invocat ca temei al instituirii măsurii asigurătorii nu s-au stabilit obligații de plată în sarcina apelantei de natură a impune o astfel de măsură.
Totodată, tribunalul reține că din conținutul certificatului de atestare fiscală nr.7119/06.03.2015 rezultă că apelanta nu figurează cu obligații fiscale neachitate la data de 31.01.2015.
Ca atare, tribunalul apreciază că decizia contestată este netemeinică și nelegală, fiind în mod greșit menținută de instanța fondului prin respingerea contestației la executare, soluția instanței fiind greșită.
Aceasta, devreme ce nu au fost determinate cu certitudine obligații de plată în sarcina apelantei, în condițiile în care așa cum am arătat procesul verbal nr._/26.08.2014 constată doar situații faptice și documente existente la un moment dat, fără a se reține în sarcina contribuabilului obligația de plată a unor sume la bugetul de stat, inspecția fiscală trenează, fiind suspendat, măsura asiguratorie a fost luată înainte de emiterea unui titlu de creanță care să o justifice și, nici nu s-a făcut dovada existenței reale a pericolului ca apelanta să se sustragă, să ascundă sau să risipească patrimoniul, disponibilitățile din conturi nefiind de natură a conduce la concluzia că ar exista un astfel de pericol.
Concluzionând, tribunalul reține că apelul apelantei-contestatoare este fondat, sub toate aspectele invocate, motiv pentru care îl va admite și va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite contestația la executare și va anula actele de executare contestate, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1218/27.02.2015 emisă de intimată și procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr._/27.02.2015.
Va lua act că apelanta înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta – contestatoare ., J_, CUI RO_, cu sediul în Ploiești, .. 16, ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 8603/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata A. - DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P., CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova și, în consecință:
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite contestația la executare.
Anulează actele de executare contestate, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1218/27.02.2015 emisă de intimată și procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr._/27.02.2015.
Ia act că apelanta înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015
Președinte, Judecător,
C. – A. M. G. M.
Grefier ,
M. - D. B.
Operator de dare cu caracter personal nr. 5595
Red. G.M./tehnored. A.Ș.P.
4 ex. /11.12.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. T. N. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3110/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 3138/2015. Tribunalul... → |
|---|
