Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 78/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 78
Ședința publică din data de 20.01.2016
PREȘEDINTE: Ș. O.-C.
JUDECĂTOR: P.-A. A.
GREFIER: S. L. F.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant F. T., CNP_, domiciliat în Boldești-Scăieni, ., împotriva sentinței civile nr. 4121/30.03.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., CUI R_, J_, cu sediul în București, ., P. City, sector 1.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 9,5 lei, conform chitanței . nr._/21.09.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul apelantului-reclamant, avocat D. C. și reprezentantul intimatei-pârâte, consilier juridic C. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul pune în discuție competența de soluționare a prezentului apel.
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, solicită instanței să constate că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Tribunalul, verificându-și competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform disp. art. 482, art. 131 și art. 95 pct. 2 NCPC, după care acordă cuvântul asupra probelor.
Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse odată cu cererea de apel.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul pe rând, arată că este de acord cu proba solicitată.
Tribunalul, în baza art. 479 Cod procedură civilă, încuviințează pentru apelantul-reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Apărătorii părților, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul, luând act că nu sunt cereri de formulat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul în dezbateri, arată că instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant și a admis cererea reconvențională, dispunând evacuarea sa din apartamentul în litigiu, reținând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor esențiale care îndreptățesc obligația locatorului de a vinde, condiții stabilite prin art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/_, menționate și în considerentele deciziei nr. 5/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv că locuința în litigiu a fost construită din fondurile unității economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii, iar din înscrisurile depuse de cele două părți la dosar nu rezultă situația juridică a imobilului ce a făcut obiectul contractului de închiriere, nu se poate stabili că este unul din cele prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr._. Solicită să se constate că intimata nu a contestat niciun moment faptul că apartamentul în litigiu face parte din categoria celor stabilite prin dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 85/1992, fiind necesară aplicarea dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă în contextul principiilor fundamentale ale procesului civil care are ca scop înfăptuirea echitabilă a actului de justiție, conform art. 6 și 14 Cod procedură civilă, fiecare parte având obligația să-și facă cunoscute reciproc și în timp util motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească. Intimata a solicitat respingerea cererii, invocând faptul că apartamentul se află în patrimoniul său și nimeni nu poate dispune peste voința sa. În același timp, solicită a se avea în vedere situația deplorabilă în care se află apelantul, acesta fiind un om în vârstă de 70 de ani, precum și înscrisurile depuse la dosar, în special contractul prin care dovedește situația apartamentului vecin celui în care locuiește apelantul, având același regim juridic și pentru care a fost posibilă vânzarea în condițiile Legii nr. 85/1992, solicitând ca această situație să fie avută în conformitate cu prevederile art. 327 și 329 Cod procedură civilă, ca o prezumție în dovedirea legalității și temeiniciei cererii apelantului. Mai arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în cauză, nu operează tacita relocațiune, aceasta neputând opera doar pentru un anumit interval de timp. Față de considerentele expuse, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond, admiterea cererii de chemare în judecată și respingerea cererii reconvenționale, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită instanței să respingă apelul și să mențină soluția instanței de fond, ca fiind legală și temeinică. În ceea ce privește primul motiv de apel, solicită să se constate că susținerile apelantului sunt contrazise de actele dosarului, având în vedere că instanța de fond a pus în discuția părților, prin încheierea din data de 09.02.2015, administrarea altor probe, ocazie cu care reclamantul a menționat că nu are alte probe de administrat. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, arată că respectivul contract de închiriere a fost încheiat între Schela Boldești-Scăieni și apelant în anul 1997, anterior reorganizării și privatizării companiei, apartamentul făcând parte în prezent din patrimoniul unei companii private, obligația instituită prin disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 vizând exclusiv locuințele care sunt construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și care se află încă în patrimoniul unor astfel de unități. Intimata este persoană juridică de drept privat, în prezent apelantul nu deține niciun titlu locativ și nu a acceptat oferta de vânzare a imobilului, fiind incidente disp. art. 1195 și 1197 NCC. În condițiile în care nu există consimțământul părților în privința prețului și a lucrului ce urma să fie vândut, instanța nu poate obliga intimata să transmită dreptul de proprietate asupra bunului în condițiile solicitate de apelant. În consecință, solicită respingerea apelului ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – Secția Civilă sub nr._, la data de 03.06.2013, reclamantul F. T., în contradictoriu cu pârâta O. P. SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să îi vândă apartamentul situat în orașul Boldești-Scăeni, ., județul Prahova, cu plata prețului în rate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ocupă apartamentul nr. 1 situat în orașul Boldești-Scăieni, ., în calitate de chiriaș, din anul 1994 în baza contractului de închiriere încheiat cu antecesorul pârâtei SP Boldești, termenul de închiriere fiind pe durata cât titularul de contract este salariat sau pensionar în viață.
A precizat reclamantul că în anul 2006, ca urmare a reorganizării proprietarului apartamentului, s-a încheiat un nou contract de închiriere cu ., durata închirierii fiind de un an, respectiv, 31.11.2007.
Reclamantul a mai arătat că la data de 10.12.2008 s-a încheiat un nou contract de închiriere, cu nr. 90, pentru o perioada de un an, până la data de 31.12.2009, iar în luna septembrie 2011 s-a încheiat actul adițional la contractul nr. 90/2008, termenul de închiriere fiind prelungit până la momentul punerii în vânzare a imobilului, dar nu mai mult de 01.09.2012.
Reclamantul a precizat că la data de 13.08.2012 s-a încheiat un nou act adițional, termenul închirierii rămânând tot până la momentul vânzării apartamentului, dar nu mai mult de 31.12.2012.
Reclamantul a mai arătat că prin adresa nr. 623/22.11.2012 pârâta i-a comunicat o oferta cu privire la cumpărarea apartamentului, cu precizarea că proprietarul acceptă pentru tranzacție numai plata integrală.
A arătat în continuare reclamantul că a răspuns ofertei fiind de acord cu cumpărarea apartamentului, dar cu plata prețului în rate, dată fiind situația sa de pensionar.
A precizat reclamantul că deși a transmis pârâtei doua cereri prin care și-a exprimat expres voință de a cumpăra apartamentul, nu a primit până în prezent nici o confirmare sau un punct de vedere privitor la solicitarea sa de a achita prețul în rate.
A conchis reclamantul că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de Decretul-lege nr. 61/1990 si Legea nr. 85/1992.
În drept, au fost invocate disp. art. 1, 7 și 11 Legea nr. 85/1992.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul paratei.
În susținere, reclamantul a depus, în copie: contractul de închiriere nr. 22/03.01.1994, contract de închiriere nr. 9205/30.11.2006, contract de închiriere nr. 90 din 10.12.2008, acte adițional la contractul nr. 90/2008, memoriu, adrese către O. P.. (filele 6-20)
La data de 14.05.2014, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal, ca insuficient timbrată și pe fond, ca neîntemeiată.
În motivarea excepției insuficientei timbrări, pârâta a arătat că acțiunea trebuie timbrată la valoarea, iar nu cu 19 lei.
Pe fond, pârâta a arătat că, în calitate de proprietară o imobilului, a încheiat cu reclamantul încă din anul 1994 contractul de închiriere cu nr 22 /03.01.1994, iar în anul 2006 s-a refăcut contractul ca urmare a reorganizării ., acesta fiind prelungit prin actele adiționale 6669/27.09.2011, 4175/13.08.2012.
A precizat pârâta că în noiembrie 2012 s-a luat decizia de a se vinde aceste apartamente, iar fiecare chiriaș a primit oferta privind cumpărarea apartamentului pe care-l ocupa, sens în care, la data de 22.11.2012 reclamantul a primit oferta de cumpărare cu nr. 623, oferta în care se preciza că tranzacția se va face numai cu plata integrală.
A mai arătat pârâta că solicitarea reclamantului de a se modifica oferta în sensul că plata să se facă în rate lunare, încălcă voința liberă a reclamantei ca parte contractanta și este neîntemeiată, autonomia de voința găsindu-și expresia în libertatea absoluta de a oferta/contracta ca și libertatea de a stabili conținutul ofertei/contractului, fără nici o intervenție din afară, acestea fiind adevăratele coordonate ale principiului forței obligatorii.
Prin urmare, a susținut pârâta, solicitând modificarea acordului de voința liber exprimat prin oferta de cumpărare, în sensul modificării clauzelor privind plata prețului vânzării, reclamantul practic încalcă principiile de drept, dorind, în fapt, ca actul de dispoziție al instanței de judecată să înlocuiască voința libera a reclamantei la încheierea unui act juridic.
A apreciat pârâta că a respectat drepturile chiriașului în limitele și obligațiile stabilite de părți și că solicitarea reclamantului nu este făcută cu bună credință, nu este întemeiată pe motive justificate și nu își are temeiul în neexecutarea contractului de către reclamantă ca și parte contractantă.
A subliniat pârâta că, potrivit dispozițiilor art. 1169 C civ., determinarea conținutului ofertei/contractului se realizează prin voința . în care instanța de judecată sau reclamantul nu se pot substitui pârâtei la exprimarea libera a propriei voințe cu privire la conținutul acordului de voință.
A mai susținut pârâta că temeiul de drept indicat de reclamant în cererea de chemare în judecată - prevederile Legii nr. 85/1992- Decretul Lege 61/1990 – este străin de petitele acțiunii și motivele de fapt ale acesteia întrucât de-a lungul timpului, imobilul în discuție a fost evidențiat în patrimoniul mai multor entități, independent de subiectul care a avut calitatea de titular al dreptului de proprietate.
A învederat pârâta că potrivit art. 2 din HG nr. 1090/2004 s-a aprobat semnarea contractului de privatizare a SNP P. de către Ministerul Economiei și Comerțului și O. Aktiengesellschaft Austria, iar obligația instituită de art. 7 alin. 1 din legea 85/1992 vizează în exclusivitate locuințele care îndeplinesc doua condiții, și anume: i) sunt construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat si ii) se afla încă în patrimoniul unor astfel de unități.
A susținut pârâta că, prin esența lor, măsurile cu caracter social pe care le poate aproba un stat au în vedere în exclusivitate resursele și bunurile aflate în proprietatea acestuia, condiții în care este exclusă adoptarea unor astfel de măsuri în dauna unei persoane juridice private întrucât o atare soluție ar echivala cu îngrădirea dreptului reclamantei de proprietate.
Pârâta a apreciat și că obligația de a înstrăina locuințele din imobil, ca măsura de protecție sociala, la plata prețului în rate pe 20 de ani, ar echivala cu vânzarea la un preț derizoriu, și cu încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei.
În dovedire, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.pr.civ. și prevederile legale indicate mai sus.
La aceeași dată, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat evacuarea reclamantului-pârât din imobilul situat în Boldești-Scăeni, ., ., ..
În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că reclamantul pârât ocupă imobilul în litigiu fără drept, întrucât termenul contractului de închiriere a fost împlinit, situație față de care, în lipsa unor raporturi locative, reclamantul nu mai are legitimitatea de a folosi imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere.
A mai arătat pârâta-reclamantă că dreptul de proprietate îi conferă titularului posesia, folosința și dispoziția asupra bunului, atribute pe care numai acesta le poate exercita în plenitudinea lor.
În drept, au fost invocate disp. art. 209 C.pr.civ., art. 480 C.civ., art. 555 C.civ., art. 969 C.civ., art. 23 din Lg. 114/1996.
În probațiune, pârâta-reclamantă a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
În susținere, pârâta-reclamantă a anexat, în copie, oferta de achiziție imobil din 623/20.11.2012, scrisoare de intenție, raport de evaluare, notificare de evacuare din 24.04.2013, contracte de închiriere și acte adiționale.( filele 50-67)
La data de 29.05.2014, reclamantul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepției netimbrării cererii, motivat de faptul că taxa judiciară de timbru este achitată în cuantum legal.
Pe fondul cauzei, reclamantul-pârât a solicitat respingerea susținerilor pârâtei, ca neîntemeiate, reiterând totodată susținerile din cuprinsul cererii introductive de instanță.
A mai arătat că vânzarea cumpărarea apartamentului nu a fost posibilă datorită poziției și condițiilor impuse de pârâtă, care nu a respectat condițiile contractuale și dispozițiile legale aplicabile.
Reclamantul-pârât a mai precizat că acțiunea formulată se încadrează în dispozițiile legale invocate, respectiv, Lg. 85/1999 și Decretul 61/1990.
A mai susținut că, în speță, contractul de Vânzare Cumpărare nu s-a putut perfecta datorită poziției de rea credința a pârâtei reclamante împrejurări ce urmează a fi dezbătute și stabilite prin soluționarea cererii principale formulate de noi în prezenta cauză.
La aceeași dată, reclamantul-pârât a formulat și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către pârâta-reclamantă.
În motivare, a arătat că sunt total nefondate susținerile reclamantei potrivit cărora ar ocupa locuința în litigiu fără a avea vreun drept locativ deoarece deține cu contract de închiriere acest apartament din anul 1994, fiind angajat al societății.
A mai arătat reclamantul –pârât că respectivele contracte de închiriere au fost succesiv reînnoite, iar potrivit Actului Adițional nr. 4175 din 13.08.2012, ultimul contract de închiriere nr._ din 10.12.2008 a fost prelungit până ce îi va fi vândut apartamentul respectiv, dar nu mai târziu de finele anului 2012.
A susținut că, în speță, contractul de Vânzare Cumpărare nu s-a putut perfecta datorită poziției de rea credința a pârâtei reclamante, precizând și că a răspuns corect la oferta de vânzare nr. 623 din 20.11.2012.
A mai arătat reclamantul –pârât că ocupă în continuare în mod legal apartamentul, cel puțin în condițiile stabilite de disp. art.1810 din N.C.civ., neproducând nici un prejudiciul în intenția reclamantei de a vinde aceasta locuința.
În dovedire, a solicitat probele cu înscrisuri și interogatoriul paratei-reclamante.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.p.civ. și art. 1810 N.C.civ.
La termenul din data de 20.10.2014, instanța a respins excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri și interogatoriile părților.
În urma probelor cu înscrisuri și interogatorii administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr.4121/30.03.2015 prin care a respins acțiunea principală formulată de către reclamantul-pârât F. T. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă O. P. Sa, ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul-pârât și a dispus evacuarea reclamantului-pârât din imobilul situat în Boldești-Scăieni, ., ..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 03.01.1994 s-a încheiat între părți contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuință nr. 22, urmat de contractul de închiriere nr. 9205/30.11.2006 și contractul de închiriere nr. 90/10.12.2008, prelungit prin actele adiționale încheiate la 27.09.2011 și 31.08.2012, până la data de 31.12.2012.
Obiectul contractelor menționate îl constituie imobilul situat în Boldești-Scăeni, ., ., ..
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.
De asemenea potrivit art. 7 alin. 1 din Lege, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
A.. 7 al aceluiași articol prevede că locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de munca, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezenta, permanenta sau în caz de urgenta, în cadrul unităților. Aceste locuințe nu se vând.
În considerentele Deciziei 5/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție regăsim enumerate condițiile în care intervine obligația locatorului de a vinde, ca urmare a interpretării art. 1 și 7 din Legea nr. 85/1992, și anume: 1) locuințele să fie construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii; 2) solicitantul să fie titular al contractului de închiriere, putând fi sau nu angajat al unității proprietare; 3) locuințele să nu facă parte din categoria celor de intervenție, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/1992.
În speță, în ceea ce privește prima condiție, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că locuința în litigiu a fost construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii, iar sarcina probei îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege îi revine reclamantului, conform art. 249 C.prciv.
Din înscrisurile depuse de ambele părți la dosar nu rezultă situația juridică a imobilului ce a făcut obiect contractului de închiriere, nerezultând din probatoriul administrat dacă imobilul este unul dintre cele prevăzute la art. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992.
Privitor la cea de-a doua condiție, instanța de fond a reținut că la data introducerii acțiunii, 31.05.2013, reclamantul nu mai avea calitatea de titular al contractului de închiriere, astfel încât nu este îndeplinită cerința de actualitate a raportului juridic de locațiune.
Termenul de închiriere a imobilului în litigiu s-a împlinit la 31.12.2012, potrivit actului adițional la contractul nr. 90/2008 din 13.08.2012, astfel încât reclamantul-pârât ocupă în fapt spațiul, fără a deține un titlu locativ valabil, acesta nemaifiind titular al unui contract de închiriere la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Totodată, instanța de fond a constatat că tacita relocațiune nu a intervenit întrucât reclamantului i-a fost anunțat concediul atât prin oferta de achiziție imobil cu nr. 623/20.11.2012 (fila 1 ultimul paragraf), cât și prin notificarea de evacuare din 23.04.2013. ( filele 50, 55)
Așadar, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condițiilor Legea nr. 85/1992, instanța de fond a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cerere reconvențională formulată de pârâta-reclamantă prin care instanța a fost învestită cu o acțiune având ca obiect evacuare, instanța de fond a constatat că dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția.
Având în vedere soluția pronunțată asupra acțiunii principale și în condițiile în care termenul de închiriere a imobilului în litigiu s-a împlinit la 31.12.2012, potrivit actului adițional la contractul nr. 90/2008 din 13.08.2012 (fila 16), instanța de fond a reținut că reclamantul-pârât nu deține un titlu locativ valabil, care să-i confere dreptul de folosință asupra imobilului al cărei proprietară este pârâta reclamantă.
În ceea ce privește tacita relocațiune invocată de reclamantul-pârât, instanța de fond a învederat că prin notificarea de evacuare din 23.04.2013 (fila 55) pârâta-reclamantă a solicitat în mod expres reclamantului să elibereze imobilul ce face obiectul acțiunii, în termen de 30 de zile, punându-i-se totodată în vedere locatarului că începând cu data notificării nu mai există un contract de închiriere, vechiul contract fiind expirat din 31.12.2012, fără a exista între părți un acord de prelungire.
Manifestarea de voință exprimată de locator în sensul celor arătate anterior împiedică tacita relocațiune să-și mai producă efectele chiar și în situația în care tacita relocațiune a operat cu privire la contractul al cărui termen a expirat la 31.12.2012 (pentru intervalul cuprins între data expirării contractului inițial de închiriere și data expirării termenului de preaviz dat prin notificarea menționată), întrucât contractul părților, prin efectul tacitei relocațiuni a devenit unul fără termen, contract care însă a încetat prin denunțarea unilaterală a proprietarului, în condițiile art. 1436 alin 2 C.civ. de la 1864.
În aceeași ordine de idei, chiar și în cuprinsul ofertei de achiziție imobil cu nr. 623/20.11.2012, invocată și de reclamant în cererea introductivă, se menționează: „Vă aducem la cunoștință că în cazul în care nu acceptați oferta O. P., la data expirării contractului de închiriere sunteți obligat să părăsiți locuința și să o predați către Companie cu proces verbal de predare-primire…” ceea ce echivalează tot cu darea unui concediu care împiedică tacita relocațiune să opereze, chiar și în situația în care locatarul a continuat să folosească lucrul închiriat, așa cum rezultă din disp. art. 1438 C.civ. 1864.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată și a admis cererea reconvențională, a dispus evacuarea reclamantului-pârât din imobilul situat în Boldești-Scăeni, ., ., ..
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat, în termen legal, apel reclamantul F. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că, instanța de fond a fost investită cu soluționarea cererii prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i vândă apartamentul nr. 7 situat în orașul Boldești Scăieni, ., cu plata prețului în rate, respectiv în condițiile Legii 85/1992.
După introducerea acțiunii, intimata a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea sa din apartamentul în litigiu.
Prin sentința pronunțată instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant și a admis Cererea reconvențională, sens în care a dispus evacuarea sa din apartamentul în litigiu
În luarea acestei hotărâri Instanța a considerat că cererea sa de chemare în judecată nu este dovedită deoarece nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor care îndrituiesc obligația locatorului de a vinde, în condițiile solicitate, așa cum sunt ele stabilite prin art. 1 alin. l și respectiv art.7 alin.1 din Legea 85/1992, condiții ce se regăsesc și în considerentele Deciziei 5/2oo8 a I C.C.J., respectiv:
a) Locuințele să fie construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii;
b) Solicitantul să fie titular al contractului de închiriere putând fi sau nu angajat al unității proprietare ;
c) Locuințele să nu facă parte din categoria celor de intervenție, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. 7 din Legea 85/1992.
Făcând o apreciere a probatoriului administrat în cauză, instanța ajunge la concluzia prezentată, reținând că: „în ceea ce privește prima condiție - nu s-a făcut dovada că locuința în litigiu a fost construită din fondurile unității economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii". Din înscrisurile depuse de ambele părți la dosar, nu rezultă situația juridică a imobilului ce a făcut obiectul contractului de închiriere, nerezultând din probatoriul administrat dacă imobilul este unul din cele prevăzute la art. l alin. l din Legea85/1992”.
Apelantul-reclamanta a solicitat instanței să constate că deși argumentația instanței de fond este în consonanță cu textele de lege invocate, legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate nu se susține, având în vedere că la cererea de chemare în judecată, intimata a formulat întâmpinare în care și-a prezentat punctul de vedere și susținerile în baza cărora a solicitat respingerea acțiunii, iar în cadrul procesual astfel fixat, a apreciat că demersurile sale judiciare se justifică a fi concentrate în scopul combaterii susținerilor pârâtei formulate pe cale de întâmpinare.
În acest sens, apelantul-reclamant a solicitat să se constate că nici un moment și sub o formă pârâta nu a contestat că apartamentul în litigiu face parte din categoria celor stabilite pe dispozițiile art.1 și 7 alin. l din Legea 85/l992, pe care și-a fundamentat în fapt și în drept acțiunea promovată.
Totodată, apelantul-reclamant a apreciat că dispoz. art. 249 cod proc. civilă, trebuiesc apreciate și aplicate în contextul principiilor fundamentale ale procesului civil ce are drept scop și rațiune înfăptuirea echitabilă a actului de justiție, principii consacrate de dispoz. Art. 6,14 și urm. Cod proc.civ., potrivit cărora: " Părțile trebuie să-și facă cunoscute reciproc și în timp util motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă pe care înțeleg să le folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.
„Judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În cest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invoca, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare …” (art.22 N.C.pr.civ.).
În sensul celor prezentate, apelantul-contestator a solicitat să se constate că aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora nu a făcut dovada prin înscrisurile existente la dosarul cauzei a îndeplinirii cerinței stabilite expres de art. I alin. l din Legea 85/1992, nu au fost în nici un fel susținute de intimată și categoric nu a fost pus în discuția părților, fapt ce echivalează cu o neaplicare a dispozițiilor prev. de art. 22 C.proc.civ. dispoziții pe care le consideră de referință..
A solicitat ca susținerile sale mai sus prezentate să fie apreciate ca întemeiate și funcție de obiectul cauzei de față, sens în care a solicitat să se aibă în vedere DECIZIA nr. 221/ 2008, prin care Curtea Constituțională a reținut faptul că textul art.7 alin. l din Legea 85/1992 republicată instituie o normă de justiție socială, întrucat dă posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem social juridic. Prin această Decizie, Curtea a apreciat că dispozițiile criticate, sunt nu numai conforme literei și spiritului art. 44 din Constituție, ci și legitime din punct de vedere economic, social și moral.
Totodată, apelantul-reclamant a solicitat admiterea faptului că statutul său de om vârstnic și cu reduse posibilități de relaționare au făcut și fac imposibilă obținerea unor documente în sensul pretins de instanța, documente care, dat fiind natura lor nu au putut fi niciodată în posesia sa și exclusiv a intimatei, care a manifestat permanent ostilitate și rea-credință în soluționarea corecta a situației sale.
A solicitat să se constate vă susținerile Instanței de fond potrivit cărora cererea sa nu poate fi admisă deoarece nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței expres prevăzute de disp.art.l alin.l din Legea 85/1992, pot fi înlăturate în baza actului depus în această faza procesuală, fiind vorba de contractul de vânzare-cumpărare nr. 73/04.08.1997, încheiat între Schela de petrol Boldești Scăeni (proprietar inițial) și G. V. – pentru apartamentul 5, situat în orașul Boldești, . ( apartament vecin cu al său, situat în același imobil) contract de vânzare cumpărare perfectat în condițiile Decretului –Lege nr. 61/1990 și Legii 85/1992, cu modificările ulterioare.
Cum este peste evidență faptul că prin înscrisurile deja depuse a dovedit faptul că apartamentul său nr. 11 are același regim juridic cu cel al apartamentului 7 din imobilul situat în ., regim juridic ce demonstrând îndeplinirea cerințelor legii 85/1992, (art.1 alin.l și celelalte) a făcut posibilă și legală vânzarea în condițiile Legii 85/1992, apelantul-reclamant a solicitat ca instanța să dea eficiența stabilită potrivit disp. art.327 și 329 Cod proc.civilă acestui fapt.
În continuare, apelantul-reclamanta a solicitat să se constate că în mod greșit Instanța de fond a reținut că reclamantul nu ar îndeplini nici cea de a doua condiție legal stabilită, față de faptul că la data introducerii acțiunii 31.05.2013, nu mai avea calitatea de titular al contractului de închiriere care se împlinise la data de 31.12.2012.
Raționamentul instanței de fond este vădit greșit, față de faptul că este stabilit, atât prin considerentele Deciziei nr._ a Secțiilor Unite a I.C.CJ. și de altfel invocată de judecătorul fondului cât și prin alte decizii de speță, că obligația de vânzare a acestor imobile este una in rem, în raport de natura obiectului 8locuință construita din fondurile economice sau bugetare) și nu o obligație in personam derivată din calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a legii. Ca urmare, pentru a beneficia de dispozițiile Legii 85/1992, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș în momentul manifestării acordului de voință privind cumpărarea apartamentului și nu la data intrării în vigoare a legii și cu atât mai puțin la momentul introducerii în instanță a unei cereri cu un astfel de obiect.
Cum este de necontestat că eu și-a manifestat expres atât cererea cât și acordul de cumpărare a acestui apartament, pe timpul funcționării contractului de închiriere, cu intimata, dar cererea sa nu a fost finalizată datorită refuzului acesteia, apelantul-reclamant a solicitat ca instanța să primească ca întemeiate susținerile noastre. .
Totodată, apelantul-reclamant a solicitat să se constate că în mod greșit instanța de fond a admis Cererea Reconvențională formulată de intimată și a dispus evacuarea sa din apartamentul în litigiu, instanța apreciind în mod nejustificat că în situația dată nu operează tacita relocațiune deoarece că vechiul contract de închiriere a expirat la 31.12.2012, pârâta i-a emis o notificare de evacuare la data de 25.04.2013 deoarece în mod categoric, în situația de față sunt îndeplinite condițiile constatării tacitei relocațiuni, prev. de disp. art. 1810 Cod civil, față de faptul că după momentul expirării contractului de închiriere care a fost 31.12.2012, a fost lăsat să locuiască în continuare în imobil și a continuat să-și îndeplinească obligațiile față de locator, fără ca acesta să manifeste nici o opunere, fapt dovedit prin îndeplinirea permanentă a obligației de plată a chiriei, ce a fost și este în continuare încasată de intimată.
Astfel, apelantul-reclamant a menționat că notificarea invocată de instanță, a fost emisă de intimată ca mult peste momentul expirării contractului de închiriere, situație care față de celelalte aspecte dovedite, face să nu aibă efectul înlăturării tacitei relocațiuni, iar pe acest aspect instanța de fond are o motivare contradictoria în sensul că deși stabilește că tacita relocațiune a operat cu privire la contractul de închiriere al cărui termen a expirat la 31.12.2012, în mol greșit apreciază în final că tacita relocațiune ar opera doar pentru intervalul cuprins între data expirării contractului de închiriere și data expirării termenului de preaviz.
A precizat că esențial în acest sens sunt dispozițiile legale invocate potrivit cărora „tacita relocațiune va fi pe durată nedeterminată".
În dovedire, apelantul-reclamant a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Concluzionând, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței civile nr. 4121/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești și pe fond admiterea acțiunii formulate și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 11.09.2015, pricina fiind soluționată, în faza procesuală a apelului, în condiții de legală citare a părților litigante.
În raport de motivele de apel formulate de apelantul-reclamant F. T., intimata-pârâtă O. P. SA a formulat, în temeiul art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală (f.28-29).
În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a învederat instanței că în fapt, apelantul a încheiat cu pârâta, în calitate de proprietară o imobilului, încă din 1984 contract de închiriere cu nr. 22 /03.01.1994, în anul 2006 s-a refăcut contractul ca urmare a reorganizării . acesta fiind prelungit prin actele adiționale nr. 6669/27.09.2011, 4175/13.08.2012. În noiembrie 2012 s-a luat decizia de a se vinde aceste apartamente, iar fiecare chiriaș a primit oferta privind cumpărarea apartamentului pe care-l ocupa.
La data de 22.11.2012 apelantul a primit oferta de cumpărare cu nr. 623, oferta în care se preciza că imobilul oferit spre vânzare are valoarea de 26.200 euro iar chiriașul va plăti integral prețul, în cazul în care chiriașul accepta oferta până în data de 28.02.2013.
Acceptarea ofertei urma să fie făcută în forma unei scrisori de intenție, care a fost atașata ofertei nr. 623 și pe care chiriașul trebuia să o returneze completată, respectiv să completeze rubricile inserate în scrisoare.
Astfel, intimata-pârâtă a precizat că pentru suprafața locativa mai sus menționată, a convenit cu apelantul încheierea unui contract de închiriere - iar ulterior i-a trimis oferta de cumpărare a imobilului, care putea fi acceptata în termenul, condițiile și forma stabilite de ofertant.
Or, apelantul reclamant nu a acceptat oferta de vânzare a imobilului în termenul, condițiile și forma stabilite prin oferta nr. 623, motiv pentru care la data de 24.04.2013 a comunicat reclamantului Notificarea de evacuare nr. 268, transmisă prin posta.
Cu privire la Cererea reconvențională, intimata-pârâtă a precizat că, în fapt, prin contractul de închiriere nr. 90/2008 a închiriat reclamantului F. T. apartamentul 11 situat în Boldești - Scăieni, ., BI.82, ..
Termenul contractului de închiriere nr. 90/.2008 așa cum a fost modificat prin ultimul act adițional tactul adițional nr. 4175/13.08.2012) s-a împlinit, respectiv contractul a încetat în data de 31.12.2012, iar apelantul a fost notificat ca până la data de 31.05.2013 să elibereze imobilul.
Prin adresa nr. 623/20.11.2012 (oferta de vânzare) intimata-pârâtă a susținut că i-a adus la cunoștință apelantului faptul că are posibilitatea cumpărării imobilului închiriat, în caz contrar "la data expirării termenului contractului de închiriere” - 31.12.2012, este obligat să părăsească locuința și să o predea cu Proces-verbal de predare Primire în starea în care a primit-o.
Întrucât contractul de închiriere încheiat cu apelantul reclamant a încetat, prin ajungere la termen, acesta din urmă, în lipsa unor raporturi locative cu intimata-pârâtă nu mai are legitimitatea de a folosi imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere încetat. Intimata-pârâtă a învederat faptul că dorește să vândă locuința ce a făcut obiectul contractului de închiriere mai sus menționat. În acest sens, în vederea respectării dispozițiilor legale în materie privind dreptul de opțiune al chiriașului la cumpărarea locuinței închiriate, prin adresa nr. 623/20.11.2012 i-a comunicat pârâtului reclamant oferta de vânzare a acestei locuințe (a se vedea în acest sens adresa nr. 623/20.11.2012).
Astfel, prin oferta sa, i-a indicat D-lui F. T. termenul (20.12.2012) în care acesta putea sa accepte oferta.
Intimata-pârâtă a precizat că în oferta de vânzare a menționat și modalitatea în care pârâtul reclamant urma să își manifeste intenția de a cumpăra locuința.
Astfel, în acest sens, D-nul F. T. trebuia să trimită până la data de 20.12.2012 scrisoarea de intenție - formularul anexa la oferta.
Apelantul F. T. continuă sa locuiască în imobilul situat în Boldești Scăeni, ., . deși termenul de închiriere al contractului a expirat și nu a acceptat oferta de cumpărare a locuinței, în condițiile stabilite prin ofertă.
Intimata-pârâtă a învederat faptul că a notificat apelantul să părăsească locuința pe care continua să o folosească în lipsa unor raporturi locative cu pârâta, însa acesta refuza să dea curs solicitării sale.
Potrivit dispozițiilor art. 555 N.C.C. dreptul de proprietate conferă titularului posesia, folosința și dispoziția asupra unui bun, atribute pe care numai acesta le poate exercita în plenitudinea lor și în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare. Or, atributul folosinței din conținutul dreptului de proprietate poate fi valorificat de titularul acestui drept pe calea acțiunii în evacuare a persoanei care ocupa fără titlu bunul său.
A arătat că, prin atitudinea apelantului este prejudiciată, aflându-se în imposibilitatea de a-și exercita atributele dreptului de proprietate în sensul că este lipsită de dreptul de a dispune de propriul său bun.
Cu privire la primul motiv de apel, respectiv susținerea apelantului, și anume că: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, cauza, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale . In acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invoca, judecătorul este în drept să te ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare..." este contrazisă de actele și lucrările dosarului, deoarece chiar prin Încheierea din 09.03.2015 Judecătorul a pus în discuția părților toate probele de la dosar, însa reclamantul nu a mai solicitat administrarea altor probe și a considerat cauza în stare de judecată instanța s-a pronunțat pe fondul pricinii luând în considerare probele administrate până la acel termen.
Cu privire la motivul de apel privind pretinsa îndeplinire în speță a condițiilor art. 7 din Legea 85/1992, argumentat de către apelantul reclamant prin invocarea contractului de vânzare - comparare nr.73/04.08.1997, intimata-pârâta a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. A solicitat ca instanța să observe că acest contract de vânzare cumpărare este încheiat între Schela de Petrol Boldești - Scaeni și G. V., în anul 1997, anterior reorganizării și privatizării Companiei, or în speța dedusă judecații apartamentul respectiv face parte în prezent din patrimoniul unei companii private, iar obligația instituită de art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992 vizează în exclusivitate locuințele care îndeplinesc doua condiții. Și anume:
îi sunt construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și.
ii) se află încă în patrimoniul unor astfel de unități.
Astfel, intimata-pârâtă a precizat că este în prezent persoana juridica de drept privat, imobilul ofertat spre vânzare făcând parte din patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, iar nu din patrimoniul unei unități economice de stat sau bugetare la care se referă Legea 85/1992.
În speța, oferta de vânzare a imobilului ocupat de apelant (în prezent apelantul nu mai are nici titlu locativ) nu a fost acceptată de către acesta, fiind incidente dispozițiile art. 1195 și 1197 NCC potrivit cărora: nu constituie acceptare a ofertei răspunsul destinatarului care cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite și /sau nu respectă forma cerută anume de ofertant, astfel încât oferta neacceptata în termenul, forma și condițiile propuse de ofertant a devenit caduca.
În acest context, nu există consimțământul părților în privința lucrului ce ar fi urmat să fie vândut și nici în privința prețului, iar potrivit art. 1169 NCC care consacră principiul autonomiei de voința în materie contractuala, instanța nu poate obliga proprietarul ofertant să transmită dreptul de proprietate asupra bunului care îi aparține în condițiile solicitate de reclamant.
Astfel, față de cele enunțate mai sus, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
In drept au fost invocate dispozițiile art.205 C.pr.civ. și prevederile legale invocate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.7 din Legea nr.85/1992 locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzura din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țara la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Instanța de control judiciar reține și împrejurarea că prin dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr.61/1990, locuințele prevăzute la art. 1 se vând cetățenilor romani cu domiciliul în țara, cu achitarea integrala a prețului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii și Consemnațiuni, fără restricții privind deținerea în proprietate a unei a doua locuite.
Deși soluția adoptată de instanța de fond cu privire la acțiunea principală promovată de F. T., precum și asupra cererii-reconvenționale depusă de S.C. O. P. S.A. este legală și temeinică, tribunalul urmează a înlătura o parte dintre argumentele expuse de judecătorul fondului în considerentele sentinței civile nr.4121/30.03.2015 ce formează obiectul prezentului apel.
Astfel, referitor la edificarea locuinței în litigiu din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, tribunalul constată că această concluzie rezultă din întreg materialul probatoriu administrat în primul ciclu procesual constând în înscrisurile depuse la dosar de ambele părți litigante, ce demonstrează împrejurarea că apartamentul nr.11 situat în orașul Boldești-Scăeni, ., a fost închiriat inițial apelantului-reclamant de Schela de Petrol Boldești-Scăeni, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare privind fondul de locuințe proprietate de stat, aspect ce rezultă din chiar conținutul contractului de închiriere nr.22/1994 (filele 6 – 8 dosar fond).
Este adevărat că la data de promovării acțiunii introductive, imobilul descris se regăsește în patrimoniul intimatei-pârâte S.C. O. P. S.A., ca persoană juridică de drept privat, fără însă a putea fi primită apărarea acestei părți în sensul că nu și-ar regăsi aplicabilitate dispozițiile Legii nr.85/1992.
În realitate faptul că intimata este în prezent un subiect de drept privat, iar nu o unitate economică de stat sau bugetară nu înlătură dreptul recunoscut chiriașilor prin Legea nr.85/1992 de a cumpăra locuința închiriată, întrucât dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile tuturor societăților comerciale de naționalitate română, indiferent de forma de organizare, de natura capitalului sau de structura acționariatului, atât timp cât locuințele au fost construite din fondurile economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii.
Așa cum și apelantul-reclamant a subliniat, caracterul de normă de justiție socială dat de legiuitor prevederilor Legii nr.85/1992 este recunoscut și de Curtea Constituțională prin numeroase decizii prin care s-a statuat constituționalitatea art.7 alin.1 din acest act normativ (cu titlu de exemplu, Decizia nr.671/2014), decizii în cuprinsul cărora s-a stabilit că, în cazul privatizării unităților din a căror fonduri au fost construite locuințe ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, obligația de vânzare către chiriași, prevăzută de dispozițiile acestui act normativ este o obligație in rem, iar nu o obligație in personam, care ar fi avut în vedere societatea comercială ce a luat naștere pe cale privatizării.
Demonstrată fiind incidența dispozițiilor Legii nr.85/1992, în raporturile dintre părțile litigante, tribunalul constată că intimata-pârâtă i-a adresat apelantului-reclamant oferta nr.623/20.11.2012 (filele 50 – 51 dosar fond), primită de F. T. la data de 22.11.2012, vizând cumpărarea apartamentului ce a format obiectul contractului de închiriere cu un preț de 26.200 euro.
Tribunalul reține că proprietara-locatoare a adus la cunoștința chiriașului împrejurarea că acceptă pentru tranzacție numai plata integrală a prețului, dar și că oferta este valabilă până la data de 28.02.2013, în cazul neacceptării ofertei, la data expirării contractului de închiriere chiriașul având obligația să părăsească locuința și să o predea către S.C. O. P. S.A.
În mod indubitabil, apelantul-reclamant nu a acceptat oferta părții adverse nici până la data expirării termenului de închiriere a apartamentului în litigiu, termen ce s-a împlinit la data de 31.12.2012, conform actului adițional din 13.08.2012 la contractul nr.90/2008, dar nici măcar până la momentul fixat prin notificarea nr.623/20.11.2012.
Consecința neacceptării ofertei de cumpărare este, în mod evident, încetarea efectelor contractului de închiriere intervenit între părți, cu privire la care nu putea opera tacita relocațiune, invocată eronat de apelantul-reclamant, atât timp cât partea adversă i-a anunțat „concediul” prin oferta de cumpărare a apartamentului din data de 20.11.2012, aspect reiterat prin notificarea de evacuare din data de 23.04.2013.
Instanța de apel constată că, în argumentația expusă în cuprinsul motivelor căii de atac declarate, apelantul-reclamant a făcut total abstracție de prevederea inserată în cuprinsul ofertei nr.623/20.11.2012, în sensul că neacceptarea ofertei atrage obligația părăsirii locuinței la data expirării contractului de închiriere. Împrejurarea că apelantul-reclamant a continuat să locuiască în imobil nu poate primi relevanța juridică pretinsă de această parte, îngăduința proprietarului neputând fi transformată într-o manifestare de voință contrară punctului de vedere exprimat expres și explicit prin înscrisul menționat.
Totodată, este de domeniul evidenței faptul că F. T. nu a acceptat oferta de a contracta, formulată de partea adversă, atât timp cât, conform art.1197 alin.1 lit.a cod civil nou, răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite.
Or, răspunsul dat de apelantul-reclamant la oferta transmisă de intimata-pârâtă a constat în formularea unei cererii de aprobare a eșalonării achitării contravalorii apartamentului în 20 de ani, în 10 rate lunare, în cuantum de 110 euro (fila 18 dosar fond), ceea ce echivalează cu o neacceptare a ofertei sau, cel mult, cu o contraofertă pentru care S.C. O. P. S.A. nu și-a exprimat acordul.
De altfel, tribunalul consideră că intimata-pârâtă nu poate fi obligată pe cale judiciară să accepte ca apelantul-reclamant să-i plătească în rate prețul apartamentului descris, întrucât ar reprezenta o încălcare nepermisă a principiului libertății în încheierea actelor juridice, neabilitată de vreo dispoziție legală în vigoare. În acest sens, se observă că nici măcar unitățile economice sau bugetare de stat nu erau obligate să accepte plata prețului în rate, chiriașii având posibilitatea de a obține un credit bancar care să le faciliteze achitarea prețului către unitatea vânzătoare (cu precizarea că prețul era plătit integral vânzătoarei, ratele fiind aferente creditului și se plăteau către unitatea bancară).
Față de toate argumentele expuse, în baza art.480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de F. T., împotriva sentinței civile nr. 4121/30.03.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
În baza art.453 C.pr.civ., cum partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată numai la cererea părții adverse, tribunalul va lua act că nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant F. T., CNP_, domiciliat în Boldești-Scăieni, ., ., împotriva sentinței civile nr. 4121/30.03.2015, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., CUI R_, J_, cu sediul în București, ., P. City, sector 1, ca fiind nefondat.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Ș. O. C. P. A. A.
GREFIER,
S. L. F.
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red. P.A.A. /tehnored. B.G.G.
4 ex./27.01.2016
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. F. R. N.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 7/2016. Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 81/2016. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
