Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 39/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 39/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 39
Ședința publică din data de 21.01.2014
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR - G. D.
GREFIER - A. L. E.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta-petenta S.C I. T. C. S.R.L., cu sediul ales la Cabinet de Avocat C. M. in București, .. 21, sector 4, împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul O. DE C. SI P. I. P. cu sediul in Ploiești, .-16, județul P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru si timbru judiciar aferente căii de atac exercitate, de asemenea, nu au fost depuse motivele de apel.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de apel, având în vedere că apelantul, deși a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea de apel, acesta nu a depus chitanța de plată a taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente căii de atac exercitate.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de apel, invocată din oficiu.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 21.01.2014, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de apel și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de netimbrare instanța constată că, potrivit art. 20 alin. 1-3 cu aplicarea art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere apelantului-reclamant că are obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in cuantum de 4,00 lei si un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995 modificata, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.
Cum apelantul-reclamant nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecată stabilit, din data de 21.01.2014, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila cu aplicarea art. 21 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu art. 3 din OG nr. 32/1995, instanța va admite excepția netimbrării apelului, invocată din intimat si, pe cale de consecința, va anula apelul ca netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art. 6 par. 1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale apelantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
În plus, în măsura în care situația materială a apelantului nu îi permitea să achite sumele respective, avea posibilitatea ca, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 51/2008 să formuleze o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru, care să fi fost însoțită de documentele doveditoare necesare.
Or, apelantul nu a depus o asemenea cerere, iar instanța nu are obligația de a cerceta, din oficiu, starea materială a acestuia, procesul rămânând supus principiului disponibilității inclusiv sub aspectul analizat.
În schimb, în măsura în care partea obligată la plata taxei judiciare de timbru nu face dovada achitării sumei datorate, instanța învestită are obligația legală de a anula cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția netimbrării cererii de apel invocată din oficiu si va anula cererea de apel formulată de apelantul-reclamant . SRL împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu.
Anulează apelul declarat de apelanta-petenta S.C I. T. C. S.R.L., cu sediul ales la Cabinet de Avocat C. M. in București, .. 21, sector 4, împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de judecătoria Ploiești, in contradictoriu cu intimatul O. DE C. SI P. I. P. cu sediul in Ploiești, .-16, județul P., ca netimbrat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședință publică de judecată, azi, 21.01.2014.
Președinte, Judecător,
M. G. G. D.
Grefier,
A. L. E.
operator de date cu caracter personal 5595
red. M.G./tehnored. A.L.E.
4 ex./ 2014
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. D. S.-I.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 871/2014. Tribunalul PRAHOVA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 98/2014. Tribunalul... → |
|---|








