Pretenţii. Decizia nr. 1385/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1385/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1385/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1385
Ședința publică din data de 24 Octombrie 2013
PREȘEDINTE - C. N.
JUDECĂTORI - G. M.
- C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile, având ca obiect „pretenții”, declarate de recurenții – reclamanți M. C. C. și D. D. C., ambii domiciliați în București, .. 1A, ., ., sector 6 și de recurentul - pârât ORAȘUL M. P. P., cu sediul în M., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.257/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria M..
Cereri de recurs timbrate cu taxe judiciare de timbru în cuantum de 938,00 lei, conform chitanței . nr._/17.06.2013 și chitanței nr._ (89)/01.10.2013 în cuantum de 1540,00 lei și timbre judiciare în valoare de câte 5 lei, chitanțe anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul – reclamant M. C. C. personal și asistat de avocat A. D. M., recurentul – reclamant D. D. C. reprezentat de avocat A. D. M. și recurentul – pârât de avocat S. D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1344,50 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, stabilite în sarcina de plată a recurentul – pârât Orașul M. prin P., după care,
Reprezentantul recurentului – pârât Orașul M. prin P. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1540,00 lei, conform chitanței nr._ (89)/01.10.2013 și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursurilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurenților – reclamanți M. C. C. și D. D. C., având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat de aceștia, arătând că instanța de fond a reținut greșit perioada pentru reconstituirea dreptului de proprietate, invocând un protocol. Susține că s-a trecut la executare, punerea în executare benevol sau punerea în posesie prin executarea silită ceea ce s-a și întâmplat. Arată că perioada pentru care solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință este 22.02._12. De asemenea, cu privire la plata cheltuielilor de judecată, arată că în cauză au fost angajați doi avocați în aceeași zi, cererea de chemare în judecată fiind formulată de avocatul C. I. – M., iar onorariul de avocat a fost stabilit la o sumă mică, respectiv de 200 lei. Susține că onorariul de avocat cuvenit av. C. I.-M. a fost mai mare, astfel că instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru acest avocat. Arată că munca avocatului trebuie apreciată în funcție de volumul și munca desfășurată în cauza respectivă, iar munca avocatului C. I. – M. se justifică, întrucât munca administrativă a acestui dosar a fost efectuată de av. C.. Cu privire la recursul declarat de recurentul - pârât Orașul M. prin P., solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Reprezentantul recurentului – pârât Orașul M. prin P., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de acest pârât, arătând că în mod greșit instanța de fond i-a obligat la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință în perioada 22.02._11, întrucât la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut mențiunea că a intrat în posesia imobilului și au predat imobilul conform Protocolului existent la dosar. Cu privire la recursul declarat de recurenții– reclamanți M. C. C. și D. D. C., solicită respingerea acestuia, ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare. Cu privire la onorariul de avocat pentru av. C. I. – M., arată că acest onorariu nu este justificat, întrucât nu s-a prezentat în instanță pentru a susține cauza și, în mod corect, instanța de fond a respins acest capăt de cerere. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ la data de 18.06.2012 reclamanții M. C. C. și D. D. C. au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Orașul M.- reprezentat de primarul acestuia, la plata contravalorii lipsei de folosință în condițiile pieței Iibere, pentru imobilele: teren, curți-construcții în suprafață măsurată de 3.142 mp împreună cu construcțiile edificate pe acesta CI si C2 situate în intravilanul orașului M., ..l36, jud.Prahova, tarlaua 20, . suprafața de 1.985 mp împreună cu construcția CI situată în intravilanul orașului M., jud. Prahova, ..3A, tarlaua 20, . 22.02._12 - evaluand provizoriu lipsa de folosinta solicitata la suma de 10.0001ei până la efectuarea expertizei judiciare - și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare actiunii, reclamanții au arătat că imobilele (teren, curți-construcții) situate în Orașul M., menționate mai sus au fost dobândite de către aceștia, prin restituire în natura, în calitate de moștenitori ai lui D. D. I., în baza Legii nr.10/2001. (conform dispoziției nr.414/19.04.2006 modificată în parte prin sentința civilă nr.721/08.05.2007 pronuntata in dosar nr.4689/2006, Tribunalul Prahova, care la rândul ei a fost modificată în parte prin decizia nr.46/05.03.2009 dosar nr._ Curtea de Apel Ploiești-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă si irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr.l 110/22.02.2010, dosar nr._ - Înalta Curte de Casație si Justiție -Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Au mai precizat reclamanții că din anul 2006 și până la data de 22.02.2010, între aceștia și pârât a avut loc un litigiu, în urma căruia pârâtul care ocupa aceste imobile - proprietatea lor - a fost obligat să le lase în deplină posesie și proprietate / reclamantii aducand la cunoștința pârâtului și înainte de demararea procesului dar si pe parcursul acestuia că folosește fără nici un drept aceste imobile care sunt proprietatea reclamanților și că nu le poate folosi în mod gratuit.
Reclamanții au mai arătat faptul că nu au reușit să ajungă la o înțelegere cu pârâtul cu privire la folosirea fără drept a imobilelor acestora, ignorând calitatea de proprietari a reclamanților chiar și atunci când sentința civilă nr. 721/08.05.2007 a devenit definitivă și irevocabilă, refuzând să-i pună de bună voie în posesia imobilului, situație în care au fost obligați să înceapa executarea silită pe care pârâtul a contestat-o în instanță, iar după pronunțarea sentinței civile nr.l365/09.12.2011 prin care i-a fost respinsă în parte contestația la executare, a atacat-o cu recurs.
Au mai învederat reclamanții faptul că toate acțiunile pârâtului au dus la imposibilitatea de a dispune de proprietatea și folosința imobilului care era proprietatea acestora, fiind ocupate de pârât, iar în ideea rezolvării problemei litigioase dintre aceștia, la solicitarea pârâtului, i-au vândut imobilele încheindu-se astfel contractul de vânzare autentificat sub nr.767/24.05.2012 de către B.N.P.”T.-M. T.". Aceștia au precizat că în timpul negocierilor legate de vânzare, i-au cerut pârâtului să achite contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 22.02.2010 (data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilelor ocupate de pârâtă) până la 24.05.2012 (data perfectării actului de vânzare cu pârâtul), privind imobilele ce au făcut obiectul vânzării și erau proprietatea acestora, însă pârâtul a refuzat deși era obligat față de reclamanții proprietari, aceștia fiind cei care au plătit toate taxele și impozitele aferente imobilului, în condițiile în care pârâtul le-a folosit continuu, de la naționalizare și până în prezent.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.1528-1530 C.Civ.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri: sentința civilă nr.721/08.05.2007, încheierea de îndreptare a eroarii materiale din 17.07.2007, decizia nr.46/05.03.2009, incheiere din la 16.11.2009, decizia nr.110/22.02.2010, sentința civilă nr.l365/09.12.2011, contract de vânzare-autentificat sub nr.767/24.05.2012.
Pârâtul Orașul M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind netemeinica si nefondata, pentru următoarele motive:
P. dispoziția nr. 3030/07.12.2010 Primăria M. a procedat la punerea in executare a sentinței civile nr.721/08.05.2007 pronunțata de Tribunal Prahova in dosar nr. 4689/2006, deciziei civile nr.46/05.03.2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in dosar nr. 4693,_ si deciziei civila nr. 1110/22.02.2010 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosar nr._, definitiva si irevocabila dispoziție ce a fost comunicata sub semnătura si nu a fost atacata de către reclamanti.
Parata susține ca in aceasta situație, reclamanții au acceptat ca restituirea sa se facă prin procedurile administrative, fiind incidente dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, iar decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
S-a mai aratat ca potrivit art. 25 alin.4 din Legea nr. 10/2001 dispoziția de retrocedare are forța probanta a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara, ori in speța de fata reclamanții au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliara la data de 12.04.2012.
Totodată, conform alin 5 al aceluiași articol, proprietarii cărora prin procedurile administrative prevăzute de Legea nr.l0/2001 le-au fost restituite in natura imobilele solicitate (a se vedea Dispoziția nr. 3030/2010) vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, in mod obligatoriu, in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, daca protocolul nu a fost semnat, (nu a fost semnat de către unitatea deținătoare) se va încheia in prezenta executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterala a preluării imobilului - lucru pe care reclamanții nu au dovedit că l-ar fi solicitat.
Parata susține ca la data de 11.01.2011 noii proprietari, la invitația acesteia, s-au prezentat la sediul Primăriei M., s-a mers pe teren cu o întreaga comisie, pentru identificarea bunurilor pentru a încheia protocol de predare preluare nr. 7449, dar M. C. C. si D. D. C. nu au semnat acest protocol, solicitând a le comunica un exemplar urmând a fi înaintat după ce il analizează si studiază.
Susține parata ca in baza dispoziției nr. 3030/07.12.2010 si a protocolului menționat, cei doi reclamanți persoane fizice si-au declarat proprietatea in vederea impozitării, sens in care Primăria M. a deschis rol fiscal pe numele acestora si li s-a eliberat, la cererea acestora înregistrata sub nr._/08.12.2011, certificat de atestare fiscala, achitând totodată impozitul aferent.
Reclamanții si-au manifestat intenția de a vinde Orașului M. proprietatea acestora, motiv pentru care s-a adoptat de către Consiliul Local M. Hotărârea nr. 58/10.05.2012 privind vânzarea - cumpărarea imobilelor in litigiu.
La data de 24.05.2012, intre părțile din prezenta cauza s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 767/2012, in care se stipulează ca: pct. II alin. 5 " transmiterea proprietății cu toate atribuțiile sale si predarea imobilelor, împreuna cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea libera si neîngrădita a posesiei acestora, pe care le-am eliberat (nn. vânzătorii) de bunurile noastre mobile se face azi, data autentificam contractului"; pct. V alin. 2 - "subsemnații (vânzătorii) am primit integral prețul bunurilor vândute si nu mai avem nicio pretenție prezenta sau viitoare fata de cumpărătoare, prezentul contract tinand loc de chitanța descarcatoare"; pct. V alin. 4 " a fost îndeplinita de către cumpărătoare obligatia verificării starii in care se afla bunurile la momentul predarii..."; pct. V alin. 7 - nicio alta suma nu va mai putea fi pretinsa de la cumparatoare in legătura cu aceste imobile"; pct. V alin. 8 - " imobilele descrise mai sus sunt proprietatea noastra, ...au rămas de la data dobândirii ( nn. data dobândirii este precizata la Pct- II alin. 4 din contract) si pana in prezent in mod continuu si netulburat in stapanirea noastră,....nu formează obiectul niciunui litigiu judecătoresc privind dreptul de proprietate si nu sunt supuse procedurii de executare silita...”
Apreciază parata ca nu poate fi obligata la plata lipsei de folosința a imobilelor, neexistând un refuz al paratei de a preda imobilele către reclamanți, si nici un document prin care aceștia sa solicite eliberarea imobilelor, (aceștia adresându-se executorului judecătoresc foarte târziu) dimpotrivă, reclamanții, ca proprietari, aveau obligația de a se comporta fata de bunul lor cu diligenta, cunoscând în permanenta care este soarta acestuia si starea de fapt, pentru a preîntâmpina o folosința abuziva si crearea unor prejudicii în patrimoniul sau.
În drept au fost invocate disp art.115-119 C.p.civ.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii si expertiza tehnica in specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, ce a fost intocmita de expert tehnic Seminenco G..
P. sentința civilă nr. 257/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria M., s-a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanții M. C. C. și D. D. C., în contradictoriu cu pârâtul Orașul M.; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 22.289 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință în perioada 22.02.2010 – 11.01.2011, s-a admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată astfel: 1000 onorariu expert, 1448 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 200 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.721/08.05.2007 pronunțată in dosar nr.4689/2006 de către Tribunalul Prahova modificată în parte prin decizia civila nr.46/05.03.2009 pronunțata in dosar nr._ de către Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă si irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.1110/22.02.2010 pronunțată in dosar nr._ de către Înalta Curte de Casație si Justiție, reclamanților le-au fost restituite in natura imobilele situate in M. ..136 jud. Prahova alcătuite din construcții nedemolate C1, C4 si C6 si teren in suprafață de 3142 mp si respectiv 1985 mp așa cum au fost identificate prin raportatele de expertiza efectuat in cauza.
După rămânerea definitiva si irevocabila, paratul in mod greșit a recurs la procedura instituita de către disp art.25 din Legea nr.10/2001, aceasta procedura neaplicându-se in cauză - instanța de fond reținand că procedura prev. de art.25 din Legea nr.10/2001 își găsea aplicarea numai in cazul procedurii administrative atunci când după emiterea deciziei sau dispoziției motivate a primarului se dispunea restituirea in natura a imobilului. In cauza reclamanții au urmat procedura administrativa insa cererea lor a fost respinsa, acestia recurgând la procedura litigioasa judiciara finalizata cu pronunțarea deciziei civile nr.1110/22.02.2010 a Înaltei Curti de Casație si Justiție, obținând astfel un titlu executoriu, pentru a carui punere in executare dispozițiile Legii nr.10/2001 sau Codului de procedura civila nu prevăd o noua procedura administrativa, astfel ca atitudinea paratei nu a făcut altceva decât sa priveze reclamanții de exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate devenind incidente condițiile răspunderii delictuale așa cum este reglementata de art.998-999 C.civ din anul 1864.
Instanța de fond a reținut că în cauză dispozițiile art.40 din Legea nr.10/2001 sunt inaplicabile, deoarece se refera exclusiv la imobilele cu privire la care obligația de predare este reglementata de art.25 alin.5 din lege, respectiv la imobilele restituite prin decizie sau dispoziție motivata emisa de unitatea deținătoare, iar reclamanții in speta au urmat o procedura judiciara
Față de aceste considerente instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente disp art.482 C.civ., potrivit căruia proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul iar potrivit art. 483 C.civ., fructele naturale sau industriale, fructele civile sau sporul animalelor se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune.
Pentru aceste considerente instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt incidente nici disp. art.1528-1530 din Noul Cod Civil, invocate de reclamanți, deoarece cauza care a dat naștere dreptului la despăgubire este anterioară intrării in vigoare a Noului cod civil - retinand existenta răspunderii delictuale a paratei cat si dreptul acesteia la fructele produse de bun, astfel ca a trebuit să stabilească întinderea acesteia, reținand că punctul de plecare a relei credințe a paratei îl reprezintă data rămânerii definitive si irevocabile a sentinței civile nr.721/08.05.2007 a Tribunalul Prahova, așa cum a fost ea modificata, respectiv data 22.02.2010 - data pronunțării de către Înalta Curte de Casație si Justiție a deciziei civile nr.1110.
În ceea ce privește momentul la care reaua credință a paratei a încetat instanța de fond a reținut că acesta îl reprezintă data de 11.01.2011 data încheierii protocolului nr.7447 chiar nesemnat de către reclamanți, reținand ca reclamanții, prin răspunsurile la interogatoriu, întrebarea nr.13 si 14, au cunoscut intenția de predare a imobilelor prin acest protocol, au primit protocolul insa nu l-au semnat, fără însă a motiva aceasta atitudine. Față de acestea s-a reținut ca reaua credința a paratului a încetat intervenind reaua credința reclamanților în preluarea imobilului.
A retinut totodata prima instanta ca in toata perioada anterior, imobilele au fost folosite de către parat, cum de altfel a si recunoscut acesta (unul dintre motivele cumpărării acestui imobil la data de 24.05.2012 fiind faptul ca in aceste imobile si-a desfășurat activitatea Primăria M.).
Totodata, instanța de fond a aratat ca nu a putut avea în vedere apararile paratului potrivit cărora prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 767/2012, stabilindu-se la pct. V alin. 7 ca „nicio alta suma nu va mai putea fi pretinsa de la cumpărător in legătura cu aceste imobile”, reclamanții nu pot pretinde lipsa de folosința - deoarece prin aceasta clauza nu s-a renunțat expres la acest drept, iar pe de alta parte prețul stipulat in contract reprezintă numai prețul transferului dreptului de proprietate si nu a plătii lipsei de folosința.
In ceea ce privește valoarea fructelor civile de care au fost lipsiți reclamanții instanța de fond a reținut că, in urma expertizei judiciare efectuata de expert Siminenco G., acestea s-au calculat raportat la chiria de piața ce s-ar fi putut obține din exploatarea imobilelor in perioada 22.02._12. aceasta chirie a fost calculata lunar ținându-se cont si de cheltuielile necesare administrării, de impozite si taxe ce ar fi trebuit plătite, de gradul de ocupare fiind stabilita la suma totala de 53.868 lei – astfel ca, raportând aceasta suma la perioada dintre 22.02._11, perioada in care s-a constatat reaua credinta a paratului, instanța de fond a reținut că fructele civile pe care reclamanții trebuiau sa le obțină se ridica la suma de_ lei suma ce a fost acordata acestora ca despăgubiri.
Conform dispozițiilor art. 274 C.p.civ. instanța de fond a admis totodata în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată si a obligat pârâta la cheltuieli de judecata către reclamanți reprezentând: 1000 onorariu expert, 1448 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 200 lei onorariu avocat.
Pentru aceasta, instanța de fond a reținut că in cauza s-au depus la dosar doua chitanțe de onorariu avocat una in suma de 2500 lei si una de 2800 lei pe numele avocatului C. I. M. si delegația acestuia, insa analizând actele dosarului instanța de fond a reținut că nu poate obliga parata la plata acestui onorariu, deoarece avocatul C. I. M. nu a făcut dovada redactării cererii de chemare in judecata aceasta fiind semnata de către reclamanți - și mai mult, nu a participat la nici un termen de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 257/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria M., au declarat recurs atat reclamanții M. C. C. și D. D. C., cat și pârâtul Orașul M. P. P., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenții – reclamanți M. C. C. și D. D. C., au arătat că sentința instanței de fond este nelegală sub aspectul stabilirii greșite a perioadei relei - credințe a intimatului-pârât, considerând că aceasta ar fi început la data de 22.02.2010 prin rămânerea definitivă si irevocabilă a sentinței civile 721/08.05.2006 a Tribunalului Prahova și că ar fi încetat la 11.01.2011, data încheierii unui așa zis P. si a unei Dispoziții, înscrisuri ce nu sunt prevăzute in Legea 10/2001 ca făcând dovada punerii in posesie, calea de urmat trebuind a fi alta, dar nici documentele de referința a bunei-credințe a intimatului-pârât.
Au arătat recurenții – reclamanți că soluția instanței de fond este lipsita de baza legală, deoarece intimatul - pârât a dat dovada de totala rea-credință pe toata perioada menționata de către aceștia în acțiunea introductiva de instanța: 22.02._12, culpa în nepunerea acestora în posesie efectivă aparținându-i în exclusivitate, astfel că trebuie să le restituie contravaloarea lipsei de folosință pe toata aceasta perioada.
Au precizat recurenții – reclamanți că instanța de fond a dat o sentința total nelegală cu motivări contradictorii când a stabilit ca reaua - credință a intimatului-pârât a încetat la data de 11.01.2011, o data cu încheierea Protocolului nr.7449, întocmit după ce aceștia obținuseră titlurile executorii ca urmare a procedurii judiciare si nu se mai aflau pe tărâmul procedurii administrative - acel Protocol fiind pentru instanța de fond ,,proba indubitabila,, a încetării relei - credințe a intimatului-pârât deși în cuprinsul lui se menționa: „Prezentul Protocol de predare preluare s-a încheiat în temeiul art.25 alin 5 din Legea nr. 10/2001 azi, 11.01.2011 in 3 exemplare si constituie alături de planul de situație si Dispoziția nr.3030/07.12.2010 titlu executoriu".
Au arătat recurenții – reclamanți că motivarea instanței de fond este făcuta după criterii in afara legii si cu privire la culpa, astfel că unele dintre elementele răspunderii civile delictuale si anume culpa si legătura de cauzalitate sunt definite si stabilite altfel decât în limitele prevederilor legale, pentru ca tocmai emiterea unui Protocol fără legătura cu punerea în executare a titlului lor executoriu nu a făcut decât sa întârzie executarea si sa ii priveze de exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate – reaua credinta a paratului manifestata si după data de 11.01.2011, putandu-se constata si din lecturarea sentinței civile nr.1365/09.12.2011 prin care s-a respins contestația la executare a acestuia si chiar din întâmpinarea făcuta de către acesta la prezenta acțiune.
Au mai arătat recurenții – reclamanți că după pronunțarea instanțelor judecătorești în mod irevocabil, legile în materie nu mai prevăd o procedură administrativă obligatorie pentru punerea în posesie, prin emiterea unui Protocol si a unei Dispoziții – pe care aceștia nu le-au semnat tocmai ce erau nelegale si pornisera executarea silita. Ca atare, după pronunțarea si rămânerea irevocabilă a Deciziei nr. 46/05.03.2009 a Curții de Apel Ploiești, care a admis apelul lor privind retrocedarea imobilelor menționate în acțiune, nu mai era necesară emiterea unei noi Dispoziții a primarului „din moment ce persoanele îndreptățite dețineau deja titluri executorii, reprezentate de hotărârile judecătorești”, menționate si care se bucurau de putere de lucru judecat definitiv a ordinului judecătoresc.
Au menționat recurenții – reclamanți că, în cazul în care începând cu data de 22.02.2010, data pronunțării Deciziei nr. 1110/2010 a înaltei Curte de Casație și Justiție, nu s-ar fi realizat punerea în posesie a acestora de bună - voie de către autoritatea administrativa a orașului M. iud. Prahova, lucru valabil numai pentru imobilele restituite în natura pe vechiul amplasament, modalitatea legala de punere in posesie daca nu era benevola cum nu a fost, era prin executare silită – fiind total greșita afirmatia instanței de fond ca emiterea acestor documente ar demonstra încetarea relei-credințe a intimatului-pârât, întrucât acesta a fost de rea credința din anul 2006 si pana la momentul vânzării, perioada in care a stat in imobilele recurentilor fără vreo plata.
Au precizat recurenții – reclamanți că, pentru a încheia un conflict interminabil cu intimatul-pârât si care le aducea grave prejudicii materiale prin neintrarea în posesie cu privire la imobilele redobândite după ani de procese si neplata unei lipse de folosința, la solicitarea acestuia, i-au vândut imobilele redobândite, încheindu-se astfel contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 767/24.05.2012. la BNP T. M. – T., acesta fiind momentul încetării relei-credințe a intimatului-pârât. În timpul negocierilor privind vânzarea, reclamanții au solicitat intimatului-pârât sa le achite contravaloarea lipsei de folosința pe perioada 22.10._12, dar aceasta a refuzat, astfel ca au fost obligați să intenteze prezenta acțiune.
Au arătat recurenții – reclamanți că intimatul - pârât a avut un comportament abuziv si în afara legii cu privire la predarea efectivă a imobilelor, astfel ca are o culpă procesuală exclusiva prin modul în care le-a folosit fara vreo plata - statul roman făcand un abuz când le-a luat proprietățile, le-a folosit mulți zeci de ani, nu li le-a predat de buna voie după dispariția regimului comunist, le-a folosit fara a plati lipsa de folosința, iar acum o instanța de judecata protejează tot statul – situație fata de care au solicitat admiterea acestui motiv de recurs si obligarea intimatului-pârât la plata contravalorii lipsei de folosința pe întreaga perioada: 22.02._12 așa cum au solicitat prin acțiunea introductiva de instanța si nu cum greșit a stabilit instanța de fond.
Au mai arătat recurenții – reclamanți că sentinta instanței de fond este nelegală si cu privire la felul în care a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecata, prin neacordarea onorariului stabilit de numele avocatului C. I. M. cu motivarea că acesta nu ar fi desfășurat activități pe parcursul derulării procesului si nici nu s-ar fi prezentat la vreun termen.
Au susținut recurenții –reclamanți că pe data de 07.06.2012 au încheiat contract de asistenta juridica atât cu avocat A. D. - M., pentru un onorariu de 200 lei dar si cu C. I. - M., de 5300 lei pentru ca aceștia să intenteze acțiunea pentru recuperarea de la intimatul-pârât a contravalorii lipsei de folosința si sa obțină o hotărâre judecătoreasca. Cei doi avocați colaborează si își desfășoară activitatea la același sediu, astfel ca era problema dumnealor cum și-au împărțit activitățile si munca de redactare, formulare orice cereri inclusiv cereri de probe, administrând probe, formulând obiective si obiecțiuni la raportul de expertiza efectuat in cauza si orice alte activități necesare până la obținerea sentinței. In urma discuției si negocierii dintre aceștia si cei doi avocați cu privire la stabilirea si cuantumul onorariului, au hotărât ca acesta sa fíe de 5500 lei, știut fiind ca onorariul se stabilește în funcție de munca depusa de avocat si valoarea obiectului dedus judecații. Analizându-si împreuna ce vor face fiecare în cadrul procesului, cei doi avocați au hotărât singuri cum să-si distribuie suma de 5500 lei, ce ar fi fost onorariul pentru un singur avocat. Asa au ajuns la concluzia ca pentru munca avocatului C. I.-M. care a fost considerata mai laborioasa si necesitând mai mult timp pentru diverse activități în afara termenelor de judecată, consultații multiple, studierea practicii judecătorești, redactarea acțiunii s.a, formulare de diverse cereri, obiective, obiectiuni, concluzii scrise, sa se stabilească un onorariu de 5300 lei si a avocatului A. D. -M. sa fie de 200 lei, aceasta fiind prezenta în instanța si susținând cererile formulate de avocat C. I. M..
De altfel, în susținerea afirmațiilor aceștia au arătat ca există o notă pe contractul de asistenta juridica al doamnei avocat A. D. M. în care arată ca și-a stabilit un onorariu atât de mic fata de valoarea si complexitatea cauzei dar si a muncii ce trebuia depusa pentru ca mai exista angajat si un al doilea avocat C. I.-M., cu un onorariu de 5300 lei. Chiar dacă nu ar fi existat și avocatul C. I. — M., recurentii au aratat ca ar fi plătit ca onorariu pentru avocat A. D. - M. suma 5500 lei și nu doar 200 lei.
Au arătat recurenții – reclamanți că cei doi avocați au fiecare cabinete individuale de avocatură, dar își desfășoară activitatea la același sediu, între aceștia existând încheiat un contract de comodat, prin care proprietatea Cabinetului de avocatură M. D. - prin avocat A.
D. M. ,este folosita gratuit de avocatul C. I.-M., cei doi avocați colaborand în toate dosarele pe care le au, iar felul în care si-au împărțit onorariul de 5500 lei ce ar fi revenit unuia dintre ei, a fost hotărârea lor, în funcție de cum au considerat ca-si vor împărți munca pentru rezolvarea litigiului.
Au precizat recurenții – reclamanți că este greșită susținerea instanței de fond în sensul că nu a acordat onorariul pentru avocatul C. I. - M. pentru că acesta nu ar fi semnat redactarea acțiunii si nu s-ar fi fost prezent la niciun termen de judecata, deoarece avocatul C. I. – M. a redactat acțiunea introductiva de instanța, lipsa semnăturii acestuia neavând nici un fel de relevanta și este lesne de înțeles că au angajat avocați, inclusiv pentru redactarea acțiunii. Acțiunea nu a fost semnată de către acesta deoarece după redactare le-a fost trimisă recurentilor prin e-mail sa o citeasca si sa o depuna la instanță, astfel că au semnat-o acestia. Avocatul C. I.- M. a redactat acțiunea, a formulat cererea de probe si a semnat, a redactat obiectivele la expertiza efectuata în cauză, obiecțiunile la aceasta expertiză, notele de concluzii scrise si le-a semnat, s-a prezentat împreună cu recurentul M. C. C. și a studiat dosarul pentru a vedea ce obiecțiuni au fost admise de către instanța de judecata la expertiza efectuata și a luat cunoștință de toate înscrisurile din dosar. S-a mai aratat ca in afară de acțiunea introductiva de instanța, avocatul C. I. - M. a desfășurat o amplă activitate de studiu, discuții cu oameni de specialitate, a avut numeroase consultații cu recurentii, alături de avocat A. D. -M. pe toate problemele legate de dosar.
Au considerat recurenții – reclamanți că motivarea instanței de fond pe aspectul neacordării onorariului avocatului C. I. - M. nici măcar parțial în funcție de admiterea în parte a acțiunii este total nelegala, față de explicațiile date in prezentul recurs si pe care nu le-au dat si în concluziile scrise pentru ca nu aveau de unde ști ca judecătorul ar putea fi preocupat de munca administrativa a avocatilor doar în sala de judecata.
Au susținut recurenții – reclamanți că avocat C. I. - M. a fost prezent la aproape toate termenele de judecata, dar nu a participat efectiv, nu a luat cuvântul, deoarece înțelegerea dintre ei si cei doi avocați dar si înțelegerea din ei doi a fost ca toata munca administrativă („nevăzută de instanța de fond,,) să fie făcută de avocatul C. I. – M., iar susținerea orală în instanța sa fie făcuta de av. A. D. –M., având în vedere ca aceasta are o vasta experiența, notorietate, vechime în munca, reputație și specializare, fata de avocatul C. I. -M. care are o vechime si o experiența mică în exercitarea profesiei de avocat, motiv pentru care lucrează, colaborează si este îndrumat direct si efectiv de av. A. D. -M. si așa a fost înțelegerea, instanța neavând atribuția cercetării a ceea ce a făcut un avocat sau altul, criteriile de stabilire si acordare a onorariilor fiind altele decât cele reținute de instanța fondului.
Au susținut recurenții – reclamanți că art. 274, alin. 3 C.p.civ. arata criteriile ce trebuie avute în vedere de către instanța de judecata cu privire la acordarea în cadrul cheltuielilor de judecata a onorariilor de avocați: valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat - instanța de fond încălcand aceste criterii.
În dovedirea susținerilor, recurenții – reclamanți au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, au invocat disp. art. 304,pct.7,8,9, art. 304 1 c.pr.civ.
În motivarea recursului recurentul – pârât Orașul M. - prin primar a arătat că, în fapt, prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei M. reclamanții au solicitat obligarea UAT M. la plata c/val. lipsei de folosința pentru imobilele proprietatea acestora și, în urma administrării probatoriilor, instanța de judecata a admis in parte acțiunea, reținând ca UAT M. a procedat la restituirea imobilelor prin Protocolul de Predare Preluare nr. 7449/11.01.2011, calculând ca punct de plecare al relei credințe din partea paraților il reprezintă data rămânerii definitive si irevocabile a Sentinței Civile nr. 721/08.05.2007 a Tribunalului Prahova, respectiv data pronunțării de către înalta Curte de Casație si justiție a deciziei Civile nr._10.
A apreciat intimatul – pârât că raportarea ca punct de plecare a relei credințe la data de 22.02.2010 este netemeinica dar si nefondata, întrucât reclamanții nu au putut preciza data când au intrat in posesia Deciziei Civile nr. 1110/22.02.2010 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr._, recunoscând totodată ca aceasta a fost redactata de ICCJ târziu.
A arătat intimatul – pârât că reclamanții nu pot preciza nici data când i-au solicitat eliberarea imobilelor si data pretinsului sau refuz, iar după ce au intrat in posesia deciziei, reclamanții au comunicat-o pe fax la Primărie, la data de 12.10.2011, discutând in prealabil cu consilierul juridic, pentru a se emite dispoziția de catre primar. Decizia a fost legalizata de care reclamanți la data de 12.11.2010, astfel cum rezulta din mențiunile ICCJ – fiind prezentată in forma legalizata UAT M. abia la data mentionata de 12.11.2011, iar în speța de fata, reclamanții au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliara la data de 12.04.2012.
Pe de alta parte, din punctul de vedere al intimatului - pârât, nu a existat niciun moment in care a dovedit rea credința in predarea imobilelor, având in vedere ca, la data de 07.12.2010, după lungi discuții cu cei doi reclamanți, s-a emis Dispozita nr. 3030/07.12.2010 prin care Primăria M. a procedat la punerea in executare a Sentinței Civile nr.721/08.05.2007 pronunțata de Tribunal Prahova in dosar nr. 4689/2006, Deciziei Civile nr.46/05.03.2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in dosar nr. 4693,_ si Deciziei Civile nr. 1110/22.02.2010 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție in dosar nr._, definitiva si irevocabila – iar Dispoziția a fost comunicata sub semnătura si nu a fost atacata de către cei doi recurenti-reclamanti.
Pe de alta parte, a apreciat intimatul – pârât că instanța de fond a înlăturat apărările acestuia privind contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 767/2012 și, în aceste condiții, reclamanții au recunoscut fara echivoc ca au avut posesia imobilelor in litigiu inca de la data pronunțării deciziei civile nr.1110/22.02.2010 de catre Înalta Curte de Casație si Justiție in dosar nr._
A susținut intimatul – pârât că instanța de fond a înlăturat si apărările acestuia privind dispozițiile cuprinse in art. 2 din Dispoziția nr. 3030/07.12.2010, conform cărora (3) - in acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revenind deținătorilor. In perioada prevăzută la alin. (1) noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului – precizand ca reclamanții nu au solicitat niciodată încheierea unui asfel de contract de închiriere.
Cu privire la raportul de expertiza întocmit in cauza, a apreciat intimatul- pârât ca in mod greșit instanța a respins obiecțiunile acestuia, deși a învederat ca expertul nu a avut in vedere susținerile sale formulate prin întâmpinare si nici actele de la dosarul cauzei, cu referire la prevederile dispoziției nr. 3030/07.12.2010 si protocolul de predare preluare nr. 7449/11.01.2011 încheiat, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 767/2012 si oferta de vânzare nr. 7914/18.01.2011, in principal cu privire la faptul ca imobilele au fost in posesia reclamanților așa cum a arătat pe larg in întâmpinare, si cum de altfel se recunoaște si de către reclamanți, motiv pentru care nu exista nicio perioada de referința pentru calculul lipsei de folosința dar nu a avut in vedere nici faptul ca pe terenul restituit in natura existau si construcții proprietatea orașului M., respectiv construcțiile C2 in suprafața de 185,43 mp, C3 in suprafața de 215,13 mp, C5 in suprafața de 363,93 mp si C7 in suprafața de 20,52 mp au fost si rămân in proprietatea orașului M., pentru care s-a stabilit o servitute de trecere, in suprafața de 364,50 mp, astfel ca totalul suprafețelor de teren trebuia diminuat cu suprafețele de teren ocupate de construcțiile proprietatea paratei si cu suprafața de teren aferenta servitute!.
A apreciat intimatul - pârât că poate fi obligat la plata lipsei de folosința a imobilelor, neexistând un refuz al sau de a preda imobilele către reclamanți, si nici un document prin care aceștia sa solicite eliberarea imobilelor, (aceștia adresându-se executorului judecătoresc foarte târziu) dimpotrivă, reclamanții, ca proprietari, aveau obligația de a se comporta fata de bunul lor cu diligenta, cunoscând în permanenta care este soarta acestuia si starea de fapt, pentru a preîntâmpina o folosința abuziva si crearea unor prejudicii în patrimoniul acestora.
In drept, intimatul – pârât și-a întemeiat prezentul recurs pe disp. art. 304 ind 1 Cod Proc.Civilă.
In dovedirea prezentului recurs, a înțeles să se folosească de toate mijloacele de proba admise in aceasta faza procesuala.
Recursurile a fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 04.01.2013.
Recurentul – pârât Orașul M. prin P., a formulat si întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții – reclamanți, ca nefondat.
Recurentii-reclamanti nu au depus întâmpinare fata de recursul declarat e recurentul-parat.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenții-reclamanți si de catre recurentul-parat, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 C. proc. civilă, tribunalul constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
In ce priveste recursul declarat de recurentii-reclamanti, tribunalul constata ca acestia au criticat sentinta instantei de fond sub doua aspecte: au invocat pretinsa gresita stabilire a perioadei relei-credinte a intimatului-parat si modalitatea de stabilire a platii cheltuielilor de judecata.
Referitor la prima critica formulata de recurentii-reclamanti, tribunalul constata ca prima instanta a facut o corecta apreciere a probatoriilor administrate in cauza in raport de prevederile legale aplicabile.
Astfel, s-a retinut in mod corect cronologia hotararilor pronuntate in cauza, care au jalonat prezentul litigiu, respectiv faptul ca prin sentința civilă nr. 721/08.05.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova in dosarul nr.4689/2006, modificată în parte prin decizia civila nr.46/05.03.2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in dosarul nr._, rămasă definitivă si irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.1110/22.02.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr._, reclamanților le-au fost restituite in natura imobilele situate in M. ..136 jud. Prahova alcătuite din construcțiile nedemolate C1, C4 si C6 si teren in suprafață de 3142 mp si respectiv 1985 mp. astfel cum au fost identificate prin raportatele de expertiza intocmite in cauza.
Instanta de fond a apreciat in mod corect, pe de o parte, ca paratul a recurs la procedura instituita de către disp art.25 din Legea nr.10/2001 in mod eronat, intrucat aceasta procedura își găsea aplicarea numai in cazul in care după emiterea deciziei sau dispoziției motivate a primarului se dispunea restituirea in natura a imobilului, nu si in cauza de fata, in care cererea reclamanților formulata in procedura administrativa a fost respinsa, acestia recurgând la procedura litigioasa judiciara finalizata cu pronunțarea deciziei civile nr.1110/22.02.2010 a Înaltei Curti de Casație si Justiție si obținând astfel un titlu executoriu pentru a carui punere in executare, dispozițiile Legii nr.10/2001 sau Codului de procedura civila nu prevăd o noua procedura administrativa.
In consecinta, s-a apreciat in mod corect de catre prima instanta ca, sub acest aspect, atitudinea paratei a determinat privarea reclamanților de exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate, devenind incidente condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementata de prevederile art.998-999 din vechiul Cod civil – raportat si la prevederile art 484 si 483 c.civ. privind bunurile dobandite prin accesiune, inclusiv fructele naturale, industriale ori civile – neputand fi incidente temeiurile de drept invocate de recurentii-reclamanti in fata instantei de fond, respectiv disp. art.1528-1530 din Noul Cod Civil, avand in vedere cauza care a dat naștere dreptului la despăgubire (respectiv dreptul acesteia la fructele produse de bunurile imobile apartinand recurentilor-reclamanti) si care este anterioară intrării in vigoare a Noului Cod Civil.
In ce priveste intinderea răspunderii delictuale a paratului, instanța de fond a reținut in mod corect că momentul care a marcat inceputul manifestarii atitudinii de rea-credinta din partea paratului îl reprezintă data rămânerii definitive si irevocabile a sentinței civile nr.721/08.05.2007 a Tribunalul Prahova, astfel cum a fost ea modificata prin Decizia nr. 46/2009 a Curtii de Apel Ploiesti, respectiv data pronunțării de către Înalta Curte de Casație si Justiție a deciziei civile nr.1110 prin care a fost respins recursul impotriva ultimei decizii mentionate - si anume data de 22.02.2010.
În ceea ce privește momentul la care reaua credință a paratei a încetat, instanța de fond a reținut, de asemenea in mod corect că acesta îl reprezintă data de 11.01.2011, respectiv data încheierii protocolului nr.7447, chiar nesemnat de către reclamanți – constatandu-se in acest sens ca reclamanții, prin răspunsurile la întrebarile nr.13 si 14 din interogatoriul formulat de parat, au cunoscut intenția de predare a imobilelor prin acest protocol, au primit protocolul insa nu l-au semnat, fără însă a motiva aceasta atitudine – imorejurari fata de care s-a reținut ca reaua credința a paratului a încetat, intervenind din acel moment reaua credința a reclamanților în preluarea imobilului.
In acest sens, chiar daca temeiul invocat de parat cu privire la restituirea imobilelor - respectiv art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001- este gresit, ceea ce trebuie retinut in cauza este intentia concreta materializata printr-un act de dispozitie privind restituirea efectiva a imobilelor de catre parat – acest act marcand practic momentul incetarii refuzului paratului de a efectua demersurile practice privind aceasta restituire.
Astfel, in conditiile comunicarii protocolului din data de 11.01.2011 catre recurentii-reclamanti, dupa cererea formulata in acest sens de recurentii-reclamanti inregistrata la Primaria M. la 18.10.2010 (fila 91 dosar fond), acestia au mai inaintat Primariei M. o cerere inregistrata sub nr. 7913 privind achitarea unor cheltuieli de judecata – la aceeasi data, prin adresa inregistrata sub nr. 7914/18.01.2011, recurentii-reclamanti comunicand primarului orasului M. intentia lor de a vinde imobilele „preluate prin protocolul de preluare”, expres identificate – comunicare fata de care, conform rezolutiei aplicate, s-a dispus de catre parat „prezentarea, cu amanuntele necesare, in prima sedinta a Consiliului Local”.
Cu toate acestea, conform instiintarii din 27.05.2011 comunicate paratului prin executorul judecatoresc, recurentii-reclamanti l-au informat ca „au ales calea si au solicitat la data de 9.02.2011 sa fie pusi in posesie prin executorul judecatoresc”, aratand ca „nu recunosc actul actul....intitulat Protocol de Predare-Preluare din data de 11.01.2011”, motivat de faptul ca acesta a fost semnat numai de reprezentantii paratului, nu si de creditori, cei care ar fi trebuit sa preia – desi acestia nu si-au motivat in niciun mod refuzul de a semna respetivul protocol de preluare.
Ori, nepreluarea imobilelor in modalitatea demarata de parat si alegerea ulterior de catre recurentii-reclamanti a unei alte cai de preluare nu mai poate avea drept consecinta continuarea retinerii refuzului si relei-credinte a paratului in restituirea acestora, cu consecintele firesti cu privire la perioada pentru care acesta datoreaza despagubiri pentru lipsa de folosinta.
In ce priveste cel de al doilea motiv de recurs privind modalitatea de apreciere de catre instanta de fond a cuantumului cheltuielilor de judecata solicitate de recurentii-reclamanti, tribunalul constata ca prima instanta s-a raportat in mod corect la dispozitiile art. 274 alin (3) c.pr.civ., care prevad ca „judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor....ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat”.
Ori, aceasta din urma munca nu putea fi apreciata de catre instanta de fond decat in raport de reflectarea sa, in mod concret, pe parcursul solutionarii cauzei, conform dovezilor din dosar – astfel ca, cenzurarea onorariului avocatului C. I. M. in conditiile lipsei dovezilor efective privind activitatea desfasurata de acesta in cauza apare ca fiind corecta - cu atat mai mult cu cat cuantumul onorariului era destul de mare si se impunea a fi temeinic justificat – tocmai calitatea de aparator ales presupunand cunoasterea prevederilor legale inclusiv sub aspectul probarii corespunzatoare a cheltuielilor de judecata
Astfel, in conditiile in care nici cererea de chemare in judecata si nici notele de sedinta ulterioare nu au fost semnate de avocatul mentionat, care, conform consemnarilor din incheierile de sedinta din dosarul de fond, nici nu s-a prezentat in instanta la niciun termen de judecata in vederea sustinerii cauzei – tribunalul constata ca instanta de fond a facut o corecta apreciere si sub aspect, acordand numai cheltuielile de judecata dovedite si justificate in cauza, respectiv taxa de timbru, timbrul judiciar, onorariu expert si onorariu avocat conform chitantei atasate, numai in privinta aparatorului reclamantilor, A. D. M., care s-a prezentat la termenele de judecata si care a reprezentat si respectiv, asistat recurentii-reclamanti in cauza.– instanta de fond neavand nicio posibilitate de apreciere a presupusei activitati laborioase de documentare a aparatorului mentionat, care sa justifice onorariul solicitat de acesta de 5300 lei, in conditiile in care aceasta activitate nu s-a reflectat concret in actele depuse la dosarul cauzei.
In ce priveste recursul declarat de recurentul-parat, tribunalul constata ca acesta a criticat sentinta instantei de fond, in principal sub aspectul datei de incepere a retinerii relei sale credinte si implicit a obligatiei sale de despagubiri – invocand data la care deciozia ICCJ ar fi fost legalizata de recurentii-reclamanti si prezentata in aceasta forma la Primaria M..
Ori, caracterul executoriu al respectivei decizii - irevocabile - este evident din momentul pronuntarii acesteia, el fiind chiar din acel moment opozabil partilor – printre care s-a numarat si orasul M. prin P., astfel incat invocarea de catre acesta a datei cand i s-ar fi prezentat de catre recurentii-reclamanti respectiva decizie legalizata nu poate avea relevanta in cauza.
S-a retinut totodata corect de instanta de fond ca in toata perioada cuprinsa între data de 22.02.2010, data pronunțării de către Înalta Curte de Casație si Justiție a deciziei civile nr.1110, si până la data de 11.01.2011 când paratul a intenționat predarea de buna voie a imobilelor, acestea au fost folosite de către parat, cum de altfel a si recunoscut de altfel - unul dintre motivele cumpărării acestor imobile la data de 24.05.2012 fiind faptul ca in acestea si-a desfășurat activitatea Primăria M..
De asemenea, in mod just prima instanta nu a avut în vedere apararile paratului potrivit cărora fata de prevederile din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 767/2012 - pct. V alin. 7 - potrivit carora „nicio alta suma nu va mai putea fi pretinsa de la cumpărătoare in legătura cu aceste imobile” reclamanții nu ar mai putea pretinde lipsa de folosința – deoarece prin aceasta clauza nu s-a renunțat expres la acest drept, iar pe de alta parte prețul stipulat in contract reprezintă numai prețul transferului dreptului de proprietate si nu al plătii lipsei de folosința.
Neintemeiate sunt si criticile recurentului-parat referitoare la inlaturarea de catre prima instanta a apararilor sale privind „dispozitiile cuprinse in art. 2 din Dispozitia nr. 3030/7.12.2010”, in conditiile in care s-a retinut corect si argumentat inaplicabilitatea in speta a procedurii instituite de art. 25 din Legea nr. 10/2001 – in cauza constatandu-se refuzul culpabil al paratului, pana la un moment dat, de a restitui imobilele in litigiu, prejudiciul creat recurentilor-reclamanti prin aceasta atitudine si legatura de cauzalitate dintre respectivul refuz culpabil si prejudiciul constand in lipsa de folosinta – elemente ce definesc raspunderea civila delictuala, retinuta de instanta de fond ca temei de drept al obligatiei instituite in sarcina recurentului-parat.
In ceea ce privește cuantumul despagubirilor pentru lipsa de folosinta constand in valoarea fructelor civile de care au fost lipsiți recurentii-reclamanții, instanța de fond a reținut că, in urma expertizei judiciare efectuata de expert Siminenco G., acestea au fost calculate raportat la chiria de piața ce s-ar fi putut obține din exploatarea imobilelor in perioada 22.02._12. aceasta chirie a fost calculata lunar ținându-se cont si de cheltuielile necesare administrării, de impozite si taxe ce ar fi trebuit plătite, de gradul de ocupare, fiind stabilita la suma totala de_ lei, care a fost raportata apoi la perioada 22.02._11, perioada in care s-a constat reaua credita a paratului, instanța de fond reținand in mod corect că fructele civile pe care reclamanții trebuiau sa le obțină se ridica la suma de 22.289 lei.
În concluzie deci, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă apreciere și aplicare a prevederilor legale in raport de probele administrate in cauza, Tribunalul consideră că motivele de recurs formulate de recurenții-reclamanți si de recurentul-parat în cauză sunt nefondate, iar pe cale de consecință, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod proc. civilă, va respinge ambele recursuri declarate de aceaștia împotriva sentinței civile nr. 257/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria M., ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții – reclamanți M. C. C. și D. D. C., ambii domiciliați în București, .. 1A, ., ., sector 6 și de recurentul - pârât ORAȘUL M. P. P., cu sediul în M., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.257/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria M., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. C. G. M. C.-A. M.
GREFIER,
M.-D. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red.M.C.A / Tehnored.M.C.A.
2 ex/ 11.03.2014
Df._ Jud. Ploiești.
Jf. T. N.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 01-11-2013, Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1437/2013. Tribunalul... → |
|---|
