Contestaţie la executare. Decizia nr. 208/2013. Tribunalul SĂLAJ

Decizia nr. 208/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 5245/337/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 208

Ședința publică din data de 26 februarie 2013

Completul este compus din:

Președinte: D. PATRIȚIU, judecător

Judecător: L. M. T.

Judecător: C. N. C.

Grefier: V. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea S.C. A. I. TRADING COMPANY S.R.L., cu sediul în Z., .. 7, .. 6, județul S., împotriva sentinței civile nr. 4381 pronunțată de Judecătoria Z. la data de 19 noiembrie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la filele 23 – 25 din dosar este înregistrată o adresă prin care recurenta arată că depune la dosar taxa de timbru în original și chitanța prin care recurenta face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 72 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19 februarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 4381/19.11.2012 a Judecătoriei Z. s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. I. Trading Company S.R.L. Z., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Z..

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În fapt, organele de executare silită din cadrul Administrației Publice Z. au început executarea împotriva debitoarei urmărite S.C. A. I. Tradinmg Company S.R.L. pentru recuperarea obligațiilor fiscale datorate în sumă totală de 126.758 lei, sens în care s-a emis Titlul Executoriu nr. 9060/22.06.2012 și Somația nr. 31/_ /_/22.06.2012.

Prin decontul de TVA nr. FSJZALA-_-2012 din data de 02.07.2012 contestatoarea a declarat TVA de recuperat în sumă de 485 lei, iar prin Decizia de corectare a erorilor materiale din decontul TVA nr. 2/7611 din 11.07.2012 pe luna iunie 2012 a declarat un TVA de recuperat în sumă de 90.385 lei, sume ce au stins TVA-ul de plată stabilit suplimentar prin Decizia de impunere nr. F-SJ 198 din 22.05.2012, în sumă de 90.363 lei.

La data de 11.07.2012 intimata a emis Decizia nr. 572 referitoare la obligațiile de plată accesorii prin care a fost stabilită în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei totale de 1665 lei din care 2 lei reprezentând impozit pe profit iar 1663 lei dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

În anexa la Decizia nr. 572 din 11.07.2012 s-a prevăzut că suma de 1663 lei reprezintă dobânda calculată asupra taxei pe valoare adăugată calculată pentru intervalul 17 mai 2012-2 iulie 2012.

Această decizie de impunere reprezintă un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 din O.G. nr. 92/2003 și totodată titlu de creanță fiscală, în sensul celor prevăzute de art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Legalitatea și temeinicia stabilirii sumelor datorate de către contestatoare cu titlu de dobânzi și penalități nu poate fi pusă în discuție și pe calea contestației la executare, deoarece, potrivit prevederilor art. 172, alin. (3) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: „contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Această decizie de impunere reprezintă un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 din O.G. nr. 92/2003 și totodată titlu de creanță fiscală, în sensul celor prevăzute de art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Întrucât contribuabila S.C. A. I. Trading Company S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile de plata stabilite în sarcina sa, intimata, în calitate de organ de executare fiscală, a emis Titlul executoriu nr._/22.09.2012, comunicat debitoarei odată cu somația emisă în aplicarea dispozițiilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003.

Titlul executoriu cuprinde datele referitoare atât la natura debitului, la perioada pentru care s-a stabilit, cât și la majorările de întârziere calculate. El a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 141 (1^1) din O.G. nr. 92/2003, care reglementează cuprinsul titlului executoriu.

În privința somației, instanța constată conformitatea sa cu dispozițiile art. 145 Cod procedură fiscală, unde este reglementat conținutul somației.

Motivele invocate de contestatoare potrivit cărora suma reprezentând taxa pe valoare adăugată a fost stinsă prin compensație, ceea ce însemnă că, după operarea compensației nu mai puteau curge alte dobânzi sau penalități de întârziere sunt reale însă nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.

Suma de 1663 lei reprezintă dobânda calculată asupra taxei pe valoare adăugată în cuantum de 90.363 lei pentru perioada 17 mai 2012-2 iulie 2012, deci pe perioada anterioară compensării sumelor, compensarea sumelor având loc ca urmare a depunerii de către contestatoare a decontului de TVA nr. 2/7611 din 11.07.2012.

Împotriva hotărârii a declarat recurs petenta S.C. A. I. Trading Company S.R.L. Z. solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii contestației la executare și anularea somației execuționale nr. 31/_ /_ emisă în dosarul fiscal nr._/22.08.2012, arătând în motivare următoarele:

Începând cu data de 1 noiembrie 2011 societatea a fost anulată ca plătitoare TVA, din oficiu, de către organele fiscale în conformitate cu dispozițiile art. 152 alin. (9) din O.G. nr. 571/2005.

Prin rezoluția nr._/21.05.2012 petenta și-a reluat activitatea și s-a înregistrat la O.R.C. ca plătitor de TVA, ocazie cu care s-a constatat compensarea dintre TVA datorată către Stat și TVA de recuperat. După compensare nu mai puteau fi calculate dobânzi sau penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

Recursul nu este fondat.

Accesoriile, dobânzi și penalități de întârziere, curg și se calculează pe zi de întârziere aferente obligațiilor principale de plată. Compensarea, ca mijloc de stingere a obligațiilor, a operat între suma de_ lei reprezentând TVA de recuperat și suma de_ lei reprezentând TVA ca obligație de plată, fără a include dobânda aferentă ultimei sume, care pe perioada 17 mai – 2 iulie 2012, este de 1663 lei.

Așadar, prin decizia nr. 572/11.07.2012 și somația execuțională nr. 31/_ /_ emisă în dosarul fiscal nr._/22.08.2012 se urmărește executarea sumei de 1663 lei reprezentând dobânzi aferente TVA de plată în sumă de_ lei, care nu a fost calculată și inclusă pentru compensare, situație în care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea S.C. A. I. TRADING COMPANY S.R.L., cu sediul în Z., .. 7, .. 6, județul S., împotriva sentinței civile nr. 4381 din data de 19 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2013.

Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,

D. Patrițiu L. MirelaChiș N.-ClaudiuVlăduțu A.

- transferată la

Tribunalul Spec Cluj, semnează

prim grefier,

C. D.

Red. DP/26.03.2012

Dact. CLV/26.03 .2012/2 ex.

Judecător fond: C. C.-R.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 208/2013. Tribunalul SĂLAJ