Plângere contravenţională. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1121/337/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.232
Ședința publică din data de 05 decembrie 2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. H.
JUDECĂTOR: M.-T. L.
GREFIER: A. V.
S-a luat în examinare apelul declarat de petentul B. C.-I., domiciliat în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., cu sediul în Z., ..14, județul S., împotriva Sentinței civile nr. 1571 pronunțată la data de 27 mai 2013 de către Judecătoria Z. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, potrivit dispozițiilor art.131 din Noul Cod de procedură civilă, procedând la verificarea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cale de atac.
Constatând că intimatul a solicitat în cuprinsul întâmpinării judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.223 și art.411 alin.(2) din Noul cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține că:
Prin Sentința civilă nr. 1571 din 27.05.2013 a Judecătoriei Z. s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. C. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.02.2013. Petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de către intimat la data de 06.02.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile. De asemenea i s-a aplicat sancțiunea avertismentului. În sarcina sa a fost reținuta fapta de a conduce autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 125 km/h prin localitatea Sălăjeni, la data de 06.02.2013 orele 11,58, depășind cu 75 km/h limita vitezei legale în localitate, fiind înregistrat și filmat cu aparatul radar . 424, mijloc certificat și omologat, montat pe auto MAI_ și nu avea asupra sa permisul de conducere.
Aceste fapte contravenționale sunt sancționate conform prevederilor art. 102 alin.3, lit.e din OUG 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat de către intimat la data de 06.02.2013, prima instanță a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat prevăzută de art.17 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, s-a reținut că se face dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petent. Planșele fotografice depuse la dosarul cauzei și suportul CD atestă faptul că autoturismul petentului rula în localitate cu o viteză ce depășește limita legală, de 125 km/h. Totodată planșele fotografice atestă împrejurarea că fapta contravențională a avut loc în interiorul localității, neexistând nici cel mai mic dubiu în acest sens. Prin urmare, aplicarea sancțiunilor, principală și complementară, pentru săvârșirea acestei fapte a fost individualizată corect, conform prevederilor art.21 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Constatând și existența atestatului de operator radar a agentului constatator și a buletinului de verificare metrologică a cinemometrului montat pe auto MAI_, anterior_, instanța de fond a concluzionat, apreciind temeinicia procesului verbal atacat, petentul nefăcând dovada contrarie faptelor dovedite prin planșele fotografice și înregistrarea pe suport CD, reprezentând suportul operațiunii video-radar.
În ceea ce privește eroarea de măsurare a cinemometrului la care face referire petentul, instanța a reținut că, în conformitate cu Norma de metrologie legala 021-05, pentru a putea fi introduse pe piață, puse în funcțiune și utilizate în măsurătorile de interes public, cinemometrele radar trebuie să îndeplinească cerințele metrologice și tehnice prevăzute de această normă. Una din cerințele metrologice este că eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, să fie de +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100km./h atunci când măsurarea se face în regim staționar ( pct. 3 subpct. 3.1, paragraf 3.1.1 lit. c prima liniuță conform modificărilor aduse prin Ordinul 187/14.05.2009).
Dacă în urma testărilor cinemometrul îndeplinește această cerința metrologică se consideră că acesta este apt să efectueze înregistrarea corectă a vitezei. Aceste toleranțe se au în vedere doar la testarea cinemometrului în vederea obținerii buletinului de verificare metrologică neavând relevanță ulterior, în ceea ce privește exactitatea vitezei măsurate. Abaterea valorii măsurate de la valoarea adevărată reprezintă eroarea de măsurare, eroare care nu poate fi nici mai mare, dar nici mai mică decât cea prevăzută în norma de metrologie legală pentru ca aparatul de măsurare să poată fi avizat metrologic, aceste erori fiind specifice oricărui aparat de masură.
De obicei, valoarea adevărată a unei măsuri nu poate fi determinată experimental, ea înlocuindu-se cu o valoare convențional adevărată care se obține cu ajutorul unor mijloace de măsurare deosebit de precise. Practic, se consideră că diferența dintre valoarea adevărată și cea convențional adevărată este neglijabilă și deci, cele doua noțiuni sunt echivalente. Odată avizat, se consideră că aparatul respectiv efectuează o măsurare a cărei valoare este convențional adevărată.
În ceea ce privește fapta de a nu avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002 instanța de fond a constatat că petentul nu a contestat-o prin plângerea formulată și nici nu a propus probe pentru a demonstra contrariul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Judecătoria Z. a respins ca neîntemeiată plângerea petentului.
În temeiul art.36 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel petentul B. C. I., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului-verbal de contravenție.
În dezvoltarea motivelor de apel se contestă sentința atacată sub aspectul temeiniciei, prima instanță stabilind în mod greșit că, fără niciun dubiu, petentul se afla în interiorul localității. Din ansamblul probelor nu rezultă acest aspect. Pentru a conchide că petentul circula în interiorul localității, pe imaginile filmate trebuiau puse în evidență indicatoarele cu limitarea de viteză și indicatorul de localitate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 456 și urm. C.pr.civ., art.34 și urm. din OG 2/2001.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, arătând în esență că sentința primei instanțe este temeinică și legală, probele administrate dovedind că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul petentului, prin prisma motivelor de apel și dispozițiilor art. 466-479, 481-482 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând întâi legalitatea și ulterior temeinicia procesului verbal, pe baza materialului probator administrat în cauză.
Referitor la prima contravenție, starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza unui mijloc de probă indubitabil, respectiv planșele foto imprimate de pe înregistrarea video efectuată cu aparatul din dotarea autovehiculului poliției și această înregistrare, imprimată pe suport CD, care relevă cât se poate de clar că autoturismul condus de petent a fost înregistrat de aparatul radar circulând prin localitate cu viteza de 125 km/h. Această înregistrare a fost obținută printr-un mijloc tehnic omologat și verificat potrivit legii, iar măsurarea și înregistrarea vitezei de rulare a autoturismului a fost efectuată de un operator calificat. Prin urmare, instanța de apel apreciază că organul constatator a făcut pe deplin dovada săvârșirii faptei pentru care petentul a fost sancționat, reținând așadar starea de fapt descrisă în procesul verbal și reiterată în sentința primei instanțe.
Viteza legală pentru sectorul de drum pe care circula petentul era de maxim 50 km/oră, conform art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002. Petentul a depășit acest maxim de viteză cu 75 km/h, fapta sa constituind contravenție, prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3, litera e OUG 195/2002 republicată.
Referitor la locul în care s-a efectuat înregistrarea vitezei de deplasare a autovehiculului petentului, așa cum a reținut și prima instanță, este în afară de orice îndoială că acesta a fost în interiorul localității, putând fi observate pe planșele foto și înregistrarea video casele de locuit situate de o parte și de alta a drumului.
În concluzie, Tribunalul apreciază că în mod legal prima instanță a apreciat că înregistrarea efectuată de camera aparatului radar și depusă de intimat la dosar dovedește cu certitudine că petentul, la data de 06.02.2013, ora 11:58 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, prin localitatea Sălăjeni, cu viteza de 125 km/h.
În ce privește cea de a doua faptă, sancționată de art. 101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002, instanța de apel constată că în mod corect Judecătoria a dat eficiență prezumției de legalitate și temeinicie a procesului-verbal și că, în condițiile în care petentul nu a dovedit și nici nu a susținut cel puțin o stare de fapt contrară celei reținute de agentul constatator, plângerea acestuia se impune a fi respinsă.
În mod similar, Tribunalul apreciază că cea de-a doua contravenție pentru care petentul a fost sancționat nu are o gravitate concretă de natură a le circumscrie noțiunii autonome de „materie penală”, așa cum este interpretată aceasta în jurisprudența constantă a CEDO. De aceea, în asemenea cazuri operează în mod indubitabil prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contravențional, care reprezintă un act oficial, autentic în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator.
Sigur, petentul beneficiază de dreptul de a combate starea de fapt reținută de agentul constatator prin administrarea unor probe judiciare în acest sens. Or, în cazul de față, petentul nu a propus probe în combaterea veridicității procesului-verbal în privința contravenției pentru care a fost sancționat cu avertisment, constând în omisiunea de a avea asupra sa permisul de conducere.
În aceste condiții, atâta timp cât starea de fapt reținută de agentul constatator nu a fost combătută de probe pertinente, iar petentului i s-a garantat dreptul la apărare, în mod legal prima instanță a dat eficiență prezumției de validitate a procesului-verbal.
În ce privește sancțiunile aplicate, atât cele principale, cât și cea complementară, Tribunalul constată că ele sunt legale și au fost corect individualizate, neexistând nici un temei justificat pentru înlocuirea sau înlăturarea lor. Este adevărat că sancțiunea principală pentru prima faptă nu a fost stabilită la limita minimă legală, aspect justificat însă, având în vedere că petentul a depășit cu 75 km/h viteza maximă legală admisă, precum și că, cu aceeași ocazie, a săvârșit două contravenții. Nu poate fin ignorat însă faptul că petentul a avut posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal jumătate din minimul legal, chiar în condițiile în care a înțeles să atace cu plângere procesul-verbal.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de petentul B. C. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S., împotriva Sentinței civile nr. 1571 din 27.05.2013 a Judecătoriei Z..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul petent B. C.-I., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., împotriva Sentinței civile nr. 1571 din 27.05.2013 a Judecătoriei Z..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
I.-D. H. M.-T. L. A. V.
Red.IDH/06.01.2014/2 ex.
Judecător fond – C. R. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 208/2013. Tribunalul SĂLAJ | Grăniţuire. Decizia nr. 69/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
