Contestaţie la executare. Decizia nr. 101/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 10311/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 101/R
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător G. D. S.
Judecător M. F.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-contestatoare DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 7826/24.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul G. I., cu domiciliul în loc. Livada, ., jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 28.01.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil, de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7826/24.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., în contradictoriu cu intimatul G. I., prin avocat. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, formulată de contestatoare, ca neîntemeiată. Contestatoarea a fost obligată la plata către intimat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1284/CA/19.05.2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul cu nr._, a fost admisă acțiunea reclamantului G. I., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 43.000 lei cu titlu de daune morale. Această hotărâre a fost învestită cu formulă executorie; drept urmare, prin Încheierea cu nr. 2615/30.05.2012, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul cu nr._, a fost încuviințată executarea silită împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu M. în baza hotărârii menționate, la cererea creditorului G. I..
Astfel, B. K. G. V. a emis somația din data de 21.06.2012, referitoare la suma de 48.699,2 lei, în care au fost incluse cheltuielile de executare astfel cum au fost identificate în procesul-verbal din data de 21.06.2012.
Instanța de fond a constatat că s-a invocat de către contestatoare buna sa credință, fără să se facă dovada vreunor demersuri în vederea executării obligației de plată ce îi revenea în temeiul titlului executoriu menționat. Referitor la susținerea contestatoarei cum că ar fi fost necesară emiterea unei somații înainte de a se începe executarea silită, instanța de fond a reținut că prevederile Codului de procedură civilă nu conțin nici o dispoziție derogatorie de la regula conform căreia executarea silită se face în temeiul unei încheieri date de instanța de executare, iar dispozițiile OG nr. 22/2002 nu pot fi interpretate peste cuprinsul dispozițiilor Codului de procedură civilă (normele cuprinse într-o ordonanță simplă nu pot fi contrare unei legi organice). D. urmare, nici un text de lege nu îndrituiește executorul judecătoresc să emită o somație înainte de încuviințarea executării silite.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Această situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa unor demersuri eficiente ale contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că invocarea prevederilor art. 2 din OG nr. 22/2002 nu prezintă relevanță în cauză. Potrivit acestor dispoziții, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Termenul de 6 luni nu poate fi invocat în mod arbitrar, necircumstanțiat, fără să se facă dovada lipsei de fonduri (sarcina probei revenind, sub acest aspect, contestatoarei, conform art. 1169 C.civ.). În virtutea principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești, titlul executoriu în temeiul căruia s-a încuviințat executarea silită îi este opozabil contestatoarei, din momentul rămânerii irevocabile a acestei hotărâri ea având obligația să se conformeze obligației instituite prin aceasta, putând uza, la nevoie, de procedura prevăzută în art. 586 C.proc.civ. privind oferta reală de plată.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că, contestația referitoare la cheltuielile de executare pe acest motiv este neîntemeiată (având în vedere și faptul că onorariul executorului judecătoresc, după cum s-a arătat chiar și de către contestatoare, s-a făcut în limitele prevăzute de lege). Mai mult, instanța de fond a constatat că nu s-a motivat în ce măsură ar fi disproporționat onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 5.332 lei în condițiile în care contestatoarea a tergiversat în mod nejustificat efectuarea unei plăți la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Constatând că în cauză nu a fost dovedită încălcarea dispozițiilor privitoare la executarea silită, instanța de fond a respins contestația la executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M., ca neîntemeiată, în temeiul art. 402 alin. (1) C.proc.civ.
D. urmare, instanța de fond a constatat că nu se poate dispune suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, cererea contestatoarei fiind neîntemeiată (suspendarea ar determina împiedicarea nejustificată a intimatului creditor să recupereze creanța sa stabilită printr-un titlu executoriu).
De asemenea, în temeiul art. 274, alin. (1) C.proc.civ., instanța de fond a dispus obligarea contestatoarei căzute în pretenții la plata către intimat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând din onorariu avocațial, dovedit conform chitanței nr. 383/23.09.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU-M. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul de a dispune:
- în temeiul art. 300 alin. 2 coroborat cu art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin încheiere, suspendarea provizorie a executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 425/2012 până la soluționarea cererii de suspendare formulată de către instituția debitoare;
- în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 425/2012, până la soluționare a irevocabilă a contestației la executare;
- pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației la executare și pe cale de consecință anularea formelor de executării silite, a tuturor actelor de executare efectuate în dosar de executare nr. 425/2012, în privința realizării creanței.
În susținerea recursului, se arată că instituția recurentă nu a refuzat nici un moment punerea în executare a dispozitivului titlu executoriu, însă creditorul CSONGRADI T. nu a solicitat punerea în executare a acestora, adresându-se direct executorului judecătoresc
În ceea ce privește cererea de suspendare provizorie, recurenta învederează că potrivit art. 6 alin. 4 și 5 din OG nr. 22/2002 suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni: „(4) Instanța sesizată potrivit alin. (1)-(3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni, încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.".
În ceea ce privește suspendarea executării în temeiul art. 403 alin. 1 C.proc.civ. recurenta arată că potrivit art. 229 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile acțiunile și orice măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal”. P. urmare, potrivit textului de lege, organele fiscale sunt scutite de plata taxelor. tarifelor, comisioanelor sau cauțiunilor pentru cererile, acțiunile și orice măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale. Pe cale de consecință se impune ca în temeiul art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța de recurs să dispună prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosarul de executare nr. 425/2012, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Totodată recurenta contestatoarea arată și faptul că potrivit art. 26 alin. 2 din O.M.J. nr. 760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicată în M.Of. nr. 380/10.08.1999; „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, de Ministerul Finanțelor și unitățile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile și acțiunile, precum și căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuală a acestora, sunt scutite de taxa judiciară de timbru atunci când au ca obiect venituri publice".
Pe fondul cauzei, se arată că Biroul executorului judecătoresc a înaintat instituției recurente somația, precum și procesul verbal de cheltuieli emise în dosar de executare nr. 425/2012, fiind somată să achite suma dispusă prin hotărârea judecătorească, precum și cheltuieli de executare
Se învederează faptul că, potrivit art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția recurentă dispune un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."
Totodată, în conformitate cu art. 3 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditorul are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai dacă acesta din urmă nu respectă termenul de plată prevăzut de lege: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.". Rezultă că, în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu menționate, sunt de strictă interpretare aspectele arătate, nefiind susceptibile de extrapolare la alte situații decât cele expres precizate de lege.
Nu în ultimul rând, recurenta contestatoarea subliniază faptul că nu este de acord cu cheltuielile reprezentând onorariu executor judecătoresc, întrucât nu sunt respectate termenele prevăzute de Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În acest sens prevederile Codului de procedură civilă, dispun:
Art. 372 – „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."
Art. 269 (1) – „Hotărârile judecătorești vor fi investite cu formulă executorie, dacă legea nu prevede altfel."
Art. 371 alin. 4 – „(1) Hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este investit cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se executa fără formula executorie."
Art. 371^1 – „(1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel."
Așa cum reiese din dispozițiile legale menționate mai sus, în principal art. 371^1 (1) C.proc.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe (în speță hotărârea judecătorească din dosar nr._ ), se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În acest sens creditorul G. I., trebuia/ era obligat să se adreseze instituției recurente debitoare cu o cerere prin care să solicite punerea în executare a obligațiilor stabilite în titlul executoriu menționat mai sus, hotărârile judecătorești investite cu formulă executorie, astfel cum dispun prevederile art. 371(1) - 371(4) C.proc.civ., cu respectarea termenelor prevăzute în OG nr. 22/2002 .
Potrivit prevederilor legale mai sus menționate, art. 371 alin. (4) coroborate cu dispozițiile art. 269 alin. (1) C.proc.civ., executarea unei hotărâri judecătorești sau a unui alt titlu executoriu (inclusiv de bunăvoie, întrucât textul de lege nu face distincție) se realizează numai dacă hotărârea/hotărârile judecătorești este investită cu formulă executorie potrivit art. 269 alin. 1 din același act normativ, deci creditorul trebuia să se adreseze instituției recurente debitoare cu o cerere în vederea punerii în executare a titlurilor executorii, evident anexând cererii hotărârile judecătorești investite cu formula executorie .
Pe cale de consecința, creditorul G. I., neîndeplinind această procedură prin solicitarea adresată către instituția recurentă debitoare de a pune în executare dispozitivul hotărârii judecătorești titlu executoriu, investit cu formulă executorie, așa cum prevăd dispozițiile art. 371(1) - 371(4) C.proc.civ., coroborate cu prevederile OG nr. 22/2002, recurenta consideră că, cheltuielile de executare, reprezentând onorariu executor judecătoresc și cheltuielile de executare silită, nu sunt datorate. În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii acestuia pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit, apreciind că în speța de față, onorariul ar trebui diminuat. Astfel că, raportat la actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 425/2012 nu se justifică un onorariu în limitele maxime prevăzute de lege.
În ceea ce privește punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătorești din dosar nr._, se arată că instituția recurentă nu a refuzat nici un moment punerea în executare, însă, creditorul G. I., nu a solicitat punerea în executare a acestora.
În același sens, recurenta învederează și prevederile art. 139 C.proc.fiscală, potrivit cărora veniturile bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de nici un creditor: „impozitele, taxele, contribuțiile și orice alte venituri ale bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nici o categorie de creanțe în cadrul procedurii de executare silită”.
Așadar, legiuitorul a impus dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie de executate silită, iar operațiunea demarată de executor vizează eludarea dispozițiilor legale prohibitive și derogatorii ale art. 139 C.proc.fiscală, iar virarea dumei de bani în contul Biroului executorului judecătoresc K. G. V. nu reprezintă plata creanței datorate bugetului de stat.
În lumina celor ce preced, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în situația în care se va aprecia ca nefondat recursul promovat, recurenta solicită diminuarea cheltuielilor de judecată, apreciindu-le ca fiind nepotrivit de mari raportat la munca îndeplinită de avocat în dosarul de fond.
În drept, invocă dispozițiile legale la care a făcut referire în cererea de recurs.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul creditor nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:
I. În privința dispozițiilor OG 22/2002 invocate de recurentă, instanța apreciază că cererea nu este întemeiată.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, nici un alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Prin somația emisă la data de în dosarul execuțional 103/2012, s-a solicitat contestatoarei ca în termen de o zi cel mult 6 luni să achite debitul urmărit silit, așadar procedura reglementată de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 a fost respectată. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art. 7 și art. 49 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tribunalul mai reține că și potrivit jurisprudenței CEDO, statul este ținut de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă la fel ca orice alt debitor. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. În consecință, sub acest aspect criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate.
II. Criticile aduse de contestatoare în privința cheltuielilor de executare silită sunt fondate.
Posibilitatea reducerii onorariilor executorilor a fost recunoscută de jurisprudența constantă în materie, executarea silită făcând parte din procesul civil, apelându-se în acest scop la prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă respectiv la jurisprudența CEDO.
Potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Potrivit Deciziei nr. 492/08.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civilă, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea Constituționala a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Dispozițiile sus-menționate sunt pe deplin aplicabile în cauză după cum am arătat mai sus.
Jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse cheltuieli de judecată/de executare, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. În cauză, având în vedere criteriile la care se refera art. 274 alin. 3 C.proc.civ., respectiv valoarea pricinii și munca depusă de executor, în faza de executare silită, se constată că dificultatea cauzei este scăzută, iar activitatea executorului a constat în demersurile necesare emiterii somației, a procesului verbal de cheltuieli, executarea silită fiind una indirectă, onorariul în cuantum de 5.332 lei a fost fixat la cuantumul orientat spre maximul prevăzut de Ordinul 2550/2006.
Așadar, instanța constată că suma de mai sus nu este rezonabilă și necesară, impunându-se reducerea ei, un cuantum de 2.666 lei fiind rezonabil.
Față de cele de mai sus, instanța va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul restrângerii executării silite în privința cheltuielilor de executare ca urmare a reducerii onorariului executorului.
III. În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda recurentei, nefiind solicitate
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M. Piața Romană nr. 3-5 împotriva Sentinței civile nr. 7826/24.09.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic privind pe intimatul G. I. domiciliat în localitatea Livada . județul Satu M. și în consecință:
Modifică în tot sentința în sensul admiterii în parte a contestației împotriva formelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 425/2012 a Biroului Executorului Judecătoresc K. G. V. și diminuează cheltuielile de executare de la 5.332 lei la 2.666 lei onorar executor judecătoresc.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2013.
Președinte, E. R. | Judecător, G. D. S. | Judecător, M. F. |
Grefier, C. Z. |
Red: M.F. – 21.02.2013
Tehnored_NM / 01.03.2013
2 ex.
Jud.fond: P. A.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1892/2013.... → |
|---|
