Contestaţie la executare. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. B.

Judecător: T. T.

Grefier: A. M.

Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelantul-contestator M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 3467/18.09.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. N., domiciliat în Carei, ., nr. 12, . M., cu domiciliul procedural ales la C.. av. F. F., situat în Satu M., ., ., jud. Satu M. și B.E.J. I.-A. M. D., cu sediul în Satu M., .. 13, . M., având ca obiect contestație la executare.

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea în cauză la data deastăzi, 17.02.2015.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2815/25.06.2014 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. A. Interne, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1, în contradictoriu cu intimatul N. N., cu domiciliul în oraș Carei, ..12, ., . M., ca neîntemeiată; a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul B. I.-Anițas M. D., cu sediul în Satu M., .. 13, .. Satu M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată a obligat contestatorul să plătească intimatului suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1130/LMA/24.11.2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Satu M. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. N. și a dispus printre altele, obligarea pârâților Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. și M.AT., în solidar, la „plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ".

Prin Decizia civilă nr. 2496/05.07.2012, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Oradea a respins recursurile declarate împotriva hotărârii instanței de fond, dispunând totodată obligarea recurenților Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. și M.A.I., în solidar, la „plata sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată ".

Judecătoria Satu M., prin încheierea nr. 3980/11.12.2013, pronunțată în dosarul cu nr._/296/2013 (fila 19 din dos. de executare), a încuviințat executarea silită împotriva Ministerului Administrației și Internelor și Casei Teritoriale de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel, B. I. A. M. D. a emis, în dosarul execuțional nr. 668/2013, somația din data de 16.12.2013, referitoare la suma de 2.929,2 lei, în care au fost incluse cheltuielile de executare astfel cum au fost identificate în încheierea nr. 2 din data de 16.12.2013.

În conformitate cu prev. art. 248 C. pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe, ori după caz cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la excepția prematurității introducerii cererii de executare, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece, prin raportare la prev. art. 2 din OG 22/2002 termenul de 6 luni nu reprezintă stabilirea unui nou termen la care creditorul poate cere executarea silită, instituțiile, în situația în care au fonduri, putând executa de bunăvoie dispozițiile stabilite hotărârile judecătorești și înainte de împlinirea termenului de 6 luni. Executarea voluntară a unei hotărâri judecătorești ar trebui să fie o regulă și în privința instituțiilor publice. Art. 2 din OG 22/2002 oferă totuși posibilitatea ca, în cazul lipsei de fonduri instituțiile publice să facă demersuri în privința îndeplinirii obligațiilor de plată.

Instanța de fond, deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a B. I.-Anițas M. D. prin raportare la dispozițiile legale incidente, a constatat următoarele:

Cf. dispozițiilor art. 36 C. pr.civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății.

Calitatea procesuală este un element obligatoriu al dreptului la acțiune, iar din punct de vedere pasiv, presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată – pârâtul și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, reclamantul fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesual activă cât și calitatea procesual pasivă a pârâtului.

Executorul judecătoresc nu este parte a executării silite, este un participant la procedura de executare silită, în sensul că acesta nu realizează actele de executare silită în considerarea vreunui drept personal ci acționează ca organ special abilitat în acest sens de dispozițiile Legii 188/2000 a executorilor judecătorești care prevede că executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, în procedurile de executare silită. executorul judecătoresc, în îndeplinirea atribuțiilor sale prevăzute de lege nu are un drept sau interes propriu în procedura de executare silită

Prin urmare, executorul judecătoresc nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat/pârât în cadrul contestației la executare întrucât recunoașterea dreptului sau interesului dedus judecății de către contestator nu poate fi opusă acestuia.

În consecință, prima instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc și a respins capătul de cerere cu privire la contestația la executare îndreptată împotriva B. I.-Anițas M. D..

Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.

Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că invocarea prevederilor art. 2 din OG nr. 22/2002 nu prezintă relevanță în cauză. Potrivit acestor dispoziții, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditoarei.

Termenul de 6 luni nu poate fi invocat în mod arbitrar, necircumstanțiat, fără să se facă dovada lipsei de fonduri (sarcina probei revenind, sub acest aspect, contestatoarei, conform art. 249 C.proc.civ.

Totodată, instanța de fond a constatat că, după momentul introducerii cererii contestatorul a achitat obligația stabilită prin titlurile executorii menționate, rămânând să mai achite sumele ce reprezintă actualizarea creanței, stabilite de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prev. art. 628, alin.3 din C., plus cheltuielile de executare.

De asemenea, instanța de fond constată că, de la data comunicării somației, către contestator, 30.12.2014, au trecut mai mult de 6 luni, cu atât mai mult invocarea prevederilor art. 2 din OG 22/2002 neavând temei în cauză, contestatoarea având obligația să facă dovada plății în totalitate a sumelor datorate, atât în privința debitului principal, cât și a celor stabilite prin reactualizare, dar și a cheltuielilor de executare.

Față de argumentele prezentate, prima instanța a respinge contestația la executare, ca neîntemeiată; în temeiul art. 453 C.pr. civ, a acordat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 2.200 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul M. A. Interne, solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.

În motivare apelantul-contestator arată că sentința apelată este netemeinică si nelegală, pentru următoarele considerente:

a) Instanța de fond, în mod greșit, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Biroului Executorului Judecătoresc I.-A. M. D., motivând că acesta nu reclamă vreun drept sau interes propriu în procedura de executare silită.

In acest context, arată instanței de apel că, deși este adevărat faptul că executorul judecătoresc este organul de executare care asigură prin forța coercitivă a statului aducerea la îndeplinire a unei obligații constatate de un titlu executoriu, rămânând, în esență, străin de raporturile juridice care se nasc între debitor și creditor, în situația analizată de către Judecătoria Satu M. se impunea menținerea, în calitate de pârât a B.EJ. I.-A. M. D., în litigiul dedus judecății, întrucât prin contestația la executare promovată de M.A.I. se solicită atât desființarea unor acte de executare emise de organul indicat cât și recuperarea cheltuielilor de executare de la creditor.

Astfel, pentru opozabilitate, apreciază că se impunea menținerea, în calitate de pârât a B.E.J. I.-A. M. D., în litigiul dedus judecății.

Mai mult decât atât, la soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a B.E.J. I.-A. M. D., instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente", dispoziție legală care conduce la concluzia că și executorul judecătoresc poate avea calitate procesual pasivă într-un litigiu în care este analizată corectitudinea actelor emise de acesta în procedura executării silite.

In concluzie, solicită instanței de control judiciar să constate că, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a B.E.J. I.-A. M. D., în litigiul dedus judecății.

b) In ceea ce privește cele reținute de către instanța de fond cu privire la termenul de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, termen indicat de către M.A.I. ca fiind nerespectat în cursul executării silite, apelantul-contestator face următoarele precizări:

Instanța de fond când a analizat cele susținute de M.A.I. cu privire Ia termenul dispus de O.G. nr. 22/2002, nu a avut în vedere și faptul că potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului.

Pentru acest considerent apelantul-contestator apreciază că onorariul executorului judecătoresc nu trebuie solicitat nici măcar parțial de la creditor în avans și cu atât mai mult de la debitor. Prin urmare, întrucât onorariul executorului judecătoresc se obține exclusiv în cazul în care executarea silită se finalizează cu realizarea obligației prevăzute de titlul executoriu și nu concomitent cu transmiterea somației de a achita debitul prevăzut de o hotărâre judecătorească, apreciem că solicitarea adresată M.A.I. de a plăti aceste cheltuieli în avans, în condițiile în care, anterior formulării contestației la executare debitul nu fusese achitat, era prematur formulată.

Mai mult decât atât, instanța de fond a ignorat susținerile instituției noastre potrivit cărora, executarea silită a început concomitent cu emiterea somației de plată, M.A.I. fiind astfel practic în imposibilitatea de beneficia de dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 22/2002, susțineri care de asemenea sunt concludente pentru respingerea executării silite dispuse în cauză ca fiind prematur înființată.

Subliniază că Judecătoria Satu M. nici nu a analizat executarea silită dispusă în cauză sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 22/2002, limitându-se la a ignora aceste prevederi legale și la a analiza termenul de 6 luni doar din perspectiva lipsei de fonduri, dar nu și din perspectiva procedurală a executării silite în cazul unei instituții publice.

Apreciază că analizarea art. 3 din O.G. nr. 22/2002 era esențială pentru soluționarea contestației la executare exercitată de M.A.I. și asta cu atât mai mult cu cât instanța de judecată avea dovezi că, instituția noastră achitase debitul aferent titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 1130/2011 și Decizia civilă nr. 2496/2012, încă de la data promovării actului procedural menționat.

Așadar, doar analizând conduita contestatoare, instanța de fond ar fi trebuit să tragă concluzia că M.A.I. nu uzitează de dispozițiile legale cuprinse în O.G. nr. 22/2002 pentru a amâna punerea în executare a titlurilor în cauză, însă executarea silită trebuie să urmeze și procedura din actul normativ indicat, respectiv executorul judecătoresc trebuie întâi să someze instituția publică și abia mai apoi, după trecerea celor 6 luni, să treacă la executarea silită a acesteia, fapt pentru care ar fi trebuit să admită contestația la executare promovată de M.A.I.

În plus, apelantul-contestator afirmă că instanța de fond s-a aflat în eroare când a analizat contestația M.A.I. doar din prisma art. 2 din O.G. nr. 22/2002, reținând în mod greșit o așa-zisă lipsă de fonduri reclamată de instituția noastră.

Astfel, întrucât M.A.I. nu a ridicat niciun moment problema lipsei de fonduri ci doar cea nerespectării procedurii de executare, analiza instanței pornind de la presupunerea lipsei de fonduri este ab intio viciată.

Având în vedere această chestiune, solicită instanței de apel să constate ca sunt neîntemeiate susținerile Judecătoriei Satu M. atât cu privire la presupusa lipsă de fonduri reclamată de M.A.I., precum și cele referitoare la practica instanțelor europene cu privire la amânarea punerii în executare a unor hotărâri judecătorești din cauza menționată.

Față de cele expuse, apelantul-contestator solicită instanței de control judiciar să constate prematuritatea executării silite exercitate împotriva M.A.I., iar pe cale de consecință admiterea contestației la executare, astfel cum a fost aceasta promovată.

c) In ceea ce privește dispoziția instanței de fond, prin care acordă cheltuieli de judecată în cuantum de 2.200 Iei, învederează instanței de apel următoarele:

Potrivit prevederilor art. 127 din Statutul profesiei de avocat, onorariile vor fi stabilite în raport cu „dificultatea, amploarea sau durata cazului". Același articol menționează la alin. (3) elementele de care depinde stabilirea onorariilor și anume:

a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client;

b) natura, noutatea și dificultatea cazului;

c) importanța intereselor în cauză;

d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații supli mentare;

e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;

f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;

g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situația financiară a clientului;

i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.

Față de factorii statuați de prevederile legale enunțate, apreciază că onorariul avocațial convenit de părți și acordat de către instanța de fond este exagerat de mare și nejustificat în raport cu aceștia.

În acest sens menționează că, așa cum se poate observa, litigiul s-a soluționat de la primul termen de judecată, iar complexitatea cauzei, în raport cu suma care viza contestația la executare este îndoielnică.

Practica judecătorească în materie a statuat că cel sau cei care au câștigat procesul pot recupera de la cei sau cei căzuți în pretenții numai cheltuielile de judecată reale, necesare și rezonabile. Dacă cu privire la primele două aspecte nu ne putem pronunța, în ceea ce privește rezonabilitatea onorariului plătit avocatului pentru judecarea cauzei, chestiunea este discutabilă. Astfel, apreciază că nu se poate pretinde ca pentru un litigiu în care s-a judecat executarea unei creanțe cu o valoare de 2.929,2 lei să fie acordate ca și cheltuieli de judecată un onorariu în cuantum de 2.200 lei, aproximativ egal cu debitul în litigiu.

Mai mult decât atât, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilește rambursarea onorariului de avocat numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În aceste condiții, solicită instanței de judecată să dea eficiență prevederilor art. 451 alin. (2) din codul de procedură civilă și să micșoreze suma acordată de către Judecătoria Satu M. la un cuantum rezonabil, deoarece este exagerat de mare raportat la munca depusă de avocat pentru judecarea cauzei.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său", iar în conformitate cu art. 36 alin. (1) contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului, însă, potrivit doctrinei juridice, prin aplicarea dispozițiilor enunțate din C.pr.civ., instanța de judecată nu stânjenește executarea contractului de asistență juridică și nici nu îl controlează direct sau indirect, ci numai își exercită prerogativele legale de a cenzura cuantumul onorariului avocațial, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât acest onorariu, convertit în cheltuieli de judecată urmează a fi suportat de partea potrivnică.

Astfel, în timp ce Legea nr. 51/1995 reglementează contractul de asistență juridică statornicind regimul raportului juridic civil dintre părțile acestui contract (avocat și client), art. 451 alin. (2) C.pr.civ. reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părțile din proces, adică aspectul supus atenției de la prezentul motiv de apel.

Având în vedere cele expuse apelantul-contestator solicită instanței de apel să dispună reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la un nivel rezonabil.

Prin întâmpinarea formulată în cauză (filele 17-19) intimatul N. N1COLAE solicită respingerea apelului declarat în cauză, cu obligarea apelantului la platacheltuielilor de judecată.

Intimatul arată că, în cadrul primului motiv de apel se pretinde că în mod greșit s-a fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. I. A. M. D.,

Apreciază că motivul de apel este nefondat. In mod corect a reținut instanța de fond, în conformitate cu legislația în vigoare și cu practica judiciară, împrejurarea ca biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă in cadrul contestației la executare, acesta nefiind parte a executării silite,, ci doar un participant ia această procedură, el nerealizând actele de executare silită în considerarea vreunui drept personal, ci acționează în calitate de organ special abilitat prin lege în cadrul procedurii de executare silita

Apelantul apreciază că biroul executorului judecătoresc ar fi avut calitate procesuală pasivă în cadrul, contestației ia executare. pentru ""opozabilitate"".

Susținerea, apelantului contravine prevederilor art. 719 C. proc. civ. care prevăd în mod clar faptul ca hotărârea definitivă pronunțată în contestație se comunică din oficiu executorului, acesta fiind obligat sa se conformeze măsurilor dispuse de către instanță. Deci ope legis prevederile instanței îi sunt opozabile executorului, nefiind necesara împrocesuarea acestuia, nici măcar pentru .„opozabilitate", așa cum, în mod eronat pretinde apelantul.

In cadrul celui de-al doilea motiv de apel se critică hotărârea instanței sub aspectul modului de reținere a. prevederilor OG nr. 22/2002 privind termenul de 6 luni în materia executării obligațiilor de plată a instituțiilor publice.

Aici însă, apelantul a .„strecurat" câteva considerații prin care interpretează într-o manieră proprie și absolut incorectă prevederile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, referitor la plata onorariului executorului judecătoresc.

În privința acestei critici aduse sentinței de fond sunt aplicabile prevederile art. 476 alin. 2 C. proc. civ., deoarece aceste critici reprezintă de fapt noi mijloace de apărare, care nu au fost supuse atenției instanței de fond prin contestația la executare.

In consecință, având în vedere limitările efectului devolutiv al apelului, așa cum sunt acestea stabilite în textul ele lege anterior indicat, instanța de apel trebuie să se pronunțe în cauză fără a avea în vedere aceste critici.

Apelantul susține în continuare faptul că executarea silita, pe care a promovat-o împotriva ei ar fi fost prematură, invocând într-o manieră proprie, dar total neconcordantă cu legea, incidența în cauză a prevederilor OG nr. 22/2002.

Din nou apelantul „strecoară" o apărare pe care nu a formulat-o în cadrul contestației - la executare, pretinzând că în mod incorect, judecătoria nu ar fi observat că, potrivit prevederilor OG nr. 22/2002., executorul putea doar după trecerea unui termen de 6 luni de la somație să treacă la executare.

Sunt din nou aplicabile prevederile art. 476 alin. 2 C. proc. civ., apelantul neinvocând asemenea apărări ia fond și, date fiind limitările efectului devolutiv a! apelului, așa cum sunt acestea stabilite in textul de lege anterior indicat, instanța de apel trebuie sa se pronunțe în cauză fără a avea în vedere aceste critici.

Apelantul invocă și în apel incidența prevederilor art. 2 din OG nr. 22/2002, potrivit cărora „ Dacă executarea creanței stabilita prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a, primii somația de plato comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. ""

Cu toate acestea se arată clar că nu se află în situația lipsei de fonduri, astfel că singură își demontează, singură scoate în. evidența inconsistența criticii pe care o aduce sentinței: devreme ce nu se invocă o lipsa, de fonduri, intimatul nu se poate prevala de prevederile art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002.

Raportat la criticile formulate privitor la modalitatea în care a reținut instanța de fond incidența termenului de 6 luni instituit de prevederile art. 3 din același act normativ, apreciază că motivele de apel sunt neîntemeiate, instanța de fond reținând în mod corect, la pag. 6 alin. 4 din motivare inaplicabilitatea acestui termen.

!n finalul apelului se critică sentința de fond și sub aspectul cheltuielilor de judecata.

Apelantul pretinde, din nou, într-o manieră proprie faptul că nivelul acelora trebuie raportat doar la nivelul sumei contestate,

Ori prezenta cauză a impus acordarea de consultații juridice, redactarea de documente, studierea de documente, de acte normative și de practică judiciară.

S-a impus participarea la dezbateri: în instanță și redactarea de concluzii în formă scrisă.

Volumul de muncă efectuat nu a fost astfel condiționat de cuantumul sumei executate, ci de faptul că a fost necesară, reprezentarea judiciară a părții, care fusese împrocesuată, in urma acțiunii intentate de către apelantă.

Judecarea procesului a impus administrarea de probatoriu și efectuarea de dezbateri, care au fost de fapt independente de nivelul sumei, executate.

In atari condiții, este inacceptabilă pretenția apelantului privind condiționarea valorii prestației avocatului la sume derizorii ,,întrucât natura, acestei munci și importanța ei nu sunt nicidecum derizorii.

De altfel, prevederile normative ce carmuiesc stabilirea onorariilor avocațiale rețin o multitudine de aspecte care guvernează în această materie (aspecte reținute de fapt de către apelanta însăși), nivelul sumelor disputate nefiind nicidecum unicul etalon.

In drept invocă alături ce prevederile legale menționate în cuprinsul întâmpinării și art. 480 alin. 1 C.proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză (fila 21) intimatul I.-Anitas M. solicită instanței să constate excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc I.-Anitas M. D.. In acest sens învederează disp. art. 402 al. (1) din Codul de procedura civila, potrivit căruia „ instanța sesizata va solicita de indata organului de executare sa-i transmită, in termenul fixat copii certificate de acesta de pe actele dosarului executional in cauza ... Părțile vor fi citate ..." .

In concluzie organul de executare nu poate avea calitatea de intimat, cu atât mai mult cu cat executorul judecătoresc pune in executare dispozițiile civile din titlurile executorii a căror pronunțare au stat la baza judecații care nu este opozabila executorului judecătoresc .

Instanța sesizata, conform prevederilor de mai sus, va cere executorului judecătoresc copia certificata a dosarului executional pentru a putea verifica temeinicia si legalitatea acestora, dar executorul judecătoresc nu poate avea calitatea de intimat. In acest sens invederează prevederile art. 373 ind. 1 alin. (2) din codul de procedura civila potrivit cărora „ executorul judecătoresc este dator sa stăruie ... pentru realizarea ... obligației prevăzute in titlul executoriu si pentru ... respectarea drepturilor pârtilor ... ", prevederile art.2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit căruia aceștia „ sunt investiți sa îndeplinească un serviciu de interes public " si prevederile art.5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora „ activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește in condițiile legii, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale pârtilor si ale altor persoane interesate ..." .

In concluzie, executorul judecătoresc trebuie sa fie imparțial, sa ocrotească dreptul ambelor parti (debitor - creditor, respectiv contestator - intimat), deci nu poate avea nici calitatea de contestator sau intimat, nici de apărător al vreunei parti cu atât mai mult cu cat „ executorii judecătorești nu pot refuza îndeplinirea unui act dat in competenta lor decât in cazurile si in condițiile prevăzute de lege " (disp.art.6 din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești).

Pentru motivele de mai sus, își rezervam dreptul de a nu formula intampinare in ceea ce privește fondul contestației, aceasta obligație si totodată acest drept revenind creditorului N. V. N..

Deliberând asupra apelului, tribunalul reține următoarele:

a) Potrivit art. 644 alin.1 din C.pr.civ., părți în procedura de executare silită sunt doar creditorul și debitorul; executorul judecătoresc nu are cum să figureze ca intimat într-o contestație la executare; b) potrivit art.669 alin.1 cu art.669 alin.3 pct.2 din C.pr.civ., onorariul executorului se achită în avans; c) nu există reglementare legală care să condiționeze declanșarea executării silite de solicitarea prealabilă amiabilă a creditorului de a i se achita creanța; d) eventuala plată a creanței nu a fost invocat ca motiv al contestației la executare în fața primei instanțe, astfel că în apel reprezintă o cerere nouă care nu poate fi primită; tot astfel, întrucât nu s-a solicitat în primă instanță, cererea de a fi redus cuantumul onorariului avocațial achitat în primă instanță, este o cerere nouă în apel care nu poate fi primită; este de precizat că prin apel nu s-a criticat faptul că prima instanță nu a redus din oficiu cuantumul onorariului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul apelantei M. A. INTERNE, având Cod fiscal CF4267095, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 3467/18.09.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. N., având CNP_, domiciliat în Carei, ., nr. 12, . M., cu domiciliul procedural ales la C.. av. F. F., situat în Satu M., ., ., jud. Satu M. și B.E.J. I.-A. M. D., având C.I.F. RO_, cu sediul în Satu M., .. 13, . M..

Obligă apelanta să achite intimatului N. N. 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 17.02.2015.

Red. T.T./20.03.2015

Tehnored_LI /25.03.2015

Ex. 5

- .. cu: M. A. INTERNE, N. N. și B.E.J. I.-A. M. D.

Judecător fond: A.-M. S.