Fond funciar. Decizia nr. 218/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 218/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 5601/296/2014

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 218/.>

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Z. K.

Judecător M. G. R.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanții-pârâțiB. A., B. R., F. B. E., cu toții având domiciliul procedural ales în Satu M., ..2, . M., K. T., K. H., domiciliați în Șomcuta M., ..11, jud. Maramureș, și B. A., domiciliat în Satu M., ..21, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 3886/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamantB. E., domiciliat în localitatea Medieșul Aurit, nr.16, jud.Satu M. și intimații-pârâțiC. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MEDIEȘUL AURIT, cu sediul în localitatea Medieșul Aurit, nr.157, jud.Satu M., C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE FOND FUNCIAR, cu sediul Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud.Satu M., având ca obiect fond funciar.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3886/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, instanța a admis cererea formulată de reclamantul B. E., identificat cu CNP_, cu domiciliul în loc. Medieșul Aurit, nr. 16, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâții B. A., identificat cu CNP_, cu domiciliul în Satu M., ./A, jud. Satu M., C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MEDIEȘUL AURIT, cu sediul în loc. Medieșul Aurit, nr. 157, jud. Satu M., și C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE FOND FUNCIAR, cu sediul în Satu M., Piața 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M., B. R., identificată cu CNP_, cu domiciliul în com. Medieșul Aurit, ., jud. Satu M., FULP B. E., identificată cu CNP_, cu domiciliul în Satu M., . M., având ca obiect fond funciar; a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 31-_ din 20.12.1994, emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe seama defunctului B. I. I. (1938), privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 mp, situate în extravilanul și intravilanul loc. Medieșul Aurit și a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pe seama defunctului B. I. Iozsef (născut în anul 1909), pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 mp, situate în extravilanul și intravilanul loc. Medieșul Aurit și menționate în titlul de proprietate mai sus arătat, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Titlul de proprietate cu nr. 31-_ din 20.12.1994 (fila 4) a fost emis pe numele defunctului B. I. I. (născut în anul 1938), pentru terenurile (situate în intravilanul și extravilanul loc. M. Aurit) în suprafață de 3 ha și 7851 mp, nr. top. 209/70, 2662/800, 2342/39, 2235, 2234, 2233. Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate derivând din acest titlu, pe numele defunctului B. I. I., a avut loc în data de 02.06.1997, potrivit extraselor CF nr._ M. Aurit, respectiv CF nr._ M. Aurit (filele 17-24).

Titlul de proprietate menționat mai sus a fost emis ca urmare a cererii înregistrate la C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 M. Aurit sub nr. 20/1991 (fila 44), prin care defunctul B. I. („Bătrânul”) a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol cu care a fost înscris în CAP. De asemenea, instanța reține că, potrivit adeverinței nr. 1104/29.01.1993 (fila 6), defunctului B. I. i s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,81 ha teren, prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 33/22.08.1991. Sub acest aspect, instanța reține că pe numele defunctului B. I. (născut în anul 1909) s-a emis titlul de proprietate nr. 31-_/19.12.2007 (fila 5), pentru terenurile în suprafață totală de 2 ha și 2900 mp.

Potrivit actelor de stare civilă de la dosar (filele 8-9), reclamantul B. E. și defunctul B. I. (născut în anul 1938) sunt copiii defunctului B. Iozsef (în limba română, I.), născut în anul 1909, și ai numitei B. E.. Conform certificatului de deces înregistrat sub nr. 76/15.12.2000 la Primăria M. Aurit (fila 7), numitul B. Iozsef, născut în anul 1909, a decedat la data de 14.12.2000. Titlul de proprietate cu nr. 31-_ din 20.12.1994 a fost emis pe numele fiului acestuia, B. I. I. (născut în anul 1938), decedat la data de 04.03.2012 (fila 8), pârâții B. A. și Fulp B. E. fiind împrocesuați în prezentul litigiu în calitate de copii ai acestuia din urmă, iar pârâta B. R., în calitate de soție supraviețuitoare (conform actelor de stare civilă de la filele 59-61).

În cauză nu a fost contestată starea de fapt expusă în acțiune cu privire la faptul că defunctul B. I. (născut în anul 1938) nu era îndreptățit la reconstituire în nume propriu întrucât cererea a fost formulată de tatăl său și al reclamantului, B. Iozsef (I.), născut în anul 1909. În ceea ce privește apărarea pârâtului privind posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă, instanța reține că, potrivit art. 59¹ din Legea nr. 18/1991, republicată, prevede următoarele: (1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară. (2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene. (3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Așadar, rectificarea titlului de proprietate pentru erori materiale nu se impune a fi efectuată pe cale judecătorească, ci în baza hotărârii comisiei județene, însă cu condiția ca terenurile înscrise în acest titlu să nu fi intrat în circuitul civil. Or, în cauză fiind vorba despre un titlu de proprietate ce a fost înscris în cartea funciară, astfel cum s-a menționat mai sus, nu se poate pune în discuție inadmisibilitatea acțiunii în raport cu prevederile art. 59¹ din Legea nr. 18/1991.

Potrivit art. III, alin. (1), lit. a), pct. (i) din Legea nr. 169/1997 (astfel cum a fost modificat acest text prin Titlul V din Legea nr. 247/2005), sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997: actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.

Aceste dispoziții trebuie interpretate prin coroborare cu prevederile art. 8, alin. (2) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite. Art. 13, alin. (3) din Legea nr. 18/1991 prevede că titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

Prin urmare, Titlul de proprietate cu nr. 31-_ din 20.12.1994 nu putea fi emis pe numele defunctului B. I. I. (născut în anul 1938) în nume propriu, persoana îndreptățită în nume propriu fiind defunctul B. Iozsef (născut în anul 1909), în favoarea căruia s-a stabilit, prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 33/22.08.1991, dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 5,81 ha și față de care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin titlul nr. 31-_/19.12.2007 (pentru suprafața de 2 ha și 2900 mp). Defunctul B. I. I. (născut în anul 1938) era îndreptățit la reconstituire doar în calitate de moștenitor al defunctului B. Iozsef (născut în anul 1909), însă la rubrica „moștenitorii defunctului/defunctei” nu s-a menționat nimic. Chiar admițând că ar fi vorba de o simplă eroare materială, instanța constată că sunt incidente prevederile art. III, alin. (1), lit. a), pct. (i) din Legea 169/1997, deoarece nu s-a invocat și nici nu s-a făcut dovada faptului că defunctul B. I., născut în anul 1938, ar fi deținut acest teren în proprietate, predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat și, de asemenea, acesta nu se putea prevala de calitatea de unic moștenitor al acestor terenuri, cât timp reclamantul este și el fiul numitului B. Iozsef (născut în anul 1909) și, mai mult, la data emiterii Titlului de proprietate cu nr. 31-_ din 20.12.1994, nu survenise decesul acestuia din urmă, neputându-se pune în discuție arogarea de către fiii acestuia a calității lor de moștenitori la acel moment.

Astfel, raportat la prevederile art. III, alin. (1), lit. a), pct. (i) din Legea nr. 169/1997, coroborate cu prevederile art. 8, alin. (2) și art. 13, alin. (3) din Legea nr. 18/1991, constatând că defunctul B. I. I. (născut în anul 1938) nu era îndreptățit la reconstituire pentru terenurile menționate în titlul de proprietate atacat nici în calitate de unic moștenitor și nici în nume propriu, instanța a constatat că sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute.

Ținând seama de prevederile legale menționate mai sus, instanța de fond a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 31-_ din 20.12.1994, emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe seama defunctului B. I. I. (1938), privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 mp, situate în extravilanul și intravilanul loc. Medieșul Aurit. De asemenea, instanța a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pe seama defunctului B. I. Iozsef (născut în anul 1909), pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 mp, situate în extravilanul și intravilanul loc. Medieșul Aurit și menționate în titlul de proprietate mai sus arătat. Nefiind solicitate cheltuieli de judecată de către reclamant, raportat la lipsa opoziției pârâtului B. A., instanța de fond a luat act de această împrejurare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel numiții B. A., B. R., F. B. E., K. T., K. H., domiciliați în Șomcuta M., .. 11, jud. Maramureș și B. A., solicitând instanței de control judiciar ca prin hotărârea care ce o va pronunța în cauză, să dispună admiterea apelului și, pe cale de consecință, in principal, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 c.pr.civ. să dispună anularea sentinței apelate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Satu M., iar, în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 și 3 teza a doua c.pr.civ. schimbarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță doar în ceea ce privește parcelele extravilane de teren identificate cu nr. top. 209/70 în suprafață de 1 ha și 2900 m.p., nr. top. 2662/80 în suprafață de 4.000 m.p. și nr. top. 2342/39, în suprafață de 1 ha și 7.200 m.p., care au făcut obiectul cererii introductive de instanță, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de purtarea procesului.

În motivarea căii de atac exercitate apelanții arată că prin hotărârea judecătorească apelată a fost admisă cererea introductivă de instanță formulată de către unchiul lor, intimatul reclamant B. E. și, pe cale de consecință, prima instanță a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 31-_ emis la data de 20 decembrie 1994 de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu M. pe seama defunctului soț și tată B. I. I. privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 m.p. situate în extravilanul și intravilanul localității M. Aurit, a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pe seama defunctului B. I. Jozsef (născut în anul 1909) pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 m.p., situate în extravilanul și intravilanul localității M. Aurit.

Apelanții apreciază că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

In primul rând, hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât aceasta a fost pronunțată în lipsa citării legale a tuturor persoanelor cu legitimare procesuală pasivă și este netemeinică, întrucât, pe de o parte, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă de instanță, deci a judecat plus petita și, pe de altă parte, aceasta a reținut trunchiat lipsa de opoziție la admiterea acțiunii a pârâtului B. A..

I. În ceea ce privește nulitatea sentinței apelate, apelanții fac precizarea că reclamantul a promovat, inițial, cererea introductivă de instanță doar împotriva apelantului-pârât B. A., fără a indica și ceilalți moștenitori ai fratelui B. I. I., născut în anul 1938, indicați prin întâmpinare de către B. A., fiind vorba despre soția supraviețuitoare, mama B. R. și sora sa, F. B. E..

În urma formulării întâmpinării de către B. A., intimatul reclamant a înțeles să le cheme în judecată inclusiv pe mama și pe sora, însă intimatul nu a indicat și ceilalți moștenitori ai defunctului B. Joszef născut in anul 1909, care trebuiau introduși în cauză, având legitimare procesuală pasivă.

Este vorba despre Karacsonv T. și K. H., soțul și fiica lui B. E. (decedată în anul 2004)"- sora intimatului-reclamant, domiciliați în Șomcuta M., .. 11, jud. Maramureș și B. A., frate al intimatului reclamant, domiciliat în municipiul Satu M., .. 21, jud. Satu M., sens în care anexează și un arbore genealogic pentru exemplificare, alături de cuvenitele acte de stare civilă.

În lipsa citării acestora cadrul procesual este elipitic, iar hotărârea judecătorească pronunțată în contradictoriu doar cu unii moștenitori este lovită de nulitate absolută.

Desigur se impune casarea sentinței apelate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pentru ca aceste persoane să nu fie văduvite de un grad de jurisdicție, actul de justiție neputând opera omisso medio sau per saltum.

2. In al doilea rând, consideră apelanții, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut prin faptul că a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 31-_ emis la data de 20 decembrie 1994 de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu M. pe seama defunctului lor soț și tată B. I. I. privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha si 7.851 m.p. situate în extravilanul și intravilanul localității Mediesu Aurit, în condițiile în care, cererea introductivă de instanță și lipsa sa de opoziție vizau doar terenurile cuprinse în titlul de proprietate atacat situate în extravilanul localității Mediesu Aurit, NU și pe cele situate în intravilan și, nicidecum, casa și construcțiile și terenul aferent, care sunt folosite de apelanta B. R. - cumnata intimatului reclamant.

Prin precizarea de acțiune intimatul-reclamant nu a modificat pretențiile sale inițiale, în sensul de a emite pretenții cu privire la terenurile intravilane și casa și construcțiile cuprinse în titlul de proprietate atacat.

Acțiunea intimatului-reclamant viza, în mod expres, terenurile situate în extravilanul localității Mediesu Aurit, identificate cu nr. top. 209/70 în suprafață de 1 ha și 2900 m.p., nr. top. 2662/80 în suprafață de 4.000 m.p. și nr. top. 2342/39, în suprafață de 1 ha și 7.200 m.p.

Or, în atare condiții, prima instanță nu avea dreptul de a judeca, extra limite litis și să dispună constatarea nulității absolute a titlului de proprietate atacat și cu privire la aceste terenuri care nu au făcut obiectul pretențiilor intimatului reclamant, susțin apelanții. Procedând altfel, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut, iar acest lucru este greșit.

De altfel, este important de avut în vedere faptul că intimatul-reclamant nu a emis nicio pretenție de la apelanții-pârâți, care sunt nepoții lui de frate și cumnata lui, în timpul vieții fratelui său, B. I., născut în anul 1938, în condițiile în care titlul de proprietate atacat a fost intabulat în cartea funciară încă din anul 1997, după cum rezultă din înscrierea de sub B 1 din C.F. nr. 9 N Mediesu Aurit, intimatul neemițând nicio pretenție.

Apelanții mai arată că acesta nu a procedat astfel, întrucât, a cunoscut faptul că, în timpul vieții sale, fratele său, defunctul B. I. I.- născut în anul 1938 l-a întreținut pe tatăl lor, defunctul B. Jozsef, născut în 1909, precum și pe mama lor, B. E., părinții, după ce, în prealabil i-au înzestrat pe ceilalți trei frați, B. E., B. A. și B. E., dorind ca terenurile intravilane și extravilane cuprinse în titlu de proprietate atacat să-i revină antecesorului lor, B. I. I..

Acesta este motivul pentru care titlul de proprietate atacat a fost emis pe numele său și pentru care, intimatul-reclamant, unchi și cumnat sau vreunul dintre ceilalți frați și/sau moștenitori ai acestora nu a emis vreo pretenție cu privire la terenurile și casa cuprinse în titlul de proprietate atacat.

De asemenea, apelanții apreciază că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate atacat ar fi fost formulată de către B. Jozsef, născut în 1909, deoarece, în realitate aceasta a fost formulată de către numitul B. I., fiului celui dintâi, născut în anul 1938, aceasta fiind și persoana pentru care a fost eliberată adeverința de proprietate nr. 1104 din data de 28 ianuarie 1993.

Concluzia celor de mai sus este aceea că, cererea introductivă de instanță, este eliptică nu doar prin prisma necitării în cauză a tuturor moștenitorilor defunctului B. Jozsef, cel în favoarea căruia solicita reclamantul emiterea titlului de proprietate, dar și prin prisma lipsei bazei morale de a emite astfel de pretenții.

Cu toate acestea, apelantul B. A., necunoscând toate aspectele mai sus menționate din discuțiile purtate în familie, și-a exprimat acordul ca, în ceea ce privește terenurile extravilane, intimatul-reclamant să fie îndreptățit Ia a primi jumătate din aceste terenuri, în considerarea faptului că ele sunt folosite, în această modalitate de aproximativ 30 de ani de zile.

Pentru considerentele mai sus exprimate apelanții solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

In drept invocă prevederile legale menționate în cuprinsul cererii de apel.

Prin întâmpinarea formulată în cauză (filele 23-24) intimatul-reclamant B. E. solicită instanței de control judiciar ca prin hotărârea ce o va pronunța in cauza sa respingă apelul atât pe motivația principala cat si pe cea subsidiara, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecata.

1. În motivare intimatul-reclamant arată că prin cererea introductiva a atacat titlul de proprietate emis nelegal pe numele fratelui său B. I. I. născut in 1938 si in cauza au figurat ca parați numai moștenitorii lui si nici nu era nevoie sa figureze toți moștenitorii tatălui B. Iozsel născut in 1909, acestuia urmând a figura in procesul de stabilire a masei succesorale după emiterea noului titlu pe numele persoanei îndreptățite. Ceilalți apelanți introduși artificial in cauza nu sunt moștenitori ai fratelui său decedat, respectiv B. I .I. născut la 1938 si pe numele căruia s-a emis, cu incalcarea legii titlul de proprietate atacat, astfel ca numai moștenitorii acestuia trebuiau sa figureze in cauza, lucru care s-a si intamplat, astfel ca sub acest aspect sentința civila atacata este una legala si temeinica .

2. Intimatul-reclamant apreciază ca nici motivul subsidiar nu subzista pentru ca titlul de proprietate emis nelegal unei persoane neindreptatite este lovit de nulitate absoluta in intregime potrivit art. 3 lit. a din Legea 169/1997, iar problema parcelei intravilane cu casa de locuit urmează a fi soluționata tot prin acțiunea succesorala, fie pe cale amiabila, fie prin instanta.

F. de cele ce preced intimatul-reclamant solicită respingerea apelului cu consecința menținerii sentinței civile atacate si cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate in cele doua etape procesuale.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de apelanții B. A., B. R., F. B. E., K. T., K. H. și B. A. (filele 46-47) aceștia învederează instanței de judecată următoarele aspecte:

1. In opinia apelanților, tocmai împrejurarea că dezbaterea succesorală nu a fost realizată trebuia să-l oblige pe intimat să îi cheme în judecată pe toți frații și surorile sale și nu doar pe subsemnatul B. A.. D. ca urmare a întâmpinării formulate înaintea primei instanțe, intimatul reclamant B. E. a înțeles să-și precizeze cererea de chemare în judecată în sensul citării mamei apelantului B. A. și a uneia dintre surorile sale. Cu toate acestea, intimatul-reclamant nu i-a chemat în judecată și pe ceilalți frați, or, ubi aedem ratio est aedem solutio esse debet. Cu alte cuvinte, dacă a înțeles să cheme în judecată pe moștenitorii defunctului său frate B. I. I. nu înțeleg care este motivul pentru care a înțeles să poarte acest proces fără citarea lor în cauză.

2.În ceea ce privește capătul subsidiar al apelului formulat, apelanții susțin că acesta este în concordanță cu starea de fapt efectivă și reală, de altfel, susținerile intimatului având un caracter speculativ, în condițiile în care, nici prin cererea introductivă de instanță și nici prin precizarea de acțiune pe care a formulat-o acesta nu a emis vreo pretenție în ceea ce privește terenurile situate în intravilanul localității M. Aurit. Abia după pronunțarea sentinței apelate, prin care a primit mai mult decât a cerut, susține o stare de fapt diferită și, evident, speculativă.

3. Apelanții consideră că, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut prin faptul că a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 31-_ emis la data de 20 decembrie 1994 de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Satu M. pe seama defunctului lor soț și tată B. I. I. privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 3 ha și 7.851 m.p. situate în extravilanul și intravilanul localității M. Aurit, în condițiile în care, cererea introductivă de instanță și lipsa sa de opoziție vizau doar terenurile cuprinse în titlul de proprietate atacat situate în extravilanul localității M. Aurit, NU și pe cele situate în intravilan și, nicidecum, casa si construcțiile si terenul aferent, care sunt folosit de apelanta B. R. - cumnata intimatului-reclamant.

Prin precizarea de acțiune intimatul-reclamant nu a modificat pretențiile sale inițiale, în sensul de a emite pretenții cu privire la terenurile intravilane și casa și construcțiile cuprinse în titlul de proprietate atacat.

Acțiunea intimatului-reclamant viza, în mod expres, terenurile situate în extravilanul localității M. Aurit, identificate cu nr. top. 209/70 în suprafață de 1 ha și 2900 m.p., nr. top. 2662/80 în suprafață de 4.000 m.p. și nr. top. 2342/39, în suprafață de 1 ha și 7.200 m.p.

Or, în atare condiții, prima instanță nu avea dreptul de a judeca, extra limite litis și să dispună constatarea nulității absolute a titlului de proprietate atacat și cu privire la aceste terenuri care nu au făcut obiectul pretențiilor intimatului-reclamant susțin apelanții. Procedând altfel, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut, iar acest lucru este greșit.

Tribunalul, deliberând cu prioritate conform art. 248 C. pr. civ., asupra excepției lipsei calității procesuale active a numiților K. T., K. H. și B. A.invocată din oficiu în ședința publică din 5.05.2015, reține următoarele:

Apelanții K. T., K. H. și B. A. nu au fost părți în proces în fața instanței de fond. Ca urmare, ei nu au calitate procesuală activă pentru promovarea apelului împotriva unei hotărâri care nu le este opozabilă. Ei nu pot dovedi calitatea procesuală de apelanți în virtutea calității lor de moștenitori ai defunctului B. Jozsef născ. în anul 1909, întrucât obiectul acțiunii vizează titlul de proprietate emis în favoarea lui B. I. născ. în 1938, astfel că moștenitorii acestuia din urmă au și calitate procesuală în cauză.

În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a acestora și va respinge apelul ca fiind promovat de persoane fără calitate procesuală în cauză.

Tribunalul deliberând asupra apelului în conformitate cu disp. art. 479 C.pr.civ. prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, îl apreciază ca întemeiat pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl constituire anularea parțială a titlului de proprietate nr. 31-_ emis pe numele lui B. I. născ. în 1938, dar în ceea ce privește parcelele extravilane identificare cu nr. top. 209/70 cu suprafața de 1 ha și 2900 mp., nr. top. 2662/80 cu suprafața de 4000 mp. și nr. top. 2342/39 cu suprafața de 1 ha 7200 mp.

Acțiunea a fost îndreptată împotriva moștenitorilor defunctului B. I. (născ. în 1938), respectiv soția supraviețuitoare și descendenții acestuia.

Pârâtul B. A. a recunoscut prin întâmpinarea depusă în primă instanță, că acest teren (parcelele extravilane) a fost folosit de către cei 2 fii a defunctului B. Jozsef (născ. 1909), respectiv defunctul său tată B. I. ( născ. 1938) și reclamantul B. E..

Acesta nu a manifestat opoziție față de cererea reclamantului care vizează confirmarea juridică implicită a dreptului său de proprietate ca moștenitor al defunctului tată, conform stării de fapt reprezentată de folosința comună în părți egale de către reclamant și pârâți.

Prin constatarea nulității titlului de proprietate în integralitatea sa, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut.

Reclamantul nu a contestat titlul de proprietate în ceea ce privește parcelele de teren intravilan și dreptul de proprietate al defunctului B. I. (născ. în 1938) asupra acestora.

Mai mult, conform cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 20/15.02.1991, B. I. „bătrânu” (născut în 1909) a solicitat doar reconstituirea terenului arabil în suprafață aproximativă de 3,66 ha, iar nu și terenul intravilan.

Apelanții nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de apel, prin chitanțe doveditoare.

În consecință, tribunalul în baza art. 480 C.pr.civ. va admite excepția lipsei calității procesuale active a apelanților K. T., K. H., domiciliați în Șomcuta M., ..11, jud. Maramureș, și B. A., domiciliat în Satu M., ..21, jud. Satu M., și va respinge apelul acestora ca fiind promovat de persoane fără calitate procesuală în cauză; va admite apelul pârâților B. A., B. R., F. B. E., cu toții având domiciliul procedural ales în Satu M., ..2, . M., împotriva Sentinței civile nr. 3886/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. E., domiciliat în localitatea Medieșul Aurit, nr.16, jud.Satu M., C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MEDIEȘUL AURIT, cu sediul în localitatea Medieșul Aurit, nr.157, jud.Satu M., și C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE FOND FUNCIAR, cu sediul Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud.Satu M. și în consecință va schimba în parte sentința atacată în sensul de a constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.31-_ din 20.12.1994, emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe seama defunctului B. I. I. (1938), privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 3 ha 4100 mp, identificat prin parcelele nr.top 209/70 cu suprafața de 1 ha 2900 mp, nr.top 2662/80 cu suprafața de 4000 mp, nr.top 2342/39 cu suprafața de 1 ha 7200 mp. și va dispune eliberarea unui nou titlu de proprietate pe seama defunctului B. I. Jozsef născut în anul 1909, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 3 ha 4100 mp, situat în extravilanul localității M. Aurit, identificat prin parcelele cu nr. top mai sus menționate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a apelanților K. T., K. H., domiciliați în Șomcuta M., ..11, jud. Maramureș, și B. A., domiciliat în Satu M., ..21, jud. Satu M., și respinge apelul acestora ca fiind promovat de persoane fără calitate procesuală în cauză.

Admite apelul pârâților B. A., B. R., F. B. E., cu toții având domiciliul procedural ales în Satu M., ..2, . M., împotriva Sentinței civile nr. 3886/16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații B. E., domiciliat în localitatea Medieșul Aurit, nr.16, jud.Satu M., C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MEDIEȘUL AURIT, cu sediul în localitatea Medieșul Aurit, nr.157, jud.Satu M., și C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE FOND FUNCIAR, cu sediul Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud.Satu M., și în consecință:

Schimbă în parte sentința atacată în sensul de a constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.31-_ din 20.12.1994, emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pe seama defunctului B. I. I. (1938), privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 3 ha 4100 mp, identificat prin parcelele nr.top 209/70 cu suprafața de 1 ha 2900 mp, nr.top 2662/80 cu suprafața de 4000 mp, nr.top 2342/39 cu suprafața de 1 ha 7200 mp.

Dispune eliberarea unui nou titlu de proprietate pe seama defunctului B. I. Jozsef născut în anul 1909, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 3 ha 4100 mp, situat în extravilanul localității M. Aurit, identificat prin parcelele cu nr.top mai sus menționate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată la data de 14 Mai 2015, cu aplicarea disp. art.396 alin.2 C.proc.civ.

Președinte,

Z. K.

Judecător,

M. G. R.

Grefier,

E. P.

Red. R.M.G. – 21.05.2015

Tehnored_LI /21.05.2015

11 ex. – .. cu: K. T., K. H., B. A., B. A., B. R., F. B. E., B. E., C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MEDIEȘUL AURIT, C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE FOND FUNCIAR

Judecător fond: A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 218/2015. Tribunalul SATU MARE