Fond funciar. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 34/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 652/218/2013

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/R

Ședința publică de la 17 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Z. K.

Judecător M. G. R.

Judecător G. D. S.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea recursului civil formulat de recurenta-intimată C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR CRAIDOROLȚ, cu sediul în Craidorolț, nr.106, jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr.607/25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata-petentă D. S. L. M., cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de Avocat M. M. E., din Carei, ., nr.16, jud. Satu M. și intimatele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR ACÂȘ, cu sediul în Acâș, jud. Satu M., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud.Satu M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, nu au răspuns părțile.

Prin serviciul de registratură al instanței la date de 17.02.2015, intimata-petentă, prin avocat, a depus la dosar, prin fax, concluzii scrise și înscrisuri reprezentând certificatul de naștere al numitului D. Schomburg A. B. M., precum și titlurile de proprietate nr._; nr.31-9784; nr.31-_ și nr.5563.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, dată la care susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.607/607/25.02.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Carei a admis în parte plângerea formulată de petenta D. S. L. M. împotriva intimatelor C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR ACÂȘ, C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR CRAIDOROLȚ și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M. și, prin urmare: a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei D. S. L. M. în calitate de moștenitoare după străbunicul D. S. A., pentru suprafața de 100 ha, teren extravilan pe teritoriul Comunei Craidorolț în măsura în care reconstituirea în natură va fi posibilă în urma finalizării lucrărilor de întocmire a noii balanțe a fondului funciar pentru UAT Craidorolț, iar, în subsidiar, a dispus acordarea de măsuri compensatorii. Cheltuielile de judecată au fost compensate.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că petenta, în calitate de moștenitoare după D. S. S., (bunic), a formulat cererea de reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Lg.247/2005, pentru suprafața de 100 ha teren arabil.

Prin adresa nr.1128/2013 din data de 23.04.2013, intimata C. locală Craidorolț a comunicat instanței că cererea petentei a fost soluționată în sensul că aceștia au fost trecuți pe anexa nr.39 pentru despăgubiri, având în total validat 40 ha teren agricol.

În consecință, instanța, analizând actele de la dosar, a constatat că se confirmă îndreptățirea petentei la reconstituirea dreptului de proprietate solicitat și văzând poziția acestora din urmă cu privire la variantele de reconstituire, instanța, în temeiul art.53 și urm. din Lg.18/199 rep., rap. la art.11-16 din Legea 165/2013, a admis în parte plângerea formulată de petenta D. S. L. M., împotriva intimatelor C. L. pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Acâș, C. L. pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Craidorolț și C. Județeană pentru aplicarea Legii Fondului Funciar Satu M. și, prin urmare, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei D. S. L. M., în calitate de moștenitoare după străbunicul D. S. A., pentru suprafața de 100 ha, teren extravilan pe teritoriul Comunei Craidorolț în măsura în care reconstituirea în natură va fi posibilă în urma finalizării lucrărilor de întocmire a noii balanțe a fondului funciar pentru UAT Craidorolț, iar, în subsidiar, a dispus acordarea de măsuri compensatorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR CRAIDOROLT prin PRIMAR, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, motivat de următoarele:

Prin acțiunea promovată petenta D. S. Linder M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 100 ha teren după străbunicul ei, D. S.. În cursul judecății, petenta a precizat că acest teren este solicitat după bunic, aspect care nu corespunde adevărului.

Învederează că în baza Lg.nr.1/2000 după defunctul D. S. S., nepotul acestuia a solicitat teren și a obținut 10,00 ha teren forestier, conform titlului de proprietate nr.9784 și suprafața de 31,82 ha teren agricol, conform titlului de proprietate nr.5563, iar pentru anexă despăgubiri a fost înscris cu suprafața de 8,18 ha teren, totalizând astfel 50,00 ha teren în baza Lg.nr.1/2000 conform art.3, iar la Mihăieni a fost pus în posesie cu suprafața de 10,00 ha teren conform titlului de proprietate nr._/15.09.1997.

Potrivit titlului de proprietate cu nr._/08.04.2011, după același defunct a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,9850 ha.

Apreciază că intimata este îndreptățită la teren în natură în limita a 50,00 ha după autorul ei D. S. A..

Prin întâmpinarea formulată, intimata D. S. L. M. solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, arată că instanța de fond în mod just a apreciat probele de la dosar, constatând calitatea de moștenitoare a intimatei după străbunicul ei, contele de D. Schomburg A., decedat în data de 13 iunie 1922 în ..

În opinia intimatei, confuzia pe care o face apelanta este că, contele D. Schomburg, minor pe vremea dezbateri succesorale din 1922, a fost beneficiarul unei moșteniri testamentare și ca atare el a solicitat în nume propriu reconstituirea dreptului de proprietate, depunând cereri la C. L. de fond funciar din . s-a dat curs parțial și care a solicitat prin instanță reconstituirea diferenței suprafeței solicitate, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Carei sub nr._ .

Față de cele de mai sus, solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat; cu cheltuieli de judecată.

Prin concluziile scrise, intimata D. S. L. M. solicită respingerea apelului ca neîntemeiat; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, arată că instanța de fond în mod corect a apreciat probele de la dosar, pronunțând sentința prin care a obligat C. L. la reconstituirea unei suprafețe de teren arabil de 100 ha în raza comunei Craidorolț, în calitatea intimatei de moștenitoare legală după străbunicul ei, defunct D. Schomburg A..

În opinia intimatei cele invocate de către apelantă sunt niște susțineri nejustificate, dorind doar să creeze confuzie în fața instanței.

Astfel, intimata a arătat că tatăl ei a solicitat reconstituirea terenurilor în nume propriu ca fiind beneficiar al testamentului și respectiv „al procesului-verbal al dezbaterii lăsământului" eliberat de către notarul public Dr. B. Heppes. După tatăl intimatei s-a reconstituit o suprafață de teren de 41,82 ha arabil și 8,18 ha teren arabil propus pentru despăgubire, precum și 57,61 ha teren cu vegetație forestieră.

Precizează că solicitarea intimatei se referă la reconstituirea imobilelor din Eriu Sâncrai și satul Mihăieni, înscrise în C.F. nr.18 Eriu Sâncrai și C.F. nr.24 Mihăieni.

Învederează că a făcut nenumărate intervenții la C. L. fără niciun rezultat, depunând acte justificative și solicitând în același timp comunicarea persoanelor pentru care s-a eliberat titlu de proprietate pe terenurile antecesorilor ei.

Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Carei.

În ședința publică din data de 13.01.2015, tribunalul, în baza art.84 Cod proc.civ., a recalificat calea de atac din apel în recurs.

Prin concluziile scrise, intimata D. S. L. M. solicită respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată și onorar de avocat.

În fapt, arată că susținerile recurentei sunt nejustificate și sunt de natură să creeze confuzii.

Învederează că intimata a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 100 ha teren arabil situat în raza comunei Craidorolț (C.F. nr.18 Eriu Sâncrai și respectiv 24 Mihăieni), în calitatea ei de moștenitoare legală după străbunicul ei D. Schomburg A., decedat în 13.06.1922. în Ardusat, iar tatăl intimatei, D. Schomburg A., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în nume propriu, el fiind beneficiarul testamentului și respectiv al dezbaterii succesorale al notarului Dr. B. Heppes din Baia M., document aflat la dosar. Astfel, pentru tatăl intimatei, D.-Schomburg A.-B.-M.-C. (figurând în acest fel în certificatul de naștere) s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 31.8200 mp. arabil Eriu Sâncrai în baza titlului de proprietate nr. 5563, asupra unei suprafețe teren de 10 ha cu Titlu de proprietate_ din 15.09.1997 din satul Mihăieni, asupra unei suprafețe de 47.000 mp. pădure Craidorolț în baza titlului de proprietate nr._, precum și asupra unei suprafețe de 10 ha pădure Eriu Sâncrai cu titlu de proprietate nr.31-9784.

Menționează că, pentru a crea confuzii, recurenta, alăturat motivelor, a depus în dublu exemplar dovezi pentru aceeași suprafețe de teren, depunând, de asemenea, un alt proprietar D. Schomburg M. P. F. A. C., născut în 1924. Deci, însumând suprafețele reconstituite pentru tatăl intimatei, D. Schomburg A., născut în 1922, care a solicitat în nume propriu terenurile sunt de 57 ha pădure și 41,82 ha arabil (din care 10 ha reconstituit în Mihăieni și 31,82 ha la Eriu Sâncrai).

Precizează că din extrasele de carte funciară, nr.18 din Eriu Sâncrai, precum și nr.24 din Mihăieni din care rezultă cu prisosință suprafețele de teren care figurează pe numele antecesorului intimatei Grof D. S..

Pentru aspectele de mai sus, intimata consideră că instanța de fond în mod corect, apreciind probele, a pronunțat o sentință legală și temeinică, astfel că solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria Carei.

Alăturat concluziilor scrise, intimata a depus în ordine cronologică titlurile eliberate la care a făcut referire recurenta în diferite feluri și variațiuni, creând confuzie că s-ar fi reconstituit în jur de 100 ha teren, lucru ce nu este adevărat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu tribunalul, consideră că este fondat.

Instanța de fond apreciind greșit probele în mod nelegal a considerat că reclamanta e persoană îndreptățită în calitate de moștenitoare după străbunicul său la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafața de 100 ha extravilan.

Recurenta în cadrul acțiunii civile a solicitat reconstituirea unei suprafețe de 100 ha teren după străbunicul său D. S. A. decedat la data de 13.06.1922 în Ardusad, jud.Satu M. necuprins în masa succesorală dezbătută în 1926 la notarul public B. Heppesi Baia M. sub nr.280/1922, menționând că tatăl ei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate a terenurilor cuprinse în CF nr.18 Eriu Sincrai și CF nr.24 Mihăieni moștenite în urma dezbaterii succesiunii din 1926 în nume propriu după același defunct.

Atât recurenta, cât și tatăl ei, D. S. Alexander, născut în 1922, au solicitat fie individual fie în comun reconstituirea unor suprafețe de teren recurenta în calitate de moștenitoare, iar tatăl ei în nume propriu după același antecesor D. S. A. decedat la data de 13.06.1922.

Verificând cererile de reconstituire formulate cu privire la terenurile în litigiu tribunalul reține următoarele:

În cadrul cererii nr.61/2005 recurenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate privind terenul în suprafața de 50 teren arabil înscris în CF nr.18 Eriu Sincrai (fila 17 din dosar) invocând în cerere Legea nr.247/2005 pct.8 “de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire."

Tatăl recurentei în baza Legii nr.193/2007 a formulat o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate privind terenul înscris în CF nr.24 Mihăieni pentru suprafața de 50 ha teren după bunicul său D. S. A., în baza testamentului nr.1172/1945.

În cadrul cererii nr.483/2000 recurenta în baza Legii nr.169/1997 și a Legii nr.18/91 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenul înscris în CF nr.18 Eriu Sîncrai pentru suprafața de 50 ha teren arabil și 10 ha pădure.

Prin cererea nr.17/1997 tatăl recurentei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 30 ha pădure tatăl recurentei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 30 ha pădure din CF nr.18 Eriu Sincrai.

În cadrul concluziilor formulate în prima instanță, recurenta a precizat că solicitarea sa de reconstituire a dreptului de proprietate se referă la terenurile înscrise în CF nr.18 Eriu Sincrai și CF nr.24 Mihăieni, iar tatăl său a beneficiat de reconstituire pentru o suprafață de teren de 41,82 ha teren arabil și pentru 8,18 ha teren arabil s-a propus despăgubiri și 57,61 ha teren cu vegetație forestieră

Conform extrasului nr.280/1922 emis de notarul public Dr.B. Heppes Baia M. privind dezbaterea succesorală, averea defunctului D. S. A. decedat în 13.06.1922 (străbunicul reclamantei) s-a transmis la fiul acestuia M. D. S., la soția acestuia născută Teleki E. precum și la nepoții defunctului: A. D. S. (tatăl reclamantei) și la P. D. S..

Conform extrasului notarial pct.III imobilele din CF nr.18 Eriu Sincrai și CF nr.24 Mihăieni s-au predat cu drept de proprietate la tatăl reclamantei A. D. S. născut în 1922, care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind eliberate următoarele titluri de proprietate titlurilor de proprietate nr.5563 Eriu-Sincrai în suprafața de 31.8200 ha extravilan; TP nr.9784 10.000 ha Eriu-Sincrai, T.P nr._ extravilan . ha .

Cu privire la problema de drept privind solicitarea de către recurentă a reconstituirii dreptului de proprietate privind terenurile înscrise în CF nr.18 Eriu Sîncrai și CF nr.24 Mihăieni după străbunicul său în condițiile în care tatăl ei este în viață, instanța de control judiciar reține incidența textului de lege prevăzut de art.13 din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, conform căruia (1) Stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori, în viață la momentul intrării în vigoare a legii, se face pe numele persoanelor îndreptățite, iar pentru cooperatorii decedați, pe numele moștenitorilor. Când sunt mai mulți moștenitori stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor moștenitorilor.

(2) În situația în care pentru stabilirea dreptului de proprietate au depus cereri la comisie mai multe categorii de moștenitori, cererile moștenitorilor legali vor fi luate în considerare, prin excludere, în următoarea ordine de preferință:

a) cele ale descendenților direcți (copii, nepoți, strănepoți), singuri sau în concurs cu soțul supraviețuitor, excluzându-i pe toți ceilalți moștenitori; copiii îi exclud pe nepoți și aceștia pe strănepoți, în afară de cazul în care nepoții sau, după caz, strănepoții vin la moștenire în locul părintelui decedat anterior autorului succesiunii, prin reprezentare legală;[…]

În materia fondului funciar este stabilită ordinea în care moștenitorii pot solicita reconstituirea, se are în vedere ordinea claselor de moștenitori, precum și principiul proximității gradului de rudenie adică devoluțiunea succesorală în condițiile legii civile aspect ce rezultă și din economia textului de lege al art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 „de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora[…]”.

Deși în cauză nu este vorba de terenuri cooperativizate, ci de terenuri preluat de stat care intră sub incidența legilor fonului funciar se aplică conform celor reținute mai sus regulile devoluțiunii succesorale în condițiile legii civile (se are în vedere dispozițiile Codului civil de la 1865 având în vedre că cererile de reconstituire erau formulate sub imperiul acestui cod.).

Tatăl recurentei fiind în viață nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor bunicului său în calitate de moștenitor (în ipoteza în care în masa succesorală a bunicului său ar fi rămas terenuri ce nu au fost cuprinse în masa succesorală dezbătută în 1922) în locul lui aceste terenuri nu pot fi solicitate de recurentă în calitate de fiică, fiind vorba de clasa descendenților în linie directă, copiii îi exclud pe nepoți conform textului de lege precitat.

Tatăl recurentei fiind în viață nu se poate aplica regulile de la reprezentarea succesorală.

Textul de lege invocat de recurentă în cererea nr.61/2005, respectiv Legea nr.247/2005 pct.8 “de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire.",nu este aplicabil în speță, textul de lege are în vedre materia Legii nr.10/2001.

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art.312, art.304 pct.9 VCPC, va admite recursul declarat, va modifica în tot sentința recurată, va respinge cererea formulată și precizată de recurenta petentă.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de părțile interesate, în baza art.274 Cod proc.civ. fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta-intimată C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR CRAIDOROLȚ, prin primar în calitate de președinte al comisiei, cu sediul în Craidorolț, nr.106, jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr.607/25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă D. S. L. M., cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de avocat M. M. E., din Carei, ., nr.16, jud.Satu M. și intimata C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud.Satu M. și în consecință:

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge cererea formulată și precizată de intimata-petentă în contradictoriu cu intimatele C. L. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR CRAIDOROLȚ și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR SATU M., privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza legilor fondului funciar.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2015.

Președinte,

Z. K.

Judecător,

M. G. R.

Judecător,

G. D. S.

Grefier,

E. P.

Red.Z.K./06.03.2015

Tehnored_BER /06.03.2015

Ex.2

Jud.fond: C. S. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul SATU MARE