Pretenţii. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 137/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 6837/296/2014

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 137/.> Ședința publică de la 25 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. C.

Judecător E. R.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul T. I., cu domiciliul în Satu M., ., ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4067 din 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE L., din blocul situat pe ., . M., cu domiciliul procedural în Satu M., ., jud. Satu M., având ca obiect

pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.

Cauza se află la primul termen de judecată, în apel.

Prin rezoluția privind regularizarea cererii de apel din data de 16.01.2015, s-a constatat că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 470 C.pr.civ.

Prin rezoluția privind comunicarea cererii de apel și a motivelor de apel din data de 16.01.2015, în baza art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 s-a dispus comunicarea cererii de apel și a motivelor de apel cu mențiunea de a depune întâmpinare.

La data de 02.02.2015, prin rezoluția privind comunicarea întâmpinării s-a dispus comunicarea întâmpinării cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare.

La data de 30.01.2015, intimata a depus întâmpinare la cererea de apel,

Prin rezoluția privind fixarea primului termen de judecată din 16.02.2015, în baza art. XV alin. 7 din Legea nr. 2/2013, s-a fixat primul termen de judecată și s-a dispus citarea părților, apelantul cu mențiunea să timbreze cererea în baza art. 23 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013 până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării ca netimbrat.

În baza art.103 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 se constată că nu există alte cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.

Instanța constată că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu toate părțile și reține că apelul nu este timbrat.

În considerarea disp.art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și în baza art. 95 alin. 2 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 126 din Constituția României, art. 1 și 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față.

În temeiul art. 411 C.pr.civ. intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin urmare, față de această solicitare, lipsa intimatului nu împiedică judecarea cauzei. În privința probelor solicitate prin cererea de apel, instanța omite a se pronunța, având în vedere că primează excepția de netimbrare, astfel, în baza art.243 C.pr.civ. rap. la art. 248 C.pr.civ. declară închise dezbaterile în vederea deliberării asupra excepției de netimbrare.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4067/30.10.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE L. TÂRNAVEI nr.20, . T. I. și, în consecință, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 423,04 lei cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.02._14. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâtul este locatarul . Asociației Târnavei, nr.20, . a fost înființată prin încheierea din 18 ian.2011 în dosar nr._/296/2010, rămasă irevocabilă. Prin contractul de prestări servicii încheiat între reclamanta Asociația de locatari Târnavei pârâtul nu a achitat cota parte aferentă cheltuielilor de întreținere perioadei 01.02._14 depuse în probațiune la filele 4-12 din dosar acumulând un debit de 423,04 lei. Pârâtul, deși legal citat în cauză, nu a formulat întâmpinare și nu a depus acte doveditoare.

Astfel, în baza acestor raporturi contractuale reclamanta a emis facturile pe seama pârâtului aferente perioadei 1 febr. 2014-aprilie 2014, facturi care figurează în contabilitatea reclamantei, neachitate, conform fișei contabile, în sumă totală 423,04 lei. Raportat la probatoriul administrat în cauză potrivit dispoz.art.1270 Cod civ., care prevăd că, convențiile legal făcute au forță obligatorie între părțile contractante și art.42 din statul asociației de locatari și art.46, 50 alin.1 din Lg.nr.230/2007 și art.1270 Cod civ., instanța apreciind incidența acestor texte de lege, văzând și faptul că pârâtul nu a făcut dovada achitării contravalorii facturilor pe perioada descrisă mai sus, acumulând un debit de 423,04 lei, a apreciat acțiunea reclamantei ca fondată și, în baza textelor invocate, a admis-o conform dispozitivului hotărârii atacate. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul T. I., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Prezentarea motivelor de recurs este superfluă, întrucât pricina a fost soluționată de către tribunal pe calea unei excepții de ordin procedural.

Intimata ASOCIAȚIA DE L. TÂRNAVEI NR.20, ., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului. Pentru identitate de rațiune, tribunalul omite prezentarea motivelor de fapt invocate de partea intimată în cuprinsul întâmpinării.

Astfel cum rezultă din partea introductivă a acestei hotărâri, tribunalul, în ședința publică din data de 25.03.2015, a ridicat, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de apel.

Examinând excepția invocată, instanța a găsit-o întemeiată, întrucât apelantul datora, pentru soluționarea căii de atac exercitate, în conformitate cu disp.art.23 alin.1 lit.a din OUG nr.80/2013, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de către instanță până la termenul de judecată stabilit, intervine sancțiunea anulării căii de atac exercitate fără a se mai analiza motivele invocate în cererea de apel.

În consecință, tribunalul, în temeiul disp.197 din Noul Cod de procedură civilă, în conformitate cu care „în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”, a admis excepția invocată și a anulat, ca fiind netimbrat, apelul promovat de către pârâtul T. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.197 Cod proc.civ. anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâtul T. I., CNP_, cu domiciliul în Satu M., ., ., jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.4067/30.10.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE L. TÂRNAVEI NR.20, ., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ., jud.Satu M. cod fiscal_, înscrisă în Registrul Asociațiilor de proprietari de pe lângă grefa Judecătoriei Satu M. în dosar nr._/296/2010.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2015.

Președinte,

I. M. C.

Judecător,

E. R.

Grefier,

V. S.

Red.I.M.C./30.03.2015

Tehnored_BER /30.03.2015

Ex.4

- ..cu: T. I., Asociația de L. Târnavei nr.20, .

Jud.fond: M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul SATU MARE