Pretenţii. Decizia nr. 341/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRATIA D. PUBLIC cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, jud. Satu M. împotriva sentinței civile nr. 4561/03.12.2014 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimata F. A. F., domiciliat în Satu M., ., .. Satu M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi.

INSTANȚA

deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4561/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ADMINISTRATIA D. PUBLIC Satu M., în contradictoriu cu pârâta F. A. F. și a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 26.10.2012, agenții constatator din cadrul Administrației D. Public au constatat că autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost parcat pe . de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, săvârșind abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012. Față de cererea de chemare în judecată a reclamantei având ca obiect pretenții, se observă că aceasta susține că izvorul pretențiilor sale îl constituie săvârșirea unei fapte ilicite, a unei abateri, de către proprietarul autoturismului parcat fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, instanța de fond apreciind că temeiul legal al acestor pretenții este constituit de art. 1349 cod civil coroborat cu art. 1357-1371 Cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere a pârâtei. A reținut că, potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța de fond a luat în considerare dispozițiile art. 1532 Cod civil pentru a determina dacă prejudiciul invocat de reclamantă îndeplinește condițiile stabilite prin acest text de lege. Astfel, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite două condiții, și anume: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Astfel, instanța de fond a apreciat că este cert prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. înmatriculare_ a ocupat acele spații, fără a fi plătit tichetul de parcare, reprezentat de tichetul de parcare în valoare de 2 lei.

Referitor la tariful de penalizare prevăzut de art. 38 din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, în cuantum de 120 lei, instanța de fond a apreciat că acesta nu are caracter cert, împrejurarea că a fost prevăzut prin dispozițiile art. 38 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 neconferindu-i acest caracter. Menționarea unui asemenea tarif de penalizare în anexa H.C.L. nr. 149/27.09.2012 conferă sancțiunii constând în aplicarea tarifului de penalizare natura unei sancțiuni contravenționale, care poate fi aplicată doar printr-un proces-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Față de împrejurarea că nota de constatare întocmită în cauză nu are natura unui proces-verbal de contravenție, instanța de fond a apreciat că tariful de penalizare nu poate fi acordat, singurul prejudiciu dovedit fiind contravaloarea tichetului de parcare neachitat.

Referitor la a doua condiție, instanța de fond a reținut că prejudiciul nu a fost reparat.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, s-a reținut că, cel care a parcat autovehiculul mai sus-menționat fără să plătească contravaloarea tichetului de parcare, pe spațiul special amenajat de reclamanta Administrația D. Public, a săvârșit abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M. aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, ori abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții, astfel, se constată că este îndeplinită și această condiție.

Referitor la condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța de fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, prin parcarea autovehiculului pe spațiul special amenajat de Administrația D. Public fără achitarea tichetului de parcare, fiind produs prejudiciul de care s-a făcut vorbire.

În ceea ce privește a patra condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă proprietarul autovehiculului cu nr. înmatriculare_ a fost și cel care a parcat de fiecare dată acest autoturism în locurile indicate în notele de control menționate de reclamantă, fără a plăti tichet de parcare. Astfel cum prevede și 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M. aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, poate fi sancționat pentru această abatere proprietarul, utilizatorul, deținătorul autovehiculului, ori, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare. Astfel, în temeiul art. 329 C.proc.civ., instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâta F. A. F. ar fi autorul acestor abateri.

Prin urmare, față de acestea, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația D. Public în contradictoriu cu pârâta F. A. F., ca neîntemeiată.

Față de soluția dată, având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ. instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol pentru acordarea cheltuielilor de judecată, prin urmare, a respinge cererea petentei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 4561/2014, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., prin reprezentanții săi legali, a formulat apel, solicitând:

- admiterea apelului, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 1798/26.10.2012;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1489 din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta reclamantă arată că intimata pârâtă a încălcat dispozițiile art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe . aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 1798/26.10.2012, necontestată de către pârâtă.

De asemenea, instituția apelantă a emis somația nr. 6060/22.11.2013 primită de pârâtă, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei, prin intermediul căreia a solicitat acestuia achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă aceasta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 – „neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii".

Apelanta susține că, prin sentința atacată prima instanță, în mod eronat i-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, motivând ca „tariful de penalizare prevăzut de art. 38 din Anexa 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, în cuantum de 120 lei, nu are caracter cert, împrejurarea ca a fost prevăzut prin dispozițiile art. 38 neconferindu-i acest caracter (...) față de împrejurarea că nota de constatare întocmită în cauză nu are natura unui proces verbal de contravenție instanța apreciază că tariful de penalizare nu poate fi acordat, singurul prejudiciu dovedit fiind contravaloarea tichetului de parcare neachitat (...) reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare (...) nu s-a făcut dovada că paratul ar fi autorul acestor abateri", nefiind astfel îndeplinite simultan, în opinia sa, toate cele patru condiții privind angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie (art. 1357 Cod civil).

Un prim aspect pe care îl învederează apelanta, se referă la faptul că nota de control menționată anterior a fost comunicată pârâtei, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei. Astfel, în situația în care acesta ar fi considerat că ea nu reflectă realitatea, ar fi avut posibilitatea de a o contesta în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii, în conformitate cu dispozițiile art. 40 din alin 2 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 182/29.11.2012 privind completarea și modificarea HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012: „termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a notei de control privind constatarea abaterii (...)", coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004, republicată, privind contenciosul administrativ, notele de constatare constituind acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".

Apelanta mai arată faptul că intimatului pârâte i s-a pus în vedere să formuleze în termen legal întâmpinare, însă nu a îndeplinit acest pas procedural.

Pe cale de consecință, luând în considerare argumentele expuse mai sus, rezulta că intimata pârâtă a recunoscut tacit faptul că a săvârșit abaterea reținută în sarcina sa, implicit că ea s-a aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ în ziua și la ora menționată în nota de control.

Totodată, apelanta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil (art. 6 art. 13 C.proc.civ.), prima instanță, având posibilitatea de a-i solicita să facă dovada faptului că intimatul pârât a condus autoturismul în cauză în ziua specificată în nota de control, în situația în care a avut nedumeriri legate de acest aspect (art. 22 alin. 2 C.proc.civ: „judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc”), însa nu a procedat astfel (la registratura ADP SM nu este înregistrată nici o cerere în acest sens).

Nu în ultimul rând apelanta învederează că potrivit dispozițiilor art. 1349 alin (1) Cod civil: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", coroborate cu cele ale art. 44 alin. (7) din Constituția României, respectiv art. cele ale 603 Cod civil: „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului", intimata pârâtă necontestând nici o clipă calitatea sa de proprietar al autovehiculului_, respectiv faptul că abaterea reținută în sarcina sa nu este întemeiată.

Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, apelanta invocă art. 466 și urm. C.proc.civ., OUG nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009 actualizată, Legea nr. 134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G. nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001 actualizată.

Legal citată, intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.

Apelul este fondat, pentru o parte din criticile formulate.

Proprietatea asupra autoturismului naște prezumția judiciară, admisibilă în condițiile art.329 C.proc.civ., că proprietarul este cel care posedă și se folosește de autoturismul său, prezumție relativă care a fost infirmată în cauză, în apel, soțul pârâtei declarând în ședința de judecată că el a fost cel care a condus autoturismul fără tichet de parcare la data menționată în nota de control.

Cu toate acestea, pârâta a fost de acord să achite în parte suma solicitată, respectiv doar tariful de penalizare, fără dobândă și cheltuieli de judecată.

Instanța, în baza acestei recunoașteri a pretențiilor, va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 120 de lei.

În schimb, capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare nu este fondat din următoarele considerente:

- potrivit Regulamentului aprobat prin HCL nr.182/29 nov.2012, pârâtei nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii;

- însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă sancțiune;

- prin analogie, sancțiunea pecuniară atrasă de abaterea constatată - fiind o evaluare unilaterală prin act administrativ a prejudiciului creat prin neplata tichetului de parcare – atrage aplicarea regimului juridic al amenzii contravenționale, ori în acest caz, obligația de plată nu este producătoare de dobânzi.

De asemenea, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate, nefiind îndeplinite condițiile art.451, 453 C.proc.civ.

Astfel, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art.30 alin.2 din OUG nr.80/2013, întrucât are ca obiect venituri publice. Nu s-a făcut dovada efectuării altor cheltuieli.

În consecință, în temeiul art.480 C.proc.civ., instanța va admite apelul schimbând în tot sentința prin admiterea în parte a acțiunii și va obliga pârâta la plata sumei de 120 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., .. 25, județul Satu M., având C.I.F nr._ și cont bancar nr. R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4561/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimata F. A. F. – CNP_, domiciliată în Satu M., ., ., județul Satu M..

Schimbă în tot sentința și admite în parte acțiune, în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare.

Respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și EXECUTORIE conform art. 633 C.proc.civ.

Pronunțată în data de 06 iulie 2015, prin mijlocirea grefei instanței.

Red. G.D. S. – 08.07.2015

Tehnored_NM / 18.07.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -Administrația D. Public Satu M., .. 25, jud. Satu M.

-F. A. F., în Satu M., ., ., jud. Satu M.

Jud.fond: C. M.