Pretenţii. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă A. D. PUBLIC cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, jud. Satu M. împotriva sentinței civile nr. 115/15.01.2015 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimatul C. V. I., domiciliat în T., nr. 444, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 115/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A. D. PUBLIC Satu M., cu sediul în Satu M., .. 25, județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtul C. V. I., cu domiciliul în localitatea T., nr. 444, județul Satu M..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin nota de control și înștiințarea de plată . nr. 2026/30.10.2012 (fila 4 dosar fond), respectiv prin somația nr. 5880/22.11.2013 (fila 5 dosar fond), reclamanta Administrația D. Public din cadrul Consiliului Local Satu M. a pus în vedere pârâtului C. V. I. să achite tariful de penalizare prevăzut de HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, neachitarea acestuia în termen de 30 de zile de la data somării fiind urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea acestuia. Astfel, prin somația nr. 5880/22.11.2013 (fila 5 dosar fond), comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 28.11.2013 (fila 6 dosar fond), s-a pus în vedere pârâtului să achite suma de 120 lei, aducându-i-se la cunoștință că a încălcat prevederile Anexei 12 a H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificate prin HCL nr. 182/29.11.2012, prin aceea că a parcat autovehiculul său, cu numărul de înmatriculare_, în data de 30.10.2012, pe . Satu M., fără a avea achiziționat și expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului tichet sau abonament de parcare.

În ceea ce privește prevederile invocate de reclamantă, respectiv cele ale Anexei nr. 12 la HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012 (modificată și completată prin HCL nr. 182/29.11.2012), instanța de fond a reținut că, potrivit art. 37 lit. a) din acest act normativ (text a cărui încălcare a fost reținută în cauză), „se sancționează proprietarul/utilizatorul/ deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament, prin săvârșirea în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată a următoarelor fapte: [...] parcarea fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului”. În conformitate cu dispozițiile art. 38 din același act normativ, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de: a) de 10 ori valoarea unui tichet „întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii;

b) de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii);

c) de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii. De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 39, 1). Tariful de penalizare pentru abaterile prevăzute la art. 37 se aplică persoanelor fizice și juridice.

2) Încasarea tarifului de penalizare se face prin virament (cu ordin de plată sau prin mandat poștal) sau în numerar la casieriile operatorului. Personalul cu atribuții de control nu are drept de încasare.

3) Sumele rezultate din încasarea tarifului de penalizare constituie venituri ale operatorului.”

În conformitate cu prevederile art. 40 „1) Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii.

2) Termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a Notei de control privind constatarea abaterii. Contestațiile se depun la sediul operatorului și vor fi analizate și soluționate de o comisie numită prin decizie internă, care va funcționa pe baza unui regulament intern aprobat de conducerea operatorului.

3)Tarifele de penalizare aplicate pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se prescriu în termen de 3 ani de la data aplicării acestora”.

Chiar dacă în cuprinsul acțiunii nu s-a arătat în mod expres acesta, ținând seama de faptul că reclamanta a făcut trimitere la prevederile menționate mai sus, instanța reține că temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii constă în răspunderea civilă delictuală. Astfel, este de observat că reclamanta nu se prevalează de existența unui act juridic generator de obligații întemeiat pe acordul de voințe al părților pentru a fi incidente normele privind răspunderea contractuală, ci, dimpotrivă, aceasta se prevalează de existența unui fapt juridic ilicit generator de obligații în sarcina pârâtului în temeiul unui act normativ emis unilateral, în regim de putere publică.

Conform art. 1.349 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (act normativ aplicabil în raport de momentul săvârșirii faptei generatoare de prejudicii), (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Totodată, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1.357 C.civ., „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”

În vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este necesar să se facă dovada întrunirii mai multor condiții: existența unui prejudiciu patrimonial; existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; fapta să fie săvârșită cu vinovăție (intenție sau culpă).

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoana ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană pentru care aceasta din urmă e ținută să răspundă. Sub aspectul condițiilor pentru repararea prejudiciului, instanța constată că prejudiciul trebuie să fie cert, adică trebuie să fie sigur în ceea ce privește existența, dar și puterea de evaluare; prejudiciul trebuie să nu fi fost reparat încă (repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită). Așadar, raportat la prevederile art. 249 C.proc.civ., reclamanta avea sarcina probei sub aspectul caracterului cert al prejudiciului, respectiv sub aspectul faptului că repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită. Însă, cu toate acestea, reclamanta nu a propus probe sub acest aspect, rezumându-se la invocarea prevederilor Anexei nr. 12 la HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012 (modificată și completată prin HCL nr. 182/29.11.2012), respectiv a notei de control . nr. 2026/30.10.2012 (fila 4 dosar fond). Or, este de observat că această notă de control nu constituie un mijloc de probă opozabil pârâtului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului. Existența faptei ilicite trebuie dovedită cu probe certe, nefiind suficientă în acest sens o notă de control emisă de reclamantă, opozabilă acesteia, iar nu și pârâtului, care nu se încadrează din această perspectivă printre mijloacele de probă vizate de art. 250 din Codul de procedură civilă. De asemenea, instanța reține că prejudiciul trebuie să fie cert dovedit, iar nu prezumat; astfel, prejudiciul nu poate fi dedus din simpla reglementare a tarifelor de penalizare conform art. 37 din actul normativ menționat, această reglementare nefăcând decât să sancționeze o faptă ilicită care trebuie calificată ca și contravenție. Astfel, reclamanta nu se poate prevala de un prejudiciu cert prin aceea că a prevăzut ca și sancțiune un tarif de penalizare a cărui valoare este de „10 ori valoarea unui tichet „întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii.” Din acest mod de reglementare este evidentă intenția autorității locale de sancționare pecuniară a unor „abateri”, prejudiciul invocat de reclamantă fiind în mod evident prezumat, iar nicidecum dovedit.

Totodată, instanța de fond a constatat că, pentru executarea creanței stabilite în mod unilateral de autoritatea locală, reclamanta nu se poate prevala de prevederile unui act normativ care pune probleme sub aspectul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, este de observat că faptele delictuale ce prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile se sancționează contravențional conform prevederilor OG nr. 2/2001, iar procedura prevăzută de acest din urmă act normativ nu poate fi eludată de autoritatea locală prin edictarea unilaterală a unor norme care să restrângă dreptul de acces la justiție și, implicit, să conducă la negarea dreptului la apărare al persoanei suspectate de săvârșirea respectivei fapte. Cu alte cuvinte, pârâtul este în drept să conteste obligația de plată ce a fost impusă în sarcina sa (cu titlu de tarif de utilizare, însă având în mod evident caracterul unei sancțiuni pecuniare, după cum rezultă și din sintagma „se sancționează”) prin intermediul unei proceduri menite să garanteze dreptul său la apărare (respectiv, potrivit OG nr. 2/2001), putând beneficia de aplicarea sancțiunii avertismentului, conform art. 7 din OG nr. 2/2001, la momentul individualizării sancțiunii de către instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. În schimb, prin procedura stabilită de HCL nr. 149/27.09.2012, astfel cum a fost aceasta modificată prin HCL nr. 182/29.11.2012, debitorul obligației de plată este lipsit de acest drept, singura cale de atac prevăzută de acest act normativ fiind o contestație administrativă, ce se poate formula în termen de 5 zile de la comunicarea somației și a notei de control. Or, procedura contestației administrative prevăzute la art. 40 alin. (2) din Anexa nr. 12 la HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012 (modificată și completată prin HCL nr. 182/29.11.2012), nu este de natură să respecte exigențele prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece nu asigură un recurs efectiv la justiție (aceste contestații se depun la sediul operatorului, se analizează și se soluționează de o comisie numită prin decizie internă, care va funcționa pe baza unui regulament intern aprobat de conducerea operatorului).

Contrar aprecierii reclamantei, prevederile art. 40 alin. (2) din Anexa nr. 12 la HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012 (modificată și completată prin HCL nr. 182/29.11.2012), nu pot fi interpretate în mod neechivoc prin coroborare cu prevederile Legii nr. 554/2004 în sensul de a se garanta persoanei vătămate dreptul formulării unei contestații la instanța de contencios administrativ. Aceasta întrucât nota de control reprezintă un act cu caracter individual, însă care este susceptibil de interpretări în ceea ce privește includerea sa în sfera de incidență a art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind noțiunea de „act administrativ” (invocată de reclamantă prin notele de ședință). Astfel, potrivit acestor dispoziții, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice [...]”. Or, este de observat că nota de control nu reprezintă un act care se emite în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, generator de raporturi juridice în temeiul acestei legi, ci reprezintă un act care se emite în vederea executării unor prevederi dintr-un act administrativ cu caracter normativ (HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, modificată prin HCL nr. 182/29.11.2012), care nu este de natură să dea naștere unor raporturi juridice în temeiul legii.

De altfel, chiar în situația în care nota de control ar fi interpretată ca un act administrativ cu caracter individual ce s-ar putea contesta potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, pârâtul ar fi lezat prin aceea că nu ar putea obține suspendarea executării actului decât în temeiul acestui act normativ, iar nu de drept, prin simpla formulare a plângerii contravenționale, astfel cum prevede OG nr. 2/2001. Așadar, prevederile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, nu sunt de natură să garanteze un proces echitabil conform art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar acțiunea de față, prin care se tinde atât la prezumarea vinovăției pârâtului, cât și la prezumarea prejudiciului, nu poate fi primită. De asemenea, nu poate fi primită nici interpretarea reclamantei în sensul că se poate deduce recunoașterea tacită a pârâtului din împrejurarea că acesta nu a uzat de calea de atac prevăzută de art. 40 alin. (2) din Anexa nr. 12 la HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, respectiv din împrejurarea că nu a depus întâmpinare în prezenta cauză. În acest sens, este de observat că, potrivit art. 208 alin. (2) C.proc.civ., „nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”. Așadar, sancțiunea pentru nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege este aceea a decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, iar nu a asumării faptului că instanța ar putea considera această împrejurare ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantului [o asemenea prevedere existând în cazul ordonanței de plată – art. 1.018 alin. (3) C.proc.civ., ea neputând fi aplicată prin analogie în cazul acțiunilor de drept comun].

Prin urmare, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată nu doar din perspectiva faptului că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, respectiv a prejudiciului invocat, ci și din perspectiva faptului că actul normativ în temeiul căruia a fost impusă obligația de plată în sarcina pârâtului încalcă prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin coroborare cu prevederile OG nr. 2/2001. Astfel, raportat la prevederile art. 1.349 și art. 1.357 C.civ., instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În privința susținerii primei instanțe conform căreia nu s-a dovedit caracterul cert al prejudiciului, apelanta susține că se aceasta se află în eroare. În acest sens precizează că prejudiciul este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință de către A.D.P. Satu M. a locului special amenajat pentru parcare pe . municipiul Satu M., pe durata cât autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat acel loc fără plata anticipată a tichetului de parcare, îngrădind astfel posibilitatea cetățenilor de bună credință de a utila acel loc prin achitarea tichetului de parcare.

Aceasta este reglementată de art. 38 lit. c din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/2010 – „pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de 60 de ori valoarea unui tichet „întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii” – coroborat cu art. 39 din același act normativ, respectiv cu prevederile art. 2 din Anexa 1 la HCL nr. 256/2011 rezultă astfel 2 lei x 60 = 120 lei/nota de control x 1 nota de control = 120 lei, iar existența prejudiciului sigură și neîndoielnică, respectiv evaluarea sa, rezultă din însăși nota de control întocmită pe seama pârâtului. Legat de acest aspect, apelanta învederează și dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. nr. 215/2001, republicată, privind administrația publică locală: „hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică".

Referitor la susținerea primei instanțe potrivit căreia „nota de control nu constituie un mijloc de probă opozabil pârâtului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului”, apelanta arată faptul că abaterea menționată în cuprinsul acesteia a fost constatată ex propriis sensibus de către un agent al statului aflat în exercițiul funcții.

Pe cale de consecința, nota de control se bucură de prezumția de temeinicie până la dovada contrară și constituie un veritabil act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)". Acest raționament este întărit de Sentința civilă nr. 2666/17.06.2014, pronunțata de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, în dispozitivul căreia instanța a statuat faptul că nota de control este act administrativ, pe cale de consecință notele de control nefiind susceptibile de interpelări în ceea ce privește includerea lor în sfera de incidența a art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind noțiunea de «act administrativ», așa cum eronat susține prima instanța.

Legat de acest aspect, apelanta învederează și faptul că nota de control . nr. 2026/_.2012 reprezintă un act care se emite în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, generator de raporturi juridice în temeiul acestei legi, prin lege înțelegându-se orice act normativ care emană de la puterea legiuitoare (Parlament - sens restrâns) sau de la orice organ competent potrivit Constituției, să elaboreze acte normative (sens larg), în speța Hotărârile de consiliu local emise de către Consiliul local Satu M., așa cum este cazul de față.

Apelanta mai arată faptul că nota de control menționată anterior a fost comunicată intimatului pârât, conform confirmării de primire existente la dosarul cauzei. Pe cale de consecința, în situația în care acesta ar fi considerat că ea nu reflecta realitatea ar fi avut posibilitatea de a o contesta în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 2 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 182/29.11.2012 privind completarea și modificarea HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012: „termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a notei de control privind constatarea abaterii (...)", coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004, republicata, privind contenciosul administrativ.

Totodată, apelanta arată că intimatului pârât i s-a pus în vedere obligativitatea de a formula în termen legal întâmpinare, însă nu a îndeplinit acest pas procedural, nu a făcut nici o dovada în ceea ce privește stingerea obligației de plată raportat la creanța pretinsă, nu a răsturnat prezumția e netemeinicie a notei de control întocmite pe seama sa, astfel încât acest aspect poate fi reținut drept o recunoaștere tacită a vinovăției sale, implicit a pretențiilor solicitate de instituția apelantă, nu așa cum în mod eronat reține prima instanță. În acest sens depune în probațiune copia sentinței civile nr. 4528/02.12.2014, pronunțate de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ în dispozitivul căreia se menționează faptul că nedepunerea întâmpinării echivalează cu recunoașterea pretențiilor solicitate de către A.D.P. Satu M..

Cu privire la cele consemnate în dispozitivul sentinței civile atacate referitoare la faptul că, în opinia primei instanțe, ca urmare a lipsei întocmirii procesului verbal de contravenție pârâtului i s-a restrâns dreptul de acces la justiție, singura cale de atac împotriva notei de control fiind contestația administrativă la care a făcut trimitere mai sus, apelanta arată că se află din nou în eroare. Dispozițiile art. 40 alin. 2 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 182/29.11.2012 nu împiedică persoana în cauză, în situația în care se consideră vătămata într-un drept al său, să se adreseze direct instanței de judecată prin intermediul procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, apelanta invocă art. 466 și urm. C.proc.civ., OUG nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009 actualizată, Legea nr. 134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G. nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001 actualizată.

Intimatul, legal citat, nu formulează întâmpinare.

Având în vedere că potrivit art. 33 din Anexa nr. 12 a HCL Satu M. nr. 149/2012, înscrisul „Nota de control și instiintare de plată” (fila 4 dosar fond) este un act de constatare a abaterii (a delictului), că adresa emisă de către reclamantă (fila 5 dosar fond) este o simpla notificare și că potrivit art. 40, pentru recuperarea tarifului trebuie declanșate proceduri judiciare, instanța inițial investită a apreciat că pentru soluționarea prezentului apel, competența nu aparține completelor de contencios administrativ, ci completelor specializate în materie civilă, motiv pentru care, prin Decizia civilă nr. 214/. aprilie 2015 pronunțată în dosar nr._ 2015, a fost declinat soluționarea apelului la Secția I Civilă, cauza reînregistrându-se sub dosar nr._

Criticile aduse sentinței apelate sunt fondate.

Un prim motiv de respingere a acțiunii reținut de către prima instanță este acela că apelanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert și nereparat. Instanța de control judiciar va înlătura, însă, acest argument.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local Satu M. nr. 149/27.09.2012 a fost aprobat Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M.. Acest Regulament a fost modificat și completat prin dispozițiile HCL nr. 182/29.11.2012. Prin art. 37-40 din Anexa 12 a acestui act normativ sunt reglementate faptele ce constituie abateri, sancțiunile aplicabile în cazul săvârșirii acestora și procedura de constatare. Prin art. 38 se prestabilește și întinderea prejudiciului ce se cauzează prin încălcarea dispozițiilor HCL menționată și, chiar dacă în opinia primei instanțe este exagerat de mare, acesta nu poate constitui un motiv de respingere a acțiunii. Această hotărâre este un act administrativ normativ și nu a fost atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ fiind deci în vigoare, producând efecte juridice, respectarea acesteia fiind obligatorie pentru toți cei cărora li se adresează, indiferent cât de oneroasă ar fi.

Prin nota de control și înștiințare de plată . nr. 2026/30.10.2012 emisă de către apelantă în temeiul dispozițiilor legale menționate, s-a constatat că intimatul a săvârșit abaterea prevăzută prin dispozițiile art. 37 lit. a), respectiv a parcat autovehiculul proprietatea sa fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului. I s-a pus totodată în vedere să achite tariful de penalizare prevăzut prin dispozițiile art. 38, în condițiile stabilite, adică 20 lei în cazul achitării în primele 48 de ore, 40 lei în cazul achitării în termen de 15 zile calendaristice și 120 lei după un astfel de termen. În scopul obținerii plății, apelanta a emis somația nr. 5880/22.11.2013 ce a fost primită de către intimat dar acesta nu și-a executat obligația de plată nici până la data promovării acțiunii și nici nu a uzat de dispozițiile art. 40 alin. 2 potrivit cărora nota de control poate fi contestată în termen de 5 zile calendaristice de la comunicare.

În consecință, câtă vreme intimatul nu a contestat că ar fi parcat autoturismul fără a achita contravaloarea tichetului de parcare nici după comunicarea somației iar potrivit dispozițiilor art. 38 în această situație prejudiciul este estimat la suma de 120 lei, este evident că există un prejudiciu cert și că acesta este nereparat.

Un alt motiv de respingere a acțiunii este acela că apelanta nu ar fi probat pretențiile, în sensul că nota de control nu constituie un mijloc de probă opozabil intimatului nici în ceea ce privește existența prejudiciului și nici al faptei ilicite. Tribunalul nu își însușește nici acest argument al primei instanțe deoarece, așa după cum s-a reținut, actul respectiv a fost emis în executarea și în condițiile unui act normativ în vigoare, nu a fost contestată de către intimat nici în procedura specială reglementată prin dispozițiile art. 40 și nici în prezentul litigiu nu a făcut dovada contrară. Dincolo de împrejurarea dacă această notă de constatare (control) este sau nu act administrativ unilateral – calificare juridică ce în litigiul de față nici nu are relevanță - aceasta este un mijloc de probă în prezenta cauză, împotriva căreia se poate face dovada contrară în condițiile dreptului comun. Ca atare, apelanta a făcut dovada atât a faptei ilicite (parcarea fără tichet) cât și a prejudiciului, în condițiile prevăzute de actul normativ ce le reglementează.

Nu poate fi reținut nici argumentul potrivit căruia prin HCL ce constituie temeiul juridic al prezentei acțiuni s-ar încălca dispozițiile art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce reglementează accesul la justiție întrucât atât hotărârea de consiliu local cât și nota de constatare pot fi atacate în justiție solicitându-se anularea lor în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru ambele acte existând norme exprese în acest scop. Mai mult, apelanta nu poate cere și obține exclusiv în baza notei de constatare executarea obligației de plată de către autorul faptei, ci, în mod necesar, trebuie să se adreseze instanței de judecată pentru obținerea unui titlu executoriu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 40 alin. 1 din HCL.

Tot raportat la argumentele primei instanțe referitoare la încălcarea dispozițiilor CEDO mai sus menționate, tribunalul reține că în cauză, hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat regulamentul este un act administrativ normativ, prevede faptele cu caracter de abatere, procedura de constatare și sancțiunile aplicabile, chiar prin declarația de apel subliniindu-se natura juridică, aceea de act administrativ, inclusiv a notei de constatare a abaterii.

Potrivit doctrinei și jurisprudenței abaterea administrativă este acea încălcare a legii prevăzută si sancționată ca atare în actul normativ care o instituie și, deși nu se confundă cu contravenția, reprezintă o specie a ilicitului administrativ, de o gravitate mai mică. Tariful de penalizare stabilit nu constituie o sancțiune în sensul și de natura celei contravenționale (și care nu poate fi stabilită printr-o HCL), ci este o cuantificare anticipată a prejudicuiului cauzat domeniului public administrat de către consiliul local, prin săvârșirea faptei ilicite.

Abaterea și răspunderea administrativ-patrimonială se fundamentează pe existența, în prealabil, a unui raport de drept administrativ, rezultat dintr-un act administrativ, în speță din Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Mun. Satu M., aprobat prin HCL Satu M. nr.149/27.12.2012 și HCL nr.256/2011, acte indicat ca temei de drept prin cererea introductivă.

În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 1357 și urm NCC, instanța de apel apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina intimatului.

În schimb, capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare nu este fondat deoarece potrivit Regulamentului aprobat prin HCL nr.182/29.11.2012, pârâtului nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii. De altfel, însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă penalizare. Prin analogie, sancțiunea pecuniară atrasă de abaterea constatată - fiind o evaluare unilaterală prin act administrativ a prejudiciului creat prin neplata tichetului de parcare, atrage în parte regimul juridic al amenzii contravenționale, ori în acest caz, obligația de plată nu este producătoare de dobânzi.

În consecință, în temeiul art.480 C.proc.civ., instanța va admite apelul schimbând în tot sentința prin admiterea în parte a acțiunii și va obliga pârâtul la plata sumei de 120 lei.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, județul Satu M., având C.I.F nr._ și cont bancar nr. R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., în contradictoriu cu intimatul C. V. I. - - CNP_, domiciliat în T., nr. 444, județul Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4395/21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._

Schimbă în tot sentința și admite în parte acțiune, în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare.

Respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și EXECUTORIE conform art. 633 C.proc.civ.

Pronunțată în data de 06 iulie 2015, prin mijlocirea grefei instanței.

Red. R.G.M. – 14.07.2015

Tehnored_NM / 20.07.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -Administrația D. Public Satu M., .. 25, jud. Satu M.

-C. V. I., în loc. T., nr. 444, jud. Satu M.

Jud.fond: P. A.