Pretenţii. Încheierea nr. 136/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 136/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 136/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE Nr. 136/D
Ședința publică de la 03 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Grefier I. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. - D. CLUJ prin AJFP SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr.3-5 în contradictoriu cu pârâtul F. V. la C.. Av. N. L. I., cu sediul profesional în Baia M., ..9, ., având ca obiect pretenții.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 26.06.2015, când părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat prin încheierea ședinței publice din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării asupra excepției competenței materiale a Secției a I-a civilă a Tribunalului Satu M. s-a amânat pronunțarea la data de azi.
INSTANȚA
Asupra excepției de față, constată următoarele:
Deliberând cu prioritate conform art.248 Cod de procedură civilă asupra excepției de necompetență materială a Secției I a Tribunalului Satu M., reținem următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. prin reprezentantul său legal în reprezentarea AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ pentru STATUL ROMÂN, a solicitat obligarea pârâtului F. V. la plata sumelor reprezentând TVA și impozit pe profit în urma tranzacțiilor unor utilaje, precum și sume reprezentând accize încasate necuvenit.
Reclamanta mai arată că a solicitat aceste pretenții și în cadrul procesului penal – dosar nr._/245/2008* al Tribunalului Iași, în calitate de parte civilă însă instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă.
În drept invocă disp.art.119 și urm. Cod de procedură fiscală.
Prin precizarea de acțiune invocă în completare și disp.art.998 Cod civil.
Instanța constată că pretențiile formulate intitulate despăgubiri civile se constituie în datorii fiscale – TVA, impozit pe profit, accize încasate necuvenit – supuse reglementărilor fiscale specifice acestei materii și care atrag competența specială a Secției a II-a Civile a Tribunalului Satu M. competentă material prin Hotărârea Colegiului de conducere a Tribunalului.
În consecință, tribunalul va admite excepția de necompetență materiale Secției I civilă a Tribunalului Satu M. și va declina competența și va transpune la Secția a II-a civilă a Tribunalului Satu M., acțiunea formulată de reclamanta D. Cluj N. prin AJFP Satu M. în contradictoriu cu F. V., având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția de necompetență materială a Secției I Civilă a Tribunalului Satu M..
Declină competența și transpune la Secția a II-a Civilă a Tribunalului Satu M., acțiunea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., nr.3-5, prin reprezentantul sau legal ec. A. L. A. - șef administrație, în reprezentarea AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, pentru Statul Român, împotriva pârâtului F. V. - CNP_, cu domiciliul în Satu M., ., jud.Satu M., având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 298.908,9839 lei TVA și impozit pe profit și 1.251.534,7362 lei reprezentând TVA și accize încasate necuvenit.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 03.7.2015, cu aplicarea art.396 Cod de procedură civilă.
Președinte, M. G. R. | ||
Grefier, I. B. |
Red. M.G.R. / 24.07.2015
Tehnored_MN / 28.07.2015
4 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -A. – D. CLUJ N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M.
F. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 61/2015. Tribunalul SATU... | Pretenţii. Decizia nr. 341/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








