Acţiune în constatare. Decizia nr. 472/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. G. M.

Judecător G. D. S.

Grefier M. B.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant B. M., cu dom. ales la C.. Av. „M.-S. F.-C.” din Satu M., .. 4-6, . M., împotriva sentinței civile nr. 583/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în P., ., . M., având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 05.10.2015, ulterior la data de azi;

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat. constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 583/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă intentată de reclamantul B. M. cu domiciliul în comuna P., ., județul Satu M., împotriva pârâtei . cu sediul în ., ., județul Satu M., cu privire la notarea în CF nr. 419 P. nr. cadastral 217-218/a a unei pivnițe cu suprafața utilă de 67 mp în favoarea reclamantului în baza documentației tehnice întocmite de către ing.C. I. care să facă parte integrantă din hotărâre.

Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de inginer la fostul C.A.P. P., iar din anul 1988 folosește pivnița cu suprafața utilă de 67 mp, așa cum rezultă din documentația cadastrală (filele 5-6 dosar fond).

Din înscrisul de la filele 24-25 dosar fond, rezultă că această pivniță face parte din obiectivele de infrastructură teritorială importante pentru sistemul național de apărare.

În favoarea reclamantului nu s-a constituit vreun drept de folosință asupra acestei pivnițe de către nici o autoritate.

Dreptul de folosință potrivit Noului cod civil este reglementat de art. 874, reclamantul nefăcând dovada constituirii unui asemenea drept de folosință asupra imobilului în cauză.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 876 alin. 2 N.C.C. care prevăd într-adevăr că „În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară”. Ori, cazurile prevăzute de lege sunt cele menționate în art. 902 și 903 N.C.C. printre care nu se regăsește și faptul solicitat de către reclamant.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă intentată de reclamant împotriva pârâtei.

În baza art. 453 alin. 1 N.C.P.C. a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. N. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Solicită cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii arată că invocă nulitatea sentinței pe considerentul lipsei totale de analiză și implicit de soluționare a capătului de cerere privind notarea în CF nr. 419 P., nr.cadastral 217-218/a a dreptului de folosință asupra unei pivnițe cu suprafața utilă de 67 mp, în favoarea reclamantului, în baza documentației tehnice întocmite de exp.C. I., care să facă parte integrantă din hotărâre.

Apelantul arată că deși în cuprinsul hotărârii însăși instanța face referire la folosința exercitată în mod neîntrerupt, netulburat și public a pivniței de către el, finalmente prin aceeași hotărâre, instanța de fond se pronunță asupra neexistenței unui titlu privind existența dreptului de folosință în favoarea reclamantului. În mod evident, dacă era constituit acest drept de folosință printr-un titlu juridic, nu mai era necesară intervenția instanței de judecată.

Totodată, deși, pe de o parte s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 903 alin. 1 pct. 3 Cod civil „Se vor putea nota în cartea funciară (...) 3. Orice raporturi juridice care au legătură cu imobilul (...)", iar potrivit art. 902 alin. 1 Cod civil „Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute de art. 876, alin. 2 devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare (...)", iar pe de altă parte din depozițiile tuturor martorilor ascultați în cauză reiese faptul că reclamantul posedă pivnița de o lunga perioadă de timp, respectiv de peste 25 de ani, instanța de fond a ales sa ignore aceste prevederi, respectiv mijloace de probă administrate.

Astfel fiind, apelantul apreciază că atât din punct de vedere legal, cât și din perspectiva întregii probațiuni administrate în cauză, hotărârea instanței de fond s-a pronunțat cu încălcarea vădită, atât a dispozițiilor de drept material anterior citate, cât și a dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 425 alin. 1 lit. b C.proc.civ., aducându-i-se grave și nepermise prejudicii, situație față de care singurul remediu este acela al schimbării sentinței astfel pronunțate și reanalizarea pretențiilor cu care reclamantul a sesizat instanța, în vederea respectării dreptului reclamantului de acces la o instanță imparțială și la un proces echitabil, în care toate solicitările acestuia să primească o motivare judicioasă.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justific (Decizia civilă nr. 3837/11.06,2008) și la jurisprudența CEDO: secția IV, hotărârea Suominen C.Finlanda din 01 iulie 2003,_/97.

În drept, invocă art. 480 alin. 2 NCPC, art. 902-903 NCC coroborat cu art. 876 alin. 2 din Noul Cod Civil, art. 453, NCPC.

În temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 2 NCPC solicită soluționarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinare, intimata . solicită respingerea apelului.

În motivare arată că, în apelul declarat reclamantul-apelant critica hotărârea instanței de fond sub aspectul nesoluționării capătului de cerere privind notarea dreptului de folosința asupra acestui imobil proprietatea intimatei parate.

În temeiul art. 478 alin. (3) C.proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Comparând solicitarea din acțiunea introductiva și critica formulată în apel, apelantul-reclamant a modificat clar obiectul cauzei în apel.

În petitul acțiunii introductive s-a solicitat notarea în favoarea reclamantului, fără a se preciza cu ce drept sau titlu real.

Potrivit art. 876 alin. (1) - cartea funciară descrie imobilele și arată drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri, iar în alin. (3) precizează ca prin imobil, în sensul prezentului titlu, se înțelege una sau mai multe parcele de teren alăturate aparținând aceluiași proprietar.

Potrivit art. 918 alin. 1 pct. d Cod civil nu poate fi considerat posesor persoana care deține temporar un bun al altuia sau care îl stăpânește cu îngăduința acestuia. În consecință, reclamantul apelant nu poate fi denumit nici posesor al acestui bun în temeiul textului de lege și a depoziției martorilor de la filele 53 și 54 din dosar fond.

Mai mult, intimata arată că starea de fapt care rezultă din probele administrate este în totală contradicție cu starea de fapt descrisă în petitul acțiunii, cum că reclamantul apelant ar fi intrat în posesia faptică în virtutea calității pe care a avut-o ca și inginer în cadrul fostului CAP.

Reclamantul-apelant, așa cum a declarat în fața instanței de fond martorul Tempfli, fostul primar al comunei, a folosit acest bun cu îngăduința proprietarului, adică a comunei, pe care doar l-a conservat, fără a face investiții, deoarece i s-a atras atenția asupra acestui aspect.

Conform situației obiective de infrastructură teritorială, importante pentru sistemul național de apărare de la fila 24 și fila 25 din dosar, beciul făcând parte din această structură de apărare, fiind proprietatea primăriei.

Conform declarațiilor din dosar a martorilor, aceasta pivnița (beci) a fost construită de CAP pe terenul proprietatea Statului Român.

În temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, bunurile ce au aparținut cooperativei și care nu s-au vândut într-un an de la desființarea CAP-ului, trec în proprietatea privată a comunei fără nici o despăgubire și în administrația primăriilor.

Potrivit importanței în planul de apărare națională a bunului, este prin natura sa un bun de interes public, care potrivit art. 122 din Legea nr. 215/2001 sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

Potrivit art. 124 din legea administrației publice, toate bunurile sunt supuse inventarierii anuale, iar potrivit art. 125 alin. 2 din aceiași lege, bunurile sunt vândute, concesionate sau închiriate prin licitație. Conform art. 126 din Legea nr. 215/2001 pot fi date în folosință gratuită bunurile mobile și imobile proprietate privată doar persoanelor juridice cu scop lucrativ, care desfășoară activități de binefacere sau utilitate publică.

Astfel reclamantul-apelant folosește acest bun din îngăduința proprietarului și nu beneficiază de nici un fel de titlu care să ateste acte sau fapte juridice ce pot fi notate în cartea funciară, astfel că acțiunea acestuia este inadmisibilă.

Mai mult, în apel, apelantul-reclamant a modificat petitul acțiunii, arătând că solicită notarea unui drept de folosință, care nu are la bază o hotărâre de consiliu, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

În drept, invocă art. 478 alin. (3), art. 480 alin. (1) C.proc.civ., art. 29 din Legea nr. 18/1991, art. 122, art. 125, art. 126 din Legea nr. 215/2001.

Criticile aduse sentinței apelate sunt nefondate.

Apelantul invocă nulitatea sentinței, cu motivarea că prima instanță nu ar fi analizat și, implicit, nu s-ar fi pronunțat asupra cererii sale de notare în cartea funciară a dreptului său de folosință asupra unei pivnițe, critică ce va fi înlăturată.

Prin cererea de chemare în judecată, apelantul a solicitat notarea în cartea funciară „a unei pivnițe cu suprafața utilă de 67 mp, în favoarea reclamantului, în baza documentației tehnice (…)”, fără a se preciza ce drept și cu ce titlu să fie făcută notarea, motivându-se doar că ar avea posesia faptică a construcției în discuție. Deși prin această cerere apelantul nu s-a referit expres la dreptul de folosință, prima instanță a analizat acțiunea din punctul de vedere al existenței acestui drept și a posibilității legale de notare în cartea funciară, menționându-se și dispozițiile din Codul civil incidente.

Atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac se susține că apelantul a avut posesia pivniței o perioadă de peste 25 ani și că această posesie îl îndreptățește la notarea unui drept de folosință, fără a însă a arăta dacă este vorba de un drept real de folosință – ipoteză în care se pune problema intabulării – și dacă, în vederea constatării existenței acestui drept real înțelege să invoce prescripția achizitivă. Pe de altă parte, așa după cum rezultă și din declarațiile martorilor și a reținut și prima instanță, apelantul folosește pivnița prin îngăduința proprietarului acesteia, cu titlu gratuit, fără a i se fi constituit ori transmis un drept real de folosință ori de altă natură.

Ca temei de drept al notării se invocă dispozițiile art. 902 – 903 și art. 876 alin. 2 NCC. Aceste dispoziții nu sunt incidente însă în cauză întrucât art. 902 – 903 enumeră drepturile, faptele și raporturile juridice supuse notării, situația invocată de apelant neregăsindu-se printre acestea. Deși art. 903 alin. 1 pct. 3 se referă la „orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul” dreptul de folosință, astfel cum este invocat de către apelant, nu este un simplu fapt sau raport juridic în înțelesul textului citat, ci este un veritabil drept real care, potrivit dispozițiilor art. 881 alin. 2 și art. 885 și urm NCC este supus intabulării și nu unei simple notări. Pe de altă parte, conform art. 876 alin. 3 NCC prin imobil, în sensul dispozițiilor legale ce reglementează înscrierile în cărțile funciare, se înțelege „una sau mai multe parcele de teren (…) cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar (…)”. Ori, apelantul nu invocă vreun drept asupra unui imobil ce se încadrează în textul menționat, fiind vorba despre o simplă construcție, situată pe terenul proprietatea altuia.

Din aceste considerente, având în vedere și dispozițiile legale menționate, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, apelul va fi respins ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a apelantului, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 NCPC, acesta va fi obligat să plătească intimatei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat probat cu factura depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul B. M. - CNP_, domiciliat în ., județul Satu M., cu domiciliul ales la Cabinet Av. „M.-S. F.-C.” din Satu M., .. 4-6, . M., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în P., ., județul Satu M., împotriva sentinței civile nr. 583/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._ .

Obligă apelantul să plătească intimatei 1200 lei cheltuieli de judecată.

D E F I N I T I V Ă.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 NCPC la 08 Octombrie 2015.

Red. R.G.M. – 15.10.2015

Tehnored_NM / 19.10.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -B. M., în Satu M., .. 4-6, .

-., în com. P., ., jud. Satu M.

Jud.fond: A. A. G.