Pretenţii. Decizia nr. 43/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. C.

Judecător E. R.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanții-reclamanți B. R. D. și B. S. A., domiciliați în Satu M., .. UA 12, . M., ambii cu domiciliul procedural ales în Satu M., ./1, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 2580 din 12.06.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât E. A. D., domiciliat în comna Dorolț, ., jud. Satu M., având ca obiect pretenții .

La pronunțare nu se prezintă părțile.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2580/12.06.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamanții B. R. D. și B. S. A. împotriva pârâtului E. A. D., având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia din urmă, reținându-se de către prima instanță că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a tuturor a celor patru condiții legale pentru angajarea unei atare răspunderi.

În acest sens prima instanță a apreciat că, din perspectiva disp.art.1533 Cod civil, aplicabil în materia răspunderii civile contractuală dar în privința căruia instanța de fond a considerat că produce consecințe și pe tărâmul răspunderii civile delictuale, în speță nu a fost dovedit caracterul direct al prejudiciului produs reclamanților prin fapta pârâtului.

De asemenea, față de împrejurarea că dispozițiile legale în materie prevăd că subvenția acordată de Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură se realizează persoanei care lucrează terenul, iar nu proprietarului tabular al acestui teren, instanța de fond a apreciat că în cauză reclamanții nu au dovedit existența unui prejudiciu prin lipsirea acestora de beneficiul subvențiilor aferente terenurilor în cauză, câtă vreme aceștia nu au efectuat lucrări agricole pe respectivul teren.

Prin prisma acestor considerente instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale, prin prisma disp.art.1349 și 1357 raportat la art.1533 cod civil (2011).

Împotriva acestei sentințe au promovat apel în termenul legal reclamanții solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, motivând în fapt că în mod nelegal s-a apreciat de către prima instanță că nu a fost dovedit un prejudiciu, că în privința culpei pârâtului și a vinovăției acestuia în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind aplicabil în cauză principiul error communis facit jus al erorii comune și invincibile exoneratoare de răspundere juridică, respectiva eroare nefiind una de neînvins.

De asemenea se aduc critici sentinței din perspectiva disp.art.1359 Cod civil (2011) care ocrotesc și interesul juridic al persoanei păgubite, astfel încât chiar dacă terenul în cauză nu a fost lucrat în mod efectiv de către reclamanți, prejudiciul urmează a fi apreciat și prin prisma lipsirii de folosință și a beneficiului nerealizat în mod efectiv ca urmare a lipsirii reclamanților de posibilitatea de a lucra respectivul teren.

Totodată, prin notele scrise depuse în apel la data de 21.10.2014 (filele nr.52-54) apelanții reclamanți invocă și incidența disp.art.1385 alin.3 și 4 Cod civil potrivit cărora despăgubirea trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite ar fi putut să-l realizeze și de care a fost lipsit, cât și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă.

Din această perspectivă apelanții reclamanți apreciază că sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului constând în pierderea șansei de a beneficia de plata unei subvenții pe care pârâtul a încasat-o în mod nelegal pentru un teren proprietatea reclamanților.

Intimatul pârât legal citat se prezintă prin reprezentant convențional și depune întâmpinare în condițiile disp.art.205 raportat la art.482 Cod de procedură civilă prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele prevăzute de art.476 – 478 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, tribunalul apreciază soluția instanței de fond ca legală, găsind nefondate criticile apelanților reclamanți, însă va substitui motivarea instanței de fond pentru următoarele considerente:

În cronologia faptelor, astfel cum a rezultat și din materialul probator administrat inclusiv în stadiul procesual al apelului, se reține că inițial terenul agricol în litigiu în suprafață totală de 12,72 ha a constituit proprietatea tabulară a numitului C. P. care a încheiat cu societatea agricolă . Lazuri contractul de arendare înregistrat sub nr.1965/10.09.2007 al Primăriei . M. contract convenit ca având o durată de 3 ani de zile începând cu data de 01.09.2007 (art.5 din contract).

În urma decesului proprietarului tabular, succesoarele în drepturi ale acestuia C. B. și Kiraly S. au înstrăinat celor doi reclamanți din prezenta cauză B. R. D. și B. S. A. terenul în cauză, prin contractul de vânzare-cu8mpărare autentificat sub nr.881/18.02.2008 al BNP B. D..

În urma dobândirii imobilului de mai sus cei doi cumpărători au încheiat actul adițional nr.33/27.08.2008 al Primăriei . au convenit cu arendașul . Lazuri menținerea contractului de arendare nr.1965/10.09.2007 amintit mai sus, începând cu data de 21.08.2008.

Ulterior, printr-un nou act adițional încheiat la data de 09.12.2011 subdobânditorii reclamanți în prezenta cauză au înțeles să dispună „desfacerea contractului de arendare” începând cu data de 09.12.2011.

Prin urmare, față de cele de mai sus, un prim aspect reținut de către instanța de apel este acela că, cel puțin până la data de 09.12.2011, terenul în litigiu se găsea în mod legal în folosința unei alte persoane decât reclamanții, că aceștia din urmă erau lipsiți de folosința terenului în temeiul unui contract de arendare valabil încheiat astfel încât, orice eventuale pretenții și despăgubiri solicitate în plan delictual față de terțe persoane ale contractului pot fi avute în vedere doar ulterior acestei date.

Prin urmare, câtă vreme pentru anul 2011 inclusiv folosința terenului în cauză a fost cedată de către apelanții reclamanți, rezultă că discuțiile despre beneficiul nerealizat ori despre șansa la câștig vizează strict anul agricol 2012, având în vedere că pentru anul agricol 2013 reclamanții din prezenta cauză, proprietari tabulari ai terenului (fila nr.8 din dosarul primei instanțe) au încheiat un contract de arendă cu un alt arendaș în persoana numitului B., după cum rezultă și din interogatoriul luat în apel reclamanților (fila nr.70).

În acest context instanța de control judiciar reține că în cursul anului 2012 terenul în cauză a fost lucrat în mod efectiv de către intimatul pârât E. A., aspect necontestat de către niciuna din părțile din proces, iar potrivit disp.art.6 din OUG nr.125/2006, beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață reglementate prin acest act normativ sunt persoanele fizice și/sau juridice care „exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, … locatari sau altele asemenea”.

Prin urmare textul legal de mai sus este neechivoc în sensul că subvenția în litigiu se datorează persoanei care lucrează terenul agricol, în temeiul unui titlu juridic, însă nu în mod implicit proprietarului tabular al terenului, scopul urmărit de actul normativ fiind acela al încurajării exploatării terenului agricol.

În acest context instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a apreciat că simpla calitate de proprietari a celor doi reclamanți nu justifică îndreptățirea acestora în mod automat la acordarea subvenției în cauză, însă va înlătura considerentele instanței de fond structurate pe netemeinicia acțiunii din perspectiva aplicării în cauză a reglementării cuprinse în art.1533 Cod civil, care vizează răspunderea civilă contractuală, precum și raționamentul structurat pe nedovedirea unui prejudiciu direct, câtă vreme disp.art.1385 alin.3 și 4 Cod civil dau dreptul la despăgubire și pentru pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă.

În consecință, instanța de apel va analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în principal a prejudiciului încercat de către reclamanți, cu precădere din perspectiva disp.art.1385 Cod civil amintite mai sus.

În acest sens se reține că starea de fapt afirmată de către reclamanți inclusiv prin interogatoriul administrat în apel (fila nr.70) a fost aceea că terenul agricol în cauză a fost lăsat în nelucrare în mod intenționat, pentru a putea îndeplini condițiile legale și standardele în materie pentru înființarea unor culturi ecologice, pentru care subvenția prevăzută prin OUG nr.125/2006 este stabilită într-un cuantum superior unei culturi obișnuite dar pentru care este imperios necesar acest repaus.

Cu părivire la această susținere a apelanților reclamanți instanța de control judiciar reține în primul rând că, așa cum s-a arătat și mai sus, pentru anul agricol 2011 între reclamanți și arendașul . exista un contract în ființă, astfel încât eventuala nelucrare a terenului în anul 2011 se prezintă a constitui mai degrabă o neîndeplinire a obligațiilor contractuale de către arendaș (așa cum s-a arătat și în cuprinsul interogatoriului luat reclamanților în apel), decât o conduită premeditată din partea apelanților de a lăsa terenul în nelucrare în vederea constituirii ulterioare a unei culturi ecologice.

Desigur, s-ar putea admite că în fața faptului împlinit al nelucrării terenului de către arendașul inițial în cursul anului 2011, reclamanții s-ar fi putut decide pentru înființarea unei culturi ecologice abia la începutul anului 2012, profitând astfel de repausul agricol realizat deja în cursul anului 2011.

O atare susținere însă nu se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat că reclamanții au întreprins demersuri pentru identificarea unui nou arendaș în persoana numitului B. cu care au încheiat un contract de arendă în anul 2013, în absența oricăror demersuri întreprinse de către apelanții reclamanți sau cel puțin dovedite în cauză din care să rezulte o exteriorizare a voinței acestora de a lăsa terenul în nelucrare pe parcursul anului 2012 în scopul înființării ulterioare a unei culturi ecologice.

Aceasta întrucât, chiar și într-o atare ipoteză, din perspectiva dispozițiilor OUG nr.125/2006, persoanele care intenționează să înființeze asemenea culturi ecologice trebuie să depună o cerere de plată până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA, conform art.7 alin.2, cerere care se înregistrează în anul de repaus agricol iar nu în anul subsecvent, în care s-a însămânțat deja cultura ecologică, tocmai pentru a putea da posibilitatea reprezentanților APIA de a efectua verificări la timp în privința asigurării respectivului repaus agricol.

O atare declarație nu s-a dovedit însă a fi depusă în cauză.

În consecință, instanța de apel constată că nu s-a probat îndeplinirea condiției legale a existenței unui prejudiciu, nici măcar din perspectiva disp.art.1385 Cod civil, reținând în privința subvenției încasate de către intimatul pârâtul pentru terenul în litigiu că aceasta s-a plătit în temeiul unor raporturi juridice dintre persoana care a lucrat terenul (este adevărat, în absența unui titlu juridic legitim), în speță pârâtul E. A., și persoana plătitoare a acestei subvenții, în speță APIA, aceasta din urmă având dreptul la restituirea subvenției astfel achitate în condițiile legii.

În niciun caz însă, având în vedere că reclamanții nu au efectuat lucrări agricole pe acest teren și nu au dovedit în cauză intenția de a efectua astfel de lucrări în cursul anului 2012 sau de a-l lăsa în nelucrare cu consecința beneficierii ulterior a unei subvenții majorate aferente unei culturi ecologice, adusă însă la cunoștința APIA în condițiile legii, instanța de control judiciar concluzionează în sensul inexistenței unui prejudiciu cauzat apelanților reclamanți astfel încât, constatând neîndeplinirea uneia dintre condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale apreciază ca fiind superfluă verificarea celorlalte condiții legale de admisibilitate ale unei atare angajări, înlăturând totuși considerentele primei instanțe structurate pe existența unei erori comune și invincibile cu privire la apartenența terenului, constatând că un atare caracter invincibil, de neînlăturat, cu privire la pretinsa confuzie a pârâtului în privința terenului lucrat nu a fost dovedită în cauză.

Prin prisma considerentele ce preced tribunalul va respinge ca nefondat apelul promovat în cauză, fără cheltuieli de judecată în apel pentru intimatul pârât nefiind dovedite, întemeiat pe disp.art.452 raportat la art.482 Cod de procedură civilă, conform dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și disp.art.427 Cod de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanții-reclamanți B. R. D., CNP_, și B. S. A., CNP_, ambii domiciliați în mun. Satu M., .. UA 12, . M., ambii cu domiciliul procedural ales la sediul profesional al Cabinetului Individual de Avocat H. V. C., în mun. Satu M., ./1, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 2580/12.06.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât E. A. D., CNP_, domiciliat în comuna Dorolț, ., jud. Satu M..

Fără cheltuieli de judecată în apel pentru intimatul-pârât, nefiind dovedite.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 04 februarie 2015.

Red.E.R./23.02.2015.

Tehnored_VD /23.02.2015.

5 ex. – ..cu: B. R. D., B. S. A., E. A. D.

Jud.fond: P. E. M.