Pretenţii. Decizia nr. 451/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Judecător G. S.

Grefier E. P.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelanții-reclamanțiG. D. V., CNP_, domiciliat în Dindești, nr.56, jud.Satu M. și B. V. G., CNP_, domiciliat în Carei, ., . M., ambii cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de Avocat B. Sarolta, situat în loc. Carei, ., jud.Satu M. și a apelului declarat de apelanta-pârâtăE. M., domiciliată în Dindești, nr.334, jud.Satu M., cu domiciliul procedural ales în Oradea, ..11, ., împotriva Sentinței civile nr. 388/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._ , având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29.09.2015, dată la care susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. nr. 388/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții G. D. V., având C.N.P._, cu domiciliul în loc. Dindești, nr. 56, județul Satu M. și B. V. G., având C.N.P._, domiciliat în mun. Carei, ., . M., ambii cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului Individual de Avocat B. Sarolta, cu sediul în mun. Carei, ., județ Satu M., în contradictoriu cu pârâta E. M., cu domiciliul în loc. Dindești, nr. 334, jud. Satu M. și cu domiciliul procedural ales în mun. Oradea, .. 11, .; a obligat pârâta să achite fiecărui reclamant suma de 500 lei cu titlu de daune morale, a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta să achite fiecărui reclamant suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În ziarul „Informația zilei” (f.9), în data de 16.04.2014, a fost publicat articolul „Doi jandarmi din Dindești au amenințat-o cu bâte pe E. M., proprietara a 1.250 de oi”, în cuprinsul cărora se aduceau acuzații grave reclamanților, în sensul că, la sfârșitul acelei săptămâni, aceștia ar fi amenințat pârâta cu bâte pentru a nu mai trece cu oile peste spațiul unde pasc vacile lor.

Conform relațiilor comunicate de .. în calitate de editor al cotidianului „Informația zilei” și aflate la fila 89 din dosar, articolul a fost publicat strict în baza relatărilor exprimate de E. M. (pârâta din prezenta cauză) în cadrul audiențelor organizate de Prefectul județului Satu M..

Apreciind afirmațiile din articolul menționat ca defăimătoare, reclamanții au formulat acțiunea dedusă judecății.

Potrivit art. 1349 alin. (1) C. civ. „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar potrivit art. 1357 C. civ. „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”. Cele două texte precitate, constituie temeiul comun al angajării răspunderii civile delictuale .

Conform art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”. Desigur, acest drept nu are un caracter absolut, el cunoscând limitări potrivit art. 30 alin. 6 din Constituția României, inclusiv art. 10 alin. 2 din Convenție permițând restrângerea libertății de exprimare atunci când este vorba despre protejarea reputației unei persoane.

Libertatea de exprimare reprezintă așadar un drept fundamental care poate fi însă limitat numai în condiții ce reprezintă „măsuri democratice într-o societate democratică”.

Ingerința incriminată de art. 10 al. 2 din Convenție corespunde „unei nevoi sociale imperioase”, însă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții, se impune a se verifica dacă o astfel de „limitare se conciliază cu libertatea de exprimare.

Trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții, conform căreia, pentru aprecierea existenței unei „necesități sociale imperioase” care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactității lor. Nu este mai puțin adevărat că și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt.

În speță, în exercitarea dreptului la exprimare, pârâta a furnizat informații evident nereale ziaristului, în baza cărora s-a publicat în presă articolul menționat, context în care trebuie a se sublinia că răspunderea pentru publicarea articolului nu-i incumba pârâtei, aceasta neputând fi considerată decât o sursă a informațiilor. Răspunderea sa poate fi angrenată strict pentru afirmațiile citate de ziarist în cadrul articolului, astfel cum acestea au fost reproduse într-unul din alineatele ce preced, afirmații făcute cu depășirea limitelor libertății de exprimare, și care au fost de natură a aduce atingere imaginii și reputației reclamanților, vătămare care îi îndrituiește pe aceștia la a căpăta o deplină satisfacție morală.

Evaluarea întregului material probator existent la dosar, pune în evidență lipsa oricărei baze factuale care să justifice acuzațiile aduse reclamanților. În speță, prejudiciul moral este evident și a fost dovedit, publicarea articolului în presă aducându-le reclamanților prejudicii morale, reflectându-se în atingerile aduse onoarei și reputației acestora în societate, dat fiind statutul socio-profesional al reclamanților și având în vedere totodată modalitatea în care a fost prezentat în presă cazul lor.

Din perspectiva prevederilor art. 1349, art. 1357 - 1359 Cod civil, sub aspectul faptei ilicite și a gravității vinovăției, pentru stabilirea întinderii despăgubirii datorate de pârâtă, trebuie a fi relevată calitatea pârâtei, de sursă a informațiilor și nu cea de autor al articolului publicat în presă și aflat în discuție. Răspunderea pârâtei poate fi angrenată strict pentru afirmațiile citate de ziarist în conținutul articolului respectiv, afirmații făcute cu depășirea limitelor libertății de exprimare, ceea ce se răsfrânge direct și nemijlocit asupra drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților, prejudiciindu-le, motivele invocate de pârâtă în apărare (prin întâmpinarea aflată la filele 29-30 de la dosar) nefiind de natură să-i înlăture răspunderea, ci doar să o atenueze. Astfel, deși afirmațiile pârâtei au fost efectuate cu ocazia unei audiențe la Prefectul județului Satu M., având în vedere caracterul public al acestor întrevederi, prezența presei fiind o constantă a acestor întâlniri, fapt conștientizat de către pârâtă și admis prin chiar întâmpinarea depusă la dosar, aceasta și-a asumat consecințele nedovedirii acuzațiilor pe care le-a lansat la adresa reclamanților și care au fost preluate în presă. Întrucât potrivit Raportului de verificare nr._/22.05.2014 întocmit de Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu M. (f.64-68, 71-73) nu se confirmă cele reclamate de către pârâtă, cum că ar fi fost amenințată cu bâte de către cei doi jandarmi, reclamanți în dosarul pendinte, rezultă că pârâta s-a referit la fapte concrete nedovedite și a adus acuzații ferme care depășesc limitele unei judecăți de valoare, existând toate premizele antrenării răspunderii sale civile delictuale.

Sub aspectul întinderii despăgubirilor, este de reținut că nici sistemul nostru legislativ în vigoare la data săvârșirii faptei și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral, după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, urmând a se decide în funcție de circumstanțele fiecărei cauze. În privința reparării prejudiciului moral, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ, tocmai datorită dificultății cuantificării unui asemenea prejudiciu. Trebuie totuși respectat principiul proportionalității prejudiciului cu despăgubirea acordată și principiul echității. De altfel, și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.

Din perspectiva principiilor enunțate anterior, instanța consideră că suma de 500 lei reprezintă o despăgubire echitabilă și rezonabilă pentru fiecare reclamant, ca echivalent pentru suferința morală provocată acestora. În aceeași ordine de idei, în abordarea prejudiciului moral, trebuie a se reliefa că simpla constatare a încălcării art. 10 din Convenție, poate constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă, însă în speță, instanța consideră că prejudiciul suferit de reclamanți nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a încălcării, context în care devine necesară precizarea că, fapta pârâtei, deși ilicită, nu a creat un prejudiciu reclamanților la dimensiunile pe care aceștia le-au exprimat în cerere.

Față de considerentele ce preced, instanța de fond a apreciat ca parțial întemeiată acțiunea formulată și precizată și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 1349 C.civ. coroborat cu art. 1357 - 1359 C. civ., a admis doar în parte și în limitele arătate anterior, obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 500 lei, cu titlu de daune morale, respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți, întrucât soluția îi este defavorabilă pârâtei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ. potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, astfel a admis cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei pentru fiecare reclamant. În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în plata onorariului avocațial de către reclamanți, instanța a reținut că acesta nu a fost dovedit prin depunerea vreunei chitanțe la dosar.

Împotriva aceleași sentințe a declarat apel și pârâta E. M., solicitând admiterea acestuia si schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind netemeinică și nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Precizează că în mare parte aspectele publicate în articolul din ziar indicat de reclamanți sunt adevărate în totalitate, fapt care poate fi dovedit cu martorii indicați prin întâmpinare, ceea ce conduce fără echivoc la necesitatea respingerii acțiunii ca fiind netemeinică și nefondată, singurii vinovați pentru imaginea care și-au creat-o în cadrul comunității în care trăiesc fiind reclamanții prin comportamentul lor abuziv, antisocial și nu de puține ori chiar violent.

Cu toate că ar fi avut motive suficiente ca prezentând doar adevărul și faptele săvârșite de reclamanți, să se adreseze unor instituții de presă pentru a aduce la cunoștința publicului abuzurile și nelegalitățile la care este supusă ea si familia sa de către reclamanți și apropiații acestora, în realitate nu a făcut-o, întrucât scopul său nu era de a prezenta publicului fapte antisociale săvârșite de acești doi reclamanți, neavând nici un rost întrucât întreaga comunitate în care trăiesc a observat în mod direct aceste lucruri, ci s-a prezentat la o instituție publică abilitată, în speță Prefectura Satu M., pentru a solicita ajutorul acesteia în soluționarea situației în care se afla, susține apelanta-pârâtă.

În acest context în cadrul audienței solicitate au fost prezenți mai mulți ziariști, așa cum de altfel a înțeles sunt prezenți în fiecare zi de audiență, fără însă ca să fi apelat la aceștia sau să fi avut măcar cunoștință despre prezență înainte de a se prezenta la acea audiență. Problemele, abuzurile și faptele antisociale la care sunt supuși ea si familia sa si angajații lor de către reclamanți și apropiații acestora au fost prezentate unui funcționar public care avea competențe legale în verificarea, urmărirea și stoparea acestora. În consecință preluarea acestora de către un ziarist și publicarea unui articol nu îi poate fi imputată, cu atât mai mult cu cât ziaristul nu a denaturat adevărul, articolul respectiv în ceea ce privește aspectele cunoscute de ea prezentând realitatea. În ceea ce privește alte surse prin care ziaristul a obținut informații pe care ea nu le cunoaște în legătură cu situația prezentată precizează că nu se poate pronunța.

În acest context apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre eronată prin admiterea chiar dacă în parte a acțiunii întrucât nu doar că faptele prezentate sunt reale dar acestea au fost prezentate unei instituții publice, unei autorități care are menirea și mijloacele legale de a acționa și a opri abuzurile la care a fost supusă. Din aceste considerente admiterea acțiunii nu are nici un temei legal, iar pronunțarea unei astfel de hotărâri practic încalcă dreptul cetățenilor de a formulat cereri, plângeri sau peteții, drept consacrat atât prin Constituție cât și prin Consvenția Europeană a Drepturilor Omului consideră apelanta-pârâtă.

Deliberând cu prioritate în conformitate cu disp. art. 248 C,pr.civ. asupra excepțiilor de netimbrare și de tardivitate a apelului promovat de pârâta E. M., instanța reține următoarele:

Stabilind ierarhia celor 2 excepții invocate, instanța apreciază că este prioritară soluționarea excepției de netimbrare a apelului.

Constată că deși legal citată cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 50 lei sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit această obligație procesuală, astfel cum e prevăzută art. 33 din OUG 80/2013.

În consecință, sancțiunea legală prev. de disp. OUG 80/2013 este anularea cererii ca netimbrată. Anulând cererea de apel ca netimbrată, excepția de tardivitate a apelului rămâne fără obiect, astfel că nu va mai fi supusă analizei instanței.

Deliberând asupra apelului reclamaților în conformitate cu disp. art. 479 C.pr.civ., prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Apelanții invocă în susținerea cererii lor de majorare a despăgubirilor solicitate prejudiciul creat prin impresia creată cititorilor ziarului care au rămas cu semne de întrebare privind corectitudinea lor.

Apreciem că impresia cititorilor nu poate fi influențată prin cuantumul despăgubirilor în sine. Impresia creată prin lectura unui articol din ziar poate fi eventual rectificată printr-un alt articol care ar prezenta soluția dată sesizării disciplinare.

În același sens, apreciem că mapa profesională a apelanților cuprinde atât denunțul nelegal la poliție cât și soluția dată acestui denunț, ceea ce reprezintă o reparație morală a prejudiciului profesional.

De asemenea, atitudinea procesuală a pârâtei de a nu se prezenta la dezbateri nu reprezintă în sine o sfidare, câtă vreme legea de procedură civilă reglementează judecarea cauzei și în lipsa părții.

Prezentarea părții la dezbateri reprezintă o opțiune iar nu o obligație, cu excepția cazurilor în care instanța dispune prezentarea pentru administrarea probelor (ex. interogator, prezentare acte, etc.).

În consecință, apreciem că neprezentarea pârâtei la dezbateri nu e de natură să amplifice prejudiciul moral invocat de apelanți.

În consens cu instanța de fond reținem că simpla constatare a încălcării art. 10 din convenție poate constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă astfel că suma de 500 lei reprezintă o despăgubire echitabilă și rezonabilă pentru fiecare reclamant.

În baza art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul reclamanților fără obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul pârâtei E. M., domiciliată în Dindești, nr.334, jud.Satu M., cu domiciliul procedural ales în Oradea, ..11, ., împotriva Sentinței civile nr. 388/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimații G. D. V. și B. V. G..

Respinge apelul reclamanților G. D. V., CNP_, domiciliat în Dindești, nr. 56, jud. Satu M., și B. V. G., CNP_, domiciliat în Carei, ., . M., ambii cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de Avocat B. Sarolta, situat în loc. Carei, ., jud.Satu M., împotriva sentinței mai sus menționată, în contradictoriu cu intimata E. M..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată la data de 07.10.2015, cu aplicarea disp. art.396 alin.2 C.proc.civ.

Red.M.G.R./20.10.2015

Tehnored_LI /22.10.2015

Ex. 5

.. cu: E. M., G. D. V. și B. V. G.

Jud.fond: A. C.