Pretenţii. Decizia nr. 462/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. R.

Judecător I. M. C.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta S. M. CAREI, cu sediul în Carei, .. 25, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 656 din 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Carei, în contradictoriu cu intimatul R. G., domiciliat în Carei, .. 12, . M., având ca obiect pretenții.

La pronunțare nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;

Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 30.09.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.656/14.05.2015 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Carei a respins acțiunea formulată de reclamanta S. M. CAREI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Carei. .. 25, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul R. G., domiciliată în localitatea Carei, .. 12, . M. - tatăl minorului R. D., CNP_, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că minorul R. D., născut la data de 27.12.2007, a fost internat în cadrul Secției Pediatrie a Spitalului M. Carei, în perioada 02.02._12, în urma unei intoxicații cu medicamente.

În art.213 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, actualizată, se prevede în mod expres la alin.1 lit.a că beneficiază de asigurare, fără plata contribuției toți copii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni (…)”.

În acest sens, instanța a constatat că minorul beneficiază de asigurare fără plata contribuției și astfel nu datorează cheltuielile de spitalizare pentru perioada internării.

Ca un corolar al celor arătate mai sus, instanța a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. M. CAREI, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtului-intimat la plata sumei de 428,63 lei, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată.

În motivarea căii de atac exercitate apelanta arată că a formulat la data de 20.02.2015 o acțiune prin care urmărea, în contradictoriu cu pârâtul-intimat, obligarea acestuia la achitarea sumei de 428,63 lei, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, precum și a penalităților de întârziere calculate la zi, acordate minorului R. D.. Acesta a fost adus la S. municipal Carei de tatăl său, R. G., care prin fapta sa, aceea de a lăsa la îndemâna copilului medicamente, a adus daune sănătății fiului său.

Art.313 alin.(1) din Legea 95/ 2006 - privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare, prevede că: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medical acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.

Art.313 alin.(2) prevede că furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin.(1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuala această evidenta, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperate cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.

În lumina acestor reglementări, arată că dispoziția legală de mai sus se interpretează în sensul că ea reprezintă sediul de reglementare al unei acțiuni civile directe și exclusive pe care o are furnizorul de servicii medicale împotriva persoanei vinovate de săvârșirea unui fapt ilicit ce a provocat daune sănătății altei persoane (prin acțiune sau inacțiune), ori de câte ori furnizorul are pretenții legate de cheltuielile de spitalizare, în speță fiind vorba de vinovăția părinților care au lăsat la îndemâna copilului medicamente ce pot periclita sănătatea acestuia.

Învederează că motivarea primei instanțe, bazată pe art.213 alin.1, lit.a, din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care minorii beneficiază de asigurare fără plata contribuției, este aplicabilă în sensul prestării serviciilor medicale minorilor, care fără culpa cuiva, au nevoie de îngrijire medicală, această reglementare necesitând o interpretare în corelare cu art.313 alin.1 din aceeași lege.

Totodată, prin prezentarea la sediul prestatorului de servicii medicale a unei persoane ce solicită îngrijire medicală pentru ea sau pentru altă persoană, se prezumă a fi o cerere de acordare a serviciilor medicale, iar în art.237 alin.(1) din Legea 95/ 2006, sunt enumerate serviciile medicale care nu sunt suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, printre care și cele la cerere, lit.j. Legiuitorul nu face distincție între persoanele asigurate si cele neasigurate, între minori sau majori, astfel unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Consideră că textul de lege invocat în cererea de chemare în judecată, art.237, alin.(1), lit. i din legea 95/2006, care spune că asistența medicală la cerere nu este suportată din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este aplicabil în această situație.

Menționează că demersurile întreprinse de unitatea apelantă nu sunt urmarea unei rele credințe față de asigurați, ci măsuri impuse în urma auditului din 2012 a Curții de Conturi, privind obligativitatea recuperării prejudiciilor cauzate unității ca urmare a acordării asistenței medicale la cerere sau din culpă, potrivit art.237 alin.(1), lit. i sau art. 313 din Legea 95/2006.

Aceste măsuri sunt cu caracter permanent conform legislației privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (Contractul Cadru).

Pentru toate aceste considerente, solicită, ca reanalizând probele administrate la dosarul cauzei, să se dispună admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă dispozițiile art.470 Cod procedură civilă.

Tribunalul, analizând sentința apelată față de dispozițiile legale incidente în cauză și a probelor administrate, apreciază ca nefondat apelul reclamantei.

Potrivit art.313 alin.1 (în prezent art.320) din Lg.nr.95/2006, astfel cum a fost modificat prin Lg.nr.132/2014, persoanele care aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat prin plata serviciilor acordate persoanei vătămate.

Așadar, legiuitorul prin modificările aduse acestui text de lege și în urma adoptării Lg.nr.132/2014, a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă (formele vinovăției) au adus atingere integrității corporale și sănătății propriei lor persoane sau altor persoane, stabilind în sarcina acestora pe temeiul răspunderii civile delictuale, obligația de a suporta costul serviciilor medicale de care a beneficiat victima. Astfel, textul de lege arată că, art.313 alin.1 (devenit art.320) „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și a sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.” Asupra formei de vinovăție reținem că potrivit art. 16 din Codul civil că persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârșite cu intenție sau din culpă, iar atunci când legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvârșirea sa din culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție.

În prezenta cauză, furnizorul de servicii medicale, S. M. Carei, a prestat servicii medicale pentru minorul R. D., în vârstă de 5 ani, n.la 27.12.2007, care a fost dus de urgență la spital de către unul din părinți, pârâtul în cauză, R. G., întrucât copilul s-a intoxicat accidental cu medicamente, în data de 02.02.2012.

Potrivit F.O. nr.SM 821/159/02.02.2012, ora 13,35, copilul a fost internat la S. M. Carei, din 02.02.2012 până în 04.02.2012. Costul serviciilor medicale, în sumă de 428,63 lei formează obiectul pretenției.

Conform disp.art.213 alin.1 (devenit art.224 alin.1 lit.a), „beneficiază de asigurare, fără plata contribuției toți copiii până la vârsta de 18 ani…”, iar art.222 (actuala numerotare a legii) stabilește calitatea celor care devin „persoane asigurate” în temeiul plății contribuției la fondul unic de asigurări sociale sau în alte condiții cu distincțiile cuprinse în textul de lege evocat. Este fără nicio îndoială că minorul sub 18 ani, cum este și cazul copilului intoxicat accidental cu medicamente, beneficiază de calitatea de asigurat fără nicio contribuție bănească, iar în virtutea acestei calități are dreptul să beneficieze și de serviciile medicale care sunt suportate din Fond (Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate), printre care, conform art.237 alin.1 lit.a din Lg.nr.95/2006 (cu actuala numerotare) „servicii medicale (curative) de urgență altele decât cele finanțate direct de Ministerul Sănătății”. Aceste servicii fac parte din pachetul de servicii de bază ale fiecărui asigurat și sunt excluse din categoria celor care nu sunt suportate din F.N.U.A.S.S., conform art.248 din Lg.nr.95/2006. Producerea riscului asigurat, element esențial al contractului de asigurare, conferă dreptul persoanei asigurate de a obține repararea prejudiciului, fără costuri suplimentare și în limita asigurării, în cauză în limita pachetului de bază oferit de Fond.

Împrejurarea că în cauză serviciul medical a fost solicitat, la cerere prin prezentarea în regim de urgență a minorului la spital datorită intoxicației accidentale cu medicamente, nu include prestarea acestui serviciu în categoria celor cuprinse la art.248 (lit.i) din lege, cu consecința suportării de către asigurat a contravalorii serviciilor medicale de care a beneficiat. Gratuitatea serviciului prin prisma calității de asigurat ar exclude acțiunea în pretenții a furnizorului de servicii medicale care a încasat costurile prin decontare de la casa de asigurări de sănătate din care face parte furnizorul de servicii medicale.

Problema care se pune în discuție este însă aceea a stabilirii existenței obligației de reparare a prejudiciului cauzat furnizorului de servicii medicale și a debitorului acestei obligații în situația în care prejudiciul este rezultatul unei fapte ilicite civile. Pe de o parte, avem o dispoziție specială de asigurare a serviciilor medicale pentru tinerii până la 18 ani, fără plata contribuțiilor de sănătate iar, pe de altă parte, față de raportul Curții de Conturi la care face trimitere apelanta în motivele acțiunii, imputarea contravalorii serviciilor medicale de care a beneficiat minorul ar subzista în sarcina părinților întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, reglementată prin art.313 (320) alin.1 din Lg.95/2006, coroborat cu art.1357 Cod civil.

În această ipoteză, analizând cu rigurozitate elementele răspunderii civile delictuale tribunalul reține că față de probele din dosar, existența faptei ilicite imputată pârâtului constând în lipsa de supraveghere a părintelui pentru copil, nu este dovedită și nici nu poate fi prezumată. Prezumțiile ca mijloace de probă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins doar dacă pot fi coroborate cu alte mijloace de probă administrate în cauză. Prin faptă ilicită se înțelege acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau interesele legitime ale altei persoane.

Faptele ilicite ca și condiție esențială a antrenării răspunderii civile delictuale se pot obiectiva și în inacțiuni, adică obligația de a avea o conduită pozitivă care însă nu a fost respectată și a avut drept consecință producerea unui prejudiciu unei terțe persoane.

Nu există probe sau alte dovezi (anchetă socială), din care să rezulte că pârâtul-intimat și-a exercitat în mod culpabil obligația de supraveghere a copilului, conduită care ar fi avut ca efect atingerea adusă dreptului la sănătate al copilului și implicit dauna produsă furnizorului de medicamente, care deși a decontat de la Casa de Asigurări Sociale costul acestuia are obligația de recuperare a cheltuielilor potrivit legii.

Cât privește existența culpei, ca formă a vinovăției, aceasta nu a fost dovedită ținând seama de criteriul obiectiv, adică împrejurările concrete în care s-a produs vătămarea, circumstanțele accidentului. Autorul faptei ilicite ar putea fi considerat în culpă doar dacă s-ar dovedi că nu a avut prudența și diligența de care ar fi dat dovadă altă persoană în aceleași circumstanțe concrete sau că a fost decăzut din drepturile părintești pentru exercitarea necorespunzătoare a funcției parentale. Este adevărat că art.1357 alin.2 din Codul civil, ce reglementează răspunderea pentru fapta proprie, dispune că „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, aceasta însă presupune că ar fi putut fi evitată fapta ilicită de un „excelent părinte de familie”, adică de un om cu diligența cea mai înaltă, având un simț de prevedere ieșit din comun (culpa levissima). În cauză nu există o asemenea evaluare psihologică a părintelui, a elementului intelectiv și volitiv pentru a se stabili forma de vinovăție și atragerea răspunderii civile delictuale. În consecință, în raport de circumstanțele prezentate în singura probă administrată în cauză, foaia clinică de observație, tribunalul apreciază că nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor ce compun răspunderea civilă delictuală și, prin urmare, acțiunea în pretenții a reclamantului-apelant este neîntemeiată.

În altă ordine de idei, mai este de remarcat că pârâtul a fost chemat în judecată nu în nume propriu, ci ca reprezentant al copilului condiții în care s-ar pune problema răspunderii civile delictuale a minorului sub 14 ani, pretenție total neîntemeiată față de lipsa capacității de exercițiu a copilului și implicit a răspunderii civile delictuale, conform art. 1366 Cod civil. Precizările ulterioare în apel ale temeiului de drept, fac trimitere la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din perspectiva legii speciale (art. 313 alin. 1 Lg. 95/2006) schimbând în mod formal, obiectul juridic al cauzei.

S-a considerat că este necesară însă lămurirea pe fond a pretenției, întrucât calificarea juridică a faptelor și a acțiunilor cade în sarcina instanței, în temeiul rolului activ al judecătorului întemeiat pe art. 22 alin. 4 C.pr.civ. iar în esență față de motivele de fapt expuse atât în cererea de chemare în judecată, cât și în apel, poate fi făcută și încadrarea în drept, fără a se produce o schimbare substanțială a obiectului cererii, indiferent că este vorba de cererea de chemare în judecată sau de apel. Acestea au fost considerentele pentru care tribunalul a efectuat un control judiciar pe fondul pretenției și nu pe aspecte de ordin formal care să împiedice verificarea legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe.

Față de cele prezentate anterior, ca argumente de fapt și de drept, în baza art.480 Cod proc.civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta S. M. CAREI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în Carei, ..25, CUI_, împotriva sentintei civile nr.656/14.05.2015 a Judecătoriei Carei în contradictoriu cu intimatul R. G., domiciliat în localitatea Carei, ..12, . M. - tatăl minorului R. D., CNP_, având ca obiect pretenții.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi: 07.10.2015.

Red.I.M.C./06.11.2015

Tehnored_BER /06.11.2015

Ex.4

- ..cu: S. M. Carei, R. G.

Jud.fond: S. C. A.