Contestaţie la executare. Decizia nr. 140/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 140/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/.> Ședința publică de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător I. M. C.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile declarate de apelanții-contestatori B. I. și B. D., ambii domiciliați în Satu M., . 10, . M., C. T. M. și C. A., ambii domiciliați în Satu M., ., ., jud. Satu M., toți cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocați, Insolvență și Birou de Mediator P. F. cu sediul în Oradea, ., jud. Satu M., prin av. F. P. și apelanta-intimată ., cu sediul în Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, București, în contradictoriu cu intimata R. C. SOLUTIONS SRL, cu sediul social în București, Calea Ș. V., nr. 133, Central Business Park, Clădirea A, . 2.26, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 2784 din 20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;
Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 26.03.2015 și data de azi, când;
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2784/20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost admisă excepția tardivității introducerii contestației la executare silită, excepție invocată prin întâmpinare de către intimata creditoare . și în consecință s-a respins ca tardivă contestația promovată de către debitorii contestatori B. I., B. D., C. T. M. și C. A. în contradictoriu cu intimata creditoare ., împotriva formelor de executare silită inițiate în dosar execuțional nr.374/2013 al B. G. M. F., respingându-se totodată ca nedovedită cererea intimatei creditoare de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.1733/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost admisă cererea creditorului . prin B. G. M. F. și în consecință a fost autorizat acesta din urmă să pună în executare mai multe titluri executorii în speță contractele de credit și contractele de garanție reală imobiliară încheiate între intimata creditoare și contestatorii debitori B. I., B. D. I., C. T. M. și C. A., precum și contractele de vânzare-cumpărare cu garanție reală încheiate de către aceleași părți autorizându-se totodată urmărirea silită a imobilelor în cauză proprietatea debitorilor contestatori.
S-a mai reținut că în temeiul acestei încuviințări de către instanța de judecată a executării silite, a fost emisă somația imobiliară din data de 10.07.2013 (filele nr.83 și 84 din dosarul execuțional nr.374/2013 al B. G. M. F., atașat în copie la dosarul primei instanțe) referitoare la suma de 533.984,63 CHF (franci elvețieni), la cursul BNR din ziua plății, precum și pentru suma de_,05 lei reprezentând cheltuieli de executare, dar că în speță contestația la executare silită cu care a fost investită prima instanță a fost înregistrată abia la data de 02.12.2013, inițial sub dosar nr._ al Judecătoriei Oradea (fila nr.5), iar ulterior în urma declinării de competență dispusă prin sentința civilă nr.3370/20.03.2014, pe rolul Judecătoriei Satu M..
În acest context, reținând că potrivit disp.art.714 alin.1 Cod.proc.civ. contestația privitoare la executarea silită propriu zisă se poate formula în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă și că în fapt somația imobiliară le-a fost comunicată debitorilor contestatori la data de 10.07.2013, sub semnătură (filele nr.85-89), iar contestația împotriva întregii executări silite a fost înregistrată abia la data de 02.12.2013 prima instanță a găsit întemeiată excepția de tardivitate invocată de către intimata creditoare prin întâmpinare și în consecință a admis-o, reținând însă, în privința cheltuielilor de judecată solicitate de aceeași intimată, că acestea nu au fost dovedite în primă instanță.
Împotriva sentinței de mai sus au promovat apel în termenul legal atât intimata creditoare ., care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii sale de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță, motivând în fapt că la data de 05.06.2014 a comunicat prin fax, la dosarul cauzei, dovada achitării onorariului pe seama avocatului care a reprezentat-o în primă instanță, precum și contestatorii B. I., B. D., C. T. M. și C. A., care au solicitat schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii contestației și al anulării tuturor formelor de executare silită emise în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Se mai reține, în plan procedural că, începând cu data de 25.07.2014 creditoarea . a cedat cesionarei . ROMANIA SRL București toate drepturile decurgând din contractul de credit și din contractele de garanție accesorii, inclusiv drepturile litigioase deduse judecății, în privința debitorilor contestatori în cauză, ulterior aceste drepturi fiind cesionate către . ROMANIA SRL București, aceasta din urmă solicitând ulterior introducerea sa în proces și respingerea apelului promovat de către debitorii contestatori, învederându-se totodată instanței de apel, prin notele scrise comunicate prin fax la data de 24.11.2014 (filele nr.88-90 din dosarul de apel) că nu își însușește apelul promovat de către creditoarea . vizând plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță (fila nr.89 alin.3 idem).
În acest context un prim aspect reținut de către instanța de apel este acela că, raportat la poziția procesuală exprimată de către cesionara de mai sus, apelul promovat de către intimata creditoare . urmează a fi respins ca atare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de către debitorii contestatori, în limitele prevăzute de art.476-478 Cod.proc.civ., a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, tribunalul apreciază soluția primei instanțe ca legală și temeinică și găsește nefondate criticile apelanților prin prisma următoarelor considerente:
Raportat la intervalul de timp scurs între data comunicării somației imobiliare din data de 10.07.2013 și data înregistrării contestației la executare silită, aceea de 02.12.2013, raționamentul judiciar al instanței de fond care a apreciat ca tardivă contestația astfel formulat, din perspectiv disp.art.714 alin.1 Cod.proc.civ. se prezintă a fi just și în concordanță cu reglementările legale în materie coroborat și cu obiectul contestației la executare astfel formulate, care a vizat întreaga executare silită, nu a cuprins critici ori motive de nelegalitate ale celui din urmă act de executare comunicat debitorilor înaintea înregistrării contestației (în speță publicația de vânzare imobiliară din data de 22.11.2013), fiind formulată printr-un reprezentant profesionist (în speță Cabinet de A., Insolvențe și Birou de Mediator P. F.), astfel încât tribunalul apreciază criticile apelanților debitori prin care se reiau motivații vizând întinderea creanței ce face obiectul executării silite și se contestă clauza din contractul bancar prin care diferența de credit neachitată este declarată scadentă anticipat în situația acumulării unei întârzieri de peste 90 de zile de la plata unei rate ca fiind nefondate.
Se mai reține totodată că invocarea de către debitorii contestatori a corespondenței purtate între aceștia și banca creditoare, după emiterea somației din data de 10.07.2013, în argumentarea promovării cu întârziere a contestației la executare silită, că pe de o parte nu s-a invocat și nu s-a formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a contestației la executare silită, nici în primă instanță și nici în apel, deși debitorii contestatori au beneficiat de sprijin și consultanță calificată în ambele stadii procesuale, iar pe de altă parte că respectiva corespondență, în sine, nu prezintă caracterul unor motive temeinic justificate, de natură să împiedice în mod efectiv debitorii contestatori la înregistrarea acestei contestații, în înțelesul disp.art.186 Cod.proc.civ.
Prin prisma considerentelor ce preced tribunalul va respinge ambele apeluri promovate în cauză, inclusiv cererile de obligare a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel, conform dispozitivului prezentei decizii.
Văzând și disp.art.427 Cod.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de către apelanții-contestatori B. I. și B. D., ambii domiciliați în mun. Satu M., . 10, . M., C. T. M. și C. A., ambii domiciliați în mun. Satu M., ., ., jud. Satu M., toți cu domiciliul procedural ales sediul profesional al Cabinetului de A., Insolvență și Birou de Mediator P. F., în mun. Oradea, ., jud. Bihor, prin av. F. P. precum și de către apelanta-intimată S.C. V. R. S.A., cu sediul în mun. București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 2784/20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata R. C. SOLUTIONS S.R.L., cu sediul social în mun. București, Calea Ș. V. nr. 133, Central Business Park, Clădirea A, . 2.26, sector 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, având C.U.I._, prin împuternicit ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L., cu sediul în mun. București, Calea Floreasca nr. 246 C, Clădirea de Birouri SkyTower, etaj 11 și 12, Sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, având C.U.I._, prin avocat G. I. N..
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2015.
Președinte, E. R. | Judecător, I. M. C. | |
Grefier, V. S. |
Red.E.R./02.04.2015.
Tehnored_VD /02.04.2015.
8 ex. – ..cu: ., . Romania SRL, B. I., B. D., C. T. M., C. A.
Jud.fond: G. S.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 477/2015. Tribunalul SATU MARE | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 144/2015. Tribunalul... → |
|---|








