Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 54/2015. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 54/2015

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 54/D

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Grefier M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții L. F. și P. M., ambii cu domiciliul procedural ales la C. M. M. E., cu sediul în Carei, ., nr. 16, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc la 20 martie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea la data de azi.

INSTANȚA

deliberând asupra excepției de perimare invocată din oficiu, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la tribunal la data 20 iunie 2011, reclamanta L. M. a solicitat acordarea unor daune morale ca urmare a constatării caracterului politic al condamnării penale a tatălui său, în temeiul Legii nr.221/2009. Ulterior, au fost introduși în cauză moștenitorii reclamantei, L. F. și P. M..

Prin Încheierea ședinței publice din data de 7 februarie 2014 s-a dispus suspendarea judecății cauzei, dată fiind lipsa părților de la dezbateri.

Instanța a apreciat cererea de amânare depusă în aceeași zi, prin registratură însă, ca fiind o cerere de repunere pe rol a cauzei și a stabilit termen de judecată a cererii la 7 martie 2014, citând părțile.

Din nou, părțile și avocatul nu s-au prezentat, astfel că, nefiind solicitată judecata în lipsă, instanța a menținut suspendarea judecății dispusă la 7 februarie 2014, precizând în mod expres că termenul de perimare de 1 an curge de la acea dată.

Încheierea a fost comunicată părților, acestea nedeclarând recurs.

La data de 20 februarie 2015, reclamanta P. M. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, dar termenul de perimare era deja împlinit la 7 februarie 2015, astfel că instanța trebuie să constate perimarea cererii de chemare în judecată. În intervalul de 1 an de zile niciuna dintre părți nu a stăruit în continuarea judecății, fiind îndeplinite condițiile art.248 C.proc.civ.

Cererea de redeschidere a cauzei, depusă după dezbateri prin registratură nu este motivată, nefiind invocat niciun motiv pentru care s-ar fi impus repunerea cauzei pe rol, partea având posibilitatea în termenul de pronunțare să depună concluzii scrise asupra excepției, însă nu a depus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimarea cererii de chemare în judecată promovată de reclamanții L. F. și P. M., ambii cu domiciliul procedural ales la C.. Av. M. M. E., cu sediul în Carei, ., nr.16, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2015.

Președinte,

G. D. S.

Grefier,

M. C.

Red. G. D. S.

2 ex. / 1 aprilie 2015

Se comunică câte 1 ex. părților în cazul declarării recursului;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 54/2015. Tribunalul SATU MARE