Pretenţii. Decizia nr. 591/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRATIA D. PUBLIC cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, jud. Satu M. împotriva sentinței civile nr. 4656/09.12.2014 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimata M. M. E., dom. în Carei, .. 29, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 09.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4656/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost s-a respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., cu sediul în Satu M., .. 25, județul Satu M., în contradictoriu cu pârâta M. M. E., domiciliată în Carei, .. 29, județul Satu M., având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în data de 12.10.12 agenții constatator din cadrul Administrației D. Public au constatat că autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost parcat în P-ța Libertății din Satu M., fără tichet de parcare care să corespundă zonei parcării, deoarece chiar dacă avea abonament, acesta nu a corespuns zonei, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, săvârșind abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012. Față de cererea de chemare în judecată a reclamantei având ca obiect pretenții, se observă că aceasta susține că izvorul acestor pretenții îl constituie săvârșirea unei fapte ilicite, a unei abateri, de către proprietarul autoturismului parcat fără tichet de parcare care să corespundă zonei în care s-a parcat, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, instanța apreciind că temeiul legal al acestor pretenții este constituit de art. 1349 C.civ. coroborat cu art. 1357-1371 C.civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Față de acestea, instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere a pârâtului.

Astfel a reținut că, potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța de fond a constatat că acesta este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. înmatriculare_ ocupat acele spații, fără a fi plătit tichetul de parcare.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observă că cel care a parcat autovehiculul mai sus-menționat fără să plătească contravaloarea tichetului de parcare, pe spațiul special amenajat de reclamanta Administrația D. Public, a săvârșit abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M. aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, ori abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții, astfel, se constată că este îndeplinită și această condiție.

Referitor la condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța de fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, prin parcarea autovehiculului pe spațiul special amenajat de Administrația D. public fără achitarea tichetului de parcare, fiind produs prejudiciul de care s-a făcut vorbire.

În ceea ce privește a patra condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, instanța a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă proprietarul autovehiculului cu nr. înmatriculare_ a fost și cel care a parcat acest autoturism în locul indicat și la ora indicată în notele de control menționate de reclamantă, fără a plăti tichet de parcare. Astfel cum prevede și art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M. aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, poate fi sancționat pentru această abatere proprietarul, utilizatorul, deținătorul autovehiculului, ori, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul, utilizatorul sau deținătorul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare. Astfel, în temeiul art. 329 C.proc.civ., instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi autorul acestei abateri.

Prin urmare, față de acestea, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația D. Public, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., prin reprezentanții săi legali, solicitând admiterea apelului, cu consecința:

- obligării pârâtei la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 775/12.10.2012;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1489 din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta reclamantă arată că intimata pârâtă a încălcat dispozițiile art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în Piața Libertății, inclusă în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 775/12.10.2012, necontestată de către pârâtă.

De asemenea, instituția apelantă a emis somația nr. 5334/11.11.2013 prin intermediul căreia a solicitat pârâtei achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă aceasta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 – „neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii".

Apelanta consideră că prima instanță în mod eronat a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată, motivând că „reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că proprietarul, utilizatorul sau deținătorul autovehiculului a fost acela care a parcat fără să plătească tichetul de parcare (…) nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi autorul acestor abateri”, nefiind astfel îndeplinite simultan, în opinia sa, toate cele patru condiții privind angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie (art. 1357 Cod civil).

Un prim aspect pe care îl învederează apelanta este acela că nota de control menționată anterior a fost comunicată pârâtei, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei.

Astfel, în situația în care aceasta ar fi apreciat că ea nu reflectă realitatea ar fi avut posibilitatea de a o contesta în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 2 din Anexa 12 la HCL 182/29.11.2012 privind completarea li modificarea HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004 republicată, privind contenciosul administrativ, notele de constatare constituind acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c.

Pe cale de consecință, luând în considerare argumentele expuse mai sus, rezultă că pârâta a recunoscut tacit faptul că a săvârșit abaterea reținută în sarcina sa, implicit că ea s-a aflat la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ în ziua și la ora menționată în nota de control. Cele invocate anterior pot fi reținute și ca o recunoaștere tacită a pretențiilor solicitate de către instituția apelantă.

Totodată, apelanta învederează și faptul că achitarea abonamentului de parcare aferent anului 2014 nu are relevanță în speța de față, întrucât pârâta a fost sancționată pentru o faptă săvârșită în data de 27.09.2012. Legat de acest aspect, apelanta evidențiază și faptul că potrivit Regulamentului menționat anterior, Piața Libertății este inclusă în zona specială A de parcare, în această zonă, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. 3 din Anexa 2 la HCL nr. 149/2012, nefiind valabil abonamentul, doar tichetele de 1 oră și jumătate de oră.

De asemenea, apelanta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil (art. 6 art. 13 C.proc.civ.), prima instanță, având posibilitatea de a-i solicita să facă dovada faptului că intimatul pârât a condus autoturismul în cauză în ziua specificată în nota de control, în situația în care a avut nedumeriri legate de acest aspect (art. 22 alin. 2 C.proc.civ: „judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc”), însa nu a procedat astfel (la registratura ADP Satu M. nu este înregistrată nici o cerere în acest sens).

Nu în ultimul rând apelanta învederează că potrivit dispozițiilor art. 1349 alin (1) Cod civil: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", coroborate cu cele ale art. 44 alin. (7) din Constituția României, respectiv art. cele ale 603 Cod civil: „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului", intimatul pârât necontestând nici o clipă calitatea sa de proprietar al autovehiculului_ .

Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, apelanta invocă art. 466 și urm. C.proc.civ., OUG nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009 actualizată, Legea nr. 134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G. nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001 actualizată.

Prin întâmpinare, intimata M. M. E. solicită respingerea apelului.

În motivare arată că, deși în fața instanței de fond au fost administrate probe (dovada plății abonamentului de parcare pe un an întreg - anul 2014), totuși apelanta stăruie pe mai departe în a formula apel, indicând niște texte de lege și consumând atâta hârtie, fără nici o legătură cu cauza prezentă.

Intimata pârâtă menționează că nu a dorit să învedereze în fața primei instanțe că are calitatea de consilier județean, așa cum rezultă din copia legitimației și în virtutea acestei legitimații are posibilitatea să uzeze de locurile de parcare, dar tocmai în ideea „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", de ani de zile cumpără abonament anual pentru parcare, așa cum rezultă și din chitanța de plată a parcării din anul 2015.

Dacă apelanta ar fi făcut un minim de diligență în sensul de a vedea în evidențele lor faptul că de ani de zile intimata pârâtă este un contribuabil onest și corect, achitând abonamentul de parcare, chiar și în ideea, când acest abonament nu-i asigură nici o contraprestație (pază, întreținerea locurilor de parcare, etc.)

În altă ordine de idei, așa cum se reține în sentința atacată, reclamanta nu a făcut dovada cu nici un mijloc de probă că intimata pârâtă ar fi fost autoarea acestei abateri.

Pentru aceste motive solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Apelul este fondat, pentru o parte din criticile formulate.

În mod greșit judecătoria a apreciat că nu este îndeplinită condiția vinovăției, cumulativ cu celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

În primul rând, considerând că nu s-a dovedit că proprietarul autoturismului a fost cel care a parcat fără a plăti tichet, atunci trebuia reținută lipsa faptei ilicite în sarcina acestuia, ca și pârât în cauză, a cărui răspundere se tinde a fi angajată, și nu lipsa vinovăției.

În al doilea rând, proprietatea asupra autoturismului naște prezumția judiciară, admisibilă în condițiile art. 329 C.proc.civ., că proprietarul este cel care posedă și se folosește de autoturismul său, prezumție relativă care nu a fost infirmată prin probe, cu atât mai mult cu cât nici nota de control comunicată pârâtului nu a fost contestată de acesta, deși o astfel de posibilitate este reglementată.

În consecință, instanța de apel apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

În schimb, capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare nu este fondat din următoarele considerente deoarece potrivit Regulamentului aprobat prin HCL nr.182/29 nov.2012, pârâtului nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii. De asemenea, însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă sancțiune. Tariful de penalizare apare ca o clauză penală prin care se stabilește anticipat cuantumul daunelor interese pe care autorul faptei ilicite și prejudiciabile va trebui să le plătească pentru repararea prejudiciului cauzat. Prin analogie, sancțiunea pecuniară atrasă de abaterea constatată - fiind o evaluare unilaterală prin act administrativ a prejudiciului creat prin neplata tichetului de parcare atrage, în parte, regimul juridic al amenzii contravenționale, ori în acest caz, obligația de plată nu este producătoare de dobânzi.

Prin întâmpinare, intimata susține că ar fi achitat abonament de parcare pentru perioada reținută ca fiind cea a săvârșirii faptei dar, copia depusă la dosar pentru a proba această susținere se referă la o altă perioadă, respectiv la anul 2014 și nu la 2012 pentru care se solicită repararea prejudiciului.

De asemenea, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate, întrucât nu au fost necesare sesizării instanței, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art.30 alin.2 din OUG nr.80/2013, întrucât are ca obiect venituri publice iar alte cheltuieli nu au fost probate.

În consecință, în temeiul art.480 C.proc.civ., instanța va admite apelul schimbând în tot sentința prin admiterea în parte a acțiunii și va obliga pârâtul la plata sumei de 120 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta ADMINISTRATIA D. PUBLIC cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, județul Satu M., având C.I.F nr._ și cont bancar nr. R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., în contradictoriu cu intimata M. M. E. - CNP_, domiciliată în Carei, .. 29, județul Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4656/09.12.2014 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. și, în consecință

Obligă pârâta M. M. E. să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare.

Respinge cererea având ca obiect obligarea la plata dobânzilor aferente.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ și EXECUTORIE

Pronunțată în data de 16.11.2015, prin mijlocirea grefei instanței.

Red. R.G.M. – 27.11.2015

Tehnored_NM / 12.12.2015

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -A.D.P. SATU M., în Satu M., .. 25, jud. Satu M.

-M. M. E., în Carei, .. 29, jud. Satu M.

Jud.fond: E. D.