Validare poprire. Decizia nr. 585/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 585/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 585/2015

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 585/.>

Ședința publică de la 16 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul-contestator M. T. A., domiciliat în Satu M., ., județ Satu M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av. R. M., din Satu M., .. 18, județ Satu M., împotriva sentinței civile nr. 2553/23.07.2015 pronunțate de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. A., dom. în Pir, nr. 205, județ Satu M., și intimata-terț poprit ., cu sediul în Oradea, .. 10/1, județ Bihor, având ca obiect validare poprire.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 09.11.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2553/23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditorul M. T. A., cu domiciliul în Satu M., ., județul Satu M., în contradictoriu cu debitorul S. A., cu domiciliul în comuna Pir, ., județul Satu M. și terțul poprit ., cu sediul în Oradea, .. 10, ., având ca obiect validare poprire. Prin sentință a fost desființată poprirea înființată de B.E.J. K. G. V., în dosarul de executare nr. 37/2015 prin adresa din data de 05.03.2015 în privința .>

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Între reclamantul M. T. A. și pârâtul S. A. a fost încheiat contractul de împrumut, autentificat sub nr. 2539/09.07.2014 la B.N.P. B. I..

Ca urmare a neexecutării obligațiilor de către debitorul S. A., reclamantul a formulat cerere de încuviințare a executării silite, cerere ce a fost admisă prin Încheierea nr. 210/2015, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._ (fila 32 dosar fond).

În consecință, organul de executare a procedat la emiterea adresei de înființare a popririi din 05.03.2015 (fila 6 dosar fond), comunicată către terțul poprit . data de 09.03.2015 (fila 5 dosar fond).

Prin intermediul procedurii validării popririi, în măsura îndeplinirii condițiilor instituite de lege, hotărârea instanței va opera un transfer al obligației de plata de la debitor asupra terțului poprit, urmând ca, în ipoteza în care nu se vor respecta aceste obligații nici de către terț, acesta din urma să fie supus direct, de către creditor, regulilor de executare silită pe baza hotărârii de validare, care constituie titlu executoriu.

Astfel, pentru admiterea unei cereri privind validarea popririi trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ anumite condiții, respectiv existența unui raport juridic între terțul poprit și debitor, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a creditoarei față de debitor și neîndeplinirea de către terț a obligației de plată ce-i incumbă.

În privința primei condiții, aceea a existenței unui raport juridic între terțul poprit și debitor, instanța de fond a reținut neîndeplinirea acesteia, față de întregul material probator administrat la dosarul cauzei.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 1 din data de 26.06.2015, începând cu data de 29.06.2015 a încetat contractul individual de muncă al pârâtului S. A., decizie care a fost înregistrată în REVISAL (fila 30 dosar fond).

Conform dispozițiilor art. 781 C.proc.civ., poprirea, ca formă de executare silită indirectă vizează îndestularea creanței creditorului din sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, ceea ce înseamnă că, terțul poprit datorează sau va datora sume de bani debitorului poprit, executarea silită putând purta și asupra veniturilor viitoare ale debitorului poprit.

Constatând că terțul poprit nu are calitatea de debitor al debitorului urmărit S. A., ca urmare a încetării raporturilor juridice dintre aceștia la data de 29.06.2015, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru validarea popririi înființate, nemaifiind necesar a se cerceta îndeplinirea și a celorlalte condiții.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 781 alin. 1 C.proc.civ., instanța de fond a respins cererea și a dispune desființarea popririi înființată de B.E.J. K. G. V., în dosarul de executare nr. 37/2015, prin adresa din data de 05.03.2015, în privința .>

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul M. T. A. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de validare a popririi.

În susținerea apelului arată că, văzând și dispozițiile art. 781 C.proc.civ., hotărârea instanței de fond este nelegală în condițiile în care, deși prin considerentele hotărârii apelate se reține că raporturile juridice dintre terțul poprit și debitor au încetat la data de 29.06.2015, iar poprirea a fost înființată de executorul judecătoresc la data de 05.03.2015, instanța de fond a apreciat (în mod vădit eronat) că terțul poprit nu ar avea calitatea de debitor al debitorului urmărit S. A..

În acest sens, apelantul învederează faptul că, după cum a arătat și mai sus și cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, poprirea a fost înființată de către executorul judecătoresc la data de 05.03.2015, adică cu mult timp înainte de așa-zisa încetare a raporturilor juridice dintre terțul poprit și debitorul urmărit (intimații din prezenta cauză), situație în care este evident faptul că, la data înființării popririi, exista un raport juridic între terțul poprit și debitorul urmărit, situație în care, în mod evident motivul reținut de instanța de fond și în baza căruia a respins cererea introductivă formulată de petentul apelant, este vădit nelegal.

Mai mult, apelantul arată că astfel după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, S. A. - în calitate de asociat unic al intimatei ., a hotărât restructurarea activității societății prin reducerea postului ocupat de debitorul urmărit - S. A., iar cu ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri a asociatului unic a fost însărcinat administratorul societății - (același) S. A., ceea ce, în mod univoc, face dovada faptului că (și din acest punct de vedere) debitorul urmărit încearcă prin orice mijloace să eludeze dispozițiile legale în materie și să refuze îndeplinirea obligației de restituire a sumei de bani ce a făcut obiectul împrumutului.

Prin întâmpinare, intimata .. Oradea solicită respingerea apelului.

În motivare arată că, numitul S. A. - CNP_, domiciliat în ., județul Satu M. nu este angajat ai firmei, conform Deciziei înregistrată în REVISAL la data de 28.06.2015.

De asemenea, arată că datorită condițiilor economice pe sectorul de activitate al societății și faptului că în acest an societatea a avut o activitate economică foarte slabă, în cursul lunii iunie au fost desfăcute contractele de muncă, deoarece societatea nu își poate permite să plătească salariile angajaților și obligațiile de plată către bugetul statului.

Solicită menținerea Sentinței civile nr. 2553/2015 pronunțată la data de_, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat la cererea de validare a popririi.

Intimatul S. A. nu a formulat întâmpinare.

Apelul nu este fondat.

Apelantul susține că, în mod greșit prima instanță a respins cererea de validare a popririi întrucât la data înființării acesteia, respectiv 05.03.2015, între debitor și terțul poprit existau raporturi juridice. Tribunalul reține că această stare de fapt la data înființării popririi nu are relevanță, hotărâtor fiind momentul validării. Ori, potrivit deciziei nr. 1/26.06.2015 emisă de intimata terț poprit, la data de 29.06.2015 au încetat raporturile juridice de muncă cu intimatul debitor astfel că, în momentul pronunțării hotărârii, acesta nu mai avea calitatea de debitor al debitorului urmărit. În soluționarea prezentei cauze nu are relevanță împrejurarea că intimatul este asociatul unic al terțului poprit, importantă fiind calitatea acestuia din urmă de debitor, calitate care, însă, nu a fost probată.

Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 781 alin. 1 și art. 480 NCPC, apelul va fi respins ca nefundat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul M. T. A. – CNP_, domiciliat în Satu M., ., județ Satu M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av. R. M., din Satu M., .. 18, județ Satu M., în contradictoriu cu intimatul-debitor S. A. - CNP_, domiciliat în localitatea Pir, nr. 205, județ Satu M. și intimata-terț poprit ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având C.I.F. RO30250769, cu sediul în Oradea, .. 10/1, județ Bihor împotriva sentinței civile nr. 2553/23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 NCPC la 16 Noiembrie 2015.

Președinte,

G. D. S.

-în concediu legal de odihnă-

pentru, semnează

Președintele instanței,

Judecător,

R. G. M.

Grefier,

M. B.

Red. R.G.M. – 19.11.2015

Tehnored_NM / 02.12.2015

5 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -M. T. A., la dom.proc.ales din Satu M., .. 18, jud. SM

-S. A., în localitatea Pir, nr. 205, județ Satu M.

-., în Oradea, .. 10/1, județ Bihor

Jud.fond: S. A.-M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 585/2015. Tribunalul SATU MARE