Pretenţii. Decizia nr. 699/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. R.

Judecător G. S.

Judecător G. D. S.

Grefier E. P.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantăADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., ..25, jud.Satu M., C. RO14388655, având cont RO02 TREZ 5465 028 XXX 000 281 deschis la Trezoreria Satu M., reprezentată prin Director general jr. B. Voda C., împotriva Sentinței civile nr. 1044/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatulM. T., CNP_, domiciliat în loc. Cindești, ., jud. Dâmbovița, având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15.12.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1044/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, prima instanță a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. T.; a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. împotriva pârâtului M. T.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin nota de control și înștiințarea de plată . nr._/01.11.2012, respectiv prin somația nr.193/16.01.2014, reclamanta Administrația D. Public din cadrul Consiliului Local Satu M. a pus în vedere pârâtului M. T. să achite tariful de penalizare prevăzut de H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, neachitarea acestuia în termen de 30 de zile de la data somării fiind urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea acestuia. Astfel, prin somația mai sus amintită, s-a pus în vedere pârâtului să achite suma de 120 lei, aducându-i-se la cunoștință că a încălcat prevederile Anexei 12 a H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, prin aceea că a parcat autovehiculul său, cu numărul de înmatriculare_, în P-ța Libertății, din Satu M., fără a avea achiziționat și expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului tichet sau abonament de parcare.

În ceea ce privește prevederile invocate de reclamantă, respectiv cele ale Anexei nr. 12 din H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, instanța a reținut că, potrivit art. 37 lit. a) din acest act normativ (text a cărui încălcare a fost reținută în cauză), „se sancționează proprietarul/utilizatorul/deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament, prin săvârșirea în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată a următoarelor fapte: [...] parcarea fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului”. În conformitate cu dispozițiile art.38 din același act normativ, pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de: a). de 10 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; b). de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); c). de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii. De asemenea, instanța a reținut că, potrivit art.39(1)

Tariful de penalizare pentru abaterile prevăzute la art. 37 se aplică persoanelor fizice și juridice. 2). Încasarea tarifului de penalizare se face prin virament (cu ordin de plată sau prin mandat poștal) sau în numerar la casieriile operatorului. Personalul cu atribuții de control nu are drept de încasare. 3). Sumele rezultate din încasarea tarifului de penalizare constituie venituri ale operatorului.

În conformitate cu prevederile art.40: 1). Neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii. 2). Termenul de depunere a contestației este de 5 zile calendaristice de la data primirii somației și a Notei de control privind constatarea abaterii. Contestațiile se depune la sediul operatorului și vor fi analizate și soluționate de o comisie numită prin decizie internă, care va funcționa pe baza unui regulament intern aprobat de conducerea operatorului. 3).Tarifele de penalizare aplicate pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art.37 se prescriu în termen de 3 ani de la data aplicării acestora”.

Chiar dacă în cuprinsul acțiunii nu s-a arătat în mod expres aceasta, ținând seama de faptul că reclamanta a făcut trimitere la prevederile menționate mai sus, instanța a reținut că temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii constă în răspunderea civilă delictuală. Astfel, este de observat că reclamanta nu se prevalează de existența unui act juridic generator de obligații întemeiat pe acordul de voințe al părților pentru a fi incidente normele privind răspunderea contractuală, ci, dimpotrivă, aceasta se prevalează de existența unui fapt juridic ilicit generator de obligații în sarcina pârâtului în temeiul unui act normativ emis unilateral, în regim de putere publică.

Conform art. 1.349 din Codul civil (act normativ aplicabil în raport de momentul săvârșirii faptei generatoare de prejudicii), (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Totodată, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1.357 C.civ., (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este necesar să se facă dovada întrunirii mai multor condiții: existența unui prejudiciu patrimonial; existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; fapta să fie săvârșită cu vinovăție (intenție sau culpă).

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoana ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană pentru care aceasta din urmă e ținută să răspundă. Sub aspectul condițiilor pentru repararea prejudiciului, instanța constată că prejudiciul trebuie să fie cert, adică trebuie să fie sigur în ceea ce privește existența, dar și puterea de evaluare; prejudiciul trebuie să nu fi fost reparat încă (repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită). Așadar, raportat la prevederile art. 249 C.proc.civ., reclamanta avea sarcina probei sub aspectul caracterului cert al prejudiciului, respectiv sub aspectul faptului că repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită. Însă, cu toate acestea, reclamanta nu a propus probe sub acest aspect, rezumându-se la invocarea prevederilor Anexei nr. 12 din H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, respectiv a notei de control . nr. nr._/21.11.2012.

Ori, este de observat că această notă de control nu constituie un mijloc de probă opozabil pârâtului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului. Existența faptei ilicite trebuie dovedită cu probe certe, nefiind suficientă în acest sens o notă de control emisă de reclamantă, opozabilă acesteia, iar nu și pârâtului, care nu se încadrează din această perspectivă printre mijloacele de probă vizate de art. 250 din Codul de procedură civilă. De asemenea, instanța a reținut că prejudiciul trebuie să fie cert dovedit, iar nu prezumat; astfel, prejudiciul nu poate fi dedus din simpla reglementare a tarifelor de penalizare conform art.37 din actul normativ menționat, această reglementare nefăcând decât să sancționeze o faptă ilicită care trebuie calificată ca și contravenție. Astfel, reclamanta nu se poate prevala de un prejudiciu cert prin aceea că a prevăzut ca și sancțiune un tarif de penalizare a cărui valoare este de 10 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 48 de ore de la data abaterii; de 20 ori valoarea unui tichet “întreg” în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii (inclusiv ziua abaterii); de 60 ori valoarea unui tichet “întreg” începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii.

Din acest mod de reglementare este evidentă intenția autorității locale de sancționare pecuniară a unor „abateri”, prejudiciul invocat de reclamantă fiind în mod evident prezumat, iar nicidecum dovedit.

Totodată, instanța a constatat că, pentru executarea creanței stabilite în mod unilateral de autoritatea locală, reclamanta nu se poate prevala de prevederile unui act normativ care pune probleme sub aspectul art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, este de observat că faptele delictuale ce prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile se sancționează contravențional conform prevederilor OG nr.2/2001, iar procedura prevăzută de acest din urmă act normativ nu poate fi eludată de autoritatea locală prin edictarea unilaterală a unor norme care să restrângă dreptul de acces la justiție și, implicit, să conducă la negarea dreptului la apărare al persoanei suspectate de săvârșirea respectivei fapte. Cu alte cuvinte, pârâtul este în drept să conteste obligația de plată ce a fost impusă în sarcina sa (cu titlu de tarif de utilizare, însă având în mod evident caracterul unei sancțiuni pecuniare, după cum rezultă și din sintagma „se sancționează”) prin intermediul unei proceduri menite să garanteze dreptul său la apărare (respectiv, potrivit OG nr. 2/2001), putând beneficia de aplicarea sancțiunii avertismentului, conform art. 7 din OG nr. 2/2001, la momentul individualizării sancțiunii de către instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale. În schimb, prin procedura stabilită de H.C.L. nr. 149/27.09.2012, debitorul obligației de plată este lipsit de acest drept, singura cale de atac prevăzută de acest act normativ fiind o contestație administrativă, ce se poate formula în termen de 5 zile de la comunicarea somației și a notei de control.

Prin urmare, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată nu doar din perspectiva faptului că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, respectiv a prejudiciului invocat, ci și din perspectiva faptului că actul normativ în temeiul căruia a fost impusă obligația de plată în sarcina pârâtului încalcă prevederile art. 21 din Constituție și cele ale art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin coroborare cu prevederile OG nr. 2/2001. Astfel, raportat la prevederile art. 1.349 și art. 1.357 C.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea apelului arată că pârâtul a încălcat dispozițiile art. 37 lit. c din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în P-Ța Libertății, inclusă în aria de parcare a sistemul,ui de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.

Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 1991/01.11.2012, necontestată de către pârât.

Instituția apelantă a emis somația nr. 193/16.01.2014, a cărei confirmare de primire o depune odată cu acțiunea, prin intermediul căreia a solicitat acestuia achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă aceasta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 –„neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii".

Apreciază că, prin sentința civila atacată prima instanța, in mod eronat, a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata, motivând ca "acțiunea reclamantei este neîntemeiata nu doar din perspectiva faptului ca nu s-a făcut dovada faptei ilicite a paratului, respectiv a prejudiciului invocat, ci si din perspectiva faptului ca actul normativ in temeiul căruia a fost impusa obligația de plata in sarcina paratului incalca prevederile art. 21 din Constituție si cele ale art. 6

In privința susținerii primei instanțe conform căreia apelanta reclamantă nu a dovedit caracterul cert al prejudiciului, arată ca se afla in eroare.

In acest sens, precizează faptul ca prejudiciul este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosința de către A.D.P. Satu M. a locului special amenajat pentru parcare in P-ta Libertății din municipiul Satu M., pe durata cat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat acel loc fara plata anticipata a tichetului de parcare, îngrădind astfel posibilitatea cetățenilor de buna credința de a utiliza acel loc prin achitarea tichetului de parcare.

Aceasta este reglementata la art. 38 lit. c din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/2012 - "pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de 60 ori valoarea unui tichet «întreg» începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii" - coroborat cu art. 39 din același act normativ, respectiv cu prevederile art. 2 din Anexa l la HCL Satu M. nr. 256/2011 - rezultă astfel 2 lei x 60 = 120 lei/nota de control x 1 nota de control =120 lei, iar existenta prejudiciului sigura si neîndoielnica, respectiv EVALUAREA sa, rezulta din insasi nota de control intocmita pe seama paratului. Legat de acest aspect învederează si dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicata, privind administrația publica locala: "hotărârile cu caracter normativ DEVIN OBLIGATORII SI PRODUC EFECTE de la data aducerii lor la cunoștință publica".

Referitor la susținerea primei instanțe potrivit căreia nota de control nu constituție un mijloc de proba opozabil paratului nici sub aspectul faptei ilicite, dar nici sub aspectul prejudiciului arată faptul ca abaterea menționata in cuprinsul acesteia a fost constatata ex propriis sensibus de către un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii. Astfel, nota de control se bucura de prezumția de temeinicie pana la dovada contrara si constituie un veritabil act administrativ in sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c: "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".

Totodată, paratul nu a făcut nici o dovada in ceea ce privește stingerea obligației de plata raportat la creanța pretinsa, nu a răsturnat prezumția de netemeinicie a notei de control întocmite pe seama sa, astfel incat acest aspect poate fi reținut drept o recunoaștere tacita a vinovăției sale, implicit a pretențiilor solicitate de instituția apelantă.

In ceea ce privește cele consemnate in dispozitivul sentinței civile menționate mai sus referitoare la faptul ca, in opinia primei instanțe, ca urmare a lipsei întocmirii procesului verbal de contravenție paratului i s-a restrâns dreptul de acces la justiție, singura cale de atac împotriva notei de control fiind contestația administrativa prevăzuta in Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., arată ca se afla din nou in eroare.

Dispozițiile art. 40 din alin 2 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 182/29.11.2012 NU ÎMPIEDICA persoana in cauza, in situația in care se considera vătămata . sau, sa se adreseze direct instanței de judecata prin intermediul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept apelanta invocă: art. 466 si urm. C.Pr. Civ. O.U.G. nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009, actualizata, Legea nr. 134/2010, actualizata, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G, nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001, actualizata.

Prin întâmpinare intimatul pârât solicită respingerea apelului și păstrarea hotărârii atacate în baza art.480 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere următoarele considerente:

In primul rând, în mod corect, instanța de fond a considerat că prejudiciul nu este cert, apelanta - reclamantă având obligația să dovedească că acesta nu constituie o sursa de dobândire a unor venituri suplimentare, că nota de control ..D.P. nr._/ 21 noiembrie 2012 nu constituie un mijloc de probă care să-i fie opozabil, nici sub aspectul faptei ilicite (la 1 noiembrie 2012, el nu a parcat autoturismul marca OPEL VECTRA, nr._ în Piața Libertății din municipiul Satu M., fără a achita contravaloarea tichetului de parcare ce trebuia expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului), întrucât la 19 decembrie 2011 a vândut numitului C. I. - M., domiciliat în . nr. 14, județul S. și nici al prejudiciului care, în cauza, este prezumat și nu dovedit.

Pe de altă parte, nu putea fi obligat la plata contravalorii tarifului de penalizare, în condițiile în care pretinsa faptă-nu a fost constatată printr-un proces -verbal de contravenție conform dispozițiilor O.G. nr. 2/ 2001, iar H.C.L. Satu M. nr. 149/ 27 septembrie 2012 încalcă prevederile art. 21 din Constituția României și ale art. 6 paragraful 1 in Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest aspect constituind o veritabilă excepție de nelegalitate, soluționată de prima instanță în baza art. 124 C.proc.civ.

Intimatul-pârât apreciază că cererea de chemare judecată trebuia respinsă și pentru faptul că nici una din părți nu a solicitat introducererea în cauză a terțului - C. loan -M., iar judecătorul să aprecieze că pricina nu poate fi soluționată fără parciparea acestuia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 78 alin. 2 C.proc.civ.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 alin, 1, art. 205 și art. 471 alin. 5 C.proc.civ.

Apelul este fondat, pentru o parte din criticile formulate.

În mod greșit judecătoria a apreciat că nu este îndeplinită condiția vinovăției, cumulativ cu celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

În primul rând, considerând că nu s-a dovedit că proprietarul autoturismului a fost cel care a parcat fără a plăti tichet, atunci trebuia reținută lipsa faptei ilicite în sarcina acestuia, ca și pârât în cauză, a cărui răspundere se tinde a fi angajată, și nu lipsa vinovăției.

În al doilea rând, proprietatea asupra autoturismului naște prezumția judiciară, admisibilă în condițiile art. 329 C.proc.civ., că proprietarul este cel care posedă și se folosește de autoturismul său, prezumție relativă care nu a fost infirmată prin probe, cu atât mai mult cu cât nici nota de control comunicată pârâtului nu a fost contestată de acesta, deși o astfel de posibilitate este reglementată.

În consecință, instanța de apel apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

În schimb, capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare nu este fondat din următoarele considerente deoarece potrivit Regulamentului aprobat prin HCL nr.182/29 nov.2012, pârâtului nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii. De asemenea, însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă sancțiune. Tariful de penalizare apare ca o evaluare anticipată a cuantumului daunelor interese pe care autorul faptei ilicite și prejudiciabile va trebui să le plătească pentru repararea prejudiciului cauzat. Prin analogie, sancțiunea pecuniară atrasă de abaterea constatată - fiind o evaluare unilaterală prin act administrativ a prejudiciului creat prin neplata tichetului de parcare atrage, în parte, regimul juridic al amenzii contravenționale, ori în acest caz, obligația de plată nu este producătoare de dobânzi.

De asemenea, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate, întrucât nu au fost necesare sesizării instanței, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art.30 alin.2 din OUG nr.80/2013, întrucât are ca obiect venituri publice iar alte cheltuieli nu au fost probate.

În consecință, în temeiul art.480 C.proc.civ., instanța va admite apelul schimbând în tot sentința prin admiterea în parte a acțiunii și va obliga pârâtul la plata sumei de 120 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu opinie majoritară și reținând opinia separată a d-lui judecător S. G.:

Admite apelul reclamantei ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., ..25, jud. Satu M., C. RO14388655, având cont RO02 TREZ 5465 028 XXX 000 281 deschis la Trezoreria Satu M., reprezentată prin Director general jr. B. Voda C., împotriva Sentinței civile nr. 1044/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ ,în contradictoriu cu intimatul M. T., CNP_, domiciliat în loc. Cindești, ., jud. Dâmbovița.

Schimbă în tot sentința atacată în sensul că:

Admite în parte acțiunea reclamantei ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC împotriva pârâtului M. T. și, în consecință:

Obligă pârâtul la plata sumei de 120 lei reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa prin nota de control . nr.1991/01.11.2012.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect plata dobânzii penalizatoare.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată la data de 17.12.2015, cu aplicarea disp.art.396 alin.2 C.proc.civ.

OPINIE SEPARATĂ

Contrar opiniei majoritare, consider că apelul trebuia respins și păstrată hotărârea atacată.

În acest sens, trebuie reținut că potrivit art. 1349 alin. 2 C. civ. și art. 1357 C. civ. răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat.

Așadar, prin prejudiciu trebuie să înțelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane.

Pentru a fi reparabil, orice prejudiciu trebuie să fie cert, direct, personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim.

Cu privire la caracterul cert al prejudiciului, arăt că potrivit art. 1531 alin. 2 C. civ. prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. …” iar art. 1532 C. civ. prevede că „La stabilirea daunelor-interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe. 2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului.3) Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată.

Raportat la aceste dispoziții legale, trebuie constatat că este cert prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat acel spațiu., fără să fi plătit tichetul de parcare. Că acesta este prejudiciul, însăși apelanta o recunoaște prin apelul formulat (f. 3) unde arată că „precizăm faptul că prejudiciul este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință de către A.D.P Satu M. a locului special amenajat pentru parcare în P-ța Libertății din Municipiul Satu M., pe durata cât autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat acel loc fără plata anticipată a tichetului de parcare, îngrădind astfel posibilitatea cetățenilor de bună credință de a utiliza acel loc prin achitarea tichetului”.

În cauză însă, apreciez că nici măcar acest prejudiciu nu poate fi reținut ca fiind cert, pentru că nota de control nu oferă nici un element pentru ca instanța să poată proceda la determinarea prejudiciului. Spre exemplu, nu se indică numărul de ore în care autoturismul a staționat, pentru ca instanța printr-un simplu calcul, să determine prejudiciul (de ex. a staționat 8 ore, contravaloarea tichetului de parcare fiind 2 lei ar rezulta un prejudiciu de 16 lei). Prejudiciul ar fi reprezentat tocmai de contravaloarea tichetelor care ar fi fost achiziționate de către un alt conducător auto prin parcarea autoturismului său pe acel loc special amenajat.

De asemenea, arăt că, în acord cu cele reținute de către prima instanță, nu se poate reține caracterul cert al prejudiciului pentru simplul fapt că a fost prevăzut de art. 38 din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, iar faptul că fapta ilicită a fost constatată ex propriis sensibus de către un agent al statului nu are nicio relevanță asupra caracterului cert sau incert al prejudiciului.

Față de cele arătat mai sus, arat că nu pot fi primite susținerile apelantei referitoare la caracterul cert al prejudiciului.

În condițiile în care nu se poate reține caracterul cert al prejudiciului, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în mod corect prima instanță a respins acțiunea.

Pe cale de consecință apreciez că în cauză se impune respingerea apelului formulat de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC împotriva Sentinței civile nr. 1044/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ .

JUDECĂTOR,

G. S.

Red. R.G.M. – 15.01.2016

Opinie sep./SG/20.01.2016

Tehnored_LI / 20.01.2016

4 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -A.D.P. SATU M. și M. T.

Judecător fond. C. L. C.