Pretenţii. Decizia nr. 402/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 402/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 402/.>
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. M.
Judecător G. D. S.
Grefier M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRATIA D. PUBLIC cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, jud. Satu M. împotriva sentinței civile nr. 362/29.01.2015 în dosar nr._ pronunțate de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimata C. M. E., dom. în Satu M., Piața Libertății, nr. 17/21, jud. Satu M., având ca obiect pretenții.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi;
INSTANȚA
deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.362/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M. în contradictoriu cu pârâta C. M. E., având ca obiect pretenții, aceasta din urmă fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 4 lei reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare neachitat, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare din data de 25.10.2012, până la plata efectivă a debitului principal. Restul pretențiilor principale au fost respinse ca neîntemeiate și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere ce vizează plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 25.10.2012, agenții constatatori din cadrul Administrației D. Public au constatat că autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost parcat pe . tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, săvârșind abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, în acest sens fiind emisă nota de control și înștiințare de plată . nr. 1647/25.10.2012 (filele 4, 5). Față de cererea de chemare în judecată a reclamantei având ca obiect pretenții, se observă că aceasta susține că izvorul acestor pretenții îl constituie săvârșirea unei fapte ilicite, a unei abateri, de către proprietarul autoturismului parcat fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului, instanța apreciind că temeiul legal al acestor pretenții este constituit de art. 1349 C.civ. coroborat cu art. 1357-1371 C.civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere a pârâtei.
Potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța de fond a luat în considerare dispozițiile art. 1532 C.civ. pentru a determina dacă prejudiciul invocat de reclamantă îndeplinește condițiile stabilite prin acest text de lege. Astfel, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite două condiții, și anume: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Astfel, instanța a apreciat că este cert prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință a spațiilor special amenajate pentru parcare, pe durata cât autoturismul cu nr. înmatriculare_ a ocupat acel spațiu, fără a fi plătit tichetul de parcare, reprezentat de tichetul de parcare în valoare de 2 lei.
Referitor la tariful de penalizare prevăzut de art. 38 din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, în cuantum de 120 lei, instanța a apreciat că acesta nu are caracter cert, împrejurarea că a fost prevăzut prin dispozițiile art. 38 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 neconferindu-i acest caracter. Menționarea unui asemenea tarif de penalizare în anexa H.C.L. nr. 149/27.09.2012 conferă sancțiunii constând în aplicarea tarifului de penalizare natura unei sancțiuni contravenționale, care poate fi aplicată doar printr-un proces-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Față de împrejurarea că nota de constatare întocmită în cauză nu are natura unui proces-verbal de contravenție instanța a apreciat că tariful de penalizare nu poate fi acordat, singurul prejudiciu dovedit fiind contravaloarea tichetului de parcare neachitat.
Referitor la a doua condiție, se observă că prejudiciul nu a fost reparat.
Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observă că cel care a parcat autovehiculul mai sus-menționat fără să plătească contravaloarea tichetului de parcare, pe spațiul special amenajat de reclamanta Administrația D. public, a săvârșit abaterea prevăzută de art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, ori abaterea se încadrează în sfera faptelor ilicite, alături de contravenții, astfel, s-a constatat că este îndeplinită și această condiție. Fapta a fost constatată cu ajutorul camerei de filmat din dotare.
Referitor la condiția existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța a constatat că și aceasta este îndeplinită, prin parcarea autovehiculului pe spațiul special amenajat de Administrația D. public fără achitarea tichetului de parcare, fiind produs prejudiciul de care s-a făcut vorbire.
În ceea ce privește a patra condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, se observă că potrivit Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu, anexa 12 la HCL nr. 149/27.09.2012 art. 37, se sancționează proprietarul/utilizatorul/deținătorul autovehiculului pentru încălcarea prevederilor prezentului regulament(…), de asemenea, art. 3 alin. 1 și 2 din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, înmatricularea, înregistrarea și autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează pe numele proprietarului de vehicul, însă la cererea scrisa a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul(…). Totodată, art. 105 pct. 18 din O.G. nr. 15/2002 prevede că neîndeplinirea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al vehiculului, a obligației de a solicita autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului constituie contravenție.
Astfel, în sarcina proprietarului autovehiculului, respectiv în sarcina pârâtei, exista obligația de a comunica autorităților dacă altcineva folosea autovehiculului, în caz contrar operând prezumția că proprietarul este cel care se folosește de bun, prezumție relativă care putea fi răsturnată de pârâtă cu ajutorul administrării unor probe în acest sens, dar care nu a fost răsturnată de acesta.
Instanța a apreciat că proprietarul autovehiculului cu nr. înmatriculare_ a fost și cel care a parcat acest autoturism în locul indicat în nota de control menționată de reclamantă, fără a plăti tichet de parcare. Astfel cum prevede și 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în Municipiul Satu aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, poate fi sancționat pentru această abatere proprietarul, utilizatorul, deținătorul autovehiculului, astfel, în temeiul art. 329 C.proc.civ., instanța a apreciat că s-a făcut dovada că pârâta CORDAN M. E. este autorul acestei abateri.
Prin urmare, față de acestea, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația D. Public în contradictoriu cu pârâta și a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 2 lei reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare neachitat.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, se observă că, după ce art. 1385 C.civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, art. 1386 dispune în alin. 1 C.civ. că (…) dacă nu este cu putință, repararea prejudiciului se face prin plata unei despăgubiri(…). Având în vedere dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.civ., care prevede că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, precum șiale art. 1523 alin. 2 lit. e) potrivit cărora debitorul se află de drept în întârziere când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățita la dobânda legală, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare din data de 25.10.2012 până la plata efectivă a debitului principal, conform art.1 alin. 3 coroborat cu art. 2 teza a II-a și art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 13/2011.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, astfel cum prevede art. 452 C.proc.civ., instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva Sentinței civile nr. 4394/2014, ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC SATU M., prin reprezentanții săi legali, a formulat apel, solicitând:
- admiterea apelului, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare ca urmare a abaterii reținute în sarcina sa de angajații ADP Satu M., potrivit notei de control . nr. 1647/25.10.2012;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la suma în cuantum de 120 lei, de la data scadenței până la recuperarea integrală a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 1489 din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011, republicată, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanta reclamantă arată că intimata pârâtă a încălcat dispozițiile art. 37 lit. a din Anexa nr. 12 a Regulamentului de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M., aprobat prin H.C.L. Satu M. nr. 149/27.09.2012, săvârșind abaterea reprezentată de parcarea cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ÎN Piața Libertății, inclusă în aria de aplicare a sistemului de parcare cu plată din municipiul Satu M., fără tichet de parcare, expus la loc vizibil în interiorul autovehiculului.
Ca urmare a săvârșirii abaterii menționate mai sus, agenții constatatori din cadrul instituției apelante au întocmit nota de control . nr. 1647/25.10.2012, necontestată de către pârâtă.
De asemenea, instituția apelantă a emis somația nr. 5946/22.11.2013 primită de pârâtă, potrivit confirmării de primire existente la dosarul cauzei, prin intermediul căreia a solicitat acestuia achitarea contravalorii tarifului de penalizare, însă aceasta nu s-a conformat, fiind astfel nevoită să se adreseze instanței, respectând totodată dispozițiile art. 40 din Anexa 12 la HCL Satu M. nr. 149/2012 – „neachitarea în termen de 30 de zile calendaristice de la data somării, a tarifului de penalizare este urmată de declanșarea procedurilor judiciare pentru recuperarea tarifului de penalizare și a cheltuielilor de urmărire a abaterii".
Apelanta susține că, prin sentința atacată prima instanță, în mod eronat i-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, consecința fiind obligarea pârâtei doar la plata sumei de 2 lei reprezentând contravaloarea tichetului de parcare neachitat, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare din data de 25.10.2012 până la plata efectivă a debitului principal, argumentând că prejudiciul cauzat A.D.P. SATU M. de către pârâtă este reprezentat doar de contravaloarea unui tichet de parcare în valoare de 2 lei.
Un prim aspect pe care îl învederează apelanta se referă la faptul că instanța de fond a considerat că sunt întrunite toate cele patru condiții privind angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie (art. 1357 Cod civil).
În al doilea rând, apelanta învederează că atât prejudiciul, cât și tariful de penalizare în cuantum de 120 lei au caracter cert, întrucât existența lor neîndoielnică, sigură, respectiv evaluarea rezultă atât din nota de control menționată mai sus, cât și din actul normativ cu caracter local reprezentat de HCL Satu M. nr. 149/27.09.2012.
Cuantumul prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosință de către A.D.P. Satu M. a locului special amenajat în Piața Libertății din municipiul Satu M. pe durata cât autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a ocupat acel loc fără plata anticipată a tichetului de parcare, îngrădind astfel posibilitatea cetățenilor de bună credință de a utiliza acel loc prin achitarea tichetului de parcare este reglementat la art. 38 lit. c din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/2012 - "pentru săvârșirea faptelor prevăzute la art. 37 se percepe un tarif de penalizare a cărui valoare este de 60 ori valoarea unui tichet «întreg» începând cu a 16-a zi calendaristică de la data abaterii" - coroborat cu art. 39 din același act normativ, respectiv cu prevederile art. 2 din Anexa 1 la HCL Satu M. nr. 256/2011 - rezultă astfel 2 lei x 60 = 120 lei/nota de control x 1 nota de control = 120 lei.
De asemenea, apelanta arată că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administrația publică locală: „hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică".
Apelanta susține că nota de control constituie un mijloc de probă atât sub aspectul faptei ilicite, cât și sub aspectul prejudiciului în cuantum de 120 lei întrucât abaterea menționată în cuprinsul acesteia a fost constatată ex propriis sensibus de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii. Astfel, nota de control se bucură de prezumția de temeinicie până la dovada contrară și constituie un veritabil act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".
De asemenea, pârâtei i s-a pus în vedere obligativitatea de a formula în termen legal întâmpinare, însă nu a îndeplinit acest pas procedural, nu a făcut nici dovada în ceea ce privește stingerea obligației de plată raportat la creanța pretinsă, nu a răsturnat prezumția de netemeinicie a notei de control întocmite pe seama sa, astfel încât acest aspect poate fi reținut drept o recunoaștere tacită a vinovăției sale, implicit a pretențiilor solicitate de instituția apelantă.
Nu în ultimul rând, apelanta învederează faptul ca posibilitatea de aplicare a tarifului de penalizare doar prin proces verbal de contravenție nu are incidență în speța de față, întrucât Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor în municipiul Satu M. face distincție între noțiunea de abatere, respectiv cea de contravenție. În acest sens menționează că fapta reținută în sarcina pârâtului nu constituie contravenție (astfel nefiind incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001),potrivit dispozițiilor art. 37 din Anexa 12 la HCL nr. 149/27.09.2012.
Precizează că faptele ce constituie contravenție, în cazul cărora este obligatorie încheierea, aplicarea de sancțiuni complementare și comunicarea procesului-verbal, respectiv posibilitatea de atacare a acestuia în temeiul dispozițiilor actului normativ privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit dispozițiilor art. 45 din Anexa 12 la HCL nr. 149/27.09.2012, sunt menționate la art. 41 din Anexa 12 a aceluiași act normativ cu caracter local, printre acestea neregăsindu-se și abaterea reprezentata de „parcarea cu tichet de parcare astfel expus încât nu permite descifrarea elementelor de identificare".
Pe cale de consecința, în conformitate cu dispozițiile legislative în vigoare în materie, respectiv cu prevederile din Anexa nr. 12 la HCL nr. 149/2012, în cazul abaterii reținute în sarcina pârâtului prin nota de control specificată anterior - care se încadrează în sfera faptelor ilicite – apelanta susține că nu se impunea încheierea unui proces verbal de contravenție și opinează că sunt întrunite condițiile de acordare a tarifului de penalizare în cuantum de 120 lei.
Pentru considerentele de mai sus, se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, apelanta invocă art. 466 și urm. C.proc.civ., OUG nr. 80/2013, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 287/2009 actualizată, Legea nr. 134/2010 actualizată, HCL Satu M. nr. 182/2012, O.G. nr. 13/2001, art. 44 alin. (7) Constituția României, Legea nr. 215/2001 actualizată.
Intimatul, legal citat, nu formulează întâmpinare.
Apelul este fondat.
Judecătoria a constatat ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta fiind calificată ca abatere, astfel cum este prevăzută și sancționată de Regulamentul de funcționare a sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor, aprobat prin Hot. Consiliului Local Satu M. nr. 149/2012.
În aceste condiții, apare ca nelegală măsura dispusă, aceea de a obliga pârâta doar la plata contravalorii tichetului de parcare.
Astfel, în baza actului administrativ normativ prin care s-a prevăzut abaterea s-a stabilit totodată și sancțiunea pecuniară corespunzătoare, constând în tariful de penalizare în cuantum de 60 de ori mai mare decât valoarea unui tichet întreg în cazul achitării cu o întârziere ce depășește 16 zile de la data săvârșirii abaterii.
Prin Regulament nu s-au reglementat contravenții, motiv pentru care nici nu s-a încheiat un proces verbal ca titlu executoriu. Tariful de penalizare nu se confundă cu amenda contravențională ci, rămânând în sfera ilicitului civil, constituie o evaluare unilaterală a despăgubirii în caz de executare cu întârziere a obligației de plată, printr-un act cu valoare normativă, cu aplicabilitate pe raza municipiului Satu M..
În temeiul art.480 C.proc.civ., instanța va admite apelul și va schimba în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea, obligând pârâta la plata tarifului de penalizare instituit prin legea locală.
În ceea ce privește dobânda moratorie, instanța va respinge capătul de cerere, pentru următoarele argumente:
- potrivit Regulamentului, pârâtei nu-i incumbă plata de dobânzi moratorii;
- însuși tariful de penalizare sancționează, prin modul de stabilire a cuantumului său, plata cu întârziere, dobânda apărând astfel ca o dublă sancțiune;
De asemenea, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate, întrucât nu au fost necesare sesizării instanței, nefiind în legătură cu procesul pendinte.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, întrucât are ca obiect venituri publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA D. PUBLIC, cu sediul în Satu M., Martirilor Deportați, nr. 25, județul Satu M., având C.I.F nr._ și cont bancar nr. R041TREZ_X010034 deschis la Trezoreria Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 362/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. M. E. – CNP_, domiciliată în Satu M., Piața Libertății, nr. 17, . M..
Schimbă în parte sentința și admite în parte acțiune și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 120 lei cu titlu de tarif de penalizare.
Respinge cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ și executorie conform art. 633 C.proc.civ.
Pronunțată în data de 21 septembrie 2015, prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, R. G. M. | Judecător, G. D. S. | |
Grefier, M. B. |
Red. G.D. S. – 09.10.2015
Tehnored_NM / 20.10.2015
4 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -A.D.P. SATU M., în Satu M., .. 25, jud. Satu M.
-C. M. E., în Satu M., Piața Libertății, nr. 17, . M.
Jud.fond: M. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 397/2015. Tribunalul SATU MARE | Pretenţii. Decizia nr. 452/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








