Uzucapiune. Decizia nr. 710/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. T.

Judecător: T. B.

Grefier: A. M.

Pe rol se află pronunțarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. L., cu domiciliul procesual ales la cab. av. G. L. I., situat în Carei, ., nr. 25, ., împotriva Sentinței civile nr. 801/09.06.2015 pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. I. prin curator special av. B. B., cu sediul în Carei, ., jud. Satu M., având ca obiect uzucapiune.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15.12.2015, când concluziile și susținerilor părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheierea fiind parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, 22.12.2015.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.801/09.06.2015 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Carei a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L., în contradictoriu cu pârâtul P. I., reprezentat prin curator special - avocat B. B.. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că potrivit extrasului de carte funciară aflat la fila 14 din dosar, reiese că în C.F. nr._ Carei (nr. C.F. vechi 881 Carei), asupra imobilului de sub A1 nr. top: 2121 Carei reprezentând în natură curți construcții intravilan în suprafață de 320 mp., în baza încheierii C.F. nr. 587/25.09.1964 și a certificatului de moștenitor nr.180/11.08.1964 a fost înscris dreptului de proprietate al numitului P. I., cu titlul juridic de moștenire legală, dobândit prin succesiune în cotă actuală de 3/16 (poziția B1), iar în baza încheierii C.F. nr.1117/ 21.12.1988 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.2480/21.12.1988 a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Legii nr.58/1974, dobândit prin convenție în cotă actuală de 13/16 (poziția B3), iar asupra imobilului de sub A1.1 nr. cadastral C1 top: 2121 Carei reprezentând în natură construcții de locuințe (casă) situată în Carei, ., în baza încheierii C.F. nr.587/25.09.1964 și a certificatului de moștenitor nr.180/11.08.1964 a fost înscris dreptului de proprietate al numitului P. I. cu titlul juridic de moștenire legală, dobândit prin succesiune în cotă actuală de 3/16 (poziția B2), iar în baza încheierii C.F. nr.2259/11.10.1995 și a contractului de donație nr.4020 a fost înscris dreptului de proprietate al numitului S. L. cu titlul juridic de donație, dobândit prin convenție, în cotă actuală de 13/16 (poziția B4), pentru ca la secțiunea privitoare la sarcini (partea a III-a Foaia de sarcini) asupra imobilului de sub A1 nr.top 2121 Carei reprezentând în natură curți construcții intravilan în suprafață de 320 mp., în baza încheierii C.F. nr.1117/21.12.1988 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.2480/21.12.1988 a fost înscris dreptul de folosință al numiților S. L. căsătorit cu S. E., dobândit prin convenție, în cotă actuală de 81/320 (poziția C1).

Potrivit extras C.F. nr.881 Carei aflat la filele 15 - 16 din dosar, reiese că în conformitate cu încheierea C.F. nr.1117/21.12.1988, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul Local Carei cu încheierea nr.2480 din 21 decembrie 1988 asupra cotei de 10/16 și 3/16 părți din casa de sub nr. de ordine A+1 proprietatea lui P. E. și Pista E. născ.P. de sub B22, 23, 24 se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea lui S. L. căsătorit cu S. E. (poziția B26), apoi asupra cotei de 13/16 părți din teren, coproprietatea acelorași, se întabulează dreptul de proprietate al Statului Român în baza Legii nr.58/1974 (poziția B27), iar în conformitate cu încheierea C.F. nr.2259/11.10.1995, în baza contractului de donație autentificat nr.4020 de Notariatul Carei, asupra cotei de 13/16 părți din casa de sub nr. de ordine A+1, proprietatea numiților S. L. și soția S. E. de sub B26, se întabulează dreptul de proprietate cu titlu juridic de donație în favoarea numitului S. L. (poziția 28).

Având în vedere că în speță, reclamantul S. L., în calitate de uzucapant, și-a început posesia asupra cotelor de proprietate aparținând pârâtului P. I., în anul 1995, odată cu întabularea dreptului său de proprietate asupra cotei de 13/16 părți din imobilul – casă de sub A1.1 din C.F. nr._ Carei (nr.C.F. vechi 881 Carei) în baza contractului de donație autentificat sub nr.4020 și, ținând cont, totodată, că acesta solicită joncțiunea posesiilor, adică adăugirea la termenul posesiei actuale, a termenului de posesie a autorilor săi, respectiv a părințiilor săi S. L. și soția S. E., a căror posesie asupra cotelor de proprietate aparținând pârâtului P. I. a început în anul 1988, odată cu întabularea dreptului acestora de proprietate asupra cotei de 13/16 părți din imobilul – casă de sub A+1 din C.F. vechi 881 Carei în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.2480/21.12.1988, în ceea ce privește dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a avut în vedere, pe de o parte, dispozițiile art.82 alin.(1) din Legea nr.71/2011, potrivit cărora pentru cazurile în care posesia a început înainte de . Codului civil, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei, respectiv dispozițiile art.6 alin.(4) din Codul civil (Legea nr.287/2009) conform cărora uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, iar, pe de altă parte, conform Deciziei nr.LXXXVI (86) pronunțată la data de 10 decembrie 2007 în dosar nr.55/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus: „(...) Stabilește că, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-Lege și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-Lege nr.115/1938”.

Astfel, Decizia nr.LXXXVI (86) a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite a stabilit în mod clar aplicațiunea exclusivă a prevederilor Decretului-Lege nr.115/1938 în cazul tuturor cererilor de chemare în judecată având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiune, dacă posesia a început să curgă înainte de . Legii nr.7/1996 și s-a împlinit după această dată, cum este și în cazul de față atâta timp cât posesia pe care o invocă reclamantul a început în anul 1988, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996.

Prin urmare, analizând cererea reclamantului de uzucapiune extratabulară prin prisma dispozițiilor art.28 alin.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, conform cărora „Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.”, reclamantul nu a făcut dovada în cauză a decesului proprietarului tabular, în persoana pârâtului P. I., dată de la care ar urma să se calculeze termenul posesiei de 20 ani, iar în această ipoteză în care, reclamantul nu poate dovedi îndeplinirea condițiilor art.28 alin.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, deși posedă imobilul respectiv de o perioadă de timp îndelungat, posesia sa fiind una utilă, este necesar împlinirea termenelor de posesie reglementate de Codul Civil, considerându-se începerea posesiei ulterior intrării în vigoare a Legii nr.7/1996.

Totodată, de menționat este și faptul că deși reclamantul a solicitat în temeiul art.1860 cod civil (din 1864) unirea posesiei sale cu cea a autorilor săi începută în anul 1988, considerând astfel împlinit termenul de 30 de ani și pe cale de consecință a prescripției achizitive de lungă durată, instanța a constatat că, din contră, termenul de 30 de ani nu este împlinit, întrucât chiar și în ipoteza în care posesia reclamantului ar fi unită cu cea a autorilor săi începută în anul 1988, acest termen s-ar împlini abia în anul 2018.

În ipoteza în care s-ar considera posesia reclamantului începută imediat ulterior intrării în vigoare a Legii nr.7/1996, în lipsa unei reglementări exprese în cuprinsul acestei legi, consecința logică a abrogării Decretului-lege nr.115/1938 este aceea că, în privința uzucapiunii ca mod de dobândire și de opozabilitate a proprietății îi sunt aplicabile dispozițiile generale cuprinse în Codul civil din 1864.

Astfel, raportat la dispozițiile Codului civil din 1864, în ipoteza în care posesia reclamantului ar fi început în anul 1996, s-a constatat în mod evident că la data prezentei nu este împlinit termenul de 30 de ani prevăzut la art.1890 C.civ. în cazul prescripției achizitive de lungă durată, și nici termenul de 20 de ani prevăzut de art.1895 teză finală Cod civ., iar în ceea ce privește o eventuală împlinire a termenului de 10 ani, această singură condiție îndeplinită nu poate conduce automat la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, atâta timp cât art.1895 Cod civ. prevede și îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor privitoare la buna-credință și just titlu, această din urmă condiție nefiind însă dovedită în cauză.

Față de cele reținute, întrucât în cauză reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a putea uzucapa cotele de proprietate aparținând pârâtului, instanța a respins acțiunea acestuia ca inadmisibilă, fără obligarea sa la cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel reclamantul S. L., solicitând admiterea apelului,în temeiul art.480 alin.2 Cod proc.civ., cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac exercitate, apelantul-reclamant arată că prin cererea formulată a solicitat să se constate că, prin uzucapiunea de lungă durată, a dobândit dreptul de proprietate asupra 3/8 părți din imobilul situat în municipiul Carei, ., actualmente Ecoului, nr.35, jud.Satu M., proprietatea Iui P. losif, înscris în CF nr._ Carei ( CF vechi 881 Carei), nr. cadastral C1, top 2121, de sub A1.1, respectiv B1, B 2; să se constate joncțiunea posesiilor, cu antecesorii reclamantului, S. L., S. E., precum și proprietara tabulară P. E., de la care antecesorii reclamantului au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 5/8 părți, în anul 1988 deși posesia asupra imobilului s-a făcut în anul 1980, astfel încât, a solicitat a fi socotită și unită posesia reclamantului cu cea a vechilor proprietari de CF, urmând să se dispună întabularea în cartea funciară în acest sens, pe numele reclamantului S. L., fără cheltuieli de judecată, în caz de neopunere.

Învederează că în motivarea cererii a arătat că a intrat în posesia imobilului printr-un contract de donație încheiat în 11.10.1995 între reclamant și părinții săi, S. L. și S. E..

După cum se poate observa din coala CF în extenso, între reclamant și foștii proprietari a fost încheiat contractul de donație, reclamantul devenind astfel proprietar asupra acestui imobil în anul 1995 și astfel unind posesiile cu antecesorii săi, în temeiul art.1860 Cod civil, reclamantul a apreciat că vor putea fi aplicate prevederile acestui articol privind joncțiunea posesiilor, astfel încât în urma aplicării acestui text de lege se va putea constata împlinirea termenului de 30 de ani și pe cale de consecință a prescripției achizitive de lungă durată.

În aceste condiții, în același CF cota de 3/8 părți din întreg imobilul este proprietatea pârâtului, însă este în folosința proprietarului imobilului în cotă de 5/8 părți, de peste 30 de ani, în urma unirii posesiei reclamantului cu a foștilor proprietari ai imobilului construcție.

Precizează că potrivit art.645 Cod civil, proprietatea se mai dobândește prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune, iar potrivit art.1847 Cod civil, ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Potrivit art.1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.

Menționează că în toată această perioadă de timp, reclamantul a folosit și folosește această cotă din imobil ca și adevărat proprietar, posesia lui fiind continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Ca atare, a considerat că îndeplinește toate condițiile legale pentru a uzucapa cota de 3/8 părți din imobilul în cauză, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii astfel cum este formulată.

De asemenea, arată că în temeiul art.6 din NCC alin.4, uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse în întregime dispozițiilor legale, care le-au instituit.

Precizează că, în probațiune, pe lângă înscrisuri, odată cu acțiunea a indicat și doi martori, pentru a dovedi posesia efectivă continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, precum și data intrării în posesie a imobilului, însă pe parcursul regularizării unul dintre martori a decedat.

Învederează că prin sentința civilă adoptată, instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, apreciind că și dacă s-ar uni posesia reclamantului cu cea a autorilor săi nu ar fi împlinit termenul de 30 de ani, neluând în considerarea declarația testimonială a martorului audiat, potrivit căruia chiar și posesia antecesorilor reclamantului a început în anul 1980, dată la care martorul frecventa locuința părinților reclamantului și aceștia foloseau imobilul în integralitatea lui, sub nume de proprietar.

Consideră că, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă - art.22, în baza rolului judecătorului, instanța de fond avea îndatorirea, pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, să stăruie prin toate mijlocele legale în vederea stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la starea de fapt, instanța avea obligația să ceară explicații și să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt, chiar dacă aceasta nu este menționată în cerere, în măsura în care nu a fost lămurită prin depoziția martorului, probă ce nu a fost avută în vedere la motivarea hotărârii.

Chiar dacă reclamantul nu a menționat expres unirea posesiei, atât cu a autorilor reclamantului, cât și cu a proprietarei tabulare P. E., apreciază că, în baza probei testimoniale, potrivit căreia, antecesorii reclamantului au început posesia asupra întregului imobil în 1980, urmând ca în 1988 să încheie un contract autentic pentru cota de 5/8, se putea reține posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar exercitată și asupra cote de 3/ 8 părți.

În aceste condiții, instanța de fond, în ipoteza în care avea nelămuriri, în baza rolului activ, putea solicita orice lămuriri dacă considera insuficientă depoziția martorului audiat.

De altfel, arată că în motivarea hotărârii prin care s-a adoptat o soluție de respingere nu se face nici o referire cu privire la proba testimonială administrată și la dovedirea posesie prin prisma acestei probe. Mai mult decât atât, potrivit rolului activ, în ipoteza în care s-ar fi solicitat lămuriri cu privire Ia posedarea de către antecesorii reclamantului încă din anul 1980, reclamantul ar fi putut administra prin cadrul probelor testimoniale și dovezi în ceea ce privește folosirea de către coproprietarul P. E. a întregului bun ca și proprietar exclusiv din 1964, în conformitate cu practica judiciară, existând nenumărate decizii de constatare a intervenirii prescripției achizitive ca urmare a intervenirii posesiei comune în posesie exclusivă, sens în care invocă Decizia civilă nr.5703/14.12.2001 a Curții Supreme de Justiție, publicată în Buletinul Jurisprudenței a Curții Supreme de Justiție.

În această sentința s-a reținut că s-a produs o intervertire a posesiei comune (animus condomini) în posesie exclusivă (animus domimi).

Raportat la această practică, precum și la faptul că atât moștenitorul coproprietar tabular, cât și antecesorii reclamantului, precum și reclamantul, au stăpânit exclusiv sub nume de proprietar în condițiile unei posesii utile, apreciază că se putea dispune dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, cu aplicarea prevederii legale privind joncțiunea posesiilor.

Învederează că în același sens s-a pronunțat Tribunalul Suprem și prin Decizia Secției civile nr.786/21.04.1977 și Decizia nr.769/21.04.1979, cu privire la transformarea posesiei din posesie comună în posesie exclusivă în cazul în care unul dintre moștenitori stăpânește cu titlul de proprietar exclusiv un bun, în situația în care dovedește posesia utilă, intervenind uzucapiunea.

Pe de altă parte, arată că este lese de remarcat că atât reclamantul, cât și antecesorii săi și proprietara tabulară P. E., nu aveau și nu erau titularii unui drept real asupra cotei de 3/ 8 părți din imobil, însă, toți s-au comportat ca proprietari exclusivi și asupra acestei cote părți, posesia fiind utilă neviciată, continuă, neîntreruptă, netulburată și publică, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.1860 Cod civil care asigură facultatea de a uni posesia sa cu posesiunea autorilor săi, pentru a întregi termenul de 30 de ani, urmând să dobândească dreptul de proprietate prin uzucapiune, sens în care învederează Decizia civilă nr.1041 din 10.05.2000 a Curții de Apel Iași, publicată în Practică și Literatură Juridică 2000- 2002 vol.II.

De remarcat că posesia nu a fost întreruptă, nici viciată, nici de pârât ori de altă parte care ar pretinde vreun interes prin promovarea unei acțiune în revendicare imobiliară. Mai mult decât atât, arată că imobilul are două camere și dependințe, cota de 3/8 nu a fost materializata prin vreo partajare în natură, astfel încât pe parcursul timpului fiecare proprietar a cotei de 5 /8 părți s-a comportat ca proprietar exclusiv și asupra cotei de 3/8 părți, folosind imobilul în integralitatea sa, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile legale, atât privind prescripția achizitivă, cât și dispozițiile legale privind joncțiunea posesiilor.

Concluzionând, raportat la faptul că posesia este o stare de fapt care în cazul de față poată fi dovedită doar prin depozițiile testimoniale ale martorilor, probă care nu a fost avută în vedere la soluționarea prezentei cauze, apelantul apreciază că, prin prisma probatoriului administrat, raportat și la înscrisurile existente, la faptul că atât P. E., cât și antecesorii reclamantului, S. L. și S. E., precum și reclamantul, au achitat în integralitate impozitul aferent acestui imobil, neexistând debite aferente cotei de 3/8 părți ce aparține pârâtului, la întreaga practică judiciară invocată, se impune admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii și a constatării dreptului de proprietate dobândit cu titlul de uzucapiune, cu aplicarea prevederilor legale privind joncțiunea posesiilor și cu dispunerea întabulării în CF în acest sens.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul P. I., prin curator special B. B., arată că își menține poziția din prima instanță, în sensul că nu se opune admiterii apelului și, implicit, cererii de chemate în judecată, schimbării în totalitate a sentinței atacate, considerând că apelantul-reclamant și-a probat pretenția îndestulător și în mod legal.

În drept, invocă disp.art.205 NCPC.

Apelul este nefondat.

Criticile pe care reclamantul le aduce sentinței sunt neîntemeiate, chiar în condițiile în care ar fi acceptate fără rezerve circumstanțele factuale susținute în motivarea apelului.

Admițând că reclamantul a pretins joncțiunea posesiei sale cu posesia autorului său, va trebui să se rețină faptul că posesia a început în anul 1980. Dacă, însă, acesta este momentul de debut al posesiei, atunci, neîndoios, legea aplicabilă este D-L nr.115/1938 (Decizia LXXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).

Actul normativ incident reglementa două tipuri de uzucapiuni: uzucapiunea tabulară sau în convalescența titlului (art.27) și uzucapiunea extratabulară (art.28).

Textul art.27, în mod manifest, nu este aplicabil, căci el are ca ipoteză situația în care s-au înscris în cartea funciară drepturi reale fără o cauză legitimă, în care însă nu se încadrează starea de fapt dedusă judecății. Prin urmare, nu rămâne, decât așa cum a procedat prima instanță, să fie analizată cererea în uzucapiune din perspectiva art.28 din D-L nr.115/1938.

Conform acestei norme, cel care a posedat un bun imobil în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Reclamantul-apelant nu a dovedit una dintre condițiile acestei prescripții achizitive – decesul proprietarului tabular – situație în care soluția de respingere a cererii în uzucapiune este judicioasă.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.480 alin.(1) Cod proc.civ., va respinge, ca neîntemeiat, apelul reclamantului și va păstra în întregime sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul reclamantului S. L., având domiciliul proc. ales în Carei, ., nr.25, . M., la av.G. L. I., declarat împotriva Sentinței civile nr.801/2015, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată azi, 22.12.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Red.T.B./15.01.2016

Tehnored_BER /15.01.2016

Ex.4

- ..cu: S. L., P. I. prin curator special B. B.

Jud.fond: A. C.