Acţiune în constatare. Încheierea nr. 213/2013. Tribunalul SIBIU

Încheierea nr. 213/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 3754/306/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 213

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. D.

Grefier M. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta 38 M. S.R.L. și pe pârâtul M. S. PRIN PRIMAR, având ca obiect - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, av. L. C., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la judecata cererii reconvenționale, formulată de către pârâtul M. S. prin Primar, și cerere din partea reclamantei . prin care, declară că renunță la acțiunea formulată.

Reprezentantul reclamantei, av.L. C., arată că nu are cereri de formulat și solicită instanței a lua act de cererile de renunțare la judecată depuse de către părți pentru acest termen de judecată.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea civilă formulată la data de 14 martie 2011 sub dosar nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul municipiul S. reprezentat de primar a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta a edificat cu acordul proprietarului terenului înscris în CF 2021 S. nr. top. 1106/1/1/1/1 imobilul descris în „certificatul nr.547din 10.12.2007 pentru notarea construcțiilor în cartea funciară”; să se dispună dezmembrarea terenului evidențiat mai sus în două corpuri funciare, unul urmând să fie terenul aferent construcțiilor indicate mai sus; să se constate că reclamanta a dobândit un drept de superficie asupra terenului astfel dezmembrat; să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra acelor construcții; să se dispună obligarea reclamantei la plata echivalentului valoric al folosinței terenului într-un cuantum egal cu diferența de valoare dintre prețul întreg al concesiunii și valoarea redevenței achitate până la acest moment.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în fapt, că în anul 2003 reclamanta a devenit beneficiara unui drept de concesiune asupra unei suprafețe de 669 mp. teren proprietatea municipiului S., iar în anul 2005 asupra unui teren învecinat de 860 mp.

Contractele de concesiune vizau terenuri înscrise afirmativ în cf 7390 Șelimbăr nr. top. 1108/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2. Pe aceste terenuri s-a construit, în temeiul autorizației de construcție eliberate, o clădire compusă din demisol, parter și 6 etaje, mansardă, având destinația complexă de depozit farmaceutic, birouri, locuințe etc.

După finalizarea lucrărilor s-a solicitat Primăriei S. eliberarea unui proces verbal de terminare a lucrărilor necesar pentru înscrierea lor în CF și, cu acea ocazie, s-a constatat că terenul pe care a fost edificată construcția nu corespunde cu cel din contractele de concesiune.

O asemenea situație de fapt creează premisele pentru obținerea recunoașterii în favoarea reclamantei a unui drept de superficie asupra terenului pe care este edificată construcția.

În drept au fost invocate prevederile art. 969 cod civil și ale art. 19 alin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că, în principiu, nu se opune admiterii acțiunii și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la achitarea contravalorii folosinței terenului într-un cuantum egal cu diferența între valoarea integrală a prețului concesiunii și valorile achitate până în prezent.

Pentru termenul de azi, atât reclamanta cât și pârâtul au formulat cereri scrise de renunțare la judecarea atât a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale (filele 163 și 164 din dosar).

Pentru aceste considerente de fapt și în temeiul prevederilor art. 246 Cod pr. civilă, tribunalul va lua act de renunțările făcute.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de renunțarea reclamantei ..R.L., cu sediul în S., ..39 A la judecarea acțiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâtul M. S. prin Primar, cu sediul în S., ..2.

Ia act de renunțarea petentului M. S. prin Primar la judecarea cererii reconvenționale formulate în contradictoriu.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. C. D. M. T.

Red.V.C.D./tehnored.M.T.21.03.13

Ex.4

J.F. A. D. – Judecătorie S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Încheierea nr. 213/2013. Tribunalul SIBIU