Anulare act. Decizia nr. 532/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 532/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 871/787/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 532/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. H.
Judecător D. R. L.
Judecător M. D.
Grefier A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe recurent C. E. și pe intimat B. R., intimat B. A., având ca obiect anulare act, împotriva sentinței civile nr.835/2012 pronunțată de Judecătoria Avrig.
Cauza a fost dezbătută în recurs la data de 10 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru azi 17 octombrie 2013.
TRIBUNALUL,
Constată că sub nr._ din data de 13.09.2012, s-a înregistrat la Judecătoria Avrig acțiunea civilă formulată și precizată (f. 31-32) de reclamantul B. R., domiciliat în mun. B., bld. Ș. cel M. nr. 4, ., jud. B., cu domiciliul procesual ales la sediul „B. – Cabinet de avocat” din mun. B., .. 68, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. E., domiciliată în ., ., nr. 197, jud. Sibiu, și B. A., domiciliat în ., ., nr. 261, jud. Sibiu, prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- constatarea nulității absolute parțiale a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți la data de 22.03.2010, redactat în prezența avocatei T. V., respectiv în ce privește imobilul situat administrativ în ., ., nr. 261, jud. Sibiu, înscris în cartea funciară nr._ – Arpașu de Jos (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1889), sub A1 și A1.1, cu nr. top. 416, casă de lemn și curte în suprafață de 612 mp., și nr. top. 417, grădină în suprafață de 284 mp.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 274 C.p.civ., în funcție de poziția procesuală ce va fi adoptată de aceștia.
În motivarea acțiunii se arată că, prin contractul de donație autentificat de Biroul notarului public T. V. sub nr. 4258/15.10.2007, pârâtul B. A., tatăl reclamantului, a donat reclamantului dreptul de nudă proprietate asupra cotei de ½ parte indiviză din imobilul ce face și obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare. Prin contractul de donație, reclamantul și pârâtul B. A. au solicitat notarea în cartea funciară, asupra dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului ce formează obiectul contractului de donație a unei interdicții de înstrăinare și grevare reciprocă, care se va radia la cerere sau în baza certificatului de deces.
Având în vedere faptul că nu și-a dat acordul pentru înstrăinarea imobilului, reclamantul apreciază că nu s-a făcut dovada unei vânzări valide de către toți coproprietarii și nici a existenței unui partaj amiabil sau judiciar. De asemenea, se arată că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu sau fără complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat pe riscul său un bun al altuia este lovit de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 948 C.civ.
În drept, se invocă dispozițiile art. 132 alin. 2 și ale art. 274 C.p.civ., art. 490, art. 948, art. 966, art. 968, art. 970 alin. 2, art. 1073, art. 1077 și art. 1294-1295 C.civ., Legea nr. 247/2005, Legea nr. 7/1996.
Pârâtul B. A. a depus întâmpinare, în care a descris situația imobilului în litigiu (f. 50-52) .
Pârâta C. E. nu a depus întâmpinare, însă în ședința publică din data de 28.11.2012 s-a prezentat personal în fața instanței și a arătat că ea este cumpărător de bună-credință.
În probațiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse, în copie: contractul de donație încheiat între pârâtul B. A., în calitate de donator, și reclamantul B. R., în calitate de donatar, autentificat de Biroul Notarului Public T. V. prin încheierea de autentificare nr. 4258 din 15.10.2007 (f. 8, 35), încheierea nr. 5121 din 28.05.2012, emisă de OCPI Sibiu – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Avrig și dovada comunicării acesteia reclamantului B. R. (f. 9-10, 20, 36-37), încheierea nr. 6273 din 19.08.2010, emisă de OCPI Sibiu – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Avrig (f. 11, 38), extrasul de carte funciară nr. 1889 – Arpașu de Jos (f. 12, 39), decizia civilă nr. 26/..2010, pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel B. (f. 14-16), încheierea de respingere nr. 2397 din 23.03.2012, emisă de OCPI Sibiu – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Avrig (f. 19, 59), antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 22.03.2010, între pârâtul B. A. și pârâta C. E. (f. 33-34) și extrasul de carte funciară nr._ – Arpașu de Jos (f. 57-58).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 4258 din 15.10.2007 de Biroul notarului public T. V. din B., pârâtul B. A. a donat reclamantului dreptul de nudă proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul situat administrativ în ., ., nr. 261, jud. Sibiu, înscris în cartea funciară nr._ – Arpașu de Jos (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1889), sub A1 și A1.1, cu nr. top. 416, casă de lemn și curte în suprafață de 612 mp., și nr. top. 417, grădină în suprafață de 284 mp.
Prin același contract, donatorul și-a păstrat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului și a fost instituită o interdicție de înstrăinare și grevare reciprocă asupra cotei de ½ din imobil, cotă care a făcut obiectul donației.
Dreptul de proprietate al reclamantului dobândit prin contractul de donație menționat mai sus, dreptul de uzufruct viager și interdicția de înstrăinare și grevare au fost întabulate în cartea funciară, asigurându-se astfel publicitatea acestora și opozabilitatea față de terți.
La data de 22.03.2010, între pârâtul B. A., în calitate de promitent vânzător, pe de o parte, și pârâta C. E., în calitate de promitent cumpărător, pe de altă parte, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, redactat în prezența avocatei T. V. și a martorului F. V., prin care s-a convenit vânzarea-cumpărarea casei situate administrativ în ., ., nr. 261, jud. Sibiu, și a terenului intravilan și extravilan aferent titlului de proprietate nr. 1102/15, eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Sibiu, în suprafață de 4 ha și 69 mp. (mai puțin terenul pădure în suprafață de 3.900 mp.).
Din probele administrate în cauză rezultă că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător nu mai era titularul dreptului de proprietate asupra întregului imobil situat administrativ în ., ., nr. 261, jud. Sibiu, având doar un drept de uzufruct viager cu privire la cota de ½ parte din acesta.
Pe de altă parte, reclamantul nu și-a dat acordul încheierii niciunei tranzacții cu privire la imobilul în litigiu, deși în favoarea sa exista la data încheierii antecontractului menționat mai sus interdicția de înstrăinare și grevare cu privire ca cota dobândită prin donație.
Caracterul translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare, respectiv al antecontractului, determină aplicarea în această materie a principiului potrivit căruia vânzătorul sau, după caz, promitentul-vânzător trebuie să fie proprietarul bunului pe care îl înstrăinează sau promite că-l va înstrăina.
Astfel, antecontractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus, încheiat de promitentul-vânzător în frauda dreptului reclamantului proprietar, cu sau fără complicitatea promitentului-cumpărător este lovit de nulitate absolută, potrivit prevederilor art. 948 din Codul civil.
Față de aceste considerente și având în vedere prevederile art. 966, art. 968 și art. 1095 din Codul civil de la 1864, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată și, prin sentința civilă nr.835 din 2012 a admis-o și, în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți la data de 22.03.2010, redactat în prezența avocatei T. V. și a martorului F. V., respectiv în ce privește imobilul situat administrativ în ., ., nr. 261, jud. Sibiu, înscris în cartea funciară nr._ – Arpașu de Jos (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1889), sub A1 și A1.1, cu nr. top. 416, casă de lemn și curte în suprafață de 612 mp., și nr. top. 417, grădină în suprafață de 284 mp.
De asemenea, instanța a reținut că admiterea acțiunii face dovada culpei procesuale a pârâților, considerent pentru care aceștia au fost obligați, în solidar, în temeiul art. 274 și 277 C. p. civ., la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 5.415,99 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (1.811 lei), timbrul judiciar (5 lei), onorariul avocațial (3.500 lei) și cheltuieli de transport (99,99 lei), dovedite cu chitanțele și bonul fiscal depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. E. solicitând modificarea în tot în sensul respingerii acțiunii reclamantului sau, în subsidiar, admiterea doar în parte, în sensul de a se constata nulitatea absolută parțială a antecontractului de vânzare-cumpărare, numai pentru cota de ½ ce aparține reclamantului.
În motivarea recursului se invocă art.304 pct.7,8 și 9 Cod proc. civilă.
Recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod netemeinic că pârâtul B. A. nu avea un drept de proprietate asupra imobilului întrucât acesta era proprietar pe cota de ½ și avea un drept de uzufruct viager asupra celeilalte cote de ½.
De asemenea, în mod greșit s-a reținut că imobilul nu putea fi înstrăinat întrucât exista o interdicție de înstrăinare și grevare în favoarea reclamantului, pentru că la data încheierii antecontractului, această interdicție nu era notată în cartea funciară. Recurenta mai susține că reclamantul și-a dat acordul cu privire la antecontractul ce face obiectul prezentei cauze și care a fost încheiat de tatăl său.
Un alt motiv de recurs formulat de reclamantă este acela că antecontractul este valabil și acțiunea trebuia respinsă în totalitate întrucât antecontractul nu este un act translativ de proprietate, fiind permis ca obiectul acestuia să fie și bunurile viitoare sub condiția ca aceste bunuri să intre în viitor în patrimoniul vânzătorului.
Recurenta susține că nu a cunoscut la data încheierii antecontractului faptul că bunul nu aparținea în întregime vânzătorului, motiv pentru care în contract s-a prevăzut clauza ca, în cazul în care vânzătorul nu este proprietarul bunului, să suporte taxele aferente aducerii imobilului pe numele vânzătorului.
Ultimul motiv de recurs este cel referitor la cheltuielile de judecată, recurenta susținând că nu putea fi obligată la plata cheltuielilor pentru că nu s-a opus admiterii acțiunii.
În cauză a formulat întâmpinare intimatul reclamant B. R. care a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că imobilul în litigiu nu putea fi înstrăinat, fiind grevat de o interdicție reciprocă de înstrăinare și grevare pe care părțile o acceptaseră prin contractul de donație prin care tatăl, pârâtul B. A., cedase cota de ½ din imobil, fiului său, reclamantul B. R..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul constată că recursul este întemeiat și va fi admis, pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
În cauză, reclamanta și pârâtul B. A. au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare la 22 martie 2010. Raportat la data încheierii antecontractului, acesta este supus dispozițiilor vechiului Cod civil.
Promisiunea bilaterală de vânzare reprezintă o convenție prin care una din părți (promitentul vânzător) se obligă să vândă, iar cealaltă (promitentul cumpărător), să cumpere un anumit bun, la un preț determinat, contractul de vânzare-cumpărare urmând a fi încheiat la o dată ulterioară. Din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare se nasc obligații reciproce și interdependente între părți. Obligația principală pe care și-o asumă fiecare parte este o obligație de a face și anume aceea de a încheia în viitor contractul proiectat. Antecontractul nu are ca efect transferul dreptului de proprietate nici chiar atunci când contractul nu trebuie încheiat în formă autentică, deoarece părțile nu vând și respectiv nu cumpără în momentul încheierii promisiunii, ci se obligă doar să facă acest lucru în viitor .
Dacă bunul se află încă în patrimonial promitentului-vânzător, în speță al pârâtului B. A., se poate cere ca acesta să-și respecte obligația asumată prin antecontract, iar în caz de refuz, să se pronunțe o hotărâre judecătorească ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege pentru încheierea contractului. Neîndeplinirea, de către oricare din părțile acestui antecontract, a obligațiilor asumate, poate duce la rezoluțiunea convenției, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații.
În cauză, reclamantul este un terț față de antecontract, fiind proprietarul unei cote de ½ din imobilul în litigiu și beneficiarul unei interdicții de înstrăinare și grevare pentru cealaltă cotă de ½. Pentru a obține constatarea nulității absolute a antecontractului, acesta trebuia să dovedească existența, la data încheierii antecontractului, a unei cauze de nulitate absolută, ceea ce nu s-a dovedit.
Reclamantul a invocat două motive de nulitate: lipsa calității de proprietar a pârâtului
B. A., promitentul vânzător, și existența interdicției de înstrăinare și grevare. Niciunul dintre aceste motive nu atrage nulitatea antecontractului întrucât, așa cum am arătat, antecontractul nu are ca efect transferul dreptului de proprietate, deci nu era necesar ca promitentul vânzător să fie proprietarul bunului și nici nu s-a încălcat interdicția de înstrăinare pentru că NU A OPERAT NICI UN TRANSFER AL DREPTULUI DE PROPRIETATE.
Pentru aceste motive, soluția instanței de fond este nelegală, în cauză neexistând niciun motiv de anulare a antecontractului. În cazul în care una dintre părți nu își poate îndeplini obligația de a face izvorâtă din antecontract, cealaltă parte poate cere rezoluțiunea antecontractului și, eventual, daune.
Pentru aceste motive, în baza art.312 Cod proc.civ. se va admite recursul și se va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii.
În baza art.274 Cod proc.civ., cheltuielile de judecată suportate de partea în culpă vor fi în sumă de 905,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta C. E. împotriva sentinței civile nr.835/2012 a Judecătoriei Avrig pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul B. R. în contradictoriu cu pârâții C. E. și B. A..
Obligă reclamantul B. R. să plătească recurentei C. E. suma de 905,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.10.2013.
Președinte, C. H. | Judecător, D. R. L. | Judecător, M. D. |
Grefier
A. B.
Red.C.H.16.12.2013,Tehnored.A.B.16.12.2013,ex.2, jud.fond M.I.M.
| ← Succesiune. Decizia nr. 200/2013. Tribunalul SIBIU | Fond funciar. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
