Fond funciar. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 9975/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8/2013
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător G. C.
Judecător C. E. G.
Grefier S. E.
Pe rol judecarea contestației în anulare privind pe contestator P. D. E. și pe intimat M. R. G., intimat D. M., intimat P. L., intimat C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, intimat C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR SIBIU, având ca obiect fond funciar împotriva deciziei civile nr. 626/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. V. C. pentru contestatorul P. D., av. D. D. pentru intimatul M. R. G., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentanta contestatorului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță reprezentând plata onorariului de avocat și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea și combaterea contestației.
Reprezentanta contestatorului, av. V. C., solicită admiterea contestației în anulare și rejudecând cauza solicită respingerea recursurilor împotriva sentinței civile nr. 2053/2012 a Tribunalului Sibiu.
Arată că soluția tribunalului este rezultatul unei evidente greșeli materiale săvârșite constând în confundarea unor elemente și date materiale din dosar, greșeală cu caracter procedural, în legătură cu aspecte de ordin formal ale judecării cauzei cu consecința pronunțării unei sentințe greșite. Așa cum rezultă din dosar acțiunea introductivă viza reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de 0,49 ha de teren din terenul deținut de antecesoarea contestatorului la CAP și nu asupra unei suprafețe incluse în cele 3 ha de teren deținut de antecesoarea contestatorului pe terenul fostului IAS.
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului, av. D. D., solicită respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă motivele invocate neîncadrându-se în disp. art. 318 teza 1 C.p.c. Arată raporturile juridice între părți au fost corect reținute de instanța, iar adeverința depusă în contestația în anulare nu a fost depusă în dosarul inițial ca să fie avută în vedere ca probă.
Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Constată că prin contestația în anulare înregistrată la această instanța sub nr._ contestatorul P. D. E. a solicitat în contradictoriu cu intimații M. R. G., D. M., P. L., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR SIBIU anularea deciziei civile nr. 626/2012 a Tribunalul Sibiu ,rejudecarea recursurilor formulate în cauză și respingerea acestora.
În motivarea contestației se arată că dezlegarea dată prin decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel se susține că reprezintă greșeală materială faptul că instanța nu a înțeles că acțiunea introductivă nu viza reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe incluse în cele 3 ha de teren deținut de antecesorul lor pe terenul fostului IAS, ci diferența de 0,49 ha de teren din terenul deținut de antecesoarea sa la CAP, suprafață din care inițial i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,37 ha, rămânând o diferență de 0,49 ha., pentru această din urmă suprafață nefiind eliberat titlul de proprietate datorită titlului pârâtului.
În drept, contestația este întemeiată pe prev. art. 318 alin 1 c.pr.civ.
Analizând decizia atacată prin prisma dispozițiilor legale și a motivelor invocate, instanța constată că această contestație în anulare nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 c.pr.civ.
Astfel, potrivit art. 318 c.pr.civ. hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale. Contestatia in anulare se infatiseaza, în cazul analizat, ca o cale de atac extraordinara de retractare creata de lege doar pentru remedierea unor greseli materiale, iar nu si pentru reformarea unor greseli de fond. Textul legal menționat se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea sau omiterea unor elemente importante sau a unor date materiale. Acestea sunt greseli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării, pentru verificarea cărora să nu fie necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Astfel de erori sunt, de exemplu, anularea recursului ca netimbrat, deși era achitată taxa de timbru, respingerea recursului ca tardiv, deși rezultă că el a fost depus în termen. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a stării de fapt în urma aprecierii probelor, respectiv o eroare de judecată. De asemenea, greșeala materială în sensul art. 318 c.pr.civ. nu trebuie să fie nici rezultatul modului de interpretare a unui text de lege sau de rezolvare a unui incident procedural, pentru că în acest fel s-ar ajunge, pe cale ocolită, la judecarea încă o dată a acestui recurs, la un „recurs la recurs”, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului. Contestatia in anulare nu poate fi admisă, după cum s-a arătat în doctrină, nici daca se invocă nepronuntarea instantei de recurs asupra unei excepții, precum tardivitatea, perimarea, inadmisibilitatea, aici putând fi inclusă și lipsa calității procesuale pasive.
În motivele contestației de față, contestatoarele invocă de fapt erori de judecată și nu erori materiale în sens procesual din categoria celor prev. de art. 318 c.pr.civ.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 C.pr.civ., astfel încât contestația va fi respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 274 c.pr.civ., urmare a acestei soluții contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul M. R. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. D. E. împotriva deciziei civile nr. 626/27.06.2012 a Tribunalului Sibiu.
Obligă contestatorul la plata către intimatul M. R. G. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 10.01.2013.
Președinte, D. T. L. | Judecător, G. C. | Judecător, C. E. G. |
Grefier, S. E. |
red.Gh.C.23.01.2013
j.f.V.J.
rec. Gh.C.-C.E.G.-D.T.L.
tehn.S.E.23.01.2013
2 ex.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 640/2013. Tribunalul SIBIU | Reziliere contract. Decizia nr. 271/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|