Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1361/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1361/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 3046/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. Nr. 1361/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier F. O.
Cu participarea domnului procuror B. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul G. M. și pe pârât S. R.-PRIN MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2012 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul disp.art.242 pct.2 C.pr.civilă și că, urmare a depunerii cererii de perimare formulată de D.G.F.P. Sibiu, la data de 19.06.2013 s-a dispus, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Reprezentantul Parchetului solicită a se constata perimată acțiunea.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță cu nr. de mai sus, reclamantul G. M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul legii 221/2009.
La termenul de judecată din 15.06.2012 cauza a fost suspendată în baza disp. art. 242 pct. 2 c.pr.civ., întrucât nici una dintre părți nu a fost prezentă la judecată și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă.
Potrivit art. 248 c.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, etc. se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat repunerea cauzei pe rol după ce s-a împlinit termenul de perimare, și a solicitat tocmai constatarea perimării.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate anterior, motiv pentru care va constata perimată acțiunea formulată de reclamanta G. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclam. G. M. cu domiciliul în Mălâncrav nr. 341, jud. Sibiu împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.10.13
PREȘEDINTE
G. C.
Grefier
F. O.
Red. Gh. C. 4.11.2013
Tehnorered. F.O. 5.11.2013
2 ex.
← Reziliere contract. Decizia nr. 271/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 345/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|