Pretenţii. Decizia nr. 179/2013. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 179/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 2577/306/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 179

Ședința publică de la 14 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. D.

Judecător: C. H.

Judecător: D. R. L.

Grefier :M. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU în contradictoriu cu intimată G. M., având ca obiect – pretenții, împotriva sentinței civile nr.5474/2010 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării.

Instanța găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 5474/18.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta G. M. împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 7148,48 lei preț actualizat pentru imobilul situat administrativ în Sibiu . nr. 18.

S-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu S. R. prin Municipiul Sibiu.

Pentru a hotărî astfel instanța reține:

Prin decizia civilă nr. 4675/A/2004 a Curții de Apel A. I. Prin decizia civilă nr. 675/A/2004 a Curții de Apel A. I. – Secția Civilă, cu caracter irevocabil, fiind menținută prin deciziile civile nr. 648/2005 și 137/2007 a aceleiași instanțe se constată nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 5677/25 I 2000 încheiat între . reclamantă privind imobilul transcris în CF_ Sibiu top. 284/6 și 285/6, sens în care se dispune restabilirea situației anterioare de carte funciară .

Prin chitanțele de la dosar existente la filele 25 – 31 se demonstrează plata de către reclamantă a prețului imobilului din Municipiul Sibiu, .. 18, înscris în CF_ Sibiu nr. top. 284/6, 285/6 în cursul anilor 2000 – 2001, în cuantum de 3011,32 lei constând în: 2909,04 lei reprezentând avans, rate și dobânzi achitate conform contractului, 29,13 lei reprezentând 1% comision reținut de .,15 lei cheltuieli achitate pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară .

Potrivit raportului de expertiză contabilă, omologat de către instanță, rezultă că prețul de 3011,32 lei în formă actualizată reprezintă suma de 7148,98 lei .

În drept, legislatia relevanta în speță o constituie art. 55 alin. (3 ) din Legea nr. 10 /2001, potrivit carora:

„ Restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare- cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112 /1995 ,cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. ( 6 ) din Legea nr. 112 /1995, cu modificarile ulterioare.”

Aceste cerinte sunt indeplinite in speta de catre actiunea de fata, dat fiind si ca Municipiul Sibiu prin Primar, . sunt beneficiarele pretului platit de catre reclamanti, ca acesta s-a virat . pus la dispozitia paratului Ministerul Economiei și Finanțelor conform art. 13 alin. ( 6 ) din Legea nr. 112 /1995 . Se reține și desființarea contractului de vânzare – cumpărare prin hotărâre judecătorească, dat fiind că a încălcat dispozițiile Legii nr. 112/1995, că acțiunea este introdusă în termen, dat fiind că irevocabilitatea deciziei civile 675/A/2004 a Curții de Apel A. I. – Secția Civilă s-a produs la 15 IX 2005 prin respingerea ca nefondate a recursurilor introduse de Municipiul Sibiu prin Primar, . reclamantă, astfel că dreptul său material la acțiune curge doar de la acea dată, astfel că termenul general de trei ani înscris în Decretul nr. 167/1958 nu este încălcat .

Cu titlu reparatoriu, așadar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se obligă să plătească reclamantei suma de 7148,98 lei, care exprimă prețul actualizat achitat de reclamantă pentru imobilul situat în Municipiul Sibiu, .. 18, județul Sibiu.

Aplicând principiul culpei procesuale, fiind căzut in pretențiuni, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se va obliga să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 1580 lei in baza art. 274 Cod de Procedura Civila ( onorariu avocațial, onorariu expert ) .

În baza principiului disponibilității – pilon fundamental al procesului civil – în baza art. 246 C. se va lua notă de retractarea prezentei acțiuni față de pârâții S. R. prin Municipiul Sibiu prin Primar, . R. prin Ministerul Finanțelor Publice . Sunt de prisos a fi examinate așadar în noul context creat excepțiile ridicate de părți sus - expuse.

Impotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat recurs în termen, motivat ,solicitând admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii.

Din motivarea recursului se reține că hotărârea instanței este una nelegală, netemeinică ,întrucât s-a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.

In drept se invocă dispozițiile art.322 p.2 C.p.c.

La 20 ianuarie 2011 prin încheierea civilă s-a dispus suspendarea judecării cauzei în condițiile art.243 C.p.c., iar la 6.02.2012 recurenta a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Față de data suspendării prezentei cauze, tribunalul constată că sunt aplicabile cauzei dispozițiile art.246 (1) C.p.c. motiv pentru care în condițiile art.252 C.p.c. constată perimat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Sibiu împotriva sentinței civile nr. 5476/18.06.2010 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14.03.2013 .

Președinte, Judecător, Judecător,

M. D. C. H. D. L.

Grefier,

M. M.

Red. M.D. 09.04.2013

C..M.M. 16.04.2013

2.ex.

J.F. F.V. Jud. Sibiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 179/2013. Tribunalul SIBIU