Revendicare imobiliară. Decizia nr. 124/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 4506/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 124/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Judecător C. E. G.
Judecător D. T. L.
Grefier S. E.
Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurent A. P. N., recurent Ș. D., recurent A. M., recurent M. S. Z., recurent O. I. V., recurent M. T. P., recurent M. S. Z. și pe intimat C. DE A. A FONDULUI PISCICOL, intimat .., intimat C. DE A. A FONDULU PISCICOL, intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURA, intimat AGENȚIA D. STATULUI, intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ P. PESCUIT ȘI ACVACULTURA, având ca obiect revendicare imobiliară împotriva sentinței civile nr. 3835 din 23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. V. F. pentru recurenții reclamanți A. P. N., Ș. D., A. M., M. S. Z., O. I. V., M. T. P., M. S. Z., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost depusă la dosar, prin registratura instanței, la data de 30 martie 2015, note și înscrisuri din partea intimatei Agenția D. Statului.
Instanța, constată că pentru acest termen este îndeplinită procedura de citare cu intimata pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură la sediul din București ..
Reprezentantul recurenților reclamanți, av. V. F., arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților reclamanți, av. V. F., critică hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate redând oral motivele de recurs formulate în scris la dosar. Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că instanța de fond a respins acțiunea reținând două împrejurări, respectiv că terenul în litigiu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/91 și atunci procedura urmată trebuia să fie cea prevăzută de Legea nr. 18/91, împrejurare nereală și contrazisă de actele dosarului întrucât nu există o astfel de dovadă și în permanență drepturile reclamanților au existat în cartea funciară fiind și reafirmat acest drept după anii 1990 prin înscrierea în certificatul de moștenitor. Mai reține instanța de fond că terenul a fost afectat unui interes public și face parte din domeniul public. Trebuie reținut faptul că în situația în care acest luciu de apă a trecut din patrimoniul reclamanților în domeniul public atunci trebuie să se regăsească o hotărâre un act administrativ de expropriere, ceea ce nu există. Solicită a se constata că obiectul domeniului public, respectiv aceste lucii de apă sunt vândute de Agenție așa fiind nici caracterul public nu este susținut nici măcar de această vânzare realizată în favoarea uneia din pârâtele din cauză. Precizează că dreptul de proprietate al reclamanților înscris în CF și agreat și după 1990 și necontestat în nici o modalitate nu poate fi înfrânt prin respingerea acțiunii în revendicare. Apreciază că ADS-ul are calitate procesuală față de acțiunea în revendicare, fiind deținătorul drepturilor legale transmise de la C. de A. a Fondului Piscicol concomitent și cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură astfel încât acțiunea în revendicare este corect formulată împotriva ambelor inclusiv a . care prin contract a dobândit terenul. Apreciază că între dreptul de proprietate și antecontractul sub semnătură privată, încheiat în condiții mai puțin legale, chiar ilicite, acesta nu poate fi opus ca și element de prioritate în verificarea titlurilor. Evident că titlul de proprietate care este înscris în CF este cel care primează astfel că acțiunea este întemeiată.
Cu cheltuieli de judecată în recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrata la Judecătoria Sibiu sub nr._ reclamanții A. P. N., Ș. D., A. M., M. S. Z., O. I. V., M. T. P., M. S. Z., au solicitat in contradictoriu cu pârâții . și C. de A. a Fondului Piscicol ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună obligarea paraților la lăsarea in deplina proprietate si posesie in favoarea proprietarilor tabulari a imobilului înscris in C.F._ Ocna Sibiului, provenita din conversia CF 2453 Ocna Sibiului.
Prin sentința civilă nr. 3835/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AGENȚIA D. STATULUI.
S-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții A. P. N., Ș. D., A. M., M. S. Z., O. I. V., M. T. P., M. S. Z., în contradictoriu cu pârâții ..L, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT și AGENȚIA D. STATULUI.
S-a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta ..L.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au dobândit cu titlu de moștenire dreptul de proprietate asupra imobilului înscris in C.F._ Ocna Sibiului, provenita din conversia CF 2453 Ocna Sibiului, conform certificatelor de moștenitor nr.191 /1996 emis de BNP P. Deli, nr. 116/2004 emis de NP C. A. M. și nr. 73/2006 emis de NP Tolciu M. – filele 121-124.
În cauză s-a încuviințat o expertiză topografică și o contraexpertiză pentru a se lămuri situația faptică a imobilului litigiu. Astfel, s-a stabilit că potrivit harții de carte funciara imobilul revendicat cu nr. top. 7810/1 este situat în partea de nord a unității administrative teritoriale Ocna Sibiului, la limita cu unitatea administrativ teritorială Loamneș. Acest imobil este amplasat in totalitate în perimetrul amenajării piscicole, făcând obiectul contractului de vânzare-comparare nr. 15/10.03.2008 încheiat intre C. Națională de A. a Fondului Piscicol și .
.Experții au stabilit că imobilul este amplasat în totalitate sub lacurile și digurile ce formează amenajarea piscicola Râura. Prin raportul de contraexpertiza întocmit de experții Meșu Veronie, P. M., G. O. – fileele 317-338, s-a menționat că în evidenta cadastrala nr. Top. 7810/1 se suprapune cu nr. cadastral L 724, St 729, Dg 727, Cc 725, L 843, Dg 846, L847, Cc 844, Cc 845, Cc 849, care in Registrul posesorilor al localității Ocna - Sibiului apar in proprietatea Întreprinderii Piscicole Sibiu - filele 365-366. Amenajarea piscicola s-a efectuat in anii 1970/ 1975, astfel ca terenul a intrat in CAP Ocna Sibiului . Această stare de fapt este redată și de Primăria Ocna Sibiului prin adresa nr.2054/25.04.2014- fila 361.Terenul a ajuns în administrarea Companiei Naționale de administrare a fondului piscicol ( Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură ) prin predarea acestuia de către Administrația D. Statului, care la rându-i îl preluase din administrarea fostei S.C PISCICOLA SA. Temeiul acestei preluări l-a constituit Legea nr. 268/2001(astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în dosar la filele 104-106).
În temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.15/10.03.2008 pârâta . cumpără activele aferente amenajărilor piscicole Săcel și Râura de pe teritoriul administrativ al localităților Săcel, respectiv Ocna Sibiului și Loamneș jud. Sibiu .
În temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură s-a subrogat Agenției D. Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale legate de exploatarea și administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participațiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiționale în acest sens. Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția D. Statului le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
În acest context Agenția D. Statului nu are legitimare procesuală, astfel că în temeiul art.137 cod procedură civilă instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceasta.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că dreptul de proprietate a fost pierdut de către antecesorii reclamanților în mod forțat, urmare a cooperativizării.
Dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 se referă la persoanele cărora li s-a preluat în orice mod teren de cooperativa agricolă de producție . Neînscrierea în cartea funciară nu este de natură să ducă la concluzia că terenul nu a fost cooperativizat.
Coroborând înscrisurile depuse la dosar cu concluziile raportului de contraexpertiză topografică rezultă cu certitudine că preluarea terenului în litigiu s-a făcut de fapt și de drept, această preluare fiind dovedită prin amenajările piscicole efectuate de-a lungul timpului .
Art. 5 din Legea nr. 18/1991 prevede că aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării N., inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
Conform anexei I din Legea nr. 213/1998 domeniul public al statului este alcătuit apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că terenul in litigiu este proprietatea statului, iar Agenția a dispus de fondul piscicol .
Art. 5 alin.2 din Legea nr.18/1991 dispune că terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. În acest context certificatele de moștenitor în baza cărora s-a procedat la întabularea dreptului de proprietate au fost eliberat cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, astfel că pe cale incidentală s-a reține nulitatea acestora.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că terenul in litigiu este proprietatea statului, iar Agenția a dispus de fondul piscicol, astfel că acțiune în revendicare este neîntemeiată și a fost respinsă față de prevederile art.480 C. civil.
Acțiunea reconvențională formulată de pârâta ..L. a fost respinsă. Pârâta nu a administrat probe în sensul celor afirmate. Ori, cel ce face o afirmație trebuie sa o dovedească, simplele susțineri, fără suport faptic neputând fi reținute de către instanță( art. 1169 cod civil) .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. P. N., S. D., A. M., M. S. Z., O. I. V., M. T. P. și M. S. Z. criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie.
În expunerea motivelor de recurs se invocă următoarele:
Instanța se preocupa pentru stabilirea situației juridice a imobilului in litigiu, în condițiile in care dreptul asupra acestuia este înscris in CF, iar pentru acesta nu a fost eliberat vreun titlu de proprietate in temeiul Legii nr.18/1991.
Astfel, instanța, pornind de la reglementările generale ale Legii 18/1991, dar si ale
Legii nr. 213/1998 stabilește faptul ca, în mod neîndoielnic, imobilul face parte din domeniul public, fiind deci inalienabil, imprescriptibil, insesizabil. D. urmare a caracter, imobilul nici nu putea forma obiectul certificatelor de moștenitor, a căror nulitate absoluta a si fost constatata.
Soluția si concluzia adoptata de către instanța este nelegala si netemeinica, fundamental greșita.
In primul rând, pentru ca imobilele sa devina parte a domeniului public, se impunea ca ele sa fie supuse procedurii de expropriere, încă de la momentul luării din proprietatea antecesorilor reclamanților.
Această procedura de expropriere a fost permanent reglementata, sar transferul de proprietate de la persoana in domeniul public al statului nu a fost niciodată valid in lipsa respectării acestei proceduri, dupa stabilirea scopului public al exproprierii, a unei drepte si prealabile despăgubiri.
În consecința, nu a existat niciodată o expropriere pentru cauza de utilitate publica-care ar presupune -o amenajarea luciului de apa - pentru ca imobilul sa treacă in domeniul public, asa cum instanța retine.
In al doilea rand, nu toaie luciurile de apa fac parte din domeniul public, ci doar cele declarate ca atare, afectate unui interes public, si stabilite ca atare in temeiul legii, printr-o evidenta determinata. Amenajările de luciu de apa care s-au realizat pe terenurile reclamanților au avut întotdeauna un caracter comercial, piscicol, pentru exploatarea de catre o societate comerciala cu profil piscicol, respectiv ferma piscicola. Acest caracter a existat si anterior anului 1989, si ulterior, pana la predarea acesteia catre ADS, care la rândul sau a predat-o ANPA cu titlu gratuit. Pe de alta parte, din definițiile art. II alin, 1 din Legea 317, rezulta lipsa oricărui caracter de domeniu public al acestei amenajări, in condițiile in care „ANPA se subroga in drepturile si obligațiile ADS cate rezulta din contractele încheiate de aceasta cu agenți contractanți care dețin in exploatare si in administrare amenajări piscicole, precum si cei cu care au încheiat contracte de asociere in participatiune sau alte tipuri de contracte si va încheia acte adiționale in acest sens”.
Rezulta, din conținutul drepturilor predate intre cele doua entități concluzia clara ca amenajările ce fac obiectul predării nu sunt bunuri din domeniul public, pentru care nu s-a fi putut incheia contracte de asociere, etc, ori care nu putea sa se afle in administrarea ori exploatarea agenților contractanți, alte entități decât statul.
Pe de alta parte, daca raționamentul si calificarea data de instanța imobilului ar fi
corecte, atunci insasi contractul încheiat intre parate ar fi lovit de nulitate absoluta in condițiile in e in care obiectul acestuia ii constituie activele amenajării piscicole, enumerate in anexa 1.
Mai exact, daca aceste imobile (luciuri de apa) fac parte din domeniul public, atunci pot forma ele obiectul unui contract de vânzare cumpărare intre stat si o societate comerciala privata ? Nulitatea incidentala constatata de instanța nu intervine si fata de un astfel de act, absolut impropriu, care desi transmite dreptul de proprietate ale unor „active imobile” nici măcar nu imbraca forma unui act autentic ?
Este evident ca instanța a abandonat raționamentul folosit pentru a înlătura dreptul reclamantilor, atunci cand a fost vorba despre parați, jonglând cu noțiunea de „domeriu public” atribuita imobilului in litigiu, doar in ceea ce privește reclamanții, nu si parații.
Din actele întreprinse de insasi instituțiile de stat - ADS si ANPA - rezulta fara nici un dubiu lipsa oricărui caracter public al proprietății imobilului in litigiu.
În ceea ceea ce privește preluarea in vederea cooperativizării, nu exista nici un fel de act care sa dovedească o astfel de realitate, in condițiile in care au fost interogate toate instituțiile cu atributii, inclusiv Primăria Ocna Sibiului.
Reclamantii, dar nici antecesorii lor, nu au fost membri cooperatori, asa cum nu exista nici un fel de document care sa ateste preluarea in cadrul unui CPA a acestor terenuri.
Imprejurarea ca faptic ele au fost folosite de statul comunist in mod absolutist, fara nici o retinere, este doar un aspect de fapt, incapabil sa schimbe situația juridica atestata de evidentele de CF existente si anterior cooperativizării, si in timpul regimului comunist, si in prezent.
Dacă terenurile ar fi fost supuse cooperativizării, atunci asupra acestora trebuia reconstituit dreptul de proprietate in favoarea moștenitorilor foștilor proprietari, care au formulat mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la Primăria Ocna Sibiului sau, in situația in care nu s-ar fi restituit in natura către foștii proprietari aceste terenuri s-ar fi emis titluri de proprietate in favoarea actualilor deținători.
Oricum ar fi insa, realitatea de CF dovedește existenta dreptului reclamanților asupra acestor terenuri, indiferent de amenajările realizate asupra acestora, iar statul nu poate opune nici un document prin care sa faca dovada preluării in proprietate a imobilului,
Astfel, certificatele de moștenitor având ca obiect un drept înscris in CF nu pot fi lovite de nulitate absoluta, cu atat mai mult cu cat instanța de fond nici nu a indicat temeiul unei astfel de nulitati.
Dincolo de aceste împrejurări, referitor la contractul încheiat cu L., se pot desluși cu ușurința condițiile „obscure” in care acesta s-a încheiat: contractul are ca obiect „activele aferente amenajărilor piscicole” dar transfera dreptul de proprietate asupra iazurilor, elesteelor, construcțiilor clădirilor, podurilor, drumurilor; contractul este incheiat la 10.03.2008, adică la 5 zile de la data adoptării OUG nr. 28/05.03.2008, cand nici nu fuseseră preluate activele ce au format obiectul vânzării.
Desi contractul se incheie la 10.03.2008, el este avizat de Biroul Control Financiar Preventiv Propriu la data de 05.03.2008, cand era adoptata OUG nr. 23/2008 adică chiar in ziua din care C. Naționala de A. trebuia sa predea patrimoniul sau catre ADS.
La data de 10,03.2008, C. Naționala de A. a Fondului Piscicol, potrivit art. 69 din OUG 23/2008, nu mai putea dispune de patrimoniul sau, aflat in procedura de predare catre ADS.
In consecința nulitatea incidentala care trebuia reținuta in cauza este cea a contractului de vânzare nr. 15/2008, in condițiile in care, la data încheierii sate, CNAFP nu mai avea dreptul de dispoziție asupra patrimoniului sau, ci ADS, care nu a contractat cu parata.
Pentru constatarea unei astfel de nulitati, reclamanții nu au avut nici un interes sa o invoce, in condițiile in care aceștia au formulat o acțiune in revendicare impotriva oricaror deținători, incluzând ADS.
Cu toate acestea, existenta acestui contract, chiar nul, dovedește insa faptul ca imobil in litigiu nu este afectat domeniului public si nici proprietății publice.
Din aceasta situație a contractului de vânzare cumpărare, rezulta si împrejurarea ca ADS nu a primit, pe baza de protocol, imobilul ce a formai obiectul contractului încheiat cu L., desi, potrivit legii trebuia sa-l preia, cu întregul patrimoniu, astfelca, pe cale de consecința, acest imobil nu putea forma obiectul Protocolului de predare primire din 2009, cand ADS a predat catre ANPA, conform art. II alin. 1 din Legea nr. 317/2009, acțiunile si terenurile privind amenajările piscicole.
Ca umare a acestei situații, apare ca nelegala inclusiv soluția de admitere a excepției lipsei calității pasive a ADS, care ar ramane deținător legal al imobilului în litigiu, ca urmare a nepredarii acestuia determinata de încheierea dupa adoptarea OUG nr. 23/2008 a contractului cu L., si imposibilității predării lui către ANPA de catre ADS, care nu l-a deținut faptic, decât in temeiul legii si având in vedere nulitatea absoluta a contractului 15/10.03.2008 dintre L. si CNAFP.
In ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamanților, acesta apare înscris in CF si neafectat de nici un fel de înscriere, opozabil erga omnes prin realizarea evidentei imobiliare de CF.
Astfel, dreptul de proprietate al acestora este neechivoc, iar orice fel de considerații privind o alta natura a acestuia nu pot fi realizat in contra evidentei de CF.
Mai mult, nici susținerea privind urmarea cailor de restituire prevăzute de legile speciale nu pot fi realizate, in condițiile in care nu exista o îndreptățire la restituire, având in vedere ca proprietatea imobilului aparține reclamanților.
In aceste situații, doua sunt modalitățile in care dreptul acestora poate fi efectiv realizat: acțiunea in revendicare împotriva deținătorilor in fapt si potrivit legii si realizarea unei exproprieri pentru cauza de utilitate publica, in condițiile legii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, și sub toate aspectele față de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază ca nefondat recursul formulat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Agenția D. Statului Tribunalul constată că în mod corect a fost admisă de instanța de fond având în vedere terenurile ce fac obiectul prezentei acțiuni nu se află în administrarea acesteia.
Toate terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de societățile cu profil piscicol au fost predate de către Agenția D. Statului la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin Protocolul de predare preluare înregistrat la ADS sub nr. 4025/2009 și la ANPA sub nr. 7192/2009 aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 14/25.01.2010 în baza Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Pe fondul cauzei Tribunalul reține următoarele:
Acțiunea in revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Acțiunea în revendicare poate fi exercitată doar de titularul dreptului de proprietate, care trebuie sa facă dovada ca este proprietarul exclusiv al bunului revendicat. Așadar, condiția sine qua non pentru promovarea cu succes a acțiunii în revendicare este ca reclamantul să-și probeze dreptul de proprietate. În absența acestei dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să-și probeze propriul titlu, deoarece legea ocrotește posesia, independent de dovada dreptului ce se pretinde a-l exterioriza.
Este fără îndoială că terenul în litigiu a trecut în patrimoniul CAP prin cooperativizare, fapt necontestat de nici una din părțile în litigiu, astfel că antecesorul reclamanților a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia.
Cooperativizarea a reprezentat un mod special de dobândire a dreptului de proprietate, translația proprietății operând în puterea legii, astfel că nu era necesară întabularea în cartea funciară decât pentru publicitate și opozabilitate, dar nu pentru însăși constituirea dreptului real.
Întrucât la data de 1.01.1990 terenul în litigiu se găsea în patrimoniul CAP, au devenit incidente dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul CAP se face numai în condițiile legii fondului funciar (nr. 18/1991) și deci în cauză se aplică această lege, cu caracter special.
Prin urmare, dreptul de proprietate al antecesorului reclamanților s-a stins odată cu trecerea terenului în patrimoniul CAP, fiind răsturnată prezumția de proprietate instituită prin art. 32 din Legea nr. 115/1938, întrucât legiuitorul anului 1938 nu avea cum să prevadă cooperativizarea începută cu mulți ani mai târziu.
În consecință, reclamanții nu se poate prevala de înscrierile din cartea funciară, fiind necesară urmarea procedurii reglementată de Legea nr. 18/1991, cum în mod legal a reținut prima instanță, când a respins acțiunea reclamanților.
Mai mult, Legea nr. 18/1991 dispune că reconstituirea dreptului de proprietate se face cu respectarea unei anumite proceduri, în anumite termene și nu în mod obligatoriu pe vechile amplasamente.
De asemenea la data intrării în vigoare aLegii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,legiuitorul a stabilit clar bunurile ce fac parte din domeniul public al statului, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 136 alin.(3)- din Constituție.
Astfel conform anexei I din Legea nr. 213/1998 domeniul public al statului este alcătuit apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare.
Prin urmare potrivit textelor de lege mai sus precizate, terenul în litigiu face obiectul exclusiv al proprietății publice a statului.
Față de aceste considerente Tribunalul în baza art. 312 cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A. P. N., S. D., A. M., M. S. Z., O. I. V., M. T. P., M. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 3835/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.
Președinte, E. D. | Judecător, C. E. G. | Judecător, D. T. L. |
Grefier, S. E. |
red.E.D. 27.04.2015
j.f.M.P.
tehn.S.E.27.04.2015
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 125/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
