Contestaţie la executare. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 128/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5603/306/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 128/2015

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător D. R. L.

Judecător E. D.

Grefier A. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe recurent R. I. și pe intimat ASOCIAȚIA DE P. PIAȚA NOUĂ 1 CISNĂDIE, intimat B. E. JUDECĂTORESC D. M. N., intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimat S. R. PRIN PRIMARUL ORAȘULUI CISNĂDIE, având ca obiect contestație la executare, împotriva sentinței civile nr.5013/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

Cauza se soluționează în componența de mai sus față de împrejurarea că din componența completului de judecată Recurs 3 lipsește doamna judecător C. H. aflată în concediu medical, astfel că, pentru întregirea completului de judecată s-a procedat la introducerea în componența acestuia, din lista de permanență din data de 16 aprilie 2015 a doamnei judecător E. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile din proces.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul registratură al instanței un set de acte din partea recurentului R. I., înscrisuri prin care solicită aplicarea art.242 (2) C..

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față constată:

Prin sentința civilă nr.5013/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.3948/2013 pronunțată în dosarul nr._ /2014 a Judecătoriei Sibiu formulată de contestatorul R. I. în contradictoriu cu intimații B. D. M. N. și Asociația de P. Piața Nouă 1 Cisnădie.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond reține:

Prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de contestatorul R. I. în dosar_ al Judecătoriei Sibiu în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3948/25.06.2013, s-a solicitat rectificarea încheierii din 17.06.2013 (în care s-a dezbătut pe fond cauza), în sensul că mențiunea: ,, președintele reprezintă asociația și că acesta avea obligația să contracteze un avocat pentru a rezolva litigiul”- nu aparține contestatorului. Iar, o altă solicitare a fost aceea că instanța nu a consemnat cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

În drept cererea nu a fost motivată.

Conform art. 281(1) C.p.c. ,,Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea sau susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”

Verificând cererea prin prisma dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța a considerat-o neîntemeiată, deoarece în încheierea din 17.06.2013 s-au consemnat detaliat susținerile părților, iar argumentele invocate de contestator nu reprezintă o omisiune în sensul cerut de art. 281 ind. 1 și 3 C.p.c., motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri contestatorul a declarat recurs în termen, solicitând admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale astfel cum a fost formulată.

Din motivarea recursului se reține că a investit instanța cu o acțiune întemeiată pe disp.art.281 (1) C.pr.civilă, deci se arată în continuare nu a formulat cerere de completare dispozitiv ci o cerere de îndreptare a erorii materiale respectiv a”susținerii în sala de ședință, care au fost consemnate eronat”.

Contestatorul a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr.3948/2013 solicitând admiterea recursului casarea în tot a hotărârii ca fiind”cu multă superficialitate” pronunțată cu încălcarea celor două coduri de procedură civilă.

Totodată recurentul solicită casarea hotărârii pentru a i se da dreptul la apărare.

În fine, recurentul printr-o prezentare detailată a unei anumite stări de fapt pe parcursul soluționării cauzei ce a constituit obiectul dosarului nr._ precizează că nu este posibil să fie judecat în baza a două coduri de procedură civilă, solicitând a se constata și nulitatea încheierii de încuviințare a executării silite.

În fine, cel de-al 11 motiv de recurs se referă la două acte normative care în accepțiunea recurentului se aplică în „România noastră democrată”, respectiv Legea nr.215/2001 și legea 230/2007.

Analizând recursurile declarate sub aspectul motivelor invocate raportat la dispoz.art.3041 C.pr.civilă, tribunalul constată ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.3948/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul R. I. împotriva intimaților B. D. M. N. și Asociația de P. Piața Nouă 1 Cisnădie.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reține:

În data de 12.02.2013 creditoarea ASOCIAȚIA DE P. PIAȚA NOUĂ 1 CISNĂDIE, a solicitat începerea demersurilor execuționale împotriva debitorului R. I. în temeiul următoarelor titluri executorii: decizia civilă nr. 785/28.10.2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._/306/2009, sentința civilă nr. 6653/28.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sibiu, decizia civilă nr. 339/05.04.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._/306/2011; sentința civilă nr. 3243/21.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, decizia civilă 445/07.10.2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ .

Dispozițiile art. 399 C.p.c. stabilesc posibilitatea formulării contestației de către cei interesați sau vătămați prin executare, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare.

Așadar, în raport de prevederile legale enunțate mai sus, contestația la executare vizează numai incidente legate de executare, în acest cadru putând fi cercetate doar formele de executare întocmite cu prilejul executării silite, urmând a fi stabilită respectarea cerințelor legale aplicabile potrivit C.p.c.

Verificând cererea prin prisma dispozițiilor legale enunțate mai sus și cum nu a fost invocat nici un motiv temeinic de anulare sau de nulitate a vreunui act de executare silită, contestația se privește a fi neîntemeiată urmând a fi respinsă.

În drept sunt aplicabile dispozițiile art. 399 și urm. C.p.c.

Față de considerentele hotărârii atacate, motivele invocate de recurent structurate ca fiind în număr de 11 sunt străine cazului de speță întrucât instanța a fost sesizată cu o contestație la executare întemeiată pe dispoz.art.399 C.pr.civilă invocate de altfel de contestator, dispoziții pe care și-a motivat hotărârea pronunțată, reținând că nu s-au dovedit și nici constatat motive de anulare ori nulitate cu privire la actele de executare inițiate de Asociația de proprietari.

În atare situație, nemulțumirea contestatorului recurent în sensul că a fost soluționată cauză după două coduri de procedură civilă nu poate di reținută ca motiv de casare a hotărârii, cum de altfel nici celelalte motive ce nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății nu se încadrează în niciuna din situațiile prev. de art.304 C.pr.civilă.

Pentru considerentele expuse, în condițiile art.312(1) C.pr.civilă recursul va fi respins.

Va fi respins și recursul declarat împotriva sentinței civile nr.5013/2013 pentru următoarele considerente:

După pronunțarea sentinței civile nr.3948/2013 contestatorul formulează o cerere de îndreptare a erorii materiale care prin forma și motivele invocate a fost calificată de instanță ca o cerere de completare dispozitiv, reținând în mod corect că cererea contestatorului nu se circumscrie nici uneia din situațiile prev. de art.281 C.pr.civilă.

În atare situație motivele invocate de recurent nu pot fi reținute fiind lipsite de orice suport legal.

În considerarea celor prezentate raportat la disp.art.312(1) C.pr.civilă va fi respins și recursul declarat împotriva sentinței civile nr.5013/2013.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul R. I. împotriva sentinței civile nr.5013/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.04.2015.

Președinte,

M. D.

Judecător,

D. R. L.

Judecător,

E. D.

Grefier,

A. B.

Red.M.D.28.04.2015

Tehnored.A.B.29.04.2015

Ex.2

Jud.fond M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul SIBIU