Contestaţie la executare. Decizia nr. 35/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 35/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 1798/85/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 35/2015

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător V. C. D.

Judecător D. D.

Grefier L. A.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare privind pe contestator I. I. T. și pe intimat DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B., având ca obiect contestație la executare împotriva deciziei civile nr. 51/28.01.2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 07.11.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 155 ind. 1 C.;

- Prin referatul de grefă din data de 24.11.2014 s-a constatat faptul că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, depășind termenul prevăzut de art. 248 C.;

- La data de 25.11.2014 contestatorul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol;

Instanța, având în vedere faptul că în cauză a fost întocmit referat de grefă pentru verificarea termenului de perimare, cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de contestator fiind formulată ulterior referatului, invocă, din oficiu, excepția perimării.

Față de excepția invocată, instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare de față constată că:

Prin contestația în anulare formulată la data de 14 februarie 2013 I. I. T. a atacat decizia civilă din dos._ .

Cererea nu a fost motivată nici în fapt nici în drept.

La data de 12 septembrie 2013 contestatorul își motivează contestația în anulare arătând că procedura de citare cu pârâții pentru ziua în care s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită cu respectarea prevederilor legale.

Instanța de recurs a apreciat în mod greșit că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant și trebuia să emită citația la domiciliul părții, în Sibiu, ..

În drept contestația nu a fost motivată.

La data de 7 noiembrie 2013 instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, ca urmare a faptului că nu s-au îndeplinit dispozițiile instanței de depunere a încă unui exemplar al contestației pentru a fi comunicată intimatei.

După dezbaterea cauzei avocatul contestatorului a depus încă un exemplar al contestației, dar nu a avut diligența de a verifica ceea ce s-a depus la termen și de a solicita repunerea pe rol a cauzei, cauza rămânând în continuare suspendată până la data de 24.11.2014 când, din oficiu, a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă a intervenit perimarea.

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, inclusiv cele de atac, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții un an de zile.

Cum în cauză sunt îndeplinite aceste prevederi legale, Tribunalul va constata că a intervenit perimarea contestației în anulare formulată de contestatorul I. I. T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul I. I. T. împotriva deciziei civile nr. 51/28.01.2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul_ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 Ianuarie 2015.

Președinte,

M. B.

Plecată din instanță

- cf. art. 261 alin. 2 C.

Semnează

Președinte Tribunalul Sibiu

C. E. G.

Judecător,

C. V. D.

Judecător,

D. D.

Grefier,

L. A.

RED. C.V.D./02.03.2015

Tehnored. L.A.

2 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 35/2015. Tribunalul SIBIU