Contestaţie la executare. Decizia nr. 910/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 910/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 910/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 910/2015
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. R.
Judecător: A. E. B.
Grefier: L. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil privind pe apelanta C. SA -DIRECȚIA DE DRUMURI ȘI PODURI B. și pe intimat R. M. A., având ca obiect contestație la executare împotriva sentinței civile nr.3815/2015 a Judecătoriei Sibiu.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 16 noiembrie 2015 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 3815/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul civil nr._ s-a admis în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea R. M. A. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. și, în consecință, au fost anulate toate actele de executare silită efectuate în dosar execuțional nr. 53/2015 al B. M. V., respectiv somația și încheierea emise la data de 10.02.2015. În rest contestația la executare a fost respinsă. Totodată, instanța a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Biroul Executorului judecătoresc M. V. sub nr. 53 din 5.02.2015, intimata a solicitat executarea silită împotriva contestatoarei, pentru recuperarea creanței totale de 56 euro tarif de despăgubire și a cheltuielilor de executare, în baza titlurilor procese verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 și . nr._/2.05.2012, investite cu formulă executorie prin încheierile civile nr._/12.12.2014 și nr. 73/13.01.2015 pronunțate de Judecătoria Sibiu. (filele 21-24, 28)
Executorul judecătoresc a emis încheierea din 5.02.2015 prin care a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 53/2015 și a încuviințat executarea silită în baza titlurilor mai sus menționate pentru recuperarea creanței de 56 euro precum și a cheltuielilor de executare silită, iar prin încheierea din 10.02.2015 s-au stabilit cheltuielile de executare în sumă de 561,87 lei. (filele 29, 30)
Ulterior s-au emis înștiințarea și somația din 10.02.2013, urmate de executarea silită prin poprire asupra conturilor bancare ale contestatoarei. (filele 19, 21, copia dosarului execuțional )
Instanța a mai reținut că prin încheierea civilă nr._/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._/197/2014, s-a dispus investirea cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, conform dispozițiilor 6401 alin. 1-3 Cpr.civ., și nu încuviințarea executării silite așa cum neîntemeiat se susține, instanța aplicând dispozițiile Cpr.civ. în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită.
Pe de altă parte însă, în dosarul execuțional nu există dovezi privind îndeplinirea procedurii de comunicare a proceselor-verbale de contravenție . nr._/21.03.2012 și . nr._/2.05.2012 încheiate de către intimată, anterior
formulării cererii de executare silită, motiv pentru care se constată că procesele verbale de contravenție nu au fost comunicate potrivit dispozițiilor OG nr. 2/2001.
S-au încălcat astfel dispozițiile imperative ale legii, art. 27 din OG nr. 2/2001 prevăzând că procedura de comunicare a procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la sediul contravenientului.
Prin Decizia 10/2013 ICCJ a statuat în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin poștă, cu aviz de primire este principală în raport de cea prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, care are caracter subsidiar.
În aceste condiții, instanța a stabilit că contravenienta contestatoare nu a putut formula plângere împotriva proceselor verbale de contravenție în termen de în 15 zile de la comunicare, conform art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, iar potrivit art. 37 din OG 2/2001 procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin urmare, a reținut că la data de 5.02.2015, când s-a înregistrat cererea de executare silită la B. M. V., procesele verbale de contravenție nu erau titluri executorii, iar potrivit art. 632 Cpr.civ., în forma în vigoare la data de 5.02.2015, cu modificările aduse prin Legea 138/2014, (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Față de cele reținute mai sus, întrucât executarea silită s-a efectuat în speță în lipsa unor titluri executorii conform legii, în baza art. 712 Cpr.civ., cu aplicarea art. 632 Cpr.civ., instanța a admis în parte contestația la executare și a dispus anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosar execuțional nr. 53/2015 al Biroului Executorului judecătoresc M. V., respectiv a somației și încheierii emise la data de 10.02.2015 de executorul judecătoresc.
În acest context instanța a găsit că nu mai este necesară analiza aplicabilității în cauză a prevederilor art. II din Legea 144/2012.
În ceea ce privește cererea de constatare a nulității titlurilor procese-verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 și . nr._/2.05.2012 pe motiv că nu au fost semnate de agentul constatator, instanța a reținut că, potrivit art. 713 alin. 2 C.proc.civ, „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
În consecință, pentru a se putea invoca pe calea contestației la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: în primul rând, titlul executoriu să nu fie o hotărâre judecătorească, iar în al doilea rând, legea să nu prevadă o altă cale de atac pentru invocarea apărărilor de fond.
Dacă prima condiție este îndeplinită în cauză, referitor la cea de a doua condiție, se constată că, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Instanța a constatat că prin cererea introductivă de instanță contestatoarea a invocat motive de nelegalitate a proceselor-verbale de contravenție, apărări care se puteau invoca și analiza doar pe calea plângerii contravenționale, nefiind în consecință admisibile în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatei al plata cheltuielilor de judecată, instanța a admis-o în parte în temeiul art. 453 Cpr.civ., în măsura admiterii cererii și numai în ceea ce privește suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței de la fila 36 a dosarului, taxa judiciară de timbru plătită de contestatoare urmând a se restitui la cerere, în condițiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și motivat, a declarat apel intimatul în contestație Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul menținerii actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. 53/2015 al B. M. V..
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a susținut că, în speță, comunicarea celor două procese verbale a fost efectuată conform dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 în zilele de 04.04.2012 și 16.05.2012, operațiune confirmată de semnătura martorului prezent. Procesele verbale neatacate constituie potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 titluri executorii fără nici o altă formalitate, iar contestatorul nu și-a îndeplinit de bună voie obligația de plată prevăzută în titlu.
În privința dispozițiilor Legii nr. 144/2012 invocate de contestator, arată că la momentul săvârșirii contravenției, pe lângă obligația plăți amenzii, exista și aceea de plată a tarifului de despăgubire, iar dispozițiile acestei legi se pot aplica numai faptelor contravenționale săvârșite după .. În speță nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci de executarea silită a creanțelor.
În ceea ce privesc aspectele legate de generarea și semnarea electronică a procesului verbal, apelantul critică invocarea din oficiu de către instanță a nulității absolute a acestuia, apreciind că s-a adus atingere principiului disponibilității.
Iar cu privire la aprecierea modalității de comunicare a procesului verbal, apelantul arată că la momentul comunicării documentelor, legea nu făcea referire la aplicarea primordială a vreuneia dintre cele două metode de comunicare, art. 27 din O.G. nr. 2/2001 lăsând creditorului dreptul de opțiune și de a uzita de metoda de comunicare pe care o considera mai eficientă.
În drept, au fost invocate dispozițiile C.proc.civ.
Intimata contestatoare R. M. A. nu a formulat întâmpinare.
Apelul a fost timbrat cu 30,70 lei taxă judiciară de timbru conform art. 10 al. 2 și art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013.
În apel au fost încuviințate nu s-au mai administrat alte probe.
Examinând hotărârea atacată și probele administrate, în condițiile art. 476 Cod procedură civilă, tribunalul reține că apelul de față este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanța a reținut că executarea silită efectuată în cadrul dosarului execuțional nr. 53/2015 al B. M. V. are la bază procese verbale cărora nu le poate fi recunoscut caracterul executoriu prevăzut de art. 37 din O.G. nr. 2/2001, condiție esențială prevăzută de art. 632 C.proc.civ. pentru punerea în executare a creanțelor.
În acest sens, Tribunalul reține că cele două procese verbale de contravenție în baza cărora s-a demarat executarea silită nu au fost comunicate în acord cu dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 10/2013.
Este adevărat că cele două procese verbale au fost emise la data de 21.03.2012 și 02.05.2012, iar decizia pronunțată de instanța supremă a fost ulterioară. Însă, în conformitate cu dispozițiile art. 517 al. 4 C.proc.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
Decizia dată în recursul în interesul legii nu este o lege, pentru a se putea pune problema retroactivității sale, ci un mod obligatoriu de interpretare a unei dispoziții legale, aplicabil pentru viitor tuturor proceselor care încep sau nu au fost soluționate definitiv până la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, cu condiția ca problema de drept dezlegată să facă obiectul acestora.
Cu alte cuvinte, instanțele au obligația respectării deciziei la momentul în care sunt chemare să facă aplicarea dispozițiilor legale interpretare de Înalta Curte de Casație și Justiție. În speță, acest moment coincide cu analiza caracterului executoriu al celor două procese verbale, și care depinde de modul de comunicare al celor două acte sancționatoare.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că în speță comunicarea celor două procese verbale nu s-a făcut prin poștă cu aviz de primire, pentru a se asigura opozabilitatea celor două acte contravenientului și pentru a-i da posibilitatea acestuia să le conteste. În consecință, cele două acte nu au dobândit caracter executoriu căci potrivit dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001 „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”. Însă, pentru a fi calculat termenul de 15 zile prevăzut de art. 31, este necesară efectuarea unei comunicări conforme dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În această situație, prin raportare la dispozițiile art. 632 Cod procedură civilă, soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, Tribunalul constată că susținerile din cuprinsul cererii de apel nu sunt susceptibile să conducă la schimbarea sentinței atacate, iar celelalte critici cuprinse în cererea de apel nu au corespondent în sentința atacată.
Prin urmare, constatând că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o soluție legală și temeinică, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul în contestație Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței civile nr. 3815/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Întrucât dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, se va dispune obligarea apelantului la plata către intimatul A. M. R. a sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de către intimatul în contestație Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., împotriva sentinței civile nr. 3815/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Obligă apelantul la plata către intimatul A. M. R. a sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.
Președinte,Judecător,
S. R. A. E. B.
Grefier,
L. V.
B./LV
2 ex./02.12.2005
Jud. fond A. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 911/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 904/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
